Jacquemart

mi-am luat camera foto și am fotografiat acoperișul vecinului de departe să fi fost vreo 25 de metri doar țineam din răsputeri aparatul fix cu dreapta ba chiar și cu podul palmei stîngi lumea se balansa ca un pendul distanța mă trăda, mai mai să iasă timpul tot din cadru vîntul îmi fura universul, orașul și stropii de rouă de pe frunze ei fiind pesemne cele mai grele lucruri de ridicat în văzduh eu eram oricum prea mică, prea ușoară, prea legată de toate cele vizibile cu ochiul liber ceasul meu se lupta să bată secundele și să îmi măsoare pulsul cu ciocanul de pe acoperișul vecinului uitat acolo din întîmplare