Turcoaz

Dar stelele, mamă, stelele,
nu sînt găicile cerului.

Ședeam pe prispă ca tot românul,
desenam cu cretă bleu pe podilele din casa bunicii,
în față orizontul mi-era bleu așa cum îmi plăcea cînd eram
copchilă, ca rochița cu volane la serbarea de la grădiniță.
Cerul tăiat de perdeaua verde indiferentă a viței din boltă.
Ce fericire era.

La șipot se nășteau norii cei mai frumoși.
De rece-fierbinte ce era, ți se-mpărea că arșița se potolește.
Beam din pumni, ca tot omul.
Pămîntul crăpa de ciudă. Eram prea ușoară ca să pot
să-l calc cu tălpile pînă să-l fac lat și neted.

Desenam o fetiță mare. Ea își spăla picioarele în apa fîntînii
și bea, ca și mine, apă din ulcior.
Ce fierbinți-reci îi erau picioarele!