habitudini

bună seara, alteță, cum vă mai este somnul, acum, iarna, când nucii dezgoliți își expun scoarța netedă și cenușie, când de fapt toți copacii par moi și betegi și lipsește ceva acolo unde ramul pleacă din trunchi? ceva se frânge acolo alteță, eu sunt prea tânără, ceva din mine tremură ca un ou proaspăt spart ceva din mine nu știe să se lase în voia drumului și se împotrivește firii sunt în parte prunc nededat la resemnare, aș vrea să reușesc chiar dacă sorții nu sunt prielnici aș vrea să controlez eu mersul soarelui înainte și înapoi ca pe un pendul auriu și apoi mă trezesc și îmi pare rău că am cârtit e iarnă și noapte, toate parcă cresc și sunt fericită lumina se rupe în scântei, viața e o veche obișnuință, alteță, scântei rebele care fug din ochiul mamă de colo-colo ca praful incandescent, anafură din alte vremuri