Arătare

ea era o femeie frumoasă în oglindă se pieptăna doar cu degetele subțiri își mângâia capul și trecea peste tâmple ca o salcie care mătură zăpada ușor, ca și cum ar fi șters praful invizbil peste fruntea ei se frângeau razele și rămânea o ploaie ca făina de aur plutind în jurul ei dar orice om de pe stradă o vedea urâtă era urâtă în toate pozele care i se făceau diformă, cu buzele ca vinul greu cu ochii de căprioară ucisă mai urâtă și mai noduroasă decât gutuile schimonosită și tristă și uscată dar ei nu îi păsa și nu avea habar că lumea o vedea așa urâtă locuia singură și nimeni nu dormise cu ea de când era copil nimeni nu o dezbrăcase dar într-o zi a venit o altă femeie la ea să o spele și să o îngrijească fiindcă ea aproape orbise și avea nevoie de ajutor stăteau amândouă în fața oglinzii din baie și apoi femeia străină a țipat brusc fiindcă o văzuse pe cea din oglindă, frumoasă și limpede ca gheața străpunsă de soare