Moara cu vorbe (2)

O altă particularitate fonetică interesantă în satul bunicilor și în împrejurimi, (nu doar în familia mea) în afara transformărilor suferite de sunetele F inițial în H sau V inițial în H gutural și de transformarea lui pi și pe în chi și che, sau a lui bi în ghi, ca în verbul a îmbia care devenea înghia, sau bine care devenea ghine, sunetul mi la începutul cuvintelor era îndulcit și transformat în nghi, cu n prelungit, lung și rostit ușor, neaccentuat, pe care îl voi nota cu N spaniol ñ, deci ñghi, foarte moale. Așadar vom avea în loc de minune, mică, mieluță – ñghinune, ñghică, ñghieluță, ñghire, ñghireasă etc. Dar : ghiersul privighetorii, cu ghi obișnuit. Nu știu ce alte limbi mai folosesc acest sistem fonetic. În ”dulcele” grai al bunicilor se spunea deci: Copchila lu Òghiclăuș e ñghicuță. Daʼ mere sîngură pe chicioare. O fo’ cu ñghieluța la păscut și plîngea ñghinune mare: geaba i-o zîs tătîne-su să tacă. Ea n-are nicio Hină, e copchil. No hai să gustăm o țîrʼ de Hin de-al nou. Ghine c-o stat ploaia. Cuvântul țîră, considerat a fi de etimologie necunoscută odinioară, este trecut a fi de origine albaneză în dicționare mai noi, cum s-a întâmplat recent cu multe alte cuvinte din dicționar.