Doină din ferăstrău

Taci ș-ascultă tu copchilă, tîlhariul-și scoate dinții pe tocilă, ferăstrăul zvonește tot mai tare tot mai iute în cărare... Ce faci tu copchila mea? Tac, mumă bună și-aștept că zău tare fain o zîs din ferăstrău! El vre să te taie fata mea de arțar și de amar, de salcă să-i placă, de arin și de amin, de măr și în răspăr... Tac muma mea, îi știu cîntul pe de rost, și cînt tace îl auz, iară de-o fi să hie, să înhie, tot l-oi auzi și nime n-o ști. Nu hii proastă, tu copchilă, ăla n-are nicio milă, cînd o să hie ș-o să-l vezi tu în cin o să te-ncrezi? Îi om rău la port și gură calcă greu în bătătură. Eu de l-oi vede odată nu l-oi uita niciodată, l-oi gîni cu ochi deschiși, dar în gîndul meu, tu mumă, va fi ceriul peste humă. El nu crede-n Dumnezău, eu nu crez în ferăstrău.