Lucia di Lamermoor

umbrele prelungi ale norilor alunecă peste mlaștinile aurii, peste răstoaca cu parfum de ambră și pădurea corbilor pe drumeag tristețea unei fântâni părăsite pare să fie desenată în cărbune pe o hârtie afumată oamenii sunt răi, oamenii au pumnale femeile au pletele sărate și însângerate, tragediile lasă pete pe șorțurile cameristelor, pe draperiile grele, pe cupele cu vin întunecat și aspru viața e efortul de a rămâne deasupra nisipului mișcător, exercițiul de echilibru și antigravitație la marginea mării moartea e amară precum țipătul unei păsări fără mamă care scurmă în cenușă