piano

câteodată am trăit diverse lucruri geamuri, mese, iarbă, ploi, cai și fluturi alteori mă trăiau ele pe mine mi se așeza un scaun pe umeri, o cană mi se prindea de urechi gardurile mi se agățau de mijloc fără prea multă logică, ca într-un tablou cubist îmi țuguiau fața, mă descompuneau pe căi tainice ale luminii în pătrate, cerculețe, romburi, pixeli știau cu toții ce îi așteaptă același postmodernism, aceeași lume IT mă încercau și pe mine dacă pot suporta greutatea lupta de novo a spiritului cu materia credința că un anumit Dumnezeu și nu altul îmi pășește cu lumină târzie pe inimă ..... azi stau cu Chopin și Mozart sub tâmplă ascult și nimeni nu vrea să știe de mine deși nimeni nu rupe din clinchetul ciorchinilor mei deși pianul pare să fie un suflet cu emisferele cerebrale inversate (mintea și inima), încât trăiesc iar ca și cum o vrajă mă ține copilă la un loc cu soarele și focul vetrei, cu vântul care respira adânc, încât era prăpastie între ploaie și pământ, cel mai adesea oamenii spuneau că s-au rupt legăturile cerului și eu stăteam dreaptă lângă zid și râdeam pe dinăuntru fiindcă îmi tihnea ploaia oricât era de mare nu mă înfricoșa deloc, vedeam lumea mai bine era ca și cum cineva mă trecea peste apele infernului veșnic peste cărți și toane ale artiștilor ca pe-o nebună care altfel ar fi pierit fără imaginație