Sexualitate și mor(T)alitate
Sexualitate și mor(T)alitate
11.01.26
Azi voi scrie din nou, acum sigur pentru ultima oară, totul despre viața mea sexuală. Scriu din nou tot ce a contat, restul lucrurilor nu au importanță deloc sau sunt minciuni ale proștilor despre mine, lucruri la care eu nici nu m-am gândit vreodată. Viața mea sexuală a fost extrem de pură, lipsită de patimi sau păcate, de fapt chiar inexistentă și niciodată ceva anormal. Este normal ca unele femei să nu aibă viață sexuală, să nu fie dorite de bărbați, să rămână fecioare și eu apară dreptul femeii de a rămâne întreaga viață fecioară, chiar dacă nu se călugărește (ortodocșii și catolici mi-au refuzat acceptarea drept călugăriță, deși am fost un om bun și fără păcate, deși aveam necazuri mari și voiam să trăiesc, fiindcă instituțiile lor țin cont de diagnosticul psihiatric și această ordine socială laică contează pentru ei mai mult decât credința și curăția sufletească a unei femei abuzate fără vină de propria familie, amintiți-vă poezia lui Eminescu ”Făt-Frumos din tei”) și eu cred că o femeie, chiar tânără, trebuie să aibă dreptul să rămână virgină, chiar dacă familia ei vrea să o mărite (ceea ce nu a fost cazul meu). Eu am avut o puternică iubire maternă cam față de toți oamenii, mi-am dorit foarte mult să am copii, dar nu am avut visul de avea un bărbat ca soț sau tată al copiilor mei, și oricum am fost izolată toată viața, nu au existat nici femei ca prietene caste ale mele, darmite vreun bărbat. Știu foarte puține lucruri despre sexualitate și despre bărbați (mai nimic, e adevărul, nu aveam de unde) și nu știu sigur dacă există diferențe intelectuale între femei și bărbați. Eu nu am avut dorințe sexuale toată viața deloc, ceea ce unii spuneau că oamenii nu au crezut, și probabil că nu au crezut fiindcă au mințit despre mine, dar de fapt era normal să nu am dorințe sexuale deloc fiindcă am fost mereu izolată chiar, nu doar singură și nu cunoșteam senzația actului sexual, deci era normal să nu am dorințe sexuale. Să fi avut vreun fel de poftă sexuală era imposibil, pentru femeile singure nu e normal să aibă pofte și nici eu nu am avut. În realitate nici nu știu dacă femeile pot avea astfel de dorințe, unii cred că numai bărbații au așa ceva, eu cred că poate și femeile căsătorite sau aflate într-o relație cu cineva. Pe de altă parte, este adevărat că eu, de felul meu, am fost ceva cast și pur și nu prea aveam tendința să fiu interesată de plăcerile sexuale, în primul rând fiindcă am fost un om foarte inteligent și aveam foarte puternice și multe plăceri intelectuale ale gândirii și înțelegerii unor lucruri complexe, ale sistemelor de gândire ale altor oameni și ale simțurilor pure, ale văzului și auzului, fără conotație sau senzații sexuale. Vă asigur că femeile de acest gen, eventual și bărbații, cu cât sunt mai inteligente (și eu evident și dovedibil eram și încă sunt), cu atât sunt mai puțin atrase de plăceri sexuale și nu pot fi ușor impresionate de plăceri, oricât de imense sau cutremurătoare orgasme etc. Adică acolo unde proștii cad în nas, deștepții se țin tari, ca și în alte chestiuni, dureri mari, alcool, medicamente psihiatrice și alte droguri etc. Am înțeles foarte târziu în viață că lumea proastă și rea, lumea de rând, cum spun unii, a mințit despre mine și a scuipat noroi cum se spune, adică idei sexuale urâte legate de viața mea, pentru a justifica tratamentul monstruos pe care mi l-au aplicat, izolarea forțată zeci de ani și ura lumii și otrava și faptul că vor toți să mor și lovesc tot timpul în mine. Acuzațiile acestea absurde se pare că erau de mult timp - aceasta din mai multe motive. De exemplu motivul că unii cred că oamenii închiși la psihiatrie și izolați se masturbează și că masturbația e un păcat. Habar nu aveam că ei așa inventează despre nebuni și că uneori e adevărul - am înțeles greu și târziu. Un alt motiv e că mulți percep plăcerea sexuală, mai ales f-terea mea sexuală (de la distanță) sau masturbarea, a mea sau a oricui, drept fructul oprit, o plăcere sexuală ascunsă și interzisă, un păcat. Nu știu singur dacă masturbarea e un păcat, dar cred că nu este, atât timp cât nu devine viciu și ceva exagerat, un abuz care slăbește sănătatea celui care se masturbează, deci un viciu la fel ca alcoolul sau fumatul, un păcat în sensul că face răul asupra sieși sau a altora. Am avut o profesoară la psihologie, d-na H, care mi-a făcut cunoștință cu un pacient la psihiatrie și apoi am auzit-o vorbind cu cineva despre ”masturbiciu” și am înțeles abia recent că se referea la masturbație, că acel bărbat de aceea a fost închis la nebuni. Unii proști poate credeau și de mine așa ceva. Abia recent am înțeles că unii gândesc complet greșit și agresiv că eu am făcut răul oamenilor masturbându-mă pentru a îi lovi. Eu nu puteam ghici că unii aveau astfel de idei și poate nu le-au avut, poate credeau altceva. Era clar de tot mereu ce fel de intelectual și om eram. Eu cred că viața sexuală în general, inclusiv masturbarea, nu este păcat decât dacă este ceva exagerat și deci dăunător persoanei în cauză. Este greu de stabilit însă ce înseamnă exagerare - nu se pot fixa limite precise, acest lucru diferă de la om la om. Deci poate să fie ceva normal și natural chiar mai mult la un cuplu anume, dar mai puțin la alt cuplu. Nu știu dacă actul sexual în general poate să ducă la lovirea altor persoane, neimplicate în acel act, și, dacă așa este, atunci actul sexual este păcat numai dacă este efectuat cu scopul premeditat de a lovi sau de a omorî. Eu nu am dorit niciodată răul nimănui și nu am făcut niciodată răul, citiți tot ce am scris. Prima oară când m-am gândit la acest lucru, deci prima oară când m-am gândit că poate asta credeau unii despre mine, a fost abia acum câteva luni, când am recitit cartea americană ”La răsărit de Eden”, care face din titlu aluzie la păcatul originar. Prima oară când o citisem nici nu observasem că doi tineri erau supărați că bunica lor dragă și nenorocită, pe care o respectau, murea lângă ei în timp ce ei făceau dragoste și ei nici măcar nu bănuiau aceasta. Poate că actul lor sexual îi agravase starea și îi cauzase moartea. Dar ei erau căsătoriți și tineri și nu păcătuiseră, căci nici nu aveau habar. Acest gen de lucruri este ceva normal și natural, și nu este păcat, chiar dacă unii mor mai repede dacă alții fac sex. Este logic că, fiind o specie cu toții, ne influențăm reciproc, inclusiv sexual, că suntem ca un copac cu mai multe ramuri, că depindem unii de alții și stăm uniți și organizați în familii, care ne ajută să ne naștem, să aveam copii și să murim, împăcați cu soarta noastră de trecători. E logic că unii sunt mai inteligenți și alții mai puțin inteligenți, și cel mai adesea sexul e ceva normal și nu e normal să acuzăm pe alții că ne mor bătrânii din cauza vieții lor sexuale - ea este păcat numai dacă răul este făcut intenționat și țintit, fie prin masturbare, fie prin actul sexual propriu-zis. Poate că așa m-au masacrat pe mine, inclusiv în ultimii ani. Eu nu am făcut niciun rău toată viața, cu certitudine, și nimic rău nu a fost din cauza mea. De asemenea, sexul mai este păcat și ceva rău în cazul în care este abuz sau viol, când este făcut asupra minorilor sau celor bolnavi și slabi la minte sau la trup, aflați în situație dificilă, material sau spiritual, forțați să facă acest lucru. Oamenii proști consideră de exemplu curvele păcătoase și vinovate, dar, din câte se spune, ele sau ei sunt adesea obligate să se prostitueze, din lipsă de loc de muncă sau bani ca să trăiască, sau ca să își crească copiii, sau fiind în captivitate, fiind copii etc. Ele sunt cel mai adesea victime, nu păcătoase. Păcatul este al celor care le folosesc trupul. Este uneori poate meseria curvelor ceva normal și poate chiar pozitiv în societate, în cazul în care ele sunt respectate ca persoane și nu sunt abuzate sau omorâte și dacă activitatea lor reduce riscul delincvenței în general, ceea ce eu nu știu sigur, dar unii așa cred. E posibil, mai ales dacă actul sexual nu este violent sau pervers, ca acest lucru să reducă anumite acte violente, așa pretind unii experți. Eu nu știu, dar cred că uneori curvia nu este păcat, cum am explicat. Pe de altă parte, unii spun că crește riscul bolilor venerice și altor rele în lume. Aceste lucruri rele pot să fie datorită ignoranței proștilor, dar, din câte am înțeles eu, femeile în general nu au sau au o foarte mică vină în problemele legate de sex. Chiar și acel medic fără scrupule din viața mea spunea că femeia este partea pasivă în actul sexual. Bărbații în cauză și alte femei, dar rele și în putere, pot fi uneori vinovați. Sincer nu prea știu cum au putut crede răul despre mine oamenii, eu fiind evident foarte tânără odinioară, evident fecioară, evident izolată, evident intelectuală. Am povestit în detaliu cum, fiind foarte tânără și brutalizată foarte rău cu medicație la psihiatrie, am fost folosită sexual - de fapt aproape violuri, de 2-3 bărbați și apoi eu însămi am provocat ejacularea a doi bărbați, am explicat totul exact cum a fost, în detaliu și am explicat toate motivele, fiindcă au existat sigur 10-15 motive importante implicate clar și eu nu am fost nici nebună și nici proastă sau păcătoasă, ci doar inocentă și nici nu aveam de unde să știu anumite lucruri. Eu nu am avut niciodată plăceri sexuale în urma vreunui act sexual direct, dar nu sunt tristă din această cauză, nu regret că nu am avut și nici nu mi-am dorit vreodată și nu mă afectează deloc și nici nu voi dori niciodată. Un aspect similar cu cel legat de preacurvie este păcatul adulterului, în care proștii acuză uneori greșit femeia și nu bărbatul. Cel mai adesea însă femeia nu este vinovată, este victimă, chiar și a soțului ei, este doar proastă sau forțată, păcălită, la fel ca și curvele care nu au bani sau fetițele mici și inocente, la fel ca și fetele abuzate de persoane care au autoritate sau bani sau putere în societate, rudele mai în vârstă, preoții sau profesorii sau medicii - așa cum mi s-a întâmplat și mie de câteva ori, numai așa cum am povestit. Nu voi enumera toate aceste cazuri, ele sunt studiate de jurisprudență sau criminologie și chiar și de psihologie și psihiatrie. În ce privește cele 10 porunci, una, chiar a 10-a, fiind legată de adulter - ”Să nu râvnești la femeia altuia!”, se datorează de fapt orânduirii sociale și politice vechi, în care un bărbat mai destoinic, înzestrat sau miruit ca șef, ca rege, ca om bogat sau nobil, avea dreptul și chiar obligația să aibă mai multe vite și totodată mai multe femei. Acest drept al patriarhului odinioară a avut sechele, se spune, în dreptul senioral al primei nopți, al dezvirginării viitoarelor mirese, dar poate nu era așa și aceeași idee este regăsită în fantasmele sau realitatea unor incesturi, sau obiceiuri de nuntă (pentru menținerea unor organisme sociale, a puterii și pentru puritatea etniei etc.) - vezi și Nunta lui Figaro, lucruri pe care au vrut unii să mă facă să le cred adevărate în familia mea în conceperea mea și a altor copii și nu numai în familia mea - poate au fost adevărate, poate nu. Cum știe toată lumea, Biblia este un corp de cuvinte și idei învechite, greu adaptabile prezentului și această a 10-a poruncă a plecat de la faptul că, în vechime, femeia avea puține drepturi și era considerată proprietatea unui bărbat, femeia era considerată numai pe jumătate om și omorârea sau violul și abuzul sexual asupra unei femei (fiică și mai ales soție) erau pedepsite doar ceva mai aspru ca omorârea unor vite ale patriarhului în cauză, iar răul asupra bărbatului era considerat mai grav. Această mentalitate vede femeia exclusiv ca un obiect pasiv, inclusiv sexual, ca în codul lui Hammurabi din Mesopotamia, fiind profund sexistă, cum s-ar spune azi. Pe de altă parte, cel puțin atunci femeia nu era considerată responsabilă pentru ceea ce făcea bărbatul, era considerată supusă lui și reprezentând voința lui. Așa mi s-a spus că cred toți proștii despre mine, anume că tot ce sunt și ce gândesc, inclusiv ceea ce am conceput și scris eu însămi ar fi rodul minții altora, că proștii cred că eu nu am creat nimic, că nu exist practic deloc ca om, ca ființă autonomă și de sine-stătătoare. În realitate totul a fost mereu conceput de mine - adică viața mea, inclusiv tentativa mea lucidă de sinucidere, și ei spun că proștii cred că altcineva m-a împins să sar pe geam și viața mea nu a fost ceva lipsit de valoare fiindcă am fost femeie. Unii sunt așa de nebuni, mi se spune, încât au crezut că eu reprezint conștiința și gândirea unui mort, de exemplu tatăl meu vitreg sau bunicul meu, căci am scris acest blog după moartea lui, și unii oameni, inclusiv eu, l-au apropiat pe bunicul meu de spiritul culturii românești, adică constelația lui Lucian Blaga, cu care am avut mai multe tangențe, așa cum am povestit. Nu, niciodată nu a fost altcineva decât eu însămi și asta se poate dovedi, inclusiv că eu am conceput ceea ce am scris, atât adevărul despre mine, cât și creațiile mele literare. Niciun fel de Blaga în ceea ce am scris, nici măcar influență literară, decât puțin de tot. Și eu nici măcar nu am bănuit deloc, până nu demult, că unii credeau că bunicul meu, sau spiritul lui, era cumva legat de acel om de cultură, numit Lucian Blaga. Una din femeile monstruoase care mă lovesc mereu a spus că mai demult ei chiar îi plăceau unele scrieri ale mele, fiindcă ea credea că ”El” le-a scris. E hidos, puteam dovedi ușor că eram perfect normală și că eu am fost sursa scrierilor mele, și e logic că trebuie să conteze în primul rând obiectul artistic, opera individului și dacă e ceva frumos și bun și inteligent nu contează mult de tot cine a scris-o - ba chiar e incredibil de jegos, dat fiind că în cazul meu a fost cumva invers, și eu am fost imaculată și perfectă în mod clar, deci nu avea nimeni niciun motiv să respingă ceea ce am scris cu pretextul că eu eram nebună sau ceva rău. Dar femeia în general trebuie să fie respectată ca om liber și responsabil, în măsura în care chiar este și nu mai mult decât este, fiindcă adesea femeia nu este vinovată, ci bărbatul, cum am explicat. În Mesopotamia (care acum a venit la Bucur Obor în persoana unui restaurant fast-food!) femeia era lipsită de drepturi și proprietatea bărbatului, iar dreptatea era păguboasă și dură, ”dinte pentru dinte”, dar nu era deloc dreaptă pentru femei, care erau doar cetățeni de ordin secund, așa cum sunt și alții - sclavii sau oamenii închiși la psihiatrie, sau deținuții din închisori și lagăre etc., ceea ce creștinismul nu acceptă teoretic, fiind ceva complet nedrept și rău. În Grecia antică, în Iliada lui Homer, răpirea unei femei duce la altă pacoste și exagerare, la declanșarea unui război de nimicire, sau este doar pretextul acestuia, căci războiul a fost mereu pentru jaf și moarte, care duc la concentrarea puterii și averilor, căci femeia în general era doar cu puțin mai respectată și devenea din regină sclavă în urma înfrângerii în război a soțului. Însăși Penelopa era obligată să suporte să fie pețită de zeci de bărbați lacomi de vin și de avere și putere și este salvată in extremis de soțul ei, vrăjit zeci de ani de mai multe alte femei, pe mare. Există o piesă de teatru cunoscută, ”Războiul troian nu va mai avea loc”, care dă un glas celei mai frumoase femei din lume, care spune că ea, personal, nu este un obiect și nu vrea să fie premiu la concursul unor zeițe îngâmfate și rele și nu vrea să fie răpită de Paris, un băiat rău, care nu era francez, ci grec. În filmul Nașul și în alte idei despre mafioți, ”necinstirea” sau batjocorirea femeilor este pedepsită cu moartea și este cauza unor lanțuri interminabile de acte violente. În baletul Corsarul și alte povești, este un grup de marinari/bărbați și o singură femeie, fapt ce duce la bătăi violente ale acelor bărbați proști care astfel aduc prăpădul cerului și naufragiul corabiei, căci e logic că cerul e oglinda omenirii, că există o logică strictă a întregii organizări a lumii și a vieții, adică există un Dumnezeu, căci asta este de fapt Logosul lumii. Deci, revenind la povestea vieții mele, am înțeles foarte greu că oamenii mă acuzau de ceva sexual, fiindcă eram un om foarte pur și nu aveam motive să bănuiesc așa ceva, o asemenea idee a altora despre mine. Am explicat totul în detaliu și nu mai revin. Punctez doar câteva lucruri importante. Probabil că unii m-au acuzat de așa ceva în contextul în care eram foarte tânără și sedusă de un medic-profesor, care era respectat. Repet, nu am avut nicio greșeală, niciun păcat, nu știu de ce s-a ”dat” la mine și mi-a produs acele senzații sexuale puternice, cu alți bărbați nu mi s-a întâmplat. Unii spun că a făcut așa fiindcă era plătit să facă așa, din motive politice. (?!) Nu știu așa ceva și nu am bănuit așa ceva. Am fost mereu total nevinovată și nu am premeditat nimic, nu am anticipat măcar niciun fel de sex cu acel bărbat și nu am fost provocătoare și aveam numai 17 ani și el avea 36 și nu am avut nicio greșeală și nici măcar nu am realizat că era vorba de ceva sexual, exact cum am povestit, fiindcă m-a păcălit prin foarte multe minciuni. Nu am avut nicio greșeală, dovadă și faptul că m-am îndrăgostit de el. Dragostea aceasta fără vină, fără consumare trupească, fără gânduri legate de bani sau ceva material este o visare a naivelor fecioare cu sufletul frumos și bun, ele nu au nicio vină, decât că nu pot înțelege totul și țin la niște barbari care fură sabinele în lipsa bărbaților și taie pe oricine vor ei. Așa am fost și eu. Da, adulterul este un păcat, mai ales dacă femeia și bărbatul sunt cu adevărat vinovați și sunt responsabili, dacă e ceva rău care atentează la ordinea socială și naturală a lucrurilor. Dacă ne gândim logic la porunca biblică, putem vedea că instituția căsătoriei, cu important rol social și economic, apără femeia și copiii de abuzuri și conferă demnitate bărbatului, nu puteri absolute. Este poate mai bine decât în poligamie, e mai bine să fie un bărbat legal cu o femeie legală. Poate că uneori, dar nu totdeauna, adulterul înseamnă haos și condamnarea unor copii nevinovați care apar ca bastarzi sau chiar orfani, poate că uneori adulterul dăunează cu adevărat sănătății soțului prejudiciat - și atunci clar e păcat. Eu nu mă pricep la aceste lucruri, dar cred că gelozia unora indivizi are la bază ceva concret biologic, o afectare a trupului, nu doar a onoarei individului și așa ceva e rău și nedrept. Altfel însă, recunosc că eu nu pot judeca perfect, că există și excepții poate, situații în care adulterul nu este o crimă reală și nu duce la ceva rău, mai ales dacă nimeni nu îl cunoaște. Aproape la fel e și situația homosexualității, considerată de mulți o perversiune, despre care eu nu știu nimic - și, sincer, nu mă interesează, nu mă erijez în apărător al lor și nici nu îi condamn. Personal nu prea îmi plac, dar și ei sunt copiii noștri, și ei pot fi inteligenți și buni, ceea ce contează mai mult. Eu personal nu prea cred în existența lor reală și presupun că și ei pot fi un fel de păcăleală, într-o lume în care cei mai mulți joacă diverse roluri toată viața, ca să îi păcălească pe proști despre chestiuni politice, militare, religioase și economice, în care există mulți guru și șarlatani, multe tarabe cu minciuni și șmecherii și baloane de săpun, mulți magicieni, la fel ca în orice știință și artă. Numai cei inteligenți și care știu anumite lucruri pot judeca corect, eu de exemplu nu, fiindcă nu știu aproape nimic, dar nu sunt de acord, repet, cu tratarea femeilor și fetelor drept obiecte pentru târguri ieftine. Totuși, proștii au nevoie să existe o lege în toate - cred că e mai bine să fim prudenți. Nu cred că femeia e de vină în general, așa cum în ”Zorba grecul” o mică comunitate omoară cu pietre o păcătoasă, o văduvă, nici măcar soție, care se culcă cu un bărbat singur și tânăr. Uneori însăși comunitatea e vinovată de crearea acestor situații, nu individul. Sunt desigur și culturi diferite, eu însămi am invidiat uneori femeile musulmane, pentru că credeam că vălul pe față și diverse interdicții de circulație, închiderea lor în gineceu ca în antichitate și cu drepturi mai puține ale lor, ar însemna o oarecare protecție a binelui în fața răului, ar însemna protejare a femeilor mai ales de ochi nedoriți, de f_tere de la distanță. Dar și acei oameni, musulmanii, au delictele și crimele lor. Nu cred că se poate spune că o religie e net superioară alteia, nici în trecut (de exemplu monoteismul față de politeism, despre care nu știm nimic) și nici azi. Religiile în general pot spune și lucruri care acum nu mai sunt importante și pot impune reguli care nu sunt eterne sau perfecte pe veci. Dar omul poate să fie bun sau rău în funcție de faptele sale. Acesta e lucrul pentru care se zice că sunt omorâtă, fiindcă am fost f_tă, adică eu sunt victimă, nu păcătoasă, dar între timp, în ultima jumătate de secol, oamenii au tot mințit și m-au acuzat sau au inventat că mint și că sunt nebună sau că eu am atras răul asupra mea și sunt impură sau ceva rău, defectă ca personalitate sau ca gândire. Eu nu am greșit absolut nimic toată viața, citiți totul cu atenție. Nașul meu spunea că am fost un fel de ”măgarul de aur”, după o carte de Apuleius din antichitate. Nu. Unii spun de zeci de ani că mă omoară fiindcă am avut sex oral - e greșit și nedrept și rău. Normal că eu nu am ”avut” practic nimic, nicio senzație sexuală și am explicat totul în detalii, cum și de ce s-a întâmplat, acum aproape 35 de ani. Nu am fost nebună niciodată. Am fost doar izolată și torturată aproape încontinuu și nu aveam cum să înțeleg totul la început, eram foarte tânără. Unele deviații sexuale sunt cu adevărat anormale sau ceva rău, perversiuni precum unele aspecte sadice-masochiste, nedorite de ambii parteneri, și unele precum zoofilia, în cazul în care există cu adevărat, eu nu știu. Am explicat că iubirea aceea absurdă dar normală și frumoasă, fragilă și pură, feciorelnică, a mea, nu a fost ceva păcătos și nu a fost vina mea - unii spun că proștii nu pot înțelege așa ceva - el m-a păcălit să țin la el foarte mult, și l-am văzut altfel decât era, asta e tot, nu a fost o poftă de sex niciodată. Asta pățesc multe fete cuminți, pure și naive, așa se spune, și vina o poartă doar familia lor sau bărbatul respectiv. El nu m-a atins sexual direct niciodată, dar a fost singurul bărbat aproape de mine și care mi-a vorbit mult și care mi-a dat, în mod clar intenționat, puternice senzații sexuale la apropiere. De ce fac bărbații așa ceva? Pot fi multe răspunsuri, pot fi mai multe cauze. Unii cred că ei poate că vor să se răzbune pe tații și mamele acelor fete necinstite sau să câștige putere asupra acelora, să îi șantajeze etc. Alteori mama sau soția păcătosului bărbat sunt și ele de vină etc. Nu trebuie să te iei după aparențe. Cum spuneam, Petrarca au scris o mare capodoperă și este apreciat pentru sonetele lui despre iubirea lui pentru madona Laura, ”soarele” lui, pe care nu a iubit-o fizic și era respectat ca om al Bisericii, deși avea și copil ilegitim, chipurile. Deci iubirea aceasta de tip curtenesc era considerată acceptabilă, cum a fost și povestea dintre Tristan și Isolda și multe altele. Însă povestea îl arată de fapt pe Petrarca scuzat numai fiindcă era bărbat, altminteri pare ceva necurat, fiindcă Laura, marea lui iubire preacurată, moare exact în data calendaristică în care el o văzuse prima oară - și ce vină avea biata femeie, care poate nici nu știa de iubirea lui, sau care e omorâtă de cineva care știa, de cine oare? Așadar și eu am fost, se pare, acuzată de vreo vină sexuală, fără ca măcar să bănuiesc. Acest lucru s-a întâmplat probabil cu scopul justificării abuzurilor (inclusiv psihiatrice) asupra mea și cu scopul scuzării adevăraților vinovați, practic cu scopul omorârii mele, ceea ce e ceva rău și nedrept și greșit. Este și din cauza prejudecăților unor bărbați proști și vulgari care cred că numai ”cățeaua e de vină”, fiindcă ea ridică coada, cum era și acel bărbat întâlnit de mine în nordul țării, singura dată în viață când m-am purtat cu un om ca cu un obiect. Este și din cauza obsesiei unora legat de sex și păcătoșenii, ideii că oamenii păcătuiesc des sexual, ideii de fructul oprit sau de păcatul originar. Mulți cred astfel că eu aș fi condamnată și că aș fi avut nu știu ce ”vină” sexuală, e mai ușor să păcălești proștii cu așa ceva. Eu nu am avut nicio vină sexuală și este evident așa pentru oricine m-ar cunoaște. Totodată nu am avut în mod sigur niciun alt fel de vină, întreaga viață, și nu am fost, repet, nebună. Eu am fost violată de la distanță, cum am explicat, adică f_tă , cum spun unii. Aceasta s-a întâmplat fiindcă atunci eram foarte tânără, nu proastă - probabil că acum, când am înțeles aproape totul, nu mai pot fi f-tă așa ușor. Această așa-zisă f_tere este de fapt un viol cu senzații sexuale de la distanță pe care nu l-am dorit, personal, niciodată și nici nu credeam că există așa ceva. Unii au spus că oamenii proști au fost mințiți că eram curvă și că lucrurile acelea monstruoase se întâmplau în realitate, adică trup lângă trup. Nu știu ce au fost mințiți oamenii proști despre acele lucruri. Unii au spus că acesta e motivul pentru care am fost făcută să cred în acel medic și să îl iubesc, să țin mult la el, pentru ca alți bărbați să poată să mă f_tă, fără să mă sperii și fără să mă împotrivesc prea mult. Am crezut în ”iubire” din multe motive, inclusiv că nu puteam crede că el e așa monstruos și totuși acceptat în lume, sau cel mai mult, că am fost amăgită de foarte multe senzații delicate și frumoase, de multă lumină ca mierea și ca vinul și umbre voluptoase și transformări magice și mistice în jurul meu încontinuu și poezii și muzică cu versuri amăgitoare, nu am avut nicio vină, nu aveam cum înțelege așa ceva. Bineînțeles că el nu era un bărbat bun și inteligent și nici frumos, dar eu am fost o Titania și totodată o Gilda perfectă. În anul 1989 am fost foarte mult f-tă sexual, zi și noapte. Unii spun că asta s-a întâmplat fiindcă eu eram Dumnezeu sau geniul României, eu, nu tata, și că familia mea și restul lumii m-a f_t și m-a chinuit și folosit de mică de fapt, fiindcă ei toți erau diverși indivizi care credeau că așa se face politica, care încercau disperați să schimbe ceva politic ca să fie ei mai sus în ierarhie, adică în sistemul meu nervos. De aceea au început așa ceva de când eram mică, spun unii, absolut toți au încercat să mă împartă între ei, diverși ”zei și zeițe” rapace și răi, inclusiv politicienii din România, și tot din cauza asta au încercat să mă prindă diverse posturi de radio și teve, și m-au obligat de mică să ascult telejurnale cu mamaia și radio Europa liberă (trăiam sărace, într-o cameră), de la Berlinul de Vest(e), care intenționa schimbarea ordinii în URSS și în așa-zis ”războiul rece”, căci de fapt era ceva fizic adevărat, concret, fiind eu însămi ”dumnezeu” sau geniu între proști, iar undele radio și teve inventate nu de mult pe spinarea mea și peste creierul meu, fără de care ar cădea toți și toată politica și școlirea lor și recentul internet, fiindcă toți au nevoie de trei lucruri: substanță, energie și spirit de organizare al acestora - lucruri pe care și eu le-am oferit, chiar dacă doar novice. Că fără creierul meu și inteligența mea se pare, din anumite fapte clare, că nu ar fi avut oamenii nici tv și nici internet și altele etc. Oricum eram un om perfect nevinovat și era rău în mod clar să fiu omorâtă, fiind și inteligentă și clar ruperea mea din lume ducea la diverse lucruri rele, ca o spărtură într-un zid. Nu este o chestiune de idee de libertate și idei democratice și nici judiciare etc., ci e vorba de electricitate și energie și materie organizată, de care toți au nevoie. Este vorba de spirit și de intelect, nu de carne, de fapt. În 1990 la fel, m-au f_t, dar mult mai dur și groaznic de pervers, tot felul de perversiuni sexuale monstruoase și sado-masochiste, la care nu aveam cum să mă împotrivesc, de la distanță. Multi-orgasme, pluri-orgasme, pe care nu eu le-am vrut, desigur. O foarte violentă și puternică viață sexuală care mă consuma în mod automat, chiar dacă eu nu eram păcătoasă și nu îmi doream și mă împotriveam și nu aveam nici măcar fantezii erotice – aceste lucruri monstruoase erau ca în filmele despre fenomene paranormale, puteau fi măsurate cu aparatură medicală și erau chiar vizibile pe burta mea, de exemplu contracțiile vaginale sau uretrale. Exact cum am văzut ulterior într-un film cu o femeie violată de la distanță, pe care oamenii de știință o ”studiază”. Același lucru apare și în cartea ”Despre dragoste și alți demoni” de Isabel Allende, în care femeia în cauză este ridicată cu dificultate de poliție și apoi este omorâtă și îngropată într-o groapă comună, în contextul unor evenimente politice tumultoase. Cu toate acestea, eu nu eram nebună și nu eram ceva rău, chiar dacă eram mereu izolată. Mulți scriitori au spus adevărul, ca și mine, dar ei au fost acceptați de lume. În realitate ceea ce am scris eu e adevărul curat și este binele, este mult mai puțin întunecat sau rău decât ceea ce au scris alți scriitori drept ficțiune. Eu eram mereu, în mod clar, ceva frumos de tot ca suflet și delicat și blând. Se pare că, spuneau unii peste mintea mea, oamenii proști au crezut că era vina mea și că se întâmpla ceva rău din cauza mea - unii credeau că mă masturbam. Acești indivizi care au pătruns în mintea în mod telepatic, doar după moartea tatei, m-au lovit mereu cu idei urâte și ură și totuși ceva era legat de realitate, eu fiind izolată complet și oamenii dovedindu-se agresivi – necunoscuții pe stradă și multe acte agresive și evident persecuție și otravă exagerate, țintite și evidente minciuni psihiatrice despre mine și alte lucruri clare, nu erau doar în mintea mea. În ce privește masturbarea, adică frecatul - așa ceva e exclus, încercați să gândiți logic: de ce să fi făcut eu așa ceva, în ce scop? Habar nu aveam că frecatul sexual ar lovi alți oameni și poate nici nu e așa. Eu, în ruptul capului nu aș fi lovit pe nimeni și nu aveam idee că sunt urâtă de oameni și că oamenii nu mă vor, cum zic unii mereu în ultimi ani. Nu greșisem nimic și nu am bănuit așa ceva despre alți oameni. Vă reamintesc adevărul despre tentativa mea de sinucidere. Aproape întotdeauna acțiunile mele au fost determinate de iubirea față de lume și oameni, nu au fost egoiste niciodată, numai că, la început sau atunci când am sărit pe geam, nu înțelesesem totul, nu aveam cum. Eu nu aveam cum să vreau ceva numai pentru mine, eram prea inteligentă pentru așa ceva. În niciun caz plăcere sexuală. Țineam enorm la oameni și la ce e bun și drept. Eu nu aveam cum să mă frec pentru plăcere, eu nu aș fi făcut probabil nimic pentru plăcerea sexuală, probabil fiindcă așa m-au educat, oarecum greșit, voi explica imediat. Plăcerea sexuală e sursa unei energii pozitive și a fericirii trupești. Să nu uităm că plăcerea sexuală este necesară în lume și este sursa bucuriei și iubirii adevărate față de un partener, un soț, un prieten și totodată ea este guvernată de un instinct pe care nu toți oamenii îl controlează perfect și poate că așa trebuie să fie. Poate că oroarea pe care au aplicat-o unii monștri asupra mea de la distanță extrem de mult timp i-a determinat pe proști să creadă că trebuie să mor sau să fiu izolată, fiindcă mă văd a fi impură și murdară sau ceva trist și întunecat. Nu - eu sunt ceva pur și luminos și frumos, ca întotdeauna, și nu semăn cu acei bărbați sau ce or fi fost ei, care m-au masacrat. Și roboții pot să aibă nevoie de energie și pot să se replice și pot să stimuleze scoarța cerebrală a unui om sau a unui animal și pot să creeze și să îi păcălească pe oameni, dar roboții nu pot înlocui un om și nu pot să simtă sentimente ca oamenii și nu pot înțelege omenește ca geniile umanității. Poate de aceea unii, mai slabi de înger, cred că scrierile mele ar influența lumea negativ, când, de fapt, eu am rămas la fel de dreaptă și pozitivă și pacifică, cum am fost întotdeauna, întreaga mea viață. În ce privește frecătura sexuală, am explicat totul foarte clar. Unii cred că frecatul este ceva normal, așa cred și eu - dar nu știu dacă dăunează sau nu cuiva. Nu am de unde ști așa ceva, unii cred că masturbatul în general dăunează numai celui care face așa ceva. Eu nu m-am masturbat propriu-zis decât o dată, fiind păcălită că astfel voi obține drepturi în lume. Poate masturbarea e rea pentru individ numai dacă e în cantități mari. Oricum, eu eram un copil foarte bun și cuminte și mi s-a întâmplat accidental, eu nu am explorat cu mâna niciodată zona sexuală, cum se zice că fac uneori copiii - și este evident că s-a întâmplat așa datorită influenței adulților, poate chiar intenționat au făcut ei așa ceva - eu fiind crescută de nașii mei și bătrâna mamaia. Este posibil ca nașul meu sau altcineva să fi determinat acel lucru - în orice caz eu am avut o relație dificilă cu el, țineam mult la el, ca tată și educator, dar am avut impresia unui incest oarecum și mă simțeam vinovată și păcătoasă. Din păcate el m-a molestat oarecum, m-a atins de mai multe ori pe la spate, la ceafă, și în acest fel mi-a impus cu forța, normal că fără să vreau eu, anumite senzații sexuale și nici acum nu știu dacă a fost intenționat din partea lui sau nu, dar asta mi-a crescut sentimentul de vină greu de exprimat. Frecatul sexual mi s-a întâmplat mai demult, în prima copilărie, dar poate că el m-a influențat, oricum e clar copiii mici sunt complet nevinovați și totul depinde de adulți. Eu nu am fost acceptată ca psiholog, dar am fost un om perfect normal și am înțeles totul bine și nu am avut probleme psihice și tot ce am judecat și analizat e corect gândit, în timp ce psihologii au mințit despre mine fățiș și evident. Ei vă vor minți că cei mai mulți nebuni cred că nu sunt nebuni, dar e vorba doar de minciuna lor, ei afirmă că aș fi nebună fiindcă sunt la putere și acceptați în lume. În copilărie a fost singura dată din viață când am avut pofte și plăcere sexuală autoerotică. Da, eram copil, dar nu înseamnă că eram spurcată sau să trebuie să fiu omorâtă din cauza asta, fiindcă încă nu se știa ce urma să fiu ca om și ca intelectual și puteam deveni ceva foarte bun, cum am și devenit de fapt. Mamaia m-a prins odată și m-a luat la rost și a spus că asta numai fetele stricate fac - lucrul nu mi se întâmpla foarte des, dar simțeam plăceri sexuale destul de mari - probabil că eram f_tă, ceea ce am înțeles abia în ultimii ani. Dacă vedeți un copil inteligent, care citește mult, o premiantă, că se freacă, puteți trage concluzia aproape certă că e abuzată și nedorită de familie. Copilul nu are nicio vină și, dacă vă deranjează acest lucru, dacă vă dăunează, trebuie să vorbiți deschis cu copilul, fiindcă acești copii sunt foarte buni și responsabili și să le explicați că e un lucru care îi poate cumva afecta pe alți oameni sau pe dragele lui rude în vârstă etc. și copilul sigur va avea el însuși tăria să renunțe la acel viciu, de la o anumită vârstă. Când eram copil mă credeam păcătoasă din cauza marii plăceri sexuale, simțeam că era ceva rău, ceva pe ascuns - așa este cultura în care trăim, chiar dacă nimeni nu ne spune asta. Nu am avut tăria să renunț o vreme și mă rugam lui Dumnezeu să mă ajute și mă închinam în fața icoanelor de pe pereți în sat, în acest sens. Am ajuns la pubertate la 12 ani, se spunea că eram precoce și imediat am renunțat la acel obicei, fiindcă m-am temut ca acest obicei să nu mă mutileze sexual și să nu mai pot avea copil, ceea ce îmi doream mult. Cu certitudine am renunțat complet și apoi, după un an și jumătate, m-au luat părinții în oraș, fiindcă trebuia să merg la liceu. Unii cred că toate nenorocirile mele și faptul că sunt otrăvită și că toți vor acum să mor este din cauză că m-am frecat când eram copil, deși nevinovată complet - eu cred că nu e așa, citiți tot ce am scris. Oricum, nu prea are logică - și, oricum, gândiți puțin logic: dacă m-aș fi căsătorit, oricum s-ar fi putut freca pielea acolo în mod legal, dar oricum același lucru de fapt. ”Abstinența” mea sexuală a fost de fapt definitivă de atunci și a durat în mod aparent cel puțin doi ani. Unii cred că eu eram ceva politic și că mă frecau rudele ca să aibă unii dominanță politică în lume - repet, nu am fost legată de politică. Imediat ce am venit în București au început toți să mă împungă, să mă lovească, și părinții să mă tortureze, să facă scandaluri monstruoase și să mă bată fără motiv. A fost ceva extrem, extrem de monstruos, deși nu am greșit nimic și abia după mai mult timp am cedat și m-am frecat din nou, numai din cauza torturii psihologice inumane din partea lor. Era vorba doar de un confort psihologic, tot ce am povestit despre părinții mei a fost adevărul, deși era probabil incredibil. Își schimbau dispoziția și se opreau brusc, atunci când își atingeau scopul și credeau că m-au torturat destul și poate că proștii (adică vecinii sau alții care pătrundeau în spațiul virtual al prinților mei, așa cum intră acum peste mintea mea) nu vedeau ce se întâmplase și îi credeau pe părinții mei care jucau teatru și mințeau în mod monstruos sau vedeau doar că eu plângeam fiindcă nu înțelegeam nimic și nu aveam nicio vină și proștii credeau că eram nebună sau că eu îi provocam pe părinți și mă vedeau uneori că mă frecam. Nu am recurs mult la acest reconfortant, adică frecatul, care îmi amintea de vremea liniștită și fericită a copilăriei, și oricum nu mai era decât o plăcere sexuală ușoară, nu ca în copilărie și nu era nicio poftă. Era aproape un act nevinovat, aproape pasiv, antrenat de furia nebunilor mei părinți, iar eu eram o victimă neputincioasă și evident o fată cu o imensă frumusețe sufletească. Mi-era încă teamă să nu pierd o viitoare sarcină și șansa de a fi mamă și mă abțineam, absolut cert. La numai 17 ani am reușit să renunț complet și mă simțeam liberă și fericită, căci libertatea e mai degrabă o stare de spirit, cum se și zice, atât spiritul lui Dumnezeu, cât și al marilor oameni de cultură, dincolo de toate frustrările și lipsurile drepturilor și liniștii, lipsurile genetice (dotarea cu care ne naștem), financiare sau vârsta părea fragedă, sau obligația să creezi o capodoperă cu oameni puțini și cam proști. Aut Caesar, aut nihil, deviză morbidă și greșită, uneori un adevăr crud al predestinării, adică al unei crime inutile, complet, voi explica în altă zi. Da, mi-a plăcea și mie să am un soț, mai bine spus un partener, bărbat sau femeie, ca între frați, fără relație sexuală, dar în care să am încredere și cu care să duc o viață mai bună, nu singură, și cu ceva mai mulți bani, eu am 1281 lei pe lună, ca un fel de ședere împreună ca leac al singurătății și antidot la otravă măcar parțial (unde-s doi puterea crește) mai mulți bani, oricât ar avea el sau ea, tot ar fi mai bine. Dar ar trebui să cunosc bine acel om și eu am fost aproape izolată mereu și ar lua ceva timp să am câțiva prieteni (relații), dacă aș fi acceptată cât de cât. Pentru ceea ce sunt, și am fost mereu binele. Cred că oamenii pot fi și prieteni între ei, că pot fi oarecum în relații egalitare și fraterne între ei, deși asta se întâmplă de obicei sub tutela unui spirit patern și matern. La numai 17 ani am renunțat ușor la frecat fiindcă m-am maturizat, atât a durat maturizarea cu astfel de monștri cum erau părinții mei - din nou precoce. De atunci nu, mi s-a mai întâmplat nici acel lucru rușinos, și nici nu mai sufeream când mă chinuiau părinții, eram perfect calmă și nu mai aveam lacrimi ca în trecut și acest lucru a durat și în trimestrul trei din clasa a XI-a, dar și întreaga clasă a XII-a, cu îndrăgostirea mea și cu acele acte sexuale telepatice puternice, și abia în ultimii câțiva ani m-am gândit că poate erau și alții asupra mea, nu doar acel medic, poate clasa mea de colegi, de mediciniști la liceul Mihai Viteazul despre care unii spuneau că a fost ales așa pentru mine ca să se spună că îmi voi pierde capul, poate erau și vecinii medici din blog, poate erau rude ale mele diverse. După 17 ani frecatul nu mi s-a întâmplat decât rar, mulți dintre anii vieții aproape deloc, și din nou, dar rar, în câțiva ani în care am fost de data asta torturată sexual fizic, nu psihic și în care mă frecam, nu des, numai dacă eram excitată sexual mărunt mult timp, chiar ore,- fiartă la foc mărunt, cum zic unii - și această ușurare dura numai câteva secunde, probabil că și bărbații simt ceva neplăcut în timpul unei erecții spontane, mă gândeam eu. Aceste secunde nu creează plăcere aproape deloc, ci doar o senzație de ușurare, de calm, eliminare a tensiunii. De când am venit în Voluntari, în 2018 toamna, nu am mai făcut acest lucru, care mie nu îmi place. Și îmi strică buna dispoziție. Am fost frecată în somn, când nu pot să mă controlez, numai de vreo 4-5 ori în 7-8 ani. Poate mama sau vreo vecină sau alta, nu știu cine, nici nu bănuiesc pe nimeni cu adevărat, sincer. Habar nu am cum mă fac ele să mă frec sau cum mă f_t ele sau alții de la distanță în cap sau în sex, burtă, inimă etc. Eu nu am lovit deloc niciodată și nu știu cine mă lovește, ca să mă pot apăra, dar nici nu știu cum. Repet, acest mic viciu sexual nu a existat în tinerețea mea, după 17 ani, înainte de spitalul de psihiatrie, decât sub 10 ori sau chiar 5 ori, încă țin minte detalii, iar după spital încă și mai puțin și trecând anii chiar deloc. Nu m-am frecat deloc sau aproape deloc nici când eram studentă la psihologie și nici la medicină. Închiderea mea la 21 de ani la psihiatrie a fost explicată prin aceste ”trăiri” sexuale puternice ale mele de la distanță, cum spunea medicul, adică nu de frecat, ci din cauză că fusesem f_tă, oricum medicul a vorbit cu mine așa și doar succint și m-a închis, în 92, primăvara. Ideea a fost că medicamentele acelea îngrozitor de suportat mă vor ajuta să nu mai fiu posedată sexual de la distanță. În privința aceasta au avut dreptate. Numai după moartea tatei nu au mai avut rol protector ca mai demult, dar nu am îndrăznit să renunț la ele, de teamă că va fi mai rău. Deocamdată, anul acesta 2026, totul e bine, și fizic e acceptabil, dar și mental și cred, simt că va fi mai bine un timp. Nu am mai fost posedată sexual decât rar, în anumite perioade, ultima fiind prin anii 2009-2010. Apoi, rar și uneori eram torturată și mă frecam câteva secunde doar, deci ceva ce nu putea influența decât vreun gândăcel mic sau un fluture din curte eventual. Unii din cei de peste mintea mea mă ironizau cu ”bicicleta”, termen legat de onanism la fete. Eu nu am fost nebună sau cu adevărat vicioasă. Am fost păcălită să merg la ginecologie, fiind groaznic otrăvită și fiindcă nu urinam - deși am fost mereu abuzată, totuși am crezut în oamenii mereu și în medici și în mine însămi. Am povestit cum m-a mutilat sexual acea femeie cu numele Dușmanu Alina, un nume ciudat sau oarecum conspirativ, ca mulți oameni din viața mea. Nu știu de ce. Mi-a distrus organul sexual extern cu o lingură și multă forță dură și durere încât am țipat mult, așa cum mă temeam în copilărie că aș putea păți dacă mă frec. Apoi a zis că nu se vede colul uterin și să mă duc la un medic pentru ecografie transvaginală și a durut rău și acolo, am nimerit la un arab - și apoi m-au agresat oarecum pe străzi și voiau să mă îndrume către cimitirul Bellu, zis Șerban Vodă, numit ca ruda bogată a mamei, vărul ei. Or fi mințit că m-am dus să fac avort. La Urgență cu câteva zile în urmă, mi-au agresat probabil clitorisul și poate ginecologul acela m-a mutilat crezând că mă frec, ceea ce eu nu făceam - dar nu avea dreptul, chiar dacă m-aș fi masturbat, ea nu știa despre mine nimic și nici adevărul clar, nu era un caz în care să se aplice forța și să mă mutileze - ceea ce a dus la necesitatea de tampoane și băi mai dese, ceva foarte dificil pentru mine - costisitor și greu, dar și pentru că, fiind obeză și cu un singur picior, durează pregătirea băii și ordinea și curățenia după baie. Repet, nu am avut nicio greșeală sau răutate sexuală toată viața, dar nu am avut nici vreo greșeală de altă natură.
12.01.26
Deci, spuneam că ultima oară când m-au mai violat sexual de la distanță a fost în 2009-2010. De fapt, în acest sens au existat numai două perioade mari în viața mea, în 89-90 și mai puțin în 91-92 și apoi după psihiatrie aproape deloc - am povestit în blog în detaliu și apoi în anul 2004-2005, când eram profesoară, doar puțin și la fel în 2006, dar am fost iar f_tă sexual monstruos în 2007, când ”lucram” (adică ștergeam praful doar) la biblioteca ASE și am fost monstruos torturată și abuzată, iar în anii de după 2007 doar foarte puțin. Totodată în 2007 România intra în UE și în 89 și 90 au fost alte schimbări politice în toată Europa. Totuși, în acești ani când am stat în blocul trei pe Moșilor (al 4-lea de fapt în viața mea), m-au f_t în așa fel încât mi-au distrus sfincterul uretral, fiindcă această formațiune anatomică este delicată, fragilă și poate fi mai ușor distrusă de la distanță decât altele (forța cu care ei pătrundeau sexual în mine era foarte mare) și am început deci să am mici scurgeri de urină, și pentru mine era și este foarte scump, trebuie să port zilnic și mai ales când merg în oraș un tampon zilnic și oricum am miros cam urât tot timpul, ca babele (deși eram tânără) și, fiind șchioapă, este mai dificil să mă îmbăiez des. Ulterior m-a distrus anatomic acea ginecologă și poate și acel ginecolog - cred că realizați că nu am mințit.
Un alt aspect este suportabilitatea torturilor și violurilor. Violul din apropiere sau f_terea sexuală propriu-zisă, în carnea femeii, carne lângă carne, este ceva care mie nu mi-a produs nicio senzație sexuală, dar proștii, care poate că nu știu cu toții cum este violul sau f_terea de la distanță, în mod telepatic, acei proști incriminează uneori victima, ca și cum ea ar fi de vină și cred că acest tip de viol carnal este mai puternic. Am povestit totul, eu nu am simțit aproape nimic. În schimb în mod telepatic am fost violată și torturată monstruos și am suferit fizic și sufletește de mii de ori mai mult. Medicii au numit în mod greșit acest lucru schizofrenie și, în mod sigur, nu a fost decât o tulburare sexuală, nimic delirant și nici altceva rău. Nici de la distanță femeia nu are vreo vină sau cel puțin nu eu, poate există unele femei vinovate, dar rar, și pare ciudat că tocmai despre mine ați crezut răul și că eram vinovată de ceva. Pare ciudat că tocmai despre mine, fiindcă eram clar masacrată de părinți și izolată de toți, deci rezulta clar că toți erau vinovați, din moment ce mă considerau excepție, când toată lumea știe că femeile, în general, nu sunt aproape niciodată vinovate. Un alt aspect menționat de mine ieri e că mulți au scris adevărul despre abuzul și molestarea sexuală, în special a copiilor, dar și a fetelor și femeilor, este adesea vina unor persoane investite cu autoritate - preoți, tutori, profesori, medici, psihologi, șefi etc. - cu care victima e obligată să întrețină relații formale și despre care toți mint cu condescendență. Ca un fel de convenție. Tot la fel a fost și în 1986, când aveam 15 ani și eram în clasa a 9-a și am fost la Padina în tabără cu elevi de-a 12-a, care și-au bătut joc de mine, împreună cu profesorul-maistru Pavelescu, un libidinos scârbos care m-a forțat să dansez cu el, ceea ce m-a îngrețoșat. Totuși în cazul meu putea fi adevărul și oamenii se puteau îndrepta față de mine și puteam să nu fiu omorâtă. Foarte mulți indivizi, și specialiști din domeniul sănătății mintale și alții, inclusiv oameni de litere, au scris adevărul despre aceste fapte reprobabile și le-au analizat în mod științific. O carte hidoasă - Lolita, despre așa ceva, a fost, poate în mod just, interzisă de sovietici (fiind în opinia mea ceva rău și porcos) și a devenit din păcate obiect al disputelor politice, deși e posibil ca acea interdicție să nu fi fost deloc legată de politică sau de religie. Acea carte continuă să fie citită de mulți, dar ceea ce am scris eu, lucruri clare și uneori frumoase și drepte, nu doar adevărate, lucruri care nu pervertesc și nu lasă ceață morbidă și te fac să vezi clar binele și răul, deci ce am scris eu, am înțeles că nici nu vor unii să citească ca nu cumva să îi convertesc eu sau să mă lase în pace. Și unii mai și pun semne în html, cu care manipulează cine citește și ce citește și cine nu. În sfârșit, un ultim aspect pe care îl mai menționez este judecarea mea. Ei au spus adesea că proștii și oamenii în general m-au judecat greșit și m-au condamnat la moarte, deși nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată, deși am fost mereu izolată și nimeni nu vrea nici măcar să citească adevărul scris de mine și deși nu am avut nici măcar cea mai mică legătură cu politica niciodată. Nu știu cine și când și pentru ce m-a judecat in absentia, adică în lipsa mea. Absolut sigur am fost binele și nu am greșit nimic și am rămas un om foarte pur și normal și bun, exact așa cum am povestit în acest blog. Să ne reamintim ideea lui Dostoievski și a unor buni creștini că nimeni nu are ”căderea” să îi judece pe alții - eventual doar cei ca mine, curați la suflet, pot uneori să judece anumite lucruri pe care le cunosc ei clar, chiar și mai sus am specificat că nici eu nu cunosc anumite lucruri, deci nu pot să judec și să condamn homosexualii de exemplu. Ceilalți oameni, probabil cei mai mulți mai proști ca mine, m-au judecat și m-au lovit aproape zilnic și m-au izolat zeci de ani și mă otrăvesc oribil și eu nu am avut nicio șansă să dovedesc ce eram și cum eram și ce puteam face ca intelectual. Sau faptul că e greșit să fiu omorâtă și torturată monstruos așa des. Ei mă acuză, ca și cum aș fi nebună sau proastă, sau cu rea voință, deși nu au vreo dovadă. Ei aruncă asupra mea vina, deși logic nu am greșit nimic, ca și cum aș fi monstru și aș gândi și simți altfel decât se întâmplă, anormal și rău. Îi conjur să încerce următorul lucru: În momentul în care mă acuză pe mine de ceva rău sau anormal, în momentul în care își imaginează că eu fac sau gândesc ceva rău, oricând de-a lungul vieții mele, să se întrebe pe ei înșiși dacă ei ar fi făcut așa ceva dacă ar fi fost în locul meu, dacă ei ar fi gândit sau făcut așa ceva - vor vedea că nu, și că ei se consideră în general buni și normali pe ei înșiși. Să se întrebe de ce cred ei sau proștii despre mine răul, deși nimeni nu mă cunoaște și nimeni nu a vorbit măcar cu mine vreodată. Probabil că vor răspunde că e așa fiindcă eu sunt nebună și nu sunt ca ei - ei nu au cum greși sau face ceva anormal, dar eu da. Repet, nu am fost nebună și nu am mințit niciodată, este vorba doar de minciuna cusută cu ață albă a unor ticăloși. Dincolo de toate acestea, se poate vedea clar de tot că mulți cred doar că eu trebuie să fiu f_tă și distrusă și omorâtă fiindcă am fost foarte mult f-tă sexual (sau chiar în cap, dureros) și în felul acesta am devenit ceva periculos pentru oameni, deci ei trebuie să continue să mă f_tă și să mă omoare prin otravă și altele. Am înțeles că cei mai mulți cred așa, și mă privesc nu ca pe un om, ci ca pe un animal de sacrificat, indiferent de nevinovăție, de intelect și spirit. Aceasta însă nu i-a împiedicat să mintă încontinuu despre mine. Este tot minciună și această idee, că trebuie să fiu omorâtă fiindcă am fost f_tă și această putere pe care o văd ei în mine nu este ceva negativ, deși nimeni nu m-a acceptat vreodată - nu este ceva pentru care să trebuiască să mor și nu se datorează faptului că am fost f_tă, ci inteligenței mele și eu am fost același lucru de când m-am născut, nu e așa din cauză că nașul meu sau alții m-au f_t în mod intenționat de mică. Voi continua și voi termina totul de scris definitiv în 2 săptămâni. Repet, dacă ei mă judecă și cred că ei nu ar fi făcut așa ceva și nu ar fi gândit sau simțit așa ceva, atunci de ce cred ei că eu da? Sau: cu cine mă compară? Cunosc ei cu adevărat pe cineva (un nebun eventual) care să fi fost cu certitudine la fel cu mine?
Nu foarte demult, din câte spune mama, s-a închis azilul de bătrâni Anacris din vecinătate. Era situat la numărul 18A, cum era și locuința mizeră și mică a lui tanti Piri, bătrâna mătușă - strada Paris, numărul 18A.
Eu am scris din nou tot adevărul esențial despre cum am fost molestată sau abuzată sexual de-a lungul întregii mele vieți, în ultimele două zile, din mai multe motive - unul fiind acela că sunt încă în viață și las un sem despre ce e bun și drept și frumos, și despre ceea ce încă sunt și am fost mereu. Despre dreptate, bine și bunătate și adevăr și drag de oameni și umanitate, colțul meu preferat din univers. Nu sunt vorbe mari și toate acestea există cu adevărat. Am scris și din perspectiva moralității, căci am observat de-a lungul întregii mele vieți că, deși oamenii mint și vor să mă omoare mereu, de când eram mică, nu au avut niciodată dreptate și întotdeauna răul a fost produs de cei răi, nu de mine, de minciună și de imoralitate, nu invers - în acest context demersul meu de condamnare a răului e corect și bun. Și apoi era vorba de faptul că am fost inuman izolată complet zeci de ani și că nu am greșit chiar nimic și scrisul e o formă de activitate și comunicare. Nu v-am oferit decât adevărul și frumosul și mințile oamenilor normali și deștepți nu au cum să sufere dacă citesc adevărul, decât cel mult să se lumineze și să se îmbogățească sufletește și în cunoaștere. Și mai este vorba de faptul că într-adevăr nu am fost nebună și nu am greșit absolut nimic și oamenii chiar mă omoară în mod monstruos, cu otravă și multe altele. Vă mulțumesc că ați citit și că existați.
Asta este, fiecare om trăiește cum poate și face tot ce poate mai bun. Mulți trăiesc în boli și sărăcie, cum am trăit și eu. Regret că nu am reușit să vă transmit ceva bun și util mai eficient, mai clar, dar am făcut ce am putut. Poate că voi reuși ceva anul acesta, ceva mai încolo. V-am arătat numai adevărul, v-am arătat și calea dreaptă, nu am fost dușmanul nimănui și nu am greșit nimic. Acum am vrut să transcriu aceste ultime considerații asupra slăbiciunilor sexuale și imoralității sexuale pe site-ul agonia, dar văd că nu mai pot să îl accesez - era ceva mai înainte și ieri. Poate mă vor lăsa totuși să îl postez, acest text și mai vreau să postez și fragmente din jurnalul meu din toamna lui 2025.
Își bat din nou joc de mine cu ideea că ”ăia răi” au dat toți vina pe tine, Cristina - pentru ce?, întreb eu. Iar au început că toți au mințit și de aceea ei trebuie să mă omoare. ??? Să fie cum o vrea Dumnezeu.
13.01.26
Din nou sunt lovită în cap - nu voi mai scrie câteva zile, ca să îmi revin. Legat de ceea ce am scris în ultimele două zile, mai am de adăugat un singur lucru important, pe care de fapt l-am mai scris. A intrat ieri unul în capul meu cu ideea că oamenii nu trebuie să înțeleagă niciodată că absolut tot ce am scris eu este adevărul. Aceasta este o idee prin care ei îi atrag pe proști să mă lovească și îi mint, așa cum hârtia încleiată și dulce atrage muștele. Absolut tot ce am scris - cu numai câteva mici excepții probabil în tot blogul - este adevărul, dar, fiind mereu torturată, în goana condeiului, am explicat uneori prea puțin sau m-am exprimat mai confuz. La fel s-a întâmplat și zilele trecute într-o singură privință: ideea că eu eram necesară ca substrat energetic, material și spiritual, inclusiv pentru invențiile mass-media, internet și alte lucruri similare. Unii au profitat de astfel de exprimări confuze și au susținut că delirez și că mint și în celelalte privințe. Chiar și teoriile mele de acest gen au fost corecte. Explic puțin ce am vrut să spun: totul pleacă de la premisa că specia umană a apărut (sau a fost creată) și există dinaintea apariției radioului, mass-mediei și altor invenții. În mod cert oamenii în general, omenirea, participă la crearea mediilor virtuale, nu doar eu. Unii sunt utilizatori și alții sunt ingineri și inventatori etc. și pot crea (teoretic) și alte invenții de acest gen. În mod cert oamenii au o organizare complexă și inteligentă a sistemelor lor nervoase. În mod cert ei sunt legați unii de alții în numeroase și complexe sisteme psiho-sociale (și organizați prin numeroase sisteme de semne și simboluri) și, din punct de vedere biologic, sistemele lor nervoase sunt în relație cu mediul înconjurător și au proprietăți bio-electro-magnetice, dovedite și studiate de biologi. Aceste energii sunt amplificate de întreaga rețea, devin mega-mega-pixeli și biți și volți (tensiune înaltă) etc. atunci când e vorba de întreaga omenire sau de părți mari ale acesteia. Cu toții suntem animale electrice și electronice. Împreună creăm totul și tot împreună reprezentăm mediul înconjurător fizic sau virtual pentru diverși alți oameni. Eu am fost izolată - și, într-o vreme, am fost deci mediu înconjurător pentru cei care mă izolau și ei au fost mediu înconjurător pentru mine, dar poate că eram și în aceeași oală cu toți ceilalți în raport cu alți oameni, în raport cu Dumnezeu sau cu alți oameni foarte inteligenți, un fel de părinți ubicui, universali, care ne țin împreună, uniți și protejați în mantiile lor, ca pe niște frați care astfel pot comunica între ei, la același nivel. Am atâtea lucruri, proprietăți, însușiri în comun cu ceilalți oameni, chiar dacă ei m-au izolat complet de mulți ani. Psihicul meu a continuat să integreze lumea, să înțeleagă și să unească diverse lucruri pe care le cunosc și ceilalți oameni și este format în aceeași școală, aceeași matrice culturală. Unii proști și-au însușit munca mea, care a fost mereu doar a mea, ceea ce e nedrept și greșit sau chiar păgubos și dăunător în ordinea întregii lumi. Este ca un fel de pat al lui Procust, ceea ce este fals și deci nu se potrivește adevărului universal este tăiat sau distrus - orice intelectual cât trăiește învață și seamănă din ce în ce mai mult ca gândire cu întreaga lume și cu adevărurile ei fundamentale, începe să se confunde cu ceilalți, să rezoneze cu ei. Eu am fost un astfel de sistem evolutiv, și eu. La un moment dat am observat de mai multe ori o legătură între mine și cutremure, pe care nu caut să o explic acum. La fel, am observat legătura dintre mine și mass-media, cum am povestit, de mică, dar am realizat conexiunea abia în ultimii ani. Nu pretind că numai eu am fost importantă sau necesară în acest sens, este evident că e vorba și de toți ceilalți, intelectualii într-un anumit sens specific, căci unii sunt un fel de noduri concentrate, care integrează diferite alte medii sociale - toată lumea omului este oricum o rețea de nervi și creiere, animale și omenești. Oricum, în mod logic, observând această conectare la sistemul meu nervos, în mod firesc am spus adevărul despre mine public, căci mă gândeam că ar trebui evitate cutremurele și schimbările meteo periculoase. De fapt nu am greșit spunând adevărul. Probabil că nu trebuia și nu trebuie să mă omorâți sau să mă otrăviți, să mă distrugeți, dar nu am reușit să vă conving, mai explic vreo două săptămâni și apoi nu mai scriu, cel puțin nu despre mine. Orice celulă vie creează o diferență de potențial electric. Arhimede spunea ”dați-mi un punct de sprijin și voi învârti Pământul” și acest lucru e legat de conceptele de incluziune și excluziune socială. Chiar și oamenii marginalizați sunt utili - fiind celălalt talgere al balanței care menține în funcțiune o parte din mecanismele lumii majoritare, cele care se bazează pe diferențe de potențial, pe diferențe de polaritate sau alte contraste. Sau pe diferențe mari de opinii sau credințe. Dacă loviți un om marginalizat, cu atât mai mult dacă este deștept și bun - cum ați făcut și cu mine - e clar că loviți întreg sistemul și mai ales anumite aspecte care țin de organizarea comună, care rezultă din ordonarea sinergică a diverselor sisteme nervoase. Acest lucru e legat și de organizarea politică a lumii și de multe alte subsisteme. Fiecare om e important. Totuși, nu era nevoie să mă omorâți și nici să mă torturați monstruos și să mă izolați complet în mod nedrept, prin tortură și minciună și nedreptate. Am fost numai binele și un om inteligent. Dacă eram acceptată (măcar minimal) nu se întâmpla nimic rău. Oricum, toți oamenii foarte inteligenți, care înțeleg și integrează totul sau mare parte din tot (și ei există în mod sigur) sunt implicit un fel de mediu (intern sau extern) pentru marea majoritate a celorlalți și au poziție aparte față de sisteme psiho-sociale, precum mass-media. Mass-media sunt mediu virtual, dar are o coajă concretă, bio-electro-magnetică, ca și viața și este deci ceva material, energetic și spiritual sau informațional. Adică Fiu, Spirit și Tată, dacă e să ne raportăm la o bine-cunoscută trinitate, ceea ce au făcut și alți gânditori înaintea mea. Desigur, ar fi mai mult de scris, dar unele lucruri le-am scris de-a lungul anilor și oricum nu am scris absolut tot ce am gândit, în general nu m-am înșelat în aspecte filozofice de aceste tip și oricum nu am delirat, dar uneori m-am exprimat confuz și de câteva ori am scris ca o ficțiune, dar în ce privește viața mea tot ce am scris a fost adevărat. După aceste două săptămâni ce urmează probabil că voi scrie altceva, nu despre viața mea sau despre suferința mea, ci lucruri mai generale, poezii sau alte texte în proză, dacă voi avea zile și nu voi fi prea bolnavă. Au intrat iar să mă împroaște cu ura lor hidoasă și m-au păcălit să spun câteva cuvinte ca răspuns, și, ca urmare, au intrat mai mulți să mă lovească. La fel fac ei mereu când intru pe internet, tot cu scopul consumării creierului meu. Totuși mai spun odată adevărul, în seara asta, legat de ceea ce au mințit ei acum și apoi ies de pe internet căci ei lovesc extrem de dur. Pe ei nu îi interesează decât să mă măcelărească cerebral, pe nimeni nu interesează adevărul curat și bun, sau nevinovăția mea absolută sau înțelepciunea și bunătatea și frumusețea mea sufletească. E vorba doar de niște vampiri și asasini monstruoși, așa a fost mereu, ei nu mai sunt oameni în sensul bun de foarte mult timp și toți proștii mă lovesc și mă otrăvesc și mi-au luat drepturile fiindcă au fost păcăliți de acești monștri. Ei cunosc tehnici de lovire a omului singur și sărac, cum sunt eu de o viață întreagă, mai ales le este ușor să facă așa dacă individul intră pe internet, sunt un fel de vampiri cibernetici și câștigă energie prin atacarea și prinderea psihicului și implicit a creierului și trupului omului bun și singur care intră pe internet. Din păcate, pentru oameni adevărul și dreptatea și ideile frumoase nu mai contează defel, ba chiar nici înțelesul cuvintelor și cărților, adică tot ceea ce e omenește și dumnezeiește frumos și bun, ci doar tehnicile reci și inumane de distrugere și de luptă, războaiele intentate oamenilor săraci, civililor care nici măcar nu se uită o viață întreagă la știri. (Tot așa au spus în aparență faptele despre o doamnă în vârstă de pe facebook, din lista mea de prieteni care pare să fie păcălită de extra-tereștri, adică vrea să intre mereu pe internet cu orice preț, atrasă de aparențe și idei și minciuni ca niște steluțe strălucitoare și false și este de fapt distrusă de vampiri cruzi, care au îmbătrânit-o extrem în timp scurt. Ea spune că e foarte afectată dacă nu intră pe internet, adică în civilizație, și de fapt e vorba de barbarie. E extrem de afectată dacă nu merge jucăria, dacă nu are semnal. Postează poze îngrijorătoare cu flori care înfloresc precoce an de an și culori ale cerului care par să arate că ea e monstruos f-tă și consumată. Nu știu sigur asta sau dacă pozele sunt adevărate. Oricum sunt și unii bătrâni și oameni cumsecade care au fost păcăliți de cuceririle tehnicii și au devenit prada unor rechini monstruoși. Probabil că mulți cred asta și despre mine, că m-am dat pradă monștrilor pe net fiindcă m-am încăpățânat să scriu absolut tot adevărul și să explic totul clar, fiindcă eram ce e drept izolată cu forța din 84 și masacrată monstruos zilnic, fără nicio greșeală toată viața.) Doar mărunțișurile psihologice ca tehnici de supraviețuire și acțiune psihică agresivă și foarte dură par să conteze, dar pentru nimeni nu contează binele și logica și gândirea profundă, umanistă, sau filozofia. Nici creația lirică frumoasă și bună, a omului curat, ci doar literatura pe care ei o pot uza și abuza ca tehnică de dominație politică și a detașamentelor ”de geniu” ale armatelor unor idioți politici, care lovesc geniile adevărate, umane. Lipsa meritului adevărat, persecuția binelui și altele. Mi-e destul de rău, am greață puternică, dureri de ochi și de stare generală destul de rea, sete groaznică și ei zic că am fost iar otrăvită. Au intrat unii cu ideea absurdă că niște monștri vor să mă omoare și să îmi fure capodopera scrisă. Au intrat alții, mai mulți, în limba engleză, cu ideea că adulterul este ceva rău și că eu sunt prea laxă în judecata mea morală asupra vieții sexuale. Nu este adevărat, e o minciună, poate că nu au înțeles ce am vrut să spun. Nu este adevărat, dar în realitate pe ei, ca și pe toți ceilalți sau pe dvs. nu îi interesează deloc adevărul și binele, ci doar să se prindă de creierul meu și să sugă energie și să mă lovească brutal ca ei să se urce pe mine ca pe scândură în ocean. Am să vă dau un exemplu: ei sunt exact ca toți porumbeii care f-t laolaltă mult timp o porumbiță moartă, cea ce am observat că se întâmplă chiar și la mult timp după moartea femelei uneori, pe acoperișuri - ceva brutal și inutil în esență, un instinct sexual degenerat. Și ei mă lovesc oribil în cap, aproape zi de zi de atâția ani, nu în sex, dar e același lucru. De aceea există sensuri ale cuvintelor și idei zemoase și frumoase și înțelepciune, ca să trăim omenește frumos și bine și așa cum se cade (în sens bun). Creatorii de cultură sunt ceva foarte bun, pentru ca noi să nu devenim roboți insensibili și animale crude. Au intrat iar cu rău și minciună - au insinuat că eu am susținut mai sus că adulterul e scuzabil și de fapt nu este. Mai citiți odată cu atenție, nu am spus așa ceva și nu am gândit așa ceva. M-am mai referit la acest lucru. Eu întotdeauna am gândit corect și frumos, în cele mai mici detalii. Am explicat clar că în cazul meu nu a fost nicio iubire păcătoasă și nu am greșit nimic. În afară de faptul că nu am greșit nimic, repet, gândirea mea a fost întotdeauna perfectă, dreaptă și frumoasă și corectă logic, citiți cu atenție tot acest blog, mereu a fost așa. După 35 de ani nici cea mai mică greșeală, iar în tinerețe tot numai binele și puritatea, dar atunci nu înțelegeam totul și nici nu aș fi avut cum. Am explicat clar mai sus că adulterul nu e ceva bun și sănătos, dar există probabil și excepții și femeia, mai ales, de obicei e nevinovată. Din câte știu eu. Adulterul e pardonabil uneori, am spus, dacă nu dăunează, dacă femeia sau bărbatul nu poate subzista, nu are alte mijloace de trai - și uneori e nevoie să supraviețuiască, având copii sau din alte motive. Eu, personal, cred că nu aș fi făcut așa ceva pentru bani, în ruptul capului - mai bine aș fi cerșit la biserică și aș fi murit dacă nu mi s-ar fi dat. Dar pentru distracție, în niciun caz și nici pentru putere politică sau alte lucruri nedrepte și rele. M-am gândit că poate există o rațiune concretă, materială sau energetică, vitală, pentru care adulterul e interzis de legea religioasă în special. M-am gândit că e posibil, dar eu nu știu sigur, deci nu pot judeca clar, ca adulterul să ducă la dezordine și haos social și politic, la destrămarea unor subsisteme necesare civilizației - eu cred că pare logic că e așa și că oamenii nu sunt ca animalele și că trebuie să asculte de o lege, și să își înfrâneze pornirile brutale. Pentru ca lucrurile să aibă un rost și o rânduială, pentru ca un lucru să determine altul și astfel să fie posibile anumite lucruri necesare vieții civilizate, fiindcă comportamentul omului se leagă de toate celelalte lucruri, inclusiv de creșterea și descreșterea plantelor și animalelor și de climă și de plăci tectonice chiar, poate și de stele și de soare și de mare. (Cum spunea Eminescu: ”Niște cetăți/ plutind pe marile/și mișcătoarele/pustietăți”) Nu eu am făcut legile și am spus clar ce cred. Tot așa este și obiceiul vieții sexuale premaritale sau interzicerea acesteia în cărți despre viața de odinioară - eu nu știu dacă așa a fost. Mai ales pentru femei, la bărbați era acceptabilă și de dorit chiar, dar atunci cu cine? Cu curvele, spun unii - deci acum venea condamnarea curvelor, adică ipocrizia societății. Amintiți-vă de Dostoievski (părea că el era o persoană din viața mea, dar poate că nu, acel Mihai, fiul dirigintei mele din școala generală, și totodată nepot al patriarhului României, despre care tatăl meu spunea că e nenorocit săracul fiindcă l-a citit pe Dostoievski, de care eu m-am îndrăgostit oarecum când eram încă un copilă, despre care unii spun și acum că era singurul care știa adevărul despre cum mă maltratau părinții, dar poate că nici el nu văzuse totul, căci ai mei erau extrem de cruzi și nebuni), Dostoievski, al cărui înger feminin se prostituează pentru a își salva familia de foame și de care se îndrăgostește un asasin și ai cărei bani din prostituție sunt consumați de tatăl ei vitreg (cum era și tata) și nebun, cum și el era. Valahia e posibil să fie un fel de Walhalla și poate că lucrurile seamănă puțin cu ceea ce a scris așa frumos Blaga în poeziile lui. Repet, nu știu sigur dacă acela era Dostoievski, dar el juca acest rol, era desemnat așa, la fel cum și actorii politici (state, președinți, grupări, partide), de exemplu, cântă partituri prestabilite și se organizează la fel mai mult timp. În ce privește sexul premarital, poate că asemenea lucruri sunt uneori normale sau scuzabile, la ambele sexe. La fel, unele opinii interzic avortul sau au interzis, din diverse motive - eu nu mă pricep la așa ceva și nu am cum să mă pronunț clar. Probabil că există și excepții, și totul trebuie judecat mereu în funcție de situație. Poate că și chinezii au dreptate să limiteze creșterea populației, în funcție de situația lor concretă. Tot la fel se spunea că, odinioară, în timpuri întunecate, nici divorțul nu era acceptat și chiar și regii nu aveau acest drept în mod legal. E cam același lucru pentru mine ca și adulterul sau legile legate de avort. Eu cred că legile nu e nevoie să fie nedrepte și crude pentru ca oamenii neapărat să fie loviți în ceea ce au ei mai bun și mai frumos, ceea ce e normal, ceea ce e în rostul firii. Legile pot fi drepte și sănătoase, pentru binele comun al omenirii, pot să fie o balanță dreaptă între latura animalică de necontestat a omului și civilizație. Oamenii nu sunt barbari și poate nu au fost niciodată. 14.01.26 Am mai notat, dar încă mai scriu o singură dată. Vă mai amintiți cântecul ”Tata și caii?” al folkistului Socaciu? ”și țăranul acela ce-i mână (calul negru și calul alb), Dumnezeule, parcă e tata... lunecând sub copite e cai”. Eu nu am făcut nicio conexiune între bunicul meu și acest cântec și nici nu m-am gândit la mama și la mine ca rai și iad și nici măcar nu am făcut conexiune între numele căii Moșilor unde locuiam și faptul că în satul bunicilor bunicii erau numiți moși și bunicile mame. Cred că vă dați seama că mai toată viața mea a fost la fel conectată cu restul lucrurilor, dar, dacă citiți cu atenție tot blogul meu, cred că veți realiza că am fost un om inteligent, nu doar un utilizator, cum pare a fi mama (mama e cu schemele și subsistemele proștilor, fascinați mai toți de politică, în care toți cred mai mult ca în Dumnezeu parcă), iar eu eram capabilă de câteva aspecte creative, ba chiar am creat câteva lucruri, ceea ce mi se pare mai important, dar am fost masacrată înfiorător în cap, aproape zilnic și cu mari dureri adesea, deși nu am greșit nimic toată viața - ce să mai spun de izolarea completă și lipsa drepturilor zeci de ani la rând. Cei mai mulți oameni sunt vrăjiți de confortul civilizației și devin utilizatori perfecți ai minunilor create de alții și nu respectă oamenii care iubesc poezia sau filozofia. Eu am fost și utilizator, dar năpăstuit și mereu a ieșit bila ghinionistă pentru mine. Spuneam de țăranul cu doi cai - bunicul a fost la mama în Voluntari înainte să moară și făcea plimbări până la Troiță. Pe drumul principal sunt două semne (anacronice și absurde) cu interzis accesul căruțelor și în altă parte nu am văzut și aici nici nu trec căruțe deloc - doar mai demult era un țigan care traversa și mergea cu căruța pe Mihai Viteazul. Mi s-a spus că una din minciunile cu care au ațâțat proștii împotriva mea era că ei nu pot să rămână de căruță - ceea ce se spunea la țară și legat de tren și nu însemna a rămâne în urmă sau în ceva lent, precum căruța, ci însemna a rămâne jos, a pierde căruța, a-și pierde șansa, rândul sau trenul. Îmi cer iertare pentru ultima parte scrisă ieri, îmi cam sărise țandăra.