Jurnal 16.03.- 18.03.25, partea 4 din 5

3.05.25

Azi voi continua ce mai aveam de notat. Repet ceva ce poate nu a fost clar de tot ieri: mama mi-a făcut extrem de mult rău întreaga viață, încă din copilărie și continuă să îmi facă rău și mereu oamenii (necunoscuți pe stradă sau psihiatri răi) au părut să creadă totul invers decât este. Cu toate acestea, eu nu i-am dorit niciodată răul sau moartea, la fel cum nu am dorit nimănui acest lucru, dar alți oameni, și chiar și mama, mereu îmi doresc moartea, intrând cu astfel de vorbe de ură în mintea mea sau vorbind răul și insultându-mă cu voce tare (mama). Eu nu i-am făcut niciun rău niciodată. Însă, dacă mama moare înaintea mea voi reuși să mă descurc chiar și singură cu pensia mea mică și cu banii din chiria apartamentului sau vânzarea lui, ceea ce mi-ar fi de ajuns toată viața (aș mai cumpăra poate alimente și alte lucruri necesare online). Atâtea femei în vârstă stau singure - e adevărat că la mine există riscuri mai mari fiindcă nu am un picior și pot cădea eventual și nu aș avea ajutor pe nimeni, dar, dacă ar exista măcar un asistent social să vorbească o dată pe zi la telefon cu mine, atunci riscurile ar fi mai mici. Oricum, în ultimii 20 de ani nu am căzut decât de 2 sau 3 ori, numai când s-a rupt proteza. Riscurile deci sunt mici și eu aș reuși să fac singură treburile necesare și să am grijă de curățenie și de igiena proprie și de gătit mâncare. Când eram singură în București și aveam ceva bani făceam multă treabă. Toate aceste lucruri ar merge bine chiar în izolare, cu condiția să nu fiu lovită în inimă rău de oameni răi, cum a fost mult zilele acestea și inima mea a fost cam paradită, probabil intenționat de unii oameni răi, care pot lovi orice și nu numai sexual un individ, în ultimii 5 ani. E adevărat că, din păcate, eu am fost aproape mereu absolut singură și deci oamenii vor să mă omoare și prin izolare (izolarea ucide totuși, lent) și mai înseamnă că nimeni nu apreciază bunătatea mea și rostul meu de gânditor și intelectual bun în lume și preferă să mor, deși nu sunt nebună și nu am greșit nimic. În orice caz încă m-aș descurca și singură, dacă mama nu ar mai fi, ceea ce eu nu doresc. Dacă nu aș putea, m-aș interna la un azil de bătrâni. Deși mama a fost ceva monstruos, în ultimii ani chiar am ajuns să țin oarecum la ea, nu fiindcă aș fi nebună, ci fiindcă nu am avut și nu am pe altcineva. Nu am deci niciun fel de ambivalență afectivă, cum spun psihiatrii răi despre pacienții chinuiți de părinți de exemplu - asta fiindcă ei pun la îndoială adevărul spus de victimă, deși probabil că cei care sunt mai deștepți știu că totul e adevărat. Voi continua mai încolo.

Iar a intrat una din monștri asupra mea cu ideea că ”noi toți vrem să moară, fiindcă nu vrem ca oamenii să înțeleagă adevărul despre ea (adică despre mine), fiindcă e prea monstruos ce i s-a făcut etc.”. Nu are dreptate, e greșit ce gândește - probabil că nu a înțeles tot adevărul, tot ce am spus a fost adevărat și am fost mereu și încă sunt un om bun și viabil și sustenabil și cu pace și iertare în suflet ca întotdeauna, cu drag de viață și în ansamblu am fost mereu un om de valoare, ea nu avea cum să vadă asta fiindcă nu am avut nicio șansă și ea crede că gândirea mea e un joc facil, dar de fapt e binele, dar ea nu înțelege totul, fiind se pare mai slabă intelectual ca mine, nu are dreptate că trebuie să fiu omorâtă, nici măcar acum, dar desigur era mai bine să fi fost acceptată mai demult și aș fi avut și dreptul la studii și nu era prea târziu și aș fi dovedit clar ce eram prin muncă și învățătură și chiar creație. Adevărații monștri sunt ei și adevăratele orori au fost în ultimii ani, adică în ultimii 15-20 de ani, din ce în ce, nu ceea ce era înainte, ci ceea ce au făcut ei, care spun mereu că îmi vor moartea ca să acopere adevărul despre ceea ce s-a petrecut mai înainte de a mă lovi ei, ei, care își asumă conștient această crimă oribilă și minciuna și tot ce a fost de când eram copil și continuă să vrea să mor și să lovească tot mai rău, deși ei știu că nu sunt nebună și nu am greșit nimic, dar poate că nu pot crede sau înțelege valoarea intelectuală superioară a unui om perfect bun și nevinovat. Continuu ce mai aveam de spus și fac abstracție de ei. Idei de-ale lor: noi vrem să mori ca nu cumva poporul să înțeleagă că nu au existat motive să te măcelărim niciodată și să continue toți să creadă minciuni despre tine și aberații politice legate de tine etc. Poporul nu acceptă o nebună deasupra lui (dar nu am fost nebună și sunt la fel ca toți intelectualii interesați mai mult sau preponderent de aspecte culturale, dar nu de politică - probabil că există și aceștia din câte știu, cu mine ce au? Altă idee - încă nu au înțeles totul, dar peste un timp vor înțelege și nu te vor mai lovi, dar după alt timp vor înțelege altceva și te vor lovi din nou, și în final te vor omorî și abia după ce mori vor înțelege totul și va fi prea târziu. Această persoană vrea deci să manipuleze ce și cum înțeleg oamenii simpli despre mine și să îi manipuleze să mă lovească, ceea ce de fapt s-a întâmplat din 84, dar încontinuu și cu multe idei urâte de 20 de ani, după moartea tatei. Normal că toți intelectualii au și o influență parțial negativă asupra altor oameni, acest lucru e normal și așa va fi mereu. Eu am fost mereu predominant binele și nimeni nu a murit și nu a pățit ceva rău din cauza mea, era imposibil. Am fost perfecțiunea și totodată izolată tot timpul și nu am lovit nici măcar inconștient pe alții, ei m-au lovit și astfel au lovit indirect pe alți oameni sau alte lucruri despre care eu nu aveam habar. Au spus adesea că eu sunt cel mai bun și nevinovat om - e posibil să fie așa, absolut cert am fost binele curat mereu și nu sunt vinovată de absolut nimic și dorm bine având conștiință curată și sunt fericită că sunt om. Nu am avut nicio minciună și nici păcate - și oamenii se gândesc de obicei la păcate sexuale, eu nici nu am avut deloc viață sexuală și nici altfel de păcate. Poate că dvs., cum am spus și eu adesea, nu ați crezut complet că tot ce am spus a fost adevărul și de aceea râdeați de mine periodic ca de Cristos (numai că de mine toată viața) și apoi aveați pretenția ca eu să iau păcatele altora asupra mea exact ca Cristos și apoi iar ștergeați totul cu buretele și nu vă interesa faptul că eram un om perfect normal psihic, un lucru dovedibil, chiar dacă tot ce am spus a fost adevărat. Sunt unii care au spus și poate așa a fost, că unii experți sau oameni răi au mințit despre mine și chiar au vorbit în locul meu în gând și proștii au crezut că eu eram cea care transmitea lucruri rele. Eu nu cunosc adevărul, am fost izolată. Țin să menționez din nou că unii medici s-au purtat monstruos cu mine, deși am fost cu adevărat un om normal și de valoare - m-am referit în detaliu la aceste lucrrui, nu mai repet acum. În plus și personalul medical auxiliar, asistente și infirmiere s-a purtat oribil, m-au chinuit în zonele intime și înfigeau sonda mai sus, nu în uretră, de mai multe ori, încât urlam și tot de mine se luau, cum au făcut ulterior și acea ginecoloagă și acel ginecolog - tortură și mutilare până la urlet și nu aveam ce face, ea închisese cu cheia ușa cabinetului. Altă asistentă m-a frecat în zona intimă și altele mi-au râcâit extrem de rău venele când îmi puneau perfuzii (când am avut pneumonie în 2013, și nici măcar nu mi-au pus antibioticul intravenos cum a cerut medicul). Tot atunci nici Irina, verișoara mea, nu a vrut să mă recunoască și a spus la telefon că nu mă cunoaște, vorbindu-mi rece cu dvs. deși i-am explicat cine sunt și unde mă aflu - poate că vroia să mor fiindcă începusem în 2013 să scriu acest blog și nu îi plăcea adevărul. În spitalul de psihiatrie nu doar medicii, ci și asistentele și infirmierele își băteau joc de mine la propriu și la figurat și au inventat că am idei suicidare și la ultima internare, anul trecut. Spuneam că îmi revine un fel de datorie neplăcută să scriu și tot adevărul pe care îl știu despre familia lui Z, acel medic monstruos față de mine, deși nu l-am provocat deloc. Toate aceste idei pe care le voi scrie sunt un fel de ceva josnic oarecum, fiindcă eu nu am legătură cu acei oameni și nu am avut și e cam trivial, vulgar, să scrii despre alte familii, în afară de cazul în care scrii ca romancier și cu alte nume și oarecum mascat și adaugi ca notiță că orice asemănare cu situații și persoane reale este o pură coincidență. Totul a fost exact așa cum am povestit. Abia după moartea tatei, în timpul unei discuții cu Ibi, vecina mea catolică mai în vârstă, ea a pronunțat cu voce tare expresia ”stricătoare de case” despre cumnata ei, pe care ulterior a iertat-o și a ajutat-o să își crească copilul, chiar și după ce ea s-a recăsătorit etc. etc. Abia atunci mi-am dat seama că proștii poate că mă acuzau pe mine de ceva similar, fiindcă acel profesor nefast a divorțat de prima lui soție cumva în jurul lui 89, deci atunci când mă sedusese pe mine. Era exact invers, eu eram victima și el mă mințea în mod clar și eu nici moartă nu aș fi stricat casa/căsătoria cuiva. Mai bine rămâneam fată bătrână, dar cu conștiința curată. Pe de altă parte, fiind evident fără experiență de viață, habar nu aveam și nici acum nu am, cum ar putea o fată/femeie să vrăjească, să înlănțuiască un bărbat, să îl seducă, eu am cunoscut numai situația inversă, fiind o fată păcălită și abuzată de un profesor vulgar și vicios, lumea se zice că spunea că era afemeiat și bețiv. Eram foarte austeră și cu principii morale ferme, ceea ce era vizibil și oricine mă știa putea înțelege asta. În anul acelei iubiri a mea, singura din viață și fără păcat de fapt, acel medic părea îndrăgostit de o studentă a lui și povestea la meditații că era încântat de ea și de poeziile pe care ea i le scria, deși aparent știa că și eu îi scriam și compuneam fragmente lirice pentru el și i le spuneam în șoaptă în camera mea, căci el mă convinsese să am încredere în el și să îi vorbesc cu voce tare fiind singură, fiindcă mi-a dovedit clar că știa ce se vorbea la mine acasă și a spus de vreo 3 ori că el are microfoane cu care ascultă. Bineînțeles că aveam un sentiment de venerație pentru fetele lui și soția lui, la care mă gândeam cu drag, căci începusem să țin la el (numai din vina lui) și am spus de mai multe ori să mă lase în pace și să se ducă la familia lui, căci ele au nevoie de el și eu nu. În aparență el s-a folosit de mine cu scopul de a divorța mai ușor și a se căsători cu studenta dorită de el, care era cu un an mai mare decât mine. Nu știu sigur dacă a fost așa, dar s-a spus atunci (și Luiza a zis și chiar și el însuși ulterior) că o anumită studentă, poate alta, i s-a așezat pe genunchi de față cu toți și l-a sărutat. Nici asta nu știu, ei doi au spus așa și chiar și Cristi, prietenul Luizei auzise așa ceva, dacă nu mă înșel. Oricum erau în calea mea pe stradă și atunci niște femei oribile, un fel de erinii care se uitau urât de tot la mine și vorbeau urât, de parcă eu greșisem ceva, nu el. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Abia de curând, în urmă cu 1-2 ani și niciodată mai înainte, am înțeles că e vorba de matri-moniu (nu patrimoniu) și relație matrimonială și că unele femei asta cred, că ele sunt stăpâne pe bărbați, că bărbații sunt un fel de instrumente sau mijloace de ascensiune și unelte ale puterii și intelectului femeii și ale uneltirilor lor, și ale creației lor în diverse domenii sau ale influenței femeii în societate. Că unii cred că femeia e stăpâna casei și chiar indirect a lumii, prin intermediul bărbatului ei și al celorlalți bărbați cu care soțul ei se relaționează, adesea ierarhic. Că ar exista, cum se spunea, un fel de lume și secrete ale femeilor măritate, pe care fecioarele ca mine nu le pot bănui. Că bărbații se bat între ei fiindcă femeile se bat între ele pentru dominanță etc. Că finețea intelectului bărbatului depinde de valoarea femeii lui, care îl poate educa, ridica, transforma. (Poate și invres? mitul lui Pygmalion o fi adevărat?) De aceea s-ar numi matrimoniu și că patriarhal e ceva ce se aplică doar celor înapoiați din lumea rurală sau ordinea bisericească veche sau cu scopul ascunderii adevărului despre femeile măritate, care fac ce vor din bărbații lor - ba chiar există ideea că unele femei nu știu să își ”țină” bărbații (?) și de aceea li-i iau alte femei. Nu știu în ce măsură sunt toate acestea adevărate, poate că sunt doar prejudecăți ale lumii proaste și rele. Dar am observat imediat după 89 pofta coconetului pentru telenovele siropoase și tragice adesea, gen sclava Isaura sau chiar doctor Quinn și multe alte telenovele și poate că așa mă priveau și pe mine proastele și proștii, așezată cum eram la stâlpul infamiei fără nicio greșeală. Nici măcar nu știu cum rămân femeile însărcinate, acesta fiind un lucru secret în cărțile științifice, căci era scris cam neclar despre ovulație în ziua 14 a ciclului și, cine știe, poate că e o minciună ca atâtea minciuni științifice și poate că femeia poate rămâne gravidă și precum cățeaua sau vaca, adică în timpul sângerării, sau poate că nu. Era în manualul de biologie și poate încă este că menstruația sau sângerarea e necesară pentru implantarea mai ușoară și cu succes a ovulului fecundat în mucoasa uterului, deci peste 2 săptămâni, ceea ce părea puțin ciudat și l-am întrebat pe acel profesor, fiindcă el a insistat să întrebăm la meditații tot ce nu înțelegeam. Toate aceste aspecte triviale ale vieții unele fete le știu de la mamele lor - dar mama nu vorbea cu mine nimic, sau poate ele au mai existat în lume și au memorie ancestrală, dar eu eram nouă pe lume, sau poate că nu sunt izolate cum eram eu, deci au experiență în grupul de aceeași vârstă sau aud în gând câte ceva în mod telepatic și eu nu auzeam nimic niciodată. Am aflat că el era căsătorit și că avea un băiețel cu o fostă studentă care se numise Muntean, probabil ca să se lege cumva de numele meu Moldoveanu și balada Miorița și multe altele, dar abia la sfârșitul lui 2006. Nu m-am gândit aproape deloc la soția lui și am văzut-o o singură dată, în 2007 parcă, când el scotea bani de la un automat lângă UMF. Se căsătoriseră deci când eu rătăceam ca studentă prin facultatea de medicină. Am fost fericită că în sfârșit știu adevărul și nu m-am mai gândit nici la el aproape deloc, în afară de când am scris tot adevărul pe acest blog. Sunt unii care cred, din câte mi s-a spus, că eu am fost persecutată de medici și că vor să mă omoare niște medici nebuni fiindcă el și soția lui sunt medici. După și mai mulți ani am descoperit că el era pe facebook și că avea o fiică Georgiana, despre care vorbea la meditații în 88-89. Nu am mai intrat deloc pe profilul acelei femei - dar adevărul este că unii intraseră peste mintea mea cu ideea că Georgiana este o scroafă de mai multe ori și insinuau că acea fiică a lui era ceva foarte rău și mă distrugea și mă lovea, deși nu greșisem nimic toată viața, poate fiindcă a fost păcălită de tatăl ei. Nu cunosc adevărul, în aceeași perioadă a fost la modă filmul Ducesa despre o femeie Georgiana care trăia într-un ménage a trois cu o prietenă și ulterior avea și ea relație extraconjugală la incitarea aceleia și un copil din flori pe care îl abandonează. Într-o zi, în timp ce locuiam în blocul de la intersecția Eminescu, pe Moșilor, unde și Luiza l-a văzut pe Z după 89 și eu l-am văzut exact acolo întâlnindu-se cu tata, dar fără să se salute și tata părea să nu îl cunoască, dar el da pe tata, s-a întâmplat încă un lucru ciudat. Eram în troleibuzul 66, care mergea pe Moșilor până la Vasile Pârvan, aproape de Facultatea de Drept. Troleul avea stație în fața blocului meu și era destul de aglomerat - stăteam ceva mai aproape de ușa din mijloc și am văzut către spate, pe două scaune alăturate, un bărbat care semăna cu acel Z și alături de el o femeie tânără cu părul blond-șaten. M-am uitat cu atenție (eu nu am și nu aveam resentimente față de el) și nu am reușit să îmi dau seama dacă era sau nu el și la un moment dat a arătat spre vitrina unui amanet Tezaur care era la intersecția Eminescu și avea pe vitrină o poză cu o femeie tânără ce aducea puțin cu Luiza, era mai degrabă genul ei, nu al meu. Bărbatul a arătat spre vitrină cu degetul mic de la mâna stângă și acesta avea o unghie lungă, așa cum am văzut într-un film cu mafia poate și semnifica răzbunare sau ceva rău. Și tata avusese unghiile foarte lungi, dar mă și zgâria violent, chiar și pe față, și vorbea cu aluzii la acel Z (Leon Cacallo, de la Leon Cavallo, compozitorul operei Pagliacci, în care se spunea că o paiață se credea rege). Este știut că s-a vorbit mereu că tezaurul nostru a fost furat de ruși. Nu de mult, cum știți, tezaurul a fost furat în Olanda, într-un oraș mic. Adică coiful de la Coțofenești, Coțofană fiind medicul care tocmai îmi prelungise decizia de pensionare, dar nu a mai vrut să mi-o facă definitivă, cum a vrut rândul trecut și eu nu - acum eu am vrut degeaba. De mai mult ori unii au spus în mintea mea că Georgiana a fost/este scroafă, dar eu nu știu cine erau aceia și la ce se referă - eu nu am gândit așa ceva. Nu știu nimic despre Georgiana. Mai sunt unele detalii neimportante - unii insinuau că el era francez și de aceea mi s-a dat mie cartea Iubita locotenentului francez și de aceea el a avut o bursă în Franța, la Lyon, după 89. În ultimii ani în jurul meu a apărut apa izvorul Zăganului și chiar și Lidia, prietena lui Marinică despre care am vorbit, avea acest soi de apă la vedere când am vizitat-o. Etc. În satul bunicului se folosea des cuvântul hibă, care amintea de numele Chiba ce părea să fie al lui în cartea de telefoane de pe vremuri când el locuia în Militari, ceea ce se lega de alte lucruri etc. După cum ați văzut, eu nu aveam nimic rău cu ea, soția lui, și m-a mirat puțin când am aflat că ea a fost printre profesorii unui curs de master interdisciplinar la Filozofie, pe care mi-ar fi plăcut să îl citesc - căci era exact ce mă atrăgea și ceea ce eram și eu - ceva despre neuropsihologie și neurofiziologie și diverse alte aspecte filozofice și psihologice. Nu am de unde cunoaște ceva rău despre ea, știu doar că era strâns legată de viața mea, nu prin acel profesor, ci prin diverse aluzii culturale - nu doar Miorița, ci și Meșterul Manole (legat și de Blaga etc.), voi mai explica mâine mai clar anumite aspecte culturale și ontologic-filozofice. Există un singur aspect încă și mai negativ, acela legat de condiția mea socială, de statutul meu, care pare să se datoreze acelui profesor, cel puțin în cea mai mare parte, după părinți. Medicii, și cu precădere psihiatrii, cu precădere în astfel de cazuri, tratează foarte urât pacienții și vorbesc cu ei de parcă nu sunt oameni - știți asta, căci și dvs. mi-ați făcut la fel în diverse ocazii, poate că așa sunteți educați să crdeți că așa zis nebunii trebuie tratați ca pe niște copii, dar ceva mai rău chiar, cu un fel de dispreț și stranietate. Nu respectați și nu recunoașteți ascendentul intelectual al victimelor psihiatriei, presupuneți fără dovezi că ei toți sunt oameni de nimic și că nu gândesc inteligent și cu scop rațional. Medicii și psihologii m-au tratat de mai multe ori ca și cum aș fi fost maimuță în cușcă și nici nu au vorbit cu mine, au vorbit despre mine ca despre un animal sau răufăcător, și uneori mi s-au adresat ca și cum altcineva locuia în mintea mea, deși nu am greșit nimic niciodată. Mulți se pare că chiar cred ideea aceea cu ierarhia întunericului și păcătuirea asupra omului bun, distrugerea celor puri și buni. Alții însă mă priveau ca pe o anomalie și pradă animală sau cobai pentru monitorizare în cușcă și vorbeau despre mine ca despre un obiect în jargonul psihiatric, detașându-se deci de orice fel de empatie sau simpatie ca față de un om, ca să lovească, să omoare fără jenă, să f_tă fără jenă, plasați artificial în poziție spuerioară, pe o platformă artificială. Asta mi-a adus aminte de filmul Planeta maimuțelor, prima ecranizare, și de doctorița Zira, maimuța mai omenoasă, care ridiculiza medicii și doctorii antropologi, diverși savanți răi etc. și această Zira avea coafura dată pe spate a vremii, cea cu care apărea iconic și Ana Aslan. Ana era și soția lui Z și de aici multe alte coincidențe care uneori îmi aminteau de numele ei, nu de ea. Anume povestea lui Ion și Anei lui Rebreanu care și el provenea din aceeași zonă cu Z, de o prietenă pe facebook care vorbea de Ana Aslan cu multă reverență, de mama mea care merge la clinica Ana Aslan pentru fizioterapie, de azilul pentru bătrâni, senili etc. din apropierea mea și care se vede la geamul bucătăriei, cu numele Anacris, la numărul 18A, care fusese numărul unei mătuși care a trăit 92 de ani pe strada Paris, lângă guvern, de sfânta Ana și sfânta familie a fecioarei Maria (pe soția lui Z o cheamă și Maria), etc. etc., multe astfel de lucruri fiind strâns legate de viața mea. Când am lucrat la Biblioteca ASE erau mai multe angajate cu numele Ana-Maria și poate că ele mințeau că le chema așa, poate fiindcă credeau ceva rău despre mine și de aceea am fost și așa oribil torturată atunci, cum am povestit. Cu mult înainte de a îl întâlni pe Z am făcut cunoștință cu o așa zis verișoară prin alianță unguroaică, tot Ana-Maria (a doua verișoară unguroaică Ana Maria sau Anniko), la care am stat câteva zile înainte să dau examen la Cluj la facultate. Un alt detaliu pe care îl știam de la meditațiile cu acel profesor e că spunea că îl cunoaște pe Florian PIttiș (și tata spunea la fel și că o știa și pe Anda Călugăreanu, dar poate nu era adevărat) și acel actor a regizat piesa Meditațiile Ritei, dar și piesa Arsenic și dantelă veche, înainte ca eu să stau în apartamentul cu soclu cu dantelă și otravă probabil și cenușă în ea. Aceste gen de conexiuni culturale dar și alte aspecte la care mă voi referi mâine au fost extrem de dese în viața mea. Un lucru pe care l-am citit înainte de meditațiile cu Z din Arcadie Percek era viața matrimonială a medicului Carol Davila, care are statuie în fața facultății UMF și care s-a căsătorit și el cu o studentă, tot Ana, după ce prima soție îi moare în chinul facerii după un an și era o poveste cam întunecată, acel Carol apărea cam negru și afirma în imaginația autorului că tânăra lui soție e un fel de experiment pentru el și Ana aceasta a lui Carol Davila murea otrăvită cu stricnină la doar 40 de ani. Totuși mai este un lucru ceva mai important de menționat. În vara în care nu am mai urinat aproape deloc timp de vreo 10 zile, ceea ce m-a îngrozit (oligoanurie), dar nu am murit nici atunci, am ajuns la Spitalul Sf. Ioan (întâi am fost la urgență) și am intrat într-un salon, la un medic femeie, o femeie înaltă, brunetă, impunătoare, cu voce autoritară. Așa mi s-a părut mie. (Soții Z erau mici de statură). Atunci cineva m-a lovit și mi-a căzut o branulă sau nu știu cum m-am tăiat, dar nu a fost vina mea și brusc a început să îmi curgă sânge mult din mâna stîngă, la fel cum am mai pățit o dată când am fost tratată destul de jenant și atunci și nu mi s-a dat nici atunci ajutorul scontat și datorat. Mi-am cerut scuze că îmi curgea sânge așa mult pe jos, nu trebuia să cer scuze. Deci iarăși vreun spirit bun poate se juca cu sângele meu ca să atragă atenția că ”se varsă sânge nevinovat”. I-am spus acelei femei medic că beau apă normal, nici mult, nici puțin, dar nu urinez decât câteva picături zilnic și că e cel puțin de o săptămână așa și i-am arătat analizele de la Urgență Floreasca. M-au consultat la eco și am fost palpată și mi s-a spus că în vezică nu există urină și că nu există obstrucție pe căile urinare și deci rinichii mei nu formează urină. M-am așezat într-un pat în salon. Medicul a vorbit cu mine, dar pe un ton destul de neplăcut. Am întrebat-o: totuși ce se întâmplă cu apa băută, unde se duce? În țesuturi, mi-a răspuns ea, eu eram cam speriată. Mi-a spus că nu are cu ce să mă ajute și că este probabil o tulburare de metabolism și trebuie să fac diverse investigații, pentru diabet și altele. I-a indicat unei asistente să îmi facă o perfuzie și apoi să plec acasă. A venit o asistentă îmbrăcată toată în negru și cu un aer cam înțepat. Cineva a intrat în mintea mea cu ideea că ”v-am spus să nu amestecați pacienții psihiatrici cu ceilalți... pacienții terminali trebuie să...”,” Ana și cu el au divorțat, sau vor divorța/s-au separat”, nu mai știu ce a spus exact - și această ultimă idee m-a îngrozit, era ca și cum cineva mă hăituia ca în telenovele proaste și pentru bârfele lumii, legat de viața personală a unui medic care într-adevăr mi-a făcut rău, dar cu care nu am avut nicio legătură și la care nu mă gândeam de mult deci ei credeau ceva fals despre mine și am avut ca un fel de revelație că și ceilalți medici sau măcar unii erau ca niște copii răsfățați și răi, care habar nu aveau de viețile sfinte și înțelepte ale pacienților pe care ei nu îi respectau, ci îi călcau în picioare la propriu și la figurat. În tinerețe, când era în anul I de facultate, colega mea de bancă Luiza mi-a spus verbal același lucru - că se vorbea în facultatea de medicină (de ce oare?, oare chiar așa?) că Z trăia separat de soție. După acea zi am fost trimisă la clinica Regina Maria (în Cotroceni) și acolo mi-a făcut figura acea ginecoloagă monstruoasă, pe nume Dușmanu Alina, căci Alina era numele unei femei care a locuit în casa mea de acum. Voi continua probabil mâine cu ultima parte, acum e ora 6 după masa. Pentru a anticipa ceea ce mai am de scris mâine, și plecând de la numele azilului învecinat Anacris, vă las să vă gândiți puțin la niște versuri ce îmi sunt dragi, fiindcă sunt gingașe: ”Frunzuliță verde, laur/ Ană, umbra mea de aur”. Nu de mult am descoperit în curtea lui Luca (tot nume de lumină), prietenul tatei, un laur, așa pare. (cris e o rădăcină pentru aur, criselefantine sunt operele ornamentale cu fildeș și aur).

Iar au intrat diverse creaturi veninoase, așa cum au făcut mereu; una din ele pretinde că ar fi Carmen MM, psihologul de pe facebook (a cărei voce nu o cunosc) și pretinde că e obligată să mă lovească, fiindcă e psiholog și ei distrug pe cei buni pentru ca proștii să nu înțeleagă că ei mint și că sunt monștri. ???

”Toți cei buni dispar pe parcurs, spune ea, pe măsură ce înțeleg adevărul și la sfârșit rămân numai cei răi.” Ce oroare! ce adevăr, ce sfârșit? Adevărul despre tine, spune ea, și sfârșitul nu vrea să spună ce. Da de ce decretează ea așa, ce motive aș avea eu să o cred? Poate nu va fi așa până la sfârșitul meu. Și de ce naiba vrea ea sfârșitul meu? Cine se crede? E nebună, cei buni nu pot dispărea dacă înțeleg adevărul, orice adevăr, numai cei proști. De unde știe ea că nu există oameni și buni și deștepți? Cei buni rezistă și la analiza catacombelor și oricărei orori, și în plus, cu ce drept vrea ea ca adevărul despre mine să fie rău și să fiu distrusă? Putea fi alt adevăr și un happy end oarecare. Nu e niciodată nevoie de tragedii, ele sunt pentru proști mai degrabă.

Ei spun iar că sunt omorâtă fiindcă proștii au fost mințiți că mama e ceva bun și că eu am mințit despre ea și ea e cea mai rea femeie (asta nu știu) și toți mă omoară ca să ascundă acest banal adevăr, considerat mai important ca secret decât tot ce am fost și pot fi eu.

4.05.25

Bună ziua din nou. Azi sper să termin tot ce mai intenționam să scriu, înainte să părăsesc acest blog - pentru cât mai mult timp sau până când voi putea scrie ceva fără nicio legătură cu viața mea și cât mai deștept, bun, frumos - probabil vreo 6 luni, dacă ei nu mă omoară. A intrat una peste mine cu ideea că este Luiza Dona și că ei toți (poate colegii mei de liceu) vor să mă omoare - se pare că din cauză că am scris tot adevărul pe acest blog. Îmi amintesc că atunci când am fost la liceu în 2009, la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului, au fost mulți, dar Luiza nu a venit. Bineînțeles că nu cred că Luiza este această persoană care mă amenință de moarte, poate este altcineva, oricum după moartea tatei, zi de zi, m-au torturat enorm și mi-au urat moartea zilnic, deși nu am greșit nimic. Apoi ea zice că ”trebuie să îi grăbim moartea, fiindcă altfel murim noi”. Bineînțeles că dacă ar fi fost așa despre Luiza sau despre oricine altcineva, și dacă ea ar fi fost așa monstruos omorâtă fiind nevinovată, nu eu, eu aș fi spus sigur adevărul tot, ca să nu o am pe conștiință. Unii spun că Luiza a depus mărturie corectă, nu falsă, despre mine, atunci când am fost condamnată la moarte în tinerețe, deși nu greșisem nimic. Repet, orice intelectual ar fi spus adevărul, din 4 motive mari: unu că am observat cu claritate că anumite cutremure și tsunamis și alte fenomene meteo extreme, încălzirea accentuată și altele lucruri rele au fost legate de mine, de fapt de torturarea mea intenționată de către oameni răi și m-am gândit că poate cel mai rău lucru pe care îl fac oamenii sunt cutremurele și poate că suntem înăuntrul unei sfere și deci e bine să ne respectăm unii pe alții, să ne cunoaștem unii pe alții fiindcă suntem împreună și toți suntem importanți și sunt necesari și oamenii proști, să respectăm pacea, dreptatea, binele și adevărul și astfel să ne bucurăm că trăim și să ne bucurăm unii de ceilalți - răul nu poate fi evitat complet, dar m-am gândit că cutremurele pot fi, chiar dacă nu și unele fenomene meteo, mai puțin periculoase decât cutremurele, în cazul în care plutim pe continente, ca pe corăbii mari în derivă. În tot acest melanj în interiorul palentei noastre frumoase și bune eu puteam fi respectată pentru ceea ce sunt, căci nu este orgoliu, este adevărul și am fost mereu ceva foarte bun și normal și inteligent, un om cu înaltă moralitate și drag de oameni și de viață, chiar dacă m-au izolat de mult. Un om perfect nevinovat, care a respectat-o și pe Luiza, care a fost omul cel mai apropiat de mine, chiar dacă Luiza dovedea mărginire intelectuală și mai puțină dragoste pentru frumos și cultură și chiar pentru moralitate (când spunea că ea ar face dragoste cu oricine, că e o fire pătimașă și senzuală, că ar încerca și cu o femeie, că buzele ei sunt frumoae și ea e mândră de asta, că profesorul Z are gură frumoasă și ea s-a gândit că eu l-am sărutat când am rămas singură cu el, că el a sărtutat-o ușor pe obraz când ea era în anul I la facultate și asta i s-a părut foarte drăguț etc.) Unii credeau că Luiza a spus toate acestea fiindcă a vrut să mă influențeze să fac eu ceva rușinos când urma să intru sub influența medicamentelor psihiatrice puternice și deci urma să fiu rasă. Sau că Luiza intenționa să creadă proștii care auzeau discuțșia noastră că eu eram ea, adică ceva păcătos. Luiza părea proastă, așa era ea, dar eu o priveam cu îngăduință, ca pe un copil ceva mai rău, cu un fel de dragoste maternă,ca pe toți ceilalți. La fel am privit-o și când a inistat că normalitatea e ceea ce cred proștii din popor și că ei nu pot crede că un om așa delicat și complez intelectual (cam așa spunea) este om normal și deci mă sfătuia să joc rolul unei persoane superficiale și triviale, ceea ce nu am făcut. Am explicat mai în detaliu ce s-a întâmplat legat de cutremure, totuși repet, și Luiza ar fi spus tot adevărul dacă era om responsabil - a fost cutremurul din 77 pe 4 martie, de ziua nașului meu care m-a persiflat legat de aceasta, dar ei au spus că eu am fost ținta, nu el și că era să mor de mai multe ori în copilărie, ceea ce e adevărul, fiindcă oamenii erau nebuni din cauza altei femei pe care o omorâseră înaintea mea și nu toți știau că ea era deja moartă și apoi am fost eu următorul geniu, deci totul a căzut în capul meu. (?) Apoi, în 86 (faimosul cutremur din 86) a zis tata că va fi cutremur fiindcă mama face scandal și s-a culcat pe jos, fiindcă mama nu i-a dat voie în dormitor - apoi m-au trezit noaptea că a fost cutremur cu adevărat și să mergem la plimbare pe străzile Bucureștiului (?!) și am mers și era multă lume pe stradă, toți se treziseră. Eu nu simțisem niciun fel de cutremur și nu era nicăieri nicio dărâmătură! Când m-au închis la psihiatrie, în 1992 a fost un cutremur măricel pe care ei l-au recunoscut atunci. Eu eram groaznic torturată medicamentos cu medicație cu care nu eram obișnuită și am și căzut cu capul pe cimentul de jos. În anul morții nașului meu, fiind el bolnav de cancer, a fost iar un cutremur măricel pe 4 martie, dar nu l-au recunoscut oficial, probabil findcă era tot pe 4 martie. Nici colegii mei profesori la colegiul Caragiale nu au mărturisit acest cutremur. Într-una din zilele când eram încă chiriașă în casa cu otrăvuri, la Perla, am deschis întâmplător televizorul, deși eu nu deschideam niciodată (am deschis încă o dată câteva secunde exact când îl spânzurau pe Sadam Hussein în direct - eu nu știam - și nu mi-a plăcut și am închis imediat) și, exact în acea secundă din cele câteva în care am privit la tv în mulți ani, s-a declanșat un cutremur și abia atunci am înțeles. Cei care discutau la tv nu au spus nimic, decât peste câteva secunde când au spus că am avut un cutremur în direct la tv. Vecina mea de la Perla, Ibi, spunea că se zice că e mai bine să fie mai multe cutremure mici unul după altul ca să se evite unul mare. M-am gândit că credeau că trebuie să mă omoare lent, ca să nu mă ucidă deodată să fie cutremur mare. Lucrul acesta se întâmplă natural lent dacă omul e lăsat în pace și îmbătrânește normal. Nu au nici acum vreun motiv să mă masacreze monstruos. Am fost binele desăvârșit și chestiunea cu cutremurele e valabilă pentru orice om inteligent și fiecare are rost pozitiv în lume, nu doar legătura cu forțele telurice. Așa e normal, nu e boală psihică - și în prezent ei ar putea să mă respecte și să mă lase să muncesc prin casă, să ceez ceva intelectual etc. Din câte îmi dau eu seama nici nu mai există risc de cutremur legat de mine.

Al doilea motiv a fost că am fost un absolut om normal și bun, și, fiindcă aparțin speciei, dacă unii îmi făceau răul, simultan loveau și pe alți oameni, ceea ce era rău, chiar dacă ceialți erau mai proști ca mine sau mai răi. Distrugeau mai degrabă binele, nu răul, lovind în mine.

Al treilea motiv e că am fost otrăvită cu adevărat și fără vină, că am fost masacrată prin tortură oribilă zi și noapte în blocurile în care locuiam și m-au forțat prin tortură și izolare să spun absolut tot adevărul despre mine, în cele mai mici detalii. Dacă nu aș fi spus, oricum m-ar fi omorât în mod sigur.

Al patrulea motiv e că eram complet nevinovată, un om foarte bun și foarte inteligent și nu am delirat și nu am fost niciodată nebună și nu avusesem de fapt nicio șansă de afirmare (poate că Luiza a fost singura, findcă cu Irina de la Constanța am vorbit mai puțin) și am început să înțeleg lumea în mod firesc la maturitate, după 35 de ani și nici nu ar fi fpost normal mai devreme - și eram totuși o valoare intelectuală și era păcat și era vorba de o crimă prea monstruoasă, și de prea multă nedreptate încă dincopilărie, dar faptul că suferisem așa de mult nu mă îndobitocise - cei care spun că trebuie să mă omoare fiindcă am suferit prea mult greșesc.

Vă mai dau un exemplu: la Lisabona, deci unde a stat un timp și Blaga, despre care mai am ceva de scris, Lisabona care apărea în memoriile lui drept Bona Lisa (există și localitatea Lisa pe lângă satul bunicilor și Mona Lisa și cântecul Mona Lisa cu etc.), acolo a fost un cutremur extrem de mare în secolul 14, 1356, apoi unul extrem de mare în secolul 16, în 1531, apoi altul în secolul 18, 1755, la 224 ani, apoi altul în Potugalia la 214 ani, în 1969, considerat pe internet cel mai puternic după cel din 1755, dar cu victime puține, cel din 1755 a fost dezastruos și a fost chiar de 1 noiembrie, de ziua tuturor sfinților. Vedeți, sunt niște coincidențe mari de cifre și diverse zile semnificative și acolo, ceea ce ne duce cu gândul la fenomenul cometelor cu perioadă fixă. E adevărat că datele pe internet see tot schimbă, în mare au fost odată la 2 secole. Dar ceea ce apare mai clar ca explicație este că aceste cutremure depind cumva de voința anumitor indivizi. Da, poate fi vorba de anumite genii, dar ei nu au cum să le producă sieși, că nimeni nu e idiot să îi dea în cap singur și să facă și rău altora. E adevărat că eu am sărit pe geam, dar în condiții extreme și eu sunt complet nevinovată, și eram tânără și încă nu știam nimic, citiți totul și veți înțelege. Gândiți-vă că un cutremur ete de fapt o dezlănțuire de forțe bruște, foarte puternice, profunde - deci e logic că cineva mare și bun este lovit sinergic sau cumva tare de către mulți și proști sau răi și tari și dornici de a fi altceva decât sunt, de a schimba ceva pe ceva probabil necunoscut. Oricum a face un cutremur mie se pare o crimă urâtă, findcă trebuie să ținem cont și de restul lumii.Tot așa mie mi s-a spus că am fost salvată după tentaivaa de sinucidere numai fiindcă atunci mureau prea mulți oameni, fiindcă eu eram geniu - dar eram, repet, nevinovată și torturată monstruos cerebral, pentu prima oară în viață și m-am temut să nu devin nebună și proastă ca ceilalți din cauza durerii de cap și să omor și eu o femeie cum eram eu.

Mi se spune din nou că oamenii au fost mințiți despre mine zeci de ani și de aceea mă percep toți altfel decât sunt și că eu am spus adevărul tot la timp și am explicat că am și dovezi imediat ce a fost posibil pe internet, dar nimeni nu m-a crezut și nu a vrut să stea de vorbă cu mine și au mers toți mai departe în rău și distrugere asupra mea ca să mă omoare și să facă indirect tot răul posibil și asupra altora, fiindcă eu am fost numai ceva bun. Nici acum nu vor să se oprească. Mai țineți minte când am dorit doar să mi se reconsidere diagnosticul psihiatric, să se spună că a fost doar tulburare sexuală, că nu a fost altceva, că am visat să se spună adevărul că nu e tulburare delirantă sau schizofrenie paranoidă cum spuneau ei, ci dependență firească de medicația psihiatrică, dar cu capacitate de muncă păstrată cel puțin 50% pentru diverse profesii, findcă eram tânără și puteam munci și astfel aș fi avut o pensie normală și nu aș fi fost complet izolată și meritam, nu am fost niciodată răul pentru nimeni. Sau măcar să fi aut dreptul să fac un master la filozofie de exemplu, sau altfel de studii. Iar dvs. nu m-ați acceptat nici ca poet minor sau artistă, scriitoare, ar fi contat ce făceam, opera creată, nu performanța rapidă și exactă. Era clar că eram nevinovată și spuneam adevărul, scuze pentru reproșuri, și totuși...Și atunci, când am cerut acea revizie aveam dreptate și m-au trimis la tribunal cu adevărat și au înscenat un proces absurd, ca într-o piesă de teatru, în care am pierdut ultimele mele economii. Tot ce am povestit a fost întotdeauna adevărul și totuși eu am avut gândire optimistă și fericită - am crezut în dreptate și bine pentru toți și nu există motive să mă omorâți, poate că ați fost mințiți. Este posibil ca unele din persoanele menționate de mine să fie supărate că am spus adevărul și despre ele, dar era necesar și le-am acordat iertarea de mult și mă rog lui Dumnezeu și dvs. să le-o acordați și dvs. dacă ele se căiesc. Este posibil ca unele persoane să fi fost zdruncinate cerebral și să fi uitat o parte din ceea ce am povestit eu - dar acesta a fost adevărul - e posibl și invers, ca oameni răi cu autoritate în domeniul sănătății mintale să vă mintă că eu am mintea zdruncinată sau că e necesar să fiu omorâtă - și asta nu e așa. Iar a intrat un monstru feminin peste mine cu ideea veche că ea preferă să moară decât să recunoască adevărul despre mine - se pare că există și astfel de oameni și poate că dvs. credeți că eu gândesc așa, nu acea persoană.

Am fost acum la farmacia Ana-Maria, apropos de numele soției acelui om rău. Există un lanț de farmacii cu acest nume și numai ele sunt deschise non stop pe lângă locuința mea. Există și farmacii Dona, apropos de Luiza. Azi a fost duminica alegerilor prezidențiale, după ce anul trecut au fost anulate alegerile în care avea câștig de cauză un individ pe nume Călin Georgescu, independent și suveranist și ulterior l-au dat în judecată, l-au condamnat (probabil că nu greșise nimic, așa cred, dar misterioasa mea vecină Mădălina - despre care unii spun că e plătită să mă omoare sau că asta vrea, dar eu nu am motive să cred așa, a făcut o scenă în curte discutând cu mama, așa încât eu să aud că ea era foarte ofticată că a apărut acel candidat și îl vorbea de rău). Mă simțeam tare rău la inimă și de aceea m-am dus la farmacie, am fost lovită de mai multe ori în timpul somnului, mai multe zile, cum v-am povestit. I-am explicat ce simt farmacistei - respir greu, simt presiune și durere precordială și durerea uneori ajunge în umărul drept (mai rar stâng) - acum merg destul de greu și pe drum drept, obosesc după câșiva pași, azi mi-a fost cam frică să fac duș. Ei continuă să spună că toți vor să mor, fiindcă eu nu am greșit absolut nimic toată viața și ei toți vor neapărat să mușamalizeze totul, așa cum au zis mereu de 20 de ani.

Ați observat probabil, dacă ați intrat pe blogul meu, că eu mmă chinuiesc cu un anumit subiect din 16 martie anul acesta și nu am reușit să conchid încă fiindcă am fost monstruos torturată nopțile de data asta, cardiac mai ales și frecată sexual, ziua mai puțin. Așa cum există unii oameni care pot scuipa vorbe, în general de ură și minciună și amenințări de moarte în mintea mea, există și unii care pot transmite coșmaruri, după o prealabilă hipnoză sau adormire mai profundă. Lucrul acesta e menționat în literatura de specialitate și poate că sunt mai mulți astfel de experți, nu doar psihologii. Eu nu pot face așa ceva și nici nu aș face. Altfel, eu am somnul foarte bun și liniștit, coșmaruri mi-au transmis foarte rar. În timpul somnului profund și mai ales cu coșmaruri, vă dați seama că controlul asupra trupului e practic inexistent și oricine mă poate freca sexual și tortura cardiac. I-am spus farmacistei, fiindcă m-a întrebat, ce simt, că am tensiunea mereu mică, 12 sau 13, dar minima crește până la 9 sau 10, dar acum nu am mai luat-o de mult. Simt că nu am oxigen destul și obosesc pe drum drept și mi se pune greutate pe piept. Am pulsul rar mereu, în jur de 60 pe minut, dar sunt foarte grasă. I-am spus că iau zilnic Pentoxiretard 3 pastile, Tertensif 1 pastilă, 10 mg de Concor, Vessel Due 2 pastile, Atorvastatin și Coenzima Q10, care se dă dacă iei statine, plus Tromboass sau alt trombolitic de 100 mg. Ea mi-a dat Magnerot, ceva ce luase și mama. Toate medicamentele mi-au fost prescrise de medici, numai că statina mi-au dat-o la psihiatrie și poate nu e bună, că înainte luam Omacor de la medicul cardiolog, pe care l-a scos medicul de familie ca să rămân cu Lipantylul prescris de ea, spunând că nu am voie să iau două medicamente pentru grăsimi, la fel cum și medicul psihiatru spunea că o lege nu îi permite să îmi dea în continuare cele două medicamente prescrise de la spital pentru întreținere. Eu mi-am autoadministrat coenzima Q10, medicament prescris mie odinioară de medicul internist evreu și bătrân al mamei mele, doamna Ionescu, dar eu nu l-am luat atunci demult, dar nu am uitat. Nu știam că efectele adverse ale statinei sunt contracarate de această coenzimă. Ei spun că toți au conlucrat să nu mi se mențină sănătătea vaselor sangvine, ca să fiu omorâtă. Tertensiful a fost prescris de medicul de familie, nu de cardiolog, fiindcă mi se umflau picioarele mult de tot, deși eram sub 40 de ani și în mod brusc, clar din cauza otrăvii la început. Tot medicul de familie mi-a recomandat, fiindcă sunt obeză, să iau 100 mg Tromboass sau altceva, în loc de 75mg care sunt pentru slabi și normali. Păcat, am fost un perfect și chiar de valoare, mai citiți totul odată, rând cu rând! Unii spun că așa s-a luat decizia să fiu omorâtă, fiindcă sunt considerată iresponsabilă, ceea ce nu am fost niciodată și de aceea medicii și cei care mă otrăvesc de 20 de ani au încercat să îmi distrugă circulația sângelui și ulterior și inima. Unii spun că mi s-au prescris și prea multe inhibitoare cardiace (poate și diazepamul psihiatric are aceste efect) și de aceea inima mea bate așa rar de mult timp - odinioară bătea normal cam de 80-90 pe minut, fiind și grasă, dar tensiune sistolică mare nu am avut niciodată. Cea mai mare parte din viață, chiar fiind grasă am avut tensiunea 12 cu 6, ceea ce odinioară era considerat ideal. Oricum zilele acestea am avut dureri musculare foarte mari peste tot, poate tot din cauza oxigenării proaste sau vreunei otrăvi. Probabil că ei au inventat că sunt cardiacă ca să justifice efectele otrăvii și au inventat și că am fost condamnată la moarte. Și tot așa din minciună în minciună...cum au făcut și cu celelalte chestiuni adevărate din viața mea. De aceea, din cauza acestor rele cardiace și faptului că unii mă lovesc noaptea rău, am fost obligată să amân ultima parte a acestui subiect pentru mâine, dacă voi mai fi în viață. Mai am de scris numai despre cultură și simboluri și conectivitate psihică și spirituală și despre Lucian Blaga în viața mea și alți oameni de cultură români precum el. Vreau să scriu absolut corect și cât mai frumos și să fie tot.

Pe drum a intrat unul în limba engleză cu ideea că eu sunt în arest la domiciliu - așa ceva nu putea fi, căci nu am greșit nimic, este doar o greșeală sau o crimă, nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată, dar poate că unii au inventat așa ca să justifice faptul că am fost mereu complet izolată și nu am avut drepturi. Sau că scriu lucruri așa de monstruoase și incredibile, din păcate toate adevărate. Oricum în politică au fost la modă ideile de drepturile omului și apoi de arest la domiciliu pentru persoane care aveau legătură cu politica, și susțineau anumite idei nedorite, dar eu nu am avut și nu am nici acum nicio idee greșită și niciuna politică sau poli-teistă. Cel care a intrat peste mintea mea se gândea poate simultan la ideea de cardiac arrest.

5.05.25

Azi voi termina de scris tot ce mai vroiam să scriu și apoi voi ieși de pe internet. Au intrat iar în engleză cu ideea că ”da, dar dacă lumea ar înțelege adevărul” - ca să insiste că eu trebuie să fiu izolată și omorâtă fiindcă s-ar întâmpla ceva rău dacă lumea ar înțelege adevărul despre mine. Nu s-ar întâmpla nimic rău, acești monștri care mă omoară nu au dreptate. Să fiu sinceră, mi-e foarte greu să înțeleg cum ați ajuns la concluzia că trebuie să mințiți despre mine și că trebuie să mă omorâți, am fost un om extrem de normal și bun și nu am greșit nimic. Să fiu sinceră nu înțeleg cum ați putut crede că eu mint sau delirez, dar o persoană precum mama spune adevărul sau are dreptate - cum ați putut crede că un om ca mine (căci era mereu clar ce sunt, cum sunt, inclusiv inteligența) minte despre faptul că e omorât în mod nedrept - când e evident că fiecare detaliu al povestirii mele e adevărul. E vorba aproape exclusiv de detalii concrete, care nu puteau fi delir și nici minciună, și nu aveam niciun interes să mint și se putea dovedi că nu bănuiam că m-au condamnat la moarte, deci nu mințeam ca să ies basma curată și era dovedibil că am fost mereu un om foarte scrupulos și atent să nu greșească, să nu supere pe nimeni, politicos și sincer și blând totodată, deci în niciun caz nu aș fi ascuns vreo greșeală a mea etc. Se poate încă dovedi că am fost izolată tot timpul și tot restul povestirii mele. Bun, v-am bătut destul la cap cu aceste mirări ale mele - eu am explicat totul corect și simplu, încă mă mir că tot credeți răul despre mine, poate că nici măcar nu citiți ce am scris și cei răi vor fura opera mea intelectuală când mă vor omorî de tot și nimeni nu va ști niciodată, cum spun ei că vor toți. Deci azi e ultima mea pledoarie pentru a fi lăsată în pace și ultimele fragmente de adevăr din viața mea pe care le mai scriu. Voi reveni pe acest blog numai dacă va fi ceva foarte important de scris, ceva care totodată nu a mai fost notat în trecut, dar nu mă voi mai plânge de tortură. Eu încă cred că oamenii cu adevărat inteligenți nu au citit deloc ce am notat eu. Unii spun că proștii încă cred că eu sunt altceva decât sunt. Unii spun că proștii încă cred că eu sunt altceva decât sunt. Unii îmi răspund acum că americanii au mințit despre mine și tot restul lumii i-a crezut sau i-a sprijinit ca să nu fie ei considerați vinovați. ?! Nu înțeleg așa ceva - repet, eu nu am și nu am avut legătură cu politica, nu sunt și nu am fost nebună sau ceva rău. Au început iar să lovească și să spună diverse idei, cumar fi că am trăit cea mai groaznică viață pe care a trăit-o un om vreodată, deci e justificat ca ei să mă omoare (nu au dreptate),azi nopate am fost iar lovită, mama s-a sculat iar devreme și își făcea cafea pe la ora 6 fără 10, eu abia m-am sculat după ora 11 și abia acum , ora 3 și 10 pm pot scrie, dar mama venit acum iar la bucătărie să gătească, tocmai ca să mă lovească și să nu pot scrie, prin zgomote și nu numai, fiindcă atunci când scriu sunt vulnerabilă din mai multe motive, așa că sunt obligată iar să mă opresc deocamdată. Deci abia pe la ora 5 voi avea liber să scriu și iar va fi prea târziu din păcate - lucrurile acestea ei și mama le fac intenționat, vă spun cert. Când scriu ei se conectează cu mine prin cuvinte și dacă ascult muzică și contemplu viața, adică nu vorbesc și nu scriu, ba chiar nu citesc, mă simt de sute de ori mai bine și liberă - în plus mai e și conexiunea cu internetul, ceea ce le permite să mă atace mai ușor în timp ce scriu, după ce termin nu voi mai intra pe internet și îmi voi reveni.

7.05.25

Bună ziua, vă deranjez iar cu ”darea de seamă”. Au intrat iar cu ideea ”îți dai seama că nimeni nu o să ne mai respecte niciodată, ceea ce au mai spus de sute de ori în mod sigur, la fel, de mulți ani, mereu ca să îi instige la ură pe proști asupra mea. E ceva mârșav și destul de neplăcut. Au spus din nou că sunt otrăvită de niște porci (și că cancerul meu nu mai poate fi tratat, ceea ce au zis de mult timp, până când mă vor omorî probabil tot cu otravă și vor spune că eram în fază terminală - chiar și asta au mai spus) și totodată ei spun că și cei care știu adevărul despre mine sunt și ei otrăviți, căci nimeni nu vrea ca lumea să înțeleagă adevărul despre ce mi s-a făcut de 50 de ani, cât de oribil m-au torturat continuu și toate celelalte rele, ceva extrem de monstruos, și nici despre ce am fost eu constant întreaga viață, deși am fost ținută cu forța izolată 40 de ani și nimeni nu a vrut vreodată să vorbească cu mine (poate doar 4-5 dialoguri reale întreaga viață, cam așa), respectând minciunile oficiale. Dacă așa este, repet, nu am știut, căci dacă știam să vi se va face și dvs. rău poate nu scriam totul, nu știu sigur, poate făceam altcumva... e posibil să fiți și dvs., otrăviți acum sau după ce mor eu, și doar ați luat act de faptul că eu am scris tot adevărul despre mine, știți în mare cam tot ce am scris, dar poate nici măcar nu ați înțeles totul sau nu ați citit totul sau nici măcar nu credeți că tot ce am scris e adevărat și că nu lipsește nimic, adică muriți ca niște proști, scuzați expresia, dacă cumva au ceva cu dvs. Eu încă mai sper că după ce voi termina, nu peste mult timp aceasstă postare (acum iar am revenit, în ciuda promisiunii contrare, dar după ce termin nu mai revin, orice otravă vor folosi și oricm mă vor tortura sau omorî) deci încă mai sper că poate vor citi și niște oameni mai inteligenți ca să le placă ce am scris, ca să aibă nevoie de mine, să mă respecte cât de cât. Să mă înțeleagă și eventual să comunice ceva cu mine, măcar în scris, după ce am fost izolată de fapt peste 50 de ani. Sau chair să fiu cruțată și lăsată în pace definitiv. Mulți sunt înhăitați de mult cu ideea ca să mă omoare ca să scape ei de rușine, nu de ruși. Ei spun mereu că toți vor să mor fiindcă poporul român crede că sunt altceva decât sunt sau crede că am oarecare legătură cu politica și eu nu am avut nicio legătură cu politica toată viața, sau crede că sunt proastă și nebună și eu nu am fost niciodată nebună, sau crede că am greșit de mai multe ori și eu nu am greșit niciodată, sau crede că sunt ceva rău și eu am fost numai binele. Noi toți (cine?) vrem să mori findcă poporul se înșală asupra ta deși ești izolată de zeci de ani și nu vrem ca lumea să înțeleagă adevărul, deci te omorâm. Poporul crede răul fiindcă a fost mințit de alte popoare sau de români care au fost corupți cu bani, locuri de muncă etc. sau amenințați etc. Știu, vi se pare cidat că ei spun că mă omoară cu cinism și chiar fac acest lucru - repet, tot ce am povestit și din ultimii ani e adevărul, ei au continuat aceste lucruri rele asupra mea, exact așa cum au spus și e greșit. Eu încă mai sper că poate mă veți/mă vor lăsa în pace când termin ce mai am de scris - și chiar voi termina. Sau că voi fi acceptată măcar superficial, în scris, chair dacă tot ce am spus e adevărul,chiar dacă sunt omomrâtă - deși asta e greșit. Uni spun că tot ce am scrsi eu e o scriere bună, o capodoperă - eu știu că este ceva relativ de valoare, măcar parțial, e adevărul și totuși și binele și frumosul. Ei spun că nu pot accepta ce am scris eu decât eventual după ce voi muri, poate peste mai mult timp, când vor muri cei care sunt vinovați și asasini în cazul meu, dar ei vor să îi lase să mă omoare până la capăt, așa cum a murit și Anna Frank, dar jurnalul ei a fost acceptat după ce ea nu mai era. Pot fi scrise și cu altenume, dar eu refuz să vă acord drepturi de autor și dreptul de a publica, peste oricât timp eventual, fiindcă nu ați vrut originalul, care e viața, nu cartea - eu am fost unom de valoare și puteam eventula crea și alte lucruri și fi un om între omaeni, nu doar izolată. Memoriile mele nu aun cum să ducă probabil la distrugerea psihiatriei, dar nu știu sigur de tot, cred că pot crea cel mult o reformă. Oricum nu este vorba de emanciparea pacienților psihiatrici, ci este vorba doar despre mine însămi, un om bun și inteligent și fără greșeală, care nu seamănă cu ceea ce au mințit psihiatrii că aș fi și nu aparține unie categorii nosografice, fiind om normal întrutotul. Totuși, în ce privește alți pacienți psihiatrici, cu care eu nu am comunicat și nu cunosc de fapt niciunul, și nu am văzut intelectuali la psihiatrie aproape deloc, eu susțin că unele creații literare sau de alt fel ale lor ar putea fi acceptate dacă sunt bune și frumoase, mai bune sau asemănătoare cu ale celor considerați normali și la fel gândire alor poate fi corectă și utilă și acceptată dacă produce ceva bun, eu așa cred, dar în realitate apar cazuri ca al meu - deloc acceptată, în mod bizar, de mulți ani, nici poeziile, nici haiku-ul. Sau alte cazuri cum ar fi cel al lui Torquato Tasso. Ar mai fi de menționat - poeți precum Ugo Foscolo, tot italian, Amelia Rosselli, de asemenea italiancă, Alda Merini, tot italiancă, sau poetul Dino Campana. Sau Robert Lowell, mai cunoscut dintre cei americani. Paul Celan din România, despre care am aflat de la un ”prieten” depe faceboiok și abia acum înțeleg că el mi-l menționa mie datorită faptului că eram închisă ca pacient psihiatric. Ceea ce ar fi de spus e că acești nenorocoși au avut, comparativ cu mine, șanse, au existat câțiva oameni în viața lor, în a mea nu. Dar, într-un mod de-a dreptul dezgustător, s-a spus despre ei că sunt doar nebuni, nu poeți, de multe ori, de câtre niște colegi ai lor întru pozie, dar aceștia evident brute. Sau au fost adâncite și despicate în patru multe minciuni și aberații fără niciun sens real ale unor brute care acționează ca psihologi sau altfel de experți în psihologie și nu pot decât să proiecteze gândirea lor peste viețile acelor poeți bolnavi psihic, care sunt mult mai apetisanți pentru crearea de idei psihologice în general răutăcioase sau răuvoitoare chiar, un fel de curte dn spatele unei case rău-famate, un fel de bârfă deghizată în eseu sau pseudo-știință, asemenea cancanurilor din presa de scandal. Acești paparazzi intelectuali sunt mai delicioși pentru public decât autorii ei-înșiși, despre care chiar și criticii literari, ca să fie mai bine văzuți, pun accent pe paranoia clară din viața poetei (vezi de exemplu cât o fac unii cu ou și cu oțet pe internet în Poetry Foundation, deși e moartă și deși acel individ poate nici nu știe nimic clar despre ”paranoia” poetei și mulți alții în astfel de cauzuri la fel, se bagă în față să scuipe, cum făceau și când humeau sfinții sau condamnații - dar poate că mulți poeți sau alte categorii de intelectuali închiși la ”balamuc” nu au avut nicio greșeală sau vină pentru care să fie condamnați și omorâți lent (poate cel mai rău efect îl are litiul pentru psihoza maniaco-depresivă, dar și altele și ele, medicamentele, mascheză uneori otrăvuri adevărate date de vecini sau rude, sau f-terea monstruoasă din partea acelorași). Presupun că se știe (asta știu că e oricum menționat în diverse srieri) că unele rude dornice de înavuțire rapidă declară o altă rudă cu forța, cu ajutorul unor medici scârboși nebună și astfel ei pot consuma sau moșteni mai repede o râvnită sumă de bani. Cel mai mult mă dezgustă, fiindcă totuși e dezgustător, faptul că unii pacienți, chiar și poeți sau scriitori, încep să joace teatru că sunt pacienți și că sunt nebuni și supuși și cuminți și își psihanalizează maladia imaginată de medici tâmpiți. Adică iau vina asupra lor deși nu sunt vinovați și mint că gândesc ceva ce nu gândesc, sau chiar se tâmpesc cu adevărat. În timp ce poeții ”normali”, fie și D'Annunzio, dar și alții, sunt admirați și delicioși și acceptați fiindcă sau deși au cel puțin 8 partenere principale erotice și alte excentricități. Eu nu am avut nicio șansă și am fost evident izolată de mică. Nu știu ce a avut mama cu mine, pot fi mai multe explicații, nu știu nici eu sigur, darmite dvs. Citiți tot ce am scris, mai am puțin, destul de important. Eu cred că sunt mai multe motive sau cauze. Cât despre familia Popa de la Sibiu - nici asta nu știu sigur. Doar pe ei i-am mai avut și alți oameni nu au existat în viața mea. În generla am crezut că ei nu sunt chiar monștri ca mama și că, fiind sora și cumnata lor cunoscută din sat, din copilărie, ei nu pot crede că mama e în relaitate ceva așa crud și hidos și incredibil și, fiind oameni mai simpli, nu au putut înțelege intelectul meu și au crezut ca proștii că sunt nebună. Ulterior poate că i-a deranjat că am scris tot ce știam despre ei (câteva lururi doar mai neplăcute) și au încercat să o ajute pe mama să mă omoare - unii zic că ei s-au închinat (?) mamei care e ceva monstruos de rău, eu am explicat de mult totul și mă dispețuiesc pentru bunătatea mea etc. fără să înțeleagă totul.

8.05.25

Ceva neplăcut azi - aproape în ficare zi e ceva, ceea ce nu e normal. Ieri, nu notasem, medicul psihiatru s-a luat iar de mine cu ”Cristinica”, cum mă numea Paul Sauka. Am adormit în cursul după-mesei, ceea ce e normal, mai ales fiind și f-tă în timpul somnului. Era aproape ora 4 și 30 de minute, deci oricum oră la care mulți încă dorm după-masa, când, vecinul M, cel care vorbește mieros despre mama cu numele Lucica, m-a sculat brusc cu zgomotul cositoarei electrice, cu care tăia buruienile din grădina de flori din fața geamului meu, ceea ce de fapt putea sta și necosit, dar probabil că mama i-a cerut să cosească și naiba știe dacă era voința ei sau era manipulată. A fost destul de neplăcut să mă trezesc așa, am notat aici cu speranța că el nu mă va mai lovi în continuare. Mulți spun că el mă f_te și că crede orbește minciunile mamei și vrea să mor, ca și mama. Nu știu - dar e cert că mă simt rău atunci când ei doi uneltesc, beau și discută tare la una din mese - a lui sau a noastră - de obicei politică și mi se face cam rău, chiar dacă nu aud deloc ce vorbesc ei. Unii spun că familia a vrut să mă sacrifice de mică fiindcă în felul acesta puteau să își creeze mai ușor minciunile lor politice - nu e adevărat, inclusiv această idee e delir și nu e a mea. M-am sculat și m-am dus la geam și am văzut că tăia și floarea galbenă care crescuse întâmplător și eram curioasă cum se va deschide să văd cum arată. Ulterior a tăiat și iarba de lângă trandafirul cățărător pe care l-am cumpărat de la Dedeman și care se prinsese lângă gardul grădinii, și mă bucuram că într-un an-doi voi avea gardul cu flori din nou, căci trandafirul vechi, roșu, de pe gard, se uscase. Era bucuria ochilor mei, căci intram în grădină și priveam plantele și iasomia înflorită și mirosea destul de frumos, chiar dacă erau și unele buruieni și era și trifoi mare, frumos, l-a tăiat și pe acela. Tot el mi-a distrus piersicul florifer din fața ferestrei acum 2-3 ani, deși am rugat-o pe mama să nu îl taie și l-a tăiat foarte drastic deși era frumușel și bineînțeles că nu a mai crescut și a rămas doar cu câteva frunze. Iar ieri l-a tăiat de tot, fiindcă se uscase de tot. După ce a tăiat toată iarba din grădina mea cu flori, Marinică s-a întors din nou către trandafir și s-a făcut că încă cosește iarba, deși era jos tăiată și deci a tăiat și mai jos, la nivelul solului, încât a început să se vadă pământul pe alocuri și era evident că nu era necesar să insiste. S-a întors la trandafirul frumos pe care îl priveam cu drag aproape zilnic cum se înălța și s-a făcut că taie din nou lângă el și s-a strâmbat ca și cum îl tăiase de tot - eu nu știu sigur când l-a tăiat de tot: prima sau a doua oară, când a revenit. Am ieșit în grădină și am văzut că era aproape complet tăiat, rămăsese doar o crenguță foarte mică, restul a tăiat tot. I-am spus lui M că îl rog să nu mă mai trezească în viitor dacă nu știe dacă dorm și că l-am văzut de la geam cum taie trandafirul. Nu am ridicat vocea decât puțin, fiindcă amândoi, și el și mama, făceau zgomot. Poate dvs. nu știți, dar eu mereu am vorbit normal cu oamenii, ei mă tratează cu Cristinica sau mint despre cum vorbesc eu sau mă tratează drept nebună, iar M, care la începutul șederii mele aici mă trata relativ normal, de mai mult timp nici nu mă salută sau mă salută fără respect și vorbește și el ca și cum aș fi altceva. Eu nu i-am făcut nimic. Imediat ce i-am spus despre zgomot, mama a intervenit cu voce tare că sunt nepoliticoasă și a repetat și în casă aceasta. Nu a fost adevărat și era normal să îi spun, căci altfel ar fi făcut tot mai mult zgomot și măcar asta încercam să evit, fiindcă tot ce am spus e adevărul și ceilalți m-au lovit mereu, fără motiv. Adică să nu mă mai scoale din somn.

Să vă explic încă o dată situația, să înțelegeți puțin: mama și cu M mi-au distrus grădina cât de mult au putut. Au tăiat sau au distrus aproape toți copacii care puteau fi distruși. Unii erau bătrâni. Marinică și-a plantat în toți anii diverși pomi în grădina lui, având bani și ajutoare, eu abia acum am luat un trandafir urcător (pe care el l-a tăiat) și 2 obișnuiți, ieftini, și trei tuia - s-au prins toate. Am plătit parcă tot eu și pe cel care mi i-a plantat, țiganul Claudiu. În grădina din spate Marinică a îngrădit terenul nostru pentru găinile lui, în afară de grădina cu flori. De găini și păuni are mama are grijă când el pleacă, destul de des, prin țară sau la apartamentul lui la mare și mai ia câte un ou. Eu nu agreez ouăle de felul meu, nu mănânc decât rar. Soția lui M apare rar în curte, ea nu stă la șuetă cu M și cu mama. În afară de distrugerea copacilor, iarba din spate a dispărut de tot datorită găinilor. Nu e nimic, eu nu sunt om rău. În plus, am avut un pui de vișin bunicel pe care cineva se pare că l-a otrăvit când am fost cu mama și cu M la Sebeș și a murit brusc atunci, deși nu avea nimic. Am avut un singur pom bun din care mă puteam înfrupta, un cireș din care am mâncat vreo 2 ani, nu mai mult. Atunci M a adus un individ care îl ajută pe el la treburi și l-a pus să îmi taie cireșul și l-a tăiat drastic de tot și pe acela, în ciuda rugilor mele și 3 ani nu au mai fost cireșe. Anul acesta m-au torturat când erau florile la al meu, care înflorise mai târziu ca ai lor, și a fost gheață și nu sunt decât câteva cireșe, iar. Poate nici la ei, nu știu sigur. Cireșul meu are și boală a vârfurilor, care însă nu îi afectează rodirea. Mama și fratele ei mi-au tăiat și bradul argintiu din curte și bradul nu a mai crescut - deși tot ea spusese că brazii nu cresc dacă li se taie vârful și că de aceea NU îl taie. Ulterior, după ce mi-a explicat clar cum s-a urcat cu scara fratele ei să îi taie unul din vârfuri, a inventat o poveste că bradul s-a rupt singur când a fost ploaia aia cu gheață, ca și cum eu știam așa ceva, deși sigur-sigur nu a fost așa și a fost o ploaie cu gheață pe care am văzut-o, dar atunci nu s-a rupt bradul, era deja ciuntit. Mama repetă mereu acea minciună, an de an. În plus crescuse și anul acesta iarba ceva mai rară în curtea din față, unde există și două tuia lângă grad și cineva, nu știu cum, a otrăvit iarba pe o suprafață destul de mare, unde fusese și vișinul acela mic, totul s-a uscat brusc, inclusiv tuia cu rădăcinile în zonă - cealaltă tuia de alături e verde, chiar s-a regenerat oarecum, anul acesta a fost un an mai bun. Am omis să spun că una din pisici mi-a adus o șopârlă mică, pe care nu știu unde o vânase - nu știu dacă era otrăvitoare. Chiar și medicul psihiatru m-a batjocorit legat de grădina mea, mi-a spus că eu am gazon frumos etc. cu ton admirativ, deși știa că sunt foarte săracă și nu pot să îmi permit gazon. Deși eu nu am vreo relație apropiată cu ea. Oamenii așa au vorbit mereu cu mine, de când eram copil, ca să dea impresia că am bani sau ca să își bată joc că sunt săracă, ceea ce era de atunci evident. Ei au spus des că e vorba de ceva foarte urât, că eu am fost mereu un om sărac și bun, pe care oamenii bogați îl batjocoresc și îl omoară, încă din copilărie, și dau vina pe mine pentru greșelile lor, fiindcă ei au bani sau sunt plătiți pentru asta și că mulți s-au îmbogățit din minciuna despre mine și lovirea mea. Nu știu, nu cred, nu am motive și nu sunt paranoică, în mod real - dar oricum e clar că e vorba de crimă, citiți tot ce am scris. E greșit ce fac ei.

Unii proști au început din nou cu aberația, inclusiv în engleză, dar pare să fie psihiatra mea sau vreo vecină sau rudă, că e vorba de ”alegerea” politic-ă a poporului meu, care a ales-o politic pe mama deasupra lor, nu pe mine, și mama vrea să mor de când eream copil și lovește constant de atunci. Nu a fost niciodată vorba de ceva politic de aceste gen sau altfel și absolut niciodată nu am crezut așa ceva și nu am fost nicidoată nebună, nici în alt sens, dar ei continuă să mintă cu neobrăzare ca și cum aș delira așa ceva. Sau ca să îi păcălească pe alții. Nu a fost niciodată nicio alegere și nu am fost niciodată în competiție sau război cu nimeni și nu am greșit nimic și nu am lovit pe nimeni și nu am crezut niciodată răul fără motiv.

Unii proști au început din nou cu aberația, inclusiv în engleză, dar pare să fie psihiatra mea sau vreo vecină sau rudă, că e vorba de ”alegerea” politică a poporului meu, care a ales-o politic pe mama deasupra lor, nu pe mine, și mama vrea să mor de când eram copil și lovește constant de atunci. Nu a fost niciodată vorba de ceva politic de acest gen sau altfel și absolut niciodată nu am crezut așa ceva și nu am fost niciodată nebună, nici în alt sens, dar ei continuă să mintă cu neobrăzare ca și cum aș delira așa ceva. Sau ca să îi păcălească pe alții. Nu a fost niciodată nicio alegere și nu am fost niciodată în competiție sau război cu nimeni și nu am greșit nimic și nu am lovit pe nimeni și nu am crezut niciodată răul fără motiv. Ieri psihiatra vorbea despre stațiunea Olimp și hotelul de acolo.

Habemus papam! Acum, de azi, este papă Leon al 14-lea. Tocmai notasem din nou despre răul pe care mi l-a făcut acel meditator pe nume Leon, pe care și eu l-am iertat creștinește și i-am dat șansa să se îndrepte. Cred că vă dați seama că eu nu am greșit nimic și nu am fost nebună și nu trebuia să fiu omorâtă sau torturată și totuși ei așa au făcut. Nu am notat zilele trecute, dar cineva a intrat în mintea mea cu ideea că eu sunt a 14-a crimă monstruoasă în palmaresul lui, adică a 14-a femeie foarte bună și nevinovată și deșteaptă pe care el o omoară. Nu știu dacă e adevărat, nu știu cine e acesta, dar a ieșit papa Leon al 14-lea, și poate acel individ știa asta dinainte sau poate doar a ghicit numele viitorului papă sau a zis într-o doară și lucrul s-a întâmplat - deus ex machina.

Ei spun iar că eu am fost un om atât de bun, încât absolut nimeni nu m-a crezut și nu mă crede.??! Repet, totul e adevărul și vă spun cu certitudine că nu acesta e motivul, oamenii nu mă cred din alte cauze, nu din cauza faptului că am fost om extrem de bun, dar asta am fost. Oamenii nu mă cred fiindcă sunt izolată de mică aproape complet și nimeni nu a vorbit vreodată cu mine și totuși ei sunt convinși de unii oameni mincinoși că trebuie să fiu omorâtă - și ei și dvs. ați respins poeziile mele complet și orice altfel de muncă sau activitate pentru a fi împreuenă cu alții și mi-ați luat drepturile legale ca să aveți pretext că mă țineți complet izolată, inuman, după toate că sunt lovită de vecini și oameni necunoscuți pe stradă de mult.

Am fost mereu creștină adevărată ca spirit al binelui, cred că înțelegeți asta și nu am avut păcate de niciun fel și simt și acum tot ce e bun și frumos, nu îmi bat joc de alegerea papei, doar v-am explicat că e posibil să fie acest nume de papă tocmai fiindcă unul a intrat peste mintea mea acum vreo câteva zile cu ideea că sunt a 14-a din palmaresul lui de crime, ceea ce nu mi-au mai spus până acum. Acest lucru nu are nicio importanță, papa poate să fie un bun papă și îndrăgit de toți și cu viitor și influență bună. Există și alte explicaiții, de exemplu poate că acea persoană știa cine va fi papă, adică de fapt numele pe care îl va purta - căci acesta nu e numele lui real, pe care îl purta când era cardinal - și mi-a vorbit așa ca să creadă proștii că din cauza mea acest nou papă va purta acest nume, adică Leon, pentru a 14-a oară în istorie.

Poate că acest om rău nu are de fapt influență asupra conclavelor de cardinali, poate că doar știa ceva anticipat sau poate că putem spera că se va răzgândi de a mă omorî și se va converti la ceva bun și drept. Ei spun iar o aberație - că eu reprezint ceva rău în teatrul religios al lumii - NU, am fost mereu binele, de mică, pot încă explica totul și nu reprezint nimic rău.

Mama spune că trebuie să mă uit la candidații la prezidenție, de aceea am căutat pe internet să îi văd și am nimerit întâmplător exact momentul alegerii papei.

9.05.25

Azi este ziua de naștere a poetului Lucian Blaga, dar este și ziua victoriei aliaților asupra Germaniei naziste - așa se punea din câte țin minte, dar acum e considerată a fi doar victoria URSS asupra Germaniei în 1945. Totodată azi are semnificația de zi a Europei, aniversare a delarației Schumann din 1950, care a stat la baza fondării Uniunii Europene. (Schumann înseamnă cizmar sau pantofar cred în germană și nu mă refer la piciorul meu, sau cizma mea proteză, ci la bunicii din sat exista un singur sas, care era cizmar.) Regina Victoria a Marii Britanii era considerată a fi ”bunica Europei” și pe străbunica mea, mama bunicului meu din sat, o chema Victoria și era și ea născută pe 9 mai. Pe 15 mai era născută sora bunicii, Anna, care a locuit în SUA la bătrânețe și tot pe 15 mai era născut și colegul meu de liceu pe nume Lucian Micu, care a fost unul din cei numai 5 oameni care au avut o oarecare relație cu mine, de-a lungul întregii mele vieți, dar de mult, cum am povestit. Acasă i se spunea Dinu, așa zicea el, nu știu de ce. Deci încă un Lucian, unul din cei doar câțiva oameni care au vorbit vreodată cu mine, care amintește și el de Blaga Lucian, ceea ce eu nici nu am realizat atunci și poate că era un fel de batjocură la adresa mea sau a acelui poet, mort cu 10 ani înaintea nașterii mele. Au existat foarte multe asemănări sau conexiuni între viața mea și cea a marelui poet, dar eu nu am devenit conștientă de ele decât cu vreo 10 ani în urmă, nu am avut nici cea mai mică bănuială anterior și poate că de aceea m-au lovit unii oameni, crezând că el este un fel de vampir și poate și eu la fel, ceea ce nu e adevărat sau crezând că e ceva necurat în faptul că eu am cinexiuni cu viața lui și poate că ei credeau ceva rău despre el. În mod clar vampirii sunt ceilalți care m-au lovit sexual sau altfel cu multă tortură, adică m-au f_t toată viața, unii spun că armata română etc., deși nimeni nu avea motiv să mă lovească. Eu nu am lovit pe nimeni și în mod clar medicii și alții m-au lovit, diverși indivizi au fost un fel de vampiri care mi-au stors energia, nu eu i-am lovit, și toți au zis că viața mea a fost ca o pradă pentru ei, așa cum eraun titlu al unei cărți de memorii a lui Marin Preda.

Dintre asemănările și confluența cu viața poetului (care foarte bine puteau exista și au existat poate și pentru alții, fiindcă Blaga a avut un loc bine conturat în cultura românească, deci e firesc că a fost parte din patricea stilistică (pentru a foloisi o idee a lui)a poporului român, a acestui spațiu mioritic ondulat (după spusele sale binecunoscute). Deci din nou era vorba de Miorița (cinema Mirorița la doi pași de unde stăteam, Mioara era mama Irinei de la Constanța, balada Miorița cu moldoveanul care e asasinat, Mioara - fiica lui Iosif și a Mariei, ciobanii satului într-o perioadă etc.) Acest gen de conexiuni cu rețeaua de simboluri a unei culturi există, cum spuneam, din naștere, și efoarte clar că e vorba de un fapt de cultură și nu are legătură cu politica, cum nici botezul creștin nu e politică. De-a lungul vieții individului sunt createalte și alte conexiuni și astfel omul matur este susținut de întreaga omenire și la rândul său susține arborele vieții, generațional, cu distribuția lui specifică, este un om în toată firea și la propriu, pe măsură ce înțelege el însuși lumea și totodată susține și e susținut de medul social și cultural.Sunt unii care au inventat idei aberante de genul că tatăl meu vitreg sau un anumit El, chiar de dincolo de mormânt (eventual Blaga sau alt mort sau zeu) mă susține și de aceea ei nu pot să mă omoare. Dar nici nu trebuia să fiu omorâtă. Că acei bărbați m-au ”lucrat” și de aceea etc. E vorba de minciuni și de oameni proști, poate că unii m-au ”lucrat” fiindcă așa ceva e normal, fiindcă trăim în societate și eu am fost un om inteligent, dar este vorba și de meritul meu personal, datorită propriei mele inteligențe și cunoașteri a lumii, ceva bun, frumos și adecvat realității, deci cu forță de susținere, chiar dacă oamenii nu m-au acceptat. Este posibil ca oamenii, printre altele, să fi inventat ceva rău despre relația mea cu spiritul lui Blaga (există mult obscurantism mistic-religios în lume, și în România) sau e posibil ca ei să creadă că eu moștenesc ceva rău de la el, filo-genetic, prin salt metafizic, sau că poeziile mele și alte scrieri ale mele sunt scrise de el, ceea ce nu e așa, sau că aceste scrieri sutn ceva rău fiindcă ar fiinfluențate de el și nici asta nu e adevărat etc.

Așadar am stat o vreme cu bunicii mei țărani și oameni foarte buni și buni cu mine în centrul geografic al țării, într-un cătun micuț dintre Făgăraș și Sibiu. Am fost de mai multe ori la Sibiu, unde și Blaga a stat, unde bunicul meu lucra la CFR ca avizer. Bunicul meu era tânăr și avea doar 46 de ani când m-am născut, fiind născut în 1925. Anul acesta a fost centenarul nașterii lui. Am mai stat în București, pe unde și poetul a trecut am fost și eu și eram aproape de strada Plantelor unde a stat Eminescu și de Mântuleasa, unde a stat Eliade. Am fost un an studentă la Cluj, unde a fost și Blaga și m-am plimbat pe acele străzi. La Cluj am locuit câteva zile într-o casă lângă un loc despre care Blaga a scris că amprenta umbre pe un zid, ovale de argilă, care tinerilor le păreau jumătăți de sân și bătrânilor cuiburi de rândunici și în altă poezie vorbește din nou despre statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul. De acolo ajungeam la universitatea din Cluj în câteva minute. Dar abia în anul 2021 când am fost la Sebeș și am văzut nucul bătrân de la Muzeul de arheologie, și l-am văzut și pe cel al grădinii de la Casa memorială a poetului, am înțeles că era extrem de similară cu casa bunicilor mei (bunicul avea nuc mare în curte, nucii erau rari în sat și îmi meșterise un dădăuș peo creangă - că era tot curte pietruită și fântănă în curte și casă relativ asemănătoare cu intrare în pivniță asemănătoare (arhitectura modificată puțin, cum a zis muzeograful atunci), cu șură etc. și înăuntru erau foarte multe obiecte aseănătoare - scaunele identice cu cele ale bunicilor, războiul de țesut, fierul de călcat cu cărbuni încinși din copilăria mea, casa spoită cu același bleu din copilăria mea la sat, obiectele de ”blehi” - ce nu mai știu sigur ce fel de metal era, căci în casa bunicilor de vorbeau multe regionalisme care îmi plăceau și nu erau în dicționar etc., dar atunci eram prea mică pentru a înțelege că ele erau poate marca unui alt spirit de demult, sau puternic ordonator. Abia în casa familiei Blaga din Sebeș, care era o casă obișnuită, în rând cu celelalte de pe uliță, în timp ce casa bunicilor mei era o casă a miracolelor, cum voi explici imediat, abia acolo am început să înțeleg adevărul despre cultură și oameni precum Blaga și în particular chiar amprenta lui lingvistică și obiectuală în viața mea. Au intrat unii în gîndul meu în franceză, cu temerea că scriu totul și că toți vor înțelege. Unii spun că ”el” era vasal Franței.?? Nu știu ce vor să spună. Casa lui Blaga din Lancrăm era la numărul 71, anul nașterii mele - casa bunicilor mei era la numărul 4 sau 2, cum a fost și casa mea din Voluntari când eram mică. La Troiță în apropierea masei mele de acum, unde e și un Cristos mare răstignit (în fața casei bunicilor era singura troiță din sat), este numărul 45, unde am trimis ceva pentru concurs la Sebeș. Când eram tânără, tatăl meu rău râdea de mine, dacă eu sau el sau mama trăgea vreun vânt, cu aluzii pe care nu le înțelegeam despre ”tineretul sebeșesc” - și eu, iritată, i-am spus că se zice tineretul sebeșean și el a negat aceasta, parcă cu intonația lui Z, profesorul nefast din viața mea. Și colegii râdeau de mine cu ideea că ”se îngroașă gluma”, atunci când ei deveneau mai tăcuți în preajma mea, nu știu de ce, și poate că râdeau că eram grasă. Dar era și o aluzie la numele poetului, care amintește de glumă în limba franceză.

Înainte să primesc acele premii la Sebeș am visat un muzeu de arheologie într-o noapte, după ce trimisesem plicurile mele la biblioteca sebeșeană de la numărul 45 și nici mcăar nu știam că există așa ceva acolo, deci cineva m-a contactat în avans, dar nu mi-a spus nimic în vis. Întâmplător eu însămi scrisesem mult mai demult o poezie despre un fel de muzeu de arheologie și abia apoi am înțeles de ce; oricum știam încă de atunci mecanismul jocului dintre conștient și inconștient în cazul scrierilor spontane, ad-hoc, prin asociații libere - și consider că poezia este cea mai simplă și curată metodă de autocunoaștere și autoanaliză - pe măsură ce poetul se cunoaște, se înțelege pe sine și lumea mai mult, devine capabil de mai multă libertate stilistică și de limbaj, devine un poet mai cerebral, mai personalizat, ceea ce nu este întotdeauna de dorit, căci poezia este și ea o artă ispirată de Muze, un fel de cântec al unui orb. Am fost inspirată și eu de Blaga și de mulți alții, dar ceea ce am scris este propria mea creație și personalitate, nu este dictare, ci efort conștient și bucătăria poemelor mele sau altor scrieri poate fi explicată rațional.

Pe vremuri nu înțelesesem nimic despre cum funcționează limba și nici faptul că oamenii nu sunt conștienți de toate aluziile pe care le fac când vorbesc ceva, oamenii mai proști fiind mai degrabă gândiți de către cei mai inteligenți decât ei, conduși pe circuite electrice neurolingvistice mai probabile la un anumit moment într-un mediu socio-cultural anume. Astfel într-o conversație, uneori există o mare discrepanță, unul din colocutori descifrează mesaje latente în discursul celorlalți, decodifică înțelesuri ascunse pe care ceilalți nu au vrut să le exprime, așa cum unii înțelepți știu să prezică diverse fenomene naturale din zborul păsărilor, agitația furnicilor etc. Bob cu bob se-adună totul, cuvânt cu cuvânt crește și evoluează și acest organism sau întreg organic numit limbă.

Fac o paranteză urâtă, mi-a fost puțin rău, m-au lovit iar - am fost la farmacie către pădure și a venit întâmplător și chiriașul meu arab, care a părut să nu mă recunoască mai mult timp și apoi m-a salutat, cu ideea că nu mă recunoscuse - și eu l-am întrebat reflex dacă într-adeăvr m-am schimbat așa mult de când nu m-a mai văzut (căci el o vede de obicei pe mama când îi dă chiria lunară). A venit apoi și un individ care spunea că îl cheamă Didi și care era unul din bețivii de la crâșma lui Nicu din apropiere. Când m-am mutat în Voluntari, el a spus că mă ține minte de când mergeam la școală de mână cu mamaia mea; eu i-am spus că nu îl țin minte, dar că e adevărat că am mers cu mamaia uneori la școală. Ulterior, și azi la farmacie, el nu m-a mai salutat și părea că se uită urât la mine mereu, ca și alții. Nimeni nu avea de unde să știe ceva rău despre mine și am fost torturată încontinuu în mod real și ameninițată de mamă că îi va minți pe toți și mă va omorî, încă de când eram copil. Daorită intelectului meu bun și sufletului extrem de fericit și frumos, în ciuda torturii continue și urii și minciunii mamei și altora și modului ciudat în care m-au tratat, eu nu am avut poate decât câteva mici greșeli întreaga viață, peste 50 de ani, dar poate că le-au înțeles greșit. S-a băgat unul care pare să întrebe că de ce el nu mă salută și el a spus că el nu salută o curvă care minte. Nu am fost niciodată curvă și nu am mințit niciodată, poate că cineva le-a înteținut un delir oribil. Didi ofta greu în farmacie, ca și cum ceva îl durea rău. Cineva a zis că de ce și-a dat viața pentru omorârea unei femei nevinovate? A intrat apoi o femeie și a spus că toți preferă să mă omoare sau să moare ei decât ca lumea să înțeleagă că eu nu am fost nebună și că nu am greșit nimic și că ei au greșit și sunt nebuni. ??! A intrat alt prost în engleză, cu ideea că Trump e idiot din cauză că vărul meu e prost și de aceea el vrea să mă omoare, fiindcă toți mă întrețin pe mine. Nu, ei mereu au lovit, nu m-au întreținut, iar vărul meu m-a lovit destul de mult. Am fost izolată și lovită din copilărie, dar încă sunt un om de valoare. Nu are logică să mă omoare fiindcă vărul meu e idiot, eu nu am avut nicio legătură cu el și ideea lor că Trump e idiot din cauza vărului meu poate e greșită, nu am creat-o eu și eu nu urmăresc politica deloc.

Ei spuneau că sunt unii proști care cred că eu nu sunt autoarea completă nici măcar a meditațiilor mele logice sau filozofice, ca și cum mi le-ar fi inspirat vreun mort sau un alt gânditor - bineînțeles că nu, era logic. Sunt lucruri destul de bune, frumoase, normale și nu trădează nebunie așa cum poate au fost în mod facil mințiți proștii cu lașitate - e foarte simplu, nu-i așa, să convingi un om simplu că scrierile abstracte, cu vorbe alambicate și aluzii livrești uneori (eu mai puțin) sunt muncă de nebun sau că, dacă ei nu înțeleg, înseamnă că eu sunt nebună, mai ales eu chipurile, fiindcă am fost închisă la balamuc, alții poate sunt filozofi normali. Absolut totul e normal și poate fi explicat de ce am scris acele lucruri și e evident că sunt și lucruri de valoare, mai ales în raport cu condițiile în care am scris, și e clar că am fost un om bun, capabil de detașare față de suferința sa și nedreptatea monstruoasă, un om care se gândește la ce poate face bun și frumos mai ales, nu la durere și necazuri sau la oamenii ipocriți și răi.

10.05.25

Azi am fost iar la d-na Ghica, pentru hrană pentru pisici. Au intrat și pe drum să se agite în capul meu, cu idei similare cu altele anterioare, de exemplu: cu toții am înțeles că tu ești geniu și un om bun, dar toți vor să mori, nimeni nu te vrea; este o rușine mai mare ca orice, fiindcă întreg poporul te-a f_t și tu nu ai greșit nimic, deci e normal că toți vor să mori și trebuie să te distrugem și să te omorâm; tot poporul ți-a făcut rău de când erai mică findcă au fost mințiți despre tine. Păi atunci care este rușinea? întreb eu. Eu vreau ca ea (adică eu) să nu termine ce mai are de scris, fiindcă vreau ca ea să moară și eu să trăiesc. Voi termina în 2-3 zile și apoi gata, nu voi mai scrie despre mine sau despre cum mă torturează ei, acea persoană nu înseamnă că moare dacă eu termin de scris câteva ultime aspecte; am explicat că e greșit să fiu omorâtă, dar ei nu înțeleg. Altă ideea a uneia: Tu ești un om extrem de bun, dar nu ești ceea ce ne trebuie nouă, prin urmare trebuie să te distrugem și să te omorâm (?!).

O frunză dintr-un tei din apropiere, gigantică, ruptă din coroană, nu de la bază, căci la bază e normla să fie mai mari,prin comparație cu DEX-ul și cu ochelarii mei. Restul teilor din zona mea par a fi normali că dimensiune a frunzelor. Nu am mai văzut așa ceva.

Continuu acum ceea ce începusem să explic despre cultură - nu despre politică, dar ei au și început să delireze alte idei, au spus că familia Popa, adică verii mei și părinții lor, au mințit întreaga omenire despre mine și alții au ideea că mama ”reprezenta” (?!) Franța cu fratele ei și Eugenia, soția acestuia ”reprezenta” Germania și că bunicul meu ar fi mințit despre mine și m-ar fi lovit ca să le facă acestor puteri politice pe plac sau să le facă ”jocul” politic. Toată lumea vrea să mori, spun ei din nou, fiindcă puterea politică a celor pe care lumea îi vrea are la bază numai și numai minciunile despre tine, un om complet nevinovat, și toți vor să mori, ca să rămână aceste minciuni și să fie mincinoșii și monștrii la putere. (?!) Altul s-a substituit bunicuui meu mai demult, cu ideea că el a încercat să îi explice vecinului M adevărul despre mine, dar acela nu a crezut, fiind îndobitocit de puteri politice. Altul, la fel, spunea că s-a lăsat omorât, cu speranța că oamenii mă vor cruța pe mine. Voi explica tot ce mai e necesar în ceea ce urmează - bunicul meu a stat la mama în Voluntari de 2-3 ori înainte să moară și a fost și în apartamentul meu din București. Roșu, încins la față ca și mine cu suferință cardiacă, de lipsă deoxigen din cauza emfizemului probabil, așa roșu cum mama sau alții mi-au făcut aproape zilnic mai mulți ani de când stau aici prin arsură - acum e mai bine din punct de vedere al acestui simptom de arsură. Nu știu dacă mama sau vecinii sau chiar M l-au masacrat aici. S-a plimbat și el de câteva ori până la troiță. A fost la mine în București ca să meargă la dna doctor Ionescu, a dormit o noapte la mine. Și acolo avea același gest, pe care odinioară nu îl avea - stătea cu brațele încrucișate la piept, când ședea, ca morții, ca un semn de neștiință sau neputință sau nevinovăție, neimplicare. La fel a făcut și în sat, pe 28 august, de ziua Irinei, când au organizat întâlnirea fiilor satului și am fost și eu și Irina și vărul meu cu soția și copilașul lor în vârstă de aproape un an parcă. Au adus dansuri și muzică și au făcut o scenă în josul Gruiului, lângă școală, unde stăteau rudele Irinei. L-au adus și pe bunicu și l-au așezat pe un scaun cu spetează (probabil la fel cu cele de la Lancrăm), să vadă dansul. Stătea aproape rigid, cu spatele drept, cu brațele încrucișate, era singurul așa. Apoi ar mai fi de menționat că el a fost la mama în Voluntari din nou și era tot mai rău și apoi a venit Irina și cu un țigan Tavi, pe care nu îl cunoșteam, ea zice că îl știa din sat, el era destul de în vârstă și l-au luat pe bunicu cu mașina la Sibiu, la fiul lui (fratele mamei). El nu vroia să meargă în aparență, nu vroia și se uita la mama și spunea că poate asta e, așa e sfârșitul. Și Irina a început să spună autoritar că se va face bine (Irina e un fel de femeie care mie mi se părea atunci exact ca o asistentă medicală dură) și el a spus că e foarte bolnav și Irina a tot insistat că nu e bolnav, ci bătrân (asta suna urât din partea ei drept contrazicere) și l-au luat, după ce ea a bătut palma veselă cu acel Tavi. Ulterior bunicu a murit în săptămâna mare la Sibiu, și fiul lui a spus că el a vrut să meargă acasă, dar ei nu au fost de acord, ca să nu moară singur. Ulterior Irina a izbucnit în hohote de plâns la înmormântarea lui și la fel și Ovidiu, nepot de la sora preoteasă. Altul a intrat cu ideea că pe toți cei buni i-au omorât și că pe bunicu l-au omorât fiindcă a refuzat să participe la lovirea și omorârea mea. Acel Tavi are pe internet o gașcă de indivizi care s-au mutat în sat și pe care nu îi cunosc și parcă au și nume false câțiva (nu știu sigur) și au renovat casele vechi și școala, oricum asta era început la nu mult timp de la moartea bunicului meu, ultima oară m-au dus acolo în 2017 și am văzut și a fugit către mine soțul unei femei foarte blânde, bune și gingașe la care țineam, care era fiica finei Cocorâi se pare și care tocmai fusese îngropată, nu de mult, în cimitirul din sat, deși a trăit altundeva și el plângea și probabil credea că sunt altceva decât sunt și de fapt nimeni nu a murit din cauza mea. Voi contiua scrierea și voi specifica mai clar câteva lucruri legate și de moartea acestui patriarh, care amintește de cartea Toamna patriarhului numai prin titlu.

Înainte de a scrie despre Blaga și anumite aspecte culturale mai importante, voi clarifica mai mult lucruri mai importante despre bunicul meu și viața lui, pe care nici eu nu le înțelesesem pe toate. În primul rând, omul îngropat sub numele Popa Ioan în cimitirul din Colun, satul verilor mele și verilor mei, nu știu siur dacă mi-e bunic. Am avut destule poze și amintiri clare ca să înțeleg și să pot dovedi că Victor-Ironim Moldoveanu, soțul mamei mele Lucia Popa, nu era tatăl meu biologic și, din câte se pare, dar nu știu cert, toate rudele lui nici măcar nu erau rudele lui, poate nici fratele lui Liviu-Ștefan, cu tenul măsliniu și trăsături ale feței complet diferite, poate nici mama lui care vorbea maghiara (ca și Liviu, dar tata nu știa o boabă) și poate nici domnul Moldoveanu Ironim, fost pedichiurist pe la biserica Armenească și bicher - petrecăreț și parior la curse de cai (directorul școlii mele din Voluntari era pe nume Bichir), un om pe care l-am văzut pozat la poarta casei din Voluntari în mod sigur fiind el și acea poartă, care și acum există fizic între mine și vecinul M, înconjurat de o grămadă de rude sau prieteni, deja în vârstă, dar înainte să paralizeze. Acest om cu o expresie rigidă și masiv, cu labele picioarelor foarte mari, stătea la poartă înconjurat de mulți oameni, printre care mamaia mea, soția lui, nu era - și apoi se spune că a paralizat la nunta tatei. Ce s-a întâmplat cu toate acele persoane din poză (niciuna nu a fost ulterior în viața mea) și de unde au apărut brusc toate aceste alte rude, adică cei din copilăria mea, care în mod clar nu semănau între ei, poate că nici cei câțiva care știau ungurește și se numeau frați și surori- sau poate că numai aceia. Și ce s-a întâmplat la nunta mamei, de ce mireasa e înlăcrimată în poze și de ce tataia, cu care zice ea acum că semăn eu, pare dus pe altă lume și e susținut pe la spate în poze de nașa și de alții, poate chiar paralizat fiind. De ce la nunta mamei nu au fost decât câțiva invitați, părinții ei și ai tatei și nașii mei, nașul fiind și fratele tatei totodată și totdată naș de cununie și totodată naș de botez pentru mine. De ce toate aceste secrete? De ce în poza de la nuntă, cu rochia așa zis făcută de mamaia, este mama așa de mândră și fericită și apoi plânge în pozele ulterioare de la aceeași nuntă în mod clar? De ce bunica mea, mama mamei, îmbrăcată în costum național, nu seamănă deloc (uscățivă, foarte slabă, cu părul negru și chiar și fața măslinie) cu cea pe care o știu eu drept bunică (mama Limpi) de mai târziu? Dar bunicul? Pot fi eu sigură că a fost el același mereu? Am încă pozele cu el și cu mine și cu mama, când eram mică - dar eu nu pot ști cert dacă tot el a continuat să fie - se pare totuși că da. Mai ales începând cu pozele de la mânăstiri era mereu același, înainte nu pot băga mâna în foc, căci parcă era altfel și eu eram mică și nu îl vedeam decât vara, poate nu chiar în toate verile și mai și uitam - căci lui îi plăceau mânăstirile și părinții mei l-au luat în diverse călătorii prin țară, aproape mereu împreună cu mine. Poate a fost el mereu, dar la început era foarte tânăr și apoi s-a schimbat. Acum să vă uitați la pozele mamaiei la cununia tatei - era o femeie bătrână, de cel puțin 70-80 de ani, arăta foarte bătrână. Dar actul ei de naștere arăta că era născută în 1910 (sau 1911, nu mai știu acum sigur), deci că avea cam 60 de ani atunci ceea ce era totuși imposibil, poate oricât ar fi suferit, arăta foarte bătrână, cel puțin la fel cu străbunica mea Victoria, născută oficial în 1901, anul morții reginei Victoria. (acum au început iar să mă amenințe în engleză că vor să mă facă să paralizez ca tataia și să intre alții în locul mamei lângă patul meu cu un copil mic până mor și eu, tataia a murit după 5 ani, și eu am crescut cu el).

Să scriu acum despre originea incertă și familia incertă a mamei mele - așa cum am văzut, unde nu știu cert, spun. De pildă e mare asemănare între mine și mama și se vede chiar și acum, deși am îmbătrânit amândouă. Unii spun, inclusiv în italiană, că mama e sora mea, eu nu am de unde ști așa ceva, nu am de ce presupune un incest tată-fiică, poate că da, poate că nu. Sau poate că era sora mea vitregă sau altcumva. Nu știu cert. Oricum bunicii din sat îi spuneam mama Limpi, așa m-au învățat. Olimpia sau Limpi erau destule femei în sat, nu doar bunica mea, era un sat olimpian, care abia după mulți ani mi-a amintit de faptul că sunt șchioapă și că șchiopătez și că am sărit pe geam (cuvinte cu aceste sensuri din limba engleză), dar oricum când eram copil tot insistau pe povești cu șchioape - la curtea regelui Soare, pe defectul lui Churchill (tata avea memoriile lui), pe expresia când eram cu toți de-o șchioapă, pe a îl apuca pe dumnezeu de picior, pe diavolul era șchiop, pe ridică-te în două picioare, pe mânăstire într-un picior ghici ciupercă ce-i, pe cartea lui Vicotr Hugo în care Esmeralda este torturată de inchiziție la un picior findcă era frumoasă și fusese crescută de țigani, pe legendele Olimpului cu zeul Hefaistos șchiop etc. Nu știu de ce mama, cu câțiva ani în urmă, vorbea așa urât și rece despre părinții ei, că ”ăia” au trăit toată viața cu mămăligă și tot n-au mai murit (tineri). Mă dezgustă astfel de lucruri, ei erau oameni buni. În sat cei mai mulți bărbați erau Ioni (pozitivi și negativ, ca peste tot, numai în ultimii ani bunicul a insistat că el este Ioan, nu Ion, nu are rost să mai fac referiri la tot ce ține de Ioan, Iohannes etc sau Ion la noi în țară, ar fi enorm de scris, pare-se că Ioan e mai aproape de germani și Ion de englezi sau altceva). Pe mama Limpi o țin minte cum se despletea seara și avea părul mătăsos și îl pieptăna și apoi îl împletea la loc, nu dormea cu el așa. Era extrem de vrednică și făcea tot ce se putea, chiar și muncă de bărbat în grajd și la vite și cal. Spoia casa, curăța podilele, cocea cea mai gustoasă pâine din toată viața mea și cele mai gustoase plăcinte cu mere sau cu prune și cozonaci buni. Tăia găini și cocoși, mulgea bivolele încăpățânate, hrănea porcii, făcea și aducea fânul împreună cu bunicul și cu ajutoare plătite, de obicei țigani și hrănite cu mese consistente. O văd și acum cum ținea drept vechea balanță pentru cântărit cașul și brânza când veneau ciobanii în sat. O văd și acum cum țesea la războiul orizontal iarnă de iarnă, destul de repede, după ce tot ea se îngrijea de spălarea și toarcerea lânii și toate celelalte necesare și astfel au crescut efectiv zeci de țoloabe verzi sau roșii sau colorate cu flori felurite. Din care nu s-a ales nimic...și multe au fost date altora sau roase de molii. O aud și acum cum cânta cu voce mică și subțire trei păstori sau o, ce veste minunată. În casa bunicilor - în amândouă casele - erau toți pereții împodobiți cu multe icoane împodobite și ele cu ștergare cu dantelă țesute în casă. Și, printre icoane, erau și poze cu noi, toți cei ai casei. Părinții bunicii se numeau Barb Ioan și Barb Letiția, iar fiul lor Ion murise la 21 (!) de ani pe front, la Bălăușeri, în 1945, unde am fost în vizită de două ori cu bunicu/mama Limpi și părinții, care lăcrima mereu când își amintea de el, care fusese cam de vârsta lui și a doua oară nu am putut intra și era pe zid, drept în fața mea, o călugăriță verde, prima din viața mea. Acest erou local avea o cruce a lui ridicată în mijlocul uliței, alături de monumentul oficial pentru toți - dar se pare că numai el murise atunci sau era singurul menționat acolo de familia sa. Erau pe pereți și multe farfurii de ceramică de tip săsesc de odinioară și una pe care scria cu caractere vechi gotice ceva de genul domnul să te aibă în pază. Sobă de teracotă nu au avut mulți ani și de aceea iarna nu îmi plăcea acolo, că era tare frig dimineața, până când soba de tuci încălzea atmosfera. Deci eu semănam cu mama, dar mama mai puțin cu mama ei (sau deloc?), ceea ce era vizibil îm poze. Mama semăna cu fratele ei Nelu (tot Ion), dar amândoi frații erau mijlocii de statură și părinții lor erau uriași, bunicul era ciolănos, mama Limpi era muiere grasă. Mami poreoteasa, sora bunicului meu, era tot femeie mare, înaltă, masivă, dar nu foarte grasă. Avea cam același tip de sprâncene cu mama și cu mine. Primul ei băiat era brunet și ciolănos și semăna destul cu bunicul meu, (avea și sprâncenele sufoase la fel), iar al doilea semăna cu preotul, (ulterior ramolit și afemeiat), unchiul mamei, un individ mai decoloratla păr, dar tot masiv, uriaș. Nu știu despre nu știu ce obiceiuri de incest nimic, mama de exemplu mi-a vorbit despre incestul regal între soră și frate (nu știu ce a apucat-o), de exemplu la egiptenii antici, ceea ce eu știam de mult și alții au făcut aluzii la incestul tată-fiică, care ar fi fost un obicei la unii români (nu știu asta, nici măcar nu am dovezi) și unii afirmau la radio că francmasonii sunt inițiați în iubirea erotică față de fiicele lor (știu că pare aberant, dar așa au vorbit, oare special pentru mine?) sau exista un fel de jus primae noctis al tatălui miresei. La masa bunicilor mei în sat s-a vorbit (nu mie, ci mamei desigur) că o vecină a făcut un copil cu taică-su și erau scandalizați. În mod evident Cosmin nu semăna cu tatăl său, iar sora lui da, dar eu nici măcar asta nu am observat în copilărie, eram copil și nici nu văzusem că nici tata nu semăna cu mine deloc. Asta e cam tot ce știu despre trecutul genetic al mamei, deci nu știu nimic sigur și poze cu ea în copilărie nu erau, la fel cum nici tata nu avea, dar nașu da, cu părinții lui, ceea ce părea absurd, el fiind cu 10 ani mai în vârstă ca tata. Nelu avea o poză cu bătrânii casei, dar nu poți fi sigur cine erau și ce relație aveau între ei. În prezent se pot fabrica contra cost orice fel de poze și pot fi învechite cum vor clienții. Ceea ce vă spun eu e adevărul curat - exista în pachetul bunicilor doar o poză cu mama la fotograf, primul lor copil, bebeluș, singură pe un scaun cu spătarul cu bețe, cam cum e scaunul pe care ea mi l-a cumpărat pentru biroul meu în liceu și pe care stau și azi, poză sustrasă de fratele ei înaintea mea, că altfel v-o arătam, nu știu sigur dacă era chiar mama. Mama apare doar într-o poză de tinerețe cu picioarele ei extrem de frumoase, strălucitoare și surâzând lângă casa nouă tencuită de bunicu în 1959 sau 1966 (e scris pe zidul dinspre ”stupină”) , deci casa a fost gata când mama avea deci 12-19 ani și se spunea că era casa de zestre a mamei.

11.05.25

Este adevărat că lucrurile acestea de mai sus, scrise ieri de mine și încă multe altele despre satul Colun și bunicii mei au fost deja scrise de mine mai demult, de aceea voi puncta în continuare numai câteva mai importante și poate unele din cele care încă nu au fost scrise de mine - acum a intrat unul în franceză peste mine cu ”merde”, probabil fiindcă, din câte am înțeles, oamenii cred că francezii au făcut cel mai mult rău în acel sat, și mai ales acolo asupra mea. Eu nu știu nimic despre acste lucru, eu am prezentat doar faptele, exact așa cum au fost.

A venit mama de la cumpărături și a făcut o scenă de nervi, s-a luat de mine, ca adesea, cu voce ascuțită și puternică și minciuni, ca să dea impresia că eu greșesc ceva, cum a făcut de multe mii de ori. Ea în general nu mă lasă pe mine să spun nicio propoziție de la un cap la altul și țipă ea peste vocea mea, probabil și cu scopul de a mă irita, fiindcă eu de obicei am dreptate și nu am nimic cu ea și nu spun lucruri rele, dar ea vrea mereu ca totul să fie cum vor minciunile ei și în aceleași timp, în timp ce ea mă lovește, intră unii (sau ea) pest capul și ochii mei și scuipă și ăia diverse cuvinte în mintea mea, azi de exemplu au avut din nou ideea că proștii au fost mințiți că e un fel de război întrre mine și mama și de aceea ea se poartă așa de 10-20-30-40 deani și de fapt totul a fost la fel de când eram mică, dinainte de 84. Degeaba tac complet, ea tot face scene din când în când. Ei spun că proștii, datorită familiilor care m-au crescut și expunerii adevărului despre mine, cred că rudele mele erau ”spioni” ai altor țări, poate și fiindcă cuvântul spion seamănă cu pionii de pe tabla de șah și amintește și de pionierii de odinioară.

A fost în 92 un fotograf care m-a pozat după spitalul de psihiatrie (într-un studio, cum erau de mult, așa am vrut eu) și mi-a spus că am ochi frumoși și vrea să îi scoată în evidență. Am impresia că mai mulți aveau idei despre ochii mei - deși în viața mea nu au existat curtezani sau persoane care să îmi aprecieze verbal frumusețea și nici eu nu am crezut niciodată că eram frumoasă și nu prea dădeam mulți bani pe frumusețea fizică, așa cum sunt în general femeile cu sufletul frumos și bun, cum eram și eu. Era un cântec din american 1981, despre care se spune că era compus în 74, dar eu îl știam doar din anii 90, când era la modă pe la noi, Bette Davis Eyes, care se referea și la spioni. (”All the boys think she's a spy/ She's got Bette Davis eyes”)

Revin la povestea despre sat. Am fost senzuală, ca orice copil și am împletit în mine toate anotimpurile și toate treburile gospodăriei din preajma mea. A fost mai frumos ca în toate poveștile, căci simțurile îmi erau mai treze ca oricând, chiar dacă, fiind copil, încă nu înțelegeam nimic. De exemplu îmi amintesc și floarea de varză și cea de ceapă, care mă fascinau și multe ierburi, buruieni, flori, parfumul lor, unduirea lor în vânt. Sunt unii care iar m-au scuipat mai adineaori cu ideea că oamenii cred că ”El” vorbește sau scrie prin mine și de fapt am fost mereu numai eu, nu el. Nu știu la cel ”el” se referă ei, dar sigur am fost numai eu, chiar dacă izolată și maltratată monstruos. Încă mai sper că, terminând de scris aceste ultime chestiuni, unele mai importante poate, poate vor exista oameni inteligenți, foarte inteligenți, și totodată cu influență în lume (nu știu dacă ei există), care să înțeleagă că e greșit că s-a hotărât în urmă cu mulți ani să fiu masacrată, torturată mereu, neacceptată deloc, otrăvită, omorâtă chiar. Dar poate că aceia foarte inteligenți nici măcar nu au citit ce am scris, dar voi continua și voi încerca să termin cât mai curând și să scriu și unele lucruri mai frumoase pe lângă povestea tristă a vieții mele, pentru ultima oară. Spuneam că eram foarte vie, mă bucuram de orice senzație sau percepție a lumii - și am rămas la fel cam toată viața, inclusiv acum. De exemplu am și acum în nări mireasma de pământ săpat cu grijă și cuibul de cartofi dezvelit și izul de cartof crud tăiat puțin de sapă. Și culoarea lucrurilor în acel moment și bucuria mea și senzația cartofului proaspăt dezvelit în palmă și poate gândul la vreo carte în timp ce vântul și foșnetul și vorbele bunicilor mă înconjurau.

Odată am urcat în podul casei vechi și am avut îndrăzneala să deschid vechiul cufăr de lemn de lângă peretele dinspre uliță și am găsit înăuntru un livret militar și diverse acte din care reieșea că lui bunicu i se schimbase numele și a fost pe rând Sarafin/Serafin/Serafim, apoi Serafin-Popa și în final Popa Ioan/Ion. Când mergeam pe uliță oamenii mă întrebau ”a cui ești tu?” și mi s-a spus că trebuie să răspund că a lui Sarafin, nume ce mă apropia de îngeri, dar eu nu știam atunci despre serafimi. Străbunica mă prezenta drept Monica, și o vreme așa mi-au spus și copiii din sat, deși eu îi tot corectam, așa cum a vrut preoteasa, sora bunicului, dar mie nu îmi plăcea deloc. Monica, nepoata preotesei, s-a născut la 8 sau 9 ani după mine, cam în aceeași perioadă cu vărul meu Cosmin. Bunicii mi-au spus întodeauna Cristina, ca și rudele din București și Voluntari. Bunicul a lucrat mult timp la depoul CFR Sibiu și pleca la muncă cu noaptea în cap cu bicicleta (avea tren pe la 5 dimineața și se întorcea pe la 4) și cu toate acestea, împreună cu mama Limpi, a muncit din răsputeri în gospodărie și a ținut câte 2-3 bivolițe și dădea mai multe ori la cioban primăvara, a avut și capre (când eram mică), multe găini, cal puternic, porc și cucuruz, ceapă, varză și grădină cu fasole cu bob alb și roșu tărcat și morcovi și multe verdețuri și flori, napi pentru porci și multe altele. Avea vie mare cu struguri acri, culesul era toamna târziu și vinul era tare acru și adesea îl beau cu zahăr și sifon sau apă sau cald cu sirop și scorțișoară iarna. Avea mulți meri, unii pentru iarnă, alții văratici, dintre care două soiuri erau cele mai bune cu putință în lume. Azi nu mai există. Țin minte că mă ducea la moară cu porumbul și la fierar la potcovit când eram mică... Bunicul era un om care trăia după stânjeni mulți, care formau două șire înalte de lemne tăiate. Câteodată, el vâna în pădure împreună cu o ceată din sat, deși nu era legal și nici ecologic, dar așa era pe atunci. Făceau și țuică și rachiu lămurit (aveau vie cu pruni) la cazanul comun unde mergeau mai mulți săteni mai demult. Bunicu a lucrat și la CAP, ba chiar a fost și brigadier, din câte spunea. A muncit ca un rob, a avut și vreo 2-3 internări la spital (odată și mama Limpi, lovită de cal cu copita), odată a avut hernie de disc în urma greutăților ridicate, dar și după aceea l-am văzut trăgând el singur după el carul plin cu fân în șură (câteodată noi, ceilalți, împingeam), ca să poată fi descărcat, căci calul trebuia deshămat și carul deci nu intra destul de în spate în șură, rămânea o lungime de cal și mai bine și trebuia dus mai în spate, mai adânc în șură.

Era minunat împreună cu bunicii mei și mă jucam mult, chiar și cu ei. Citeam totodată. Deși alte rude m-au molestat oarecum sexual, el, bunicul, niciodată, și nu am avut nici cea mai mică senzație sexuală la atingerea lui sau în preajma lui. Țineam extrem de mult la amândoi bunicii. Mare parte din săteni mă primiseră în curțile lor și erau oameni buni și mă jucam cu nepoții lor, care și ei mă acceptau și erau ceva mai vrednici la învățătură decât cei din școala mea din Voluntari, deci mă înțelegeam cu ei mai bine.

Împărății s-au prăbușit.

Războaie mari ne-au pustiit.

Numai în Lancrăm subt răzor

rămas-a firav un izvor.

Păduri s-au stins. Și rînd pe rînd

oameni în umbră s-au retras

veșminte de pămînt luînd.

Dar șipotul, el a rămas.

De-a lungul anilor în șir

de cîte ori în sat mă-ntorc,

mă duc să-l văd. E ca un fir

pe care Pàrcele îl torc.

(Izvorul, de Lucian Blaga,din Mirabila sămânță)

Când am împlinit 12 ani (cu două-trei luni înainte de pubertate) am primit cadou o carte cu poezii de Blaga de la nașii mei, care avea pe copertă chipul poetului între nori, îmi sugera ideea că el era un nor. Când eram mică de tot am crezut că, dacă vreau, pot mișca norii și poate chiar și soarele pe cer (gândire magică, normală la copii, orice minciuni v-ar spune, așa este). Totuși, poeziile lui mi-au plăcut, deși eram mică. Înainte citisem Alecsandri, Topârceanu, Eminescu, Arghezi (cele pentru copii), Coșbuc, precum mulți copii cuminți. În sat era un șipot frumos, de unde luau, se zicea, apă de băut, toți sătenii, căci exista ideea că numai acea apă era curată și bună de băut, nu apa din fântânile numeroase ale satului, care era destul de aproape de suprafață. Acel șipot era ceva sfânt pentru mine, dar nu am realizat conexiunea cu poeziile lui Blaga. Acel șipot nu a rămas, așa cum spunea poezia. Dacă citiți o carte cu poezii de Blaga (cea cu norii sau ediția îngrijită de Dorli Blaga după 89, eu le am pe amândouă), veți găsi multe poezii care au tangență clară cu viața mea (am dat exemplu cu cele despre Cluj), mai este vorba de șipot și altele, dacă știți cum a fost viața mea... Încă și mai multe conexiuni, aproape incredibile există cu volumele lui autobiografice. Există și ceva comun în felul de a simți, în emoții. Șipotul nu a rămas fiindcă niște francezi care au zis că s-au înfrățit cu satul meu l-au distrus și au creat un rezervor infect, neacoperit, din care au tras apa, care ieșea evident tulbure după ani și ani, în curțile oamenilor - bunicul a refuzat să tragă și să consume așa ceva. El avea două fântâni mult mai curate în curte și în grădină. Dar bunica verilor mei a consumat acea apă din câte spunea, avea chiuvetă în camera de jos. Francezii aceia au venit și au vizitat satul după revoluție și au adus tot felul de haine second hand și cam atât.

”Decât orișice lumină/ Mult mai rodnică e taina/ dacă vrei visul să-ți vină/peste nud întinde haina”, spunea poetul într-o poezie a sa, ”Înțelepciune de grădină” și eu am povestit aproape totul, în afară de câteva lucruri pe care le-am înțeles abia în ultimii ani și pe care ezit să le scriu, știu că poetul are dreptate, dar să nu dați vina asupra mea în cazul în care le scriu, nu se va întâmpla ceva rău din acest precis motiv, nu voi elibera niciun monstru ca în povești, dacă intru în camera interzisă. Probabil că tot ce au spus unii rău despre mine este minciună, asbolut tot și după ce voi nota și aceste ultime lucruri, abia la sfârșit, veți înțelege de ce le-am scris pe toate.

Trebuie să menționez încă o dată că bunicii mei nu vorbeau deloc politică la masă sau când eram alături de ei, niciodată. Mult timp nici nu au avut televizor și, după ce li s-a dat unul, tot nu vorbeau politică între ei și nici nu ceilalți oameni din sat, eu nu țin minte așa ceva - mereu vorbeau despre treburi gospodărești. Microbul politic îl aduceau în concediul estival numai mama și tata și astfel se întindeau cu bunicii la discuții cu aluzii politice după masă, după cucuruzul fiert și pepenele adițional.

Am scris despre balansul ca între rai și iad al vieții mele din copilărie, atât aici în Voluntari, cât și în sat. Multe cântece de odinioară, ascultate de mulți cetățeni ai lumii, atât de muzică populară, cât și ușoară sau folk românească sau americană, începând cu anii 50, sau din alte țări chiar, au fost mai strâns legate de viața mea decât era normal sau de minciuni despre mine. Unul din cântece era ”Tata și caii” al lui Victor Socaciu (nume batjocorit de tata) despre un cal alb și negru mânați de un țăran și parcă unul era rai și altul iad și apoi țăranul ”Dumnezeule parcă e tata/lunecând sub copite de cai”. Adică moare din cauza a tot albul și negrul lumii. Asta îmi aduce aminte de altă idee de demult a tatei, când el mă numea pe mine ”fata lui Dumnezeu” și da, acel țăran era un patriarh cel puțin, dacă nu un zeu, fiindcă, atunci când eu eram tânără și încă nu înțelegeam nimic, el știa tot rostul și rânduiala lucrurilor din tot satul, nu doar din casa și ograda lui, era în mod clar un spirit mare al satului - și avea un loc puțin diferit față de ceilalți săteni, nu mai explic acum totul. La poarta casei era înălțată crucea și Cristos (cum se spunea atunci) era de tinichea prinsă pe lemn, la un moment dat pictat de nașul meu, cu aerul lui moale în culori blânde și cu capul aplecat și supus de durere pe umărul lui drept. Când eram mică de tot nu erau păianjeni deloc în drumul meu în sat, nici în casă, nici în împrejurimile ogrăzii. Către finalul vieții sale, bunicul a crescut în grădină meri cu crengile încărcate mai mulți ani la rând, cum nu s-a mai văzut niciodată. Peste tot crengile se rupeau dacă nu erau susținute. În jurul casei însă, dar și pe lângă casă și peste fântâna unde mama Limpi spăla demult rufele și unde eu avusesem peștele meu vrăjit mai mulți ani, erau mulți păianjeni de multe soiuri, erau și în casele noastre și erau și în magazia pentru lemne, țopăiau unii fără plasă. Erau și pe grui aproape de casă mulți de tot, din soiul păainjeni-viespe. Mi-am amintit că în copilărie nu erau, dar erau foarte multe, extrem de multe muște, ceea ce îmi amintește de cartea Împăratul muștelor. Se puneau plase, se punea nailon tăiat în benzi înguste, se punea Muscamor, capcană pentru muște în farfurie sau pe benzi lipicioase atârnate de grinzi, se ținea casa strict închisă ziua, iar buna le plescăia cu pliciul pe lavițe, ceea ce bunicii nu suportau. Iar la Voluntari eu eram terifiată de păinajeni imenși și otrăvitori care erau extrem de mulți peste tot - era un fel de război între două locuri aflate la sute de kilometri distanță. În Voluntari eram invadați și de armii de omizi etc. După ce bunicul a murit am văzut în grădina rotundă (un fel de delușor era grădina, ca un măr mare) din sat, pe aceeași creangă, pe mai multe crengi, atât flori, cât și mere coapte, cât și mere putrede, ca o amară metaforă a vieții, pomul parcă înnebunise.

Sunt lovită prelung în inimă din nou; ceva mai înainte mama a sunat-o pe Ottilia, care poate nu e autentica Ottilia, e o femeie necunoscută pe care mama o sună ca să vorbească mult, peste 30-60 minute când vrea să mă lovească - acum e ceva excepțional fiindcă a început, fiind apropae ora 9 seara, tot azi,să vorbească iar politică cu Cosmin, probabil foarte mult, ca să mă lovească mai rău tot azi. Eu nu am avut niciodată pe nimeni cu care să vorbesc, nici măcar la telefon, dar nici nu aș fi lovit pe nimeni. Ei spun că oamenii mă lovesc mereu, mai ales în ultimii 20 de ani încontinuu, fiindcă ei mă percep deasupra lor și, nu știu de ce, ei cred că eu sunt deasupra lor prin răutate și minciună și prostie și în realitate eu sunt deasupra lor de mult, dar numai prin bunătate și inteligență. Bun, și ce naiba au cu mine?! Voi continua mâine povestirea.

Despre aceasta lucrare

Cum sa citezi

Comentarii (0)