Familie

evantaie, cărți de joc, file cu poeme ciuntite. jongleri cu mâneci de dantelă una dintre fete plânge cu sughițuri înfundate hornul trage greu și ceasul din camera bătrânilor tace ca o fântână seacă adesea m-am oprit copilă pe mal căutam o urmă de copită cu apă în ea miraj de nori spart de vânturi – eu știam că mă înalț știam că există lună și ghețuri, dar nu le cunoscusem totuși ceva vechi sclipea din oglindă ochii, buzele ca niște boboci îmblăniți de magnolie mă gândeam că numai câțiva dacă suntem, suntem mulți ca într-un roman englezesc cu conace puține în care intriga se țese doar între câțiva protagoniști ne adunăm și creștem unii către ceilalți înscenăm o piesă cu efecte butaforice, cu botezuri alegorice cu care scârțâind cu piedica trasă lângă roată coborâm cu tălpile goale pe lutul crăpat una dintre fete se așază la masă cu un fel de zâmbet tras peste buze ca un ciorap alb la cină suntem aceiași și uneori creștem cu noduri fiindcă semănăm prea mult între noi