trans-human

se întâmpla când ieșeam să văd soarele luminând la piața obor dar vedeam numai oameni și mă topeam de fericire oameni cu privirea rotunjită cu degetele crăpate discutând prețul prunelor timpurii al cartofilor roșii sau daliilor de lângă gard și dintre atâtea vorbe despre ploi sau secetă mă trezeam moartă-coaptă cu buzele uscate lângă cișmeaua orășenească întrebam mereu dacă apa e bună de băut ca să mă bucur că îmi răspunde cineva de parcă pășeam spre castelul unui vrăjitor bun la televizor se difuza mereu scena cu stan și bran și pianul pe scări dacă era sfârșit de săptămână bunica aducea din grădină un castravete pricăjit îl tăia subțire să vezi prin felii adăuga ceapă și oțet și trântea o păpară în unsoare seara aprindeam lumânarea cu liniște mioritică fiindcă s-a luat lumina nu știam atunci pentru cine se luase ascultam radioul cu baterii mari cât palma de mea de copil și parcă nu cădea nicio stea de pe cer ieșeam din tinerețe cu un tren personal îmi lăsasem părul lung și plecam în satul fără haltă cu cosițele împletite spre mirarea celorlalți nu înțelegeam de ce li se părea că am părul prea bogat așa spuneau toți dar eu țineam cu dinții de amintirea primelor biluțe cu elastic din codițele mele de școlăriță săream din tren și mă întâlneam din nou cu bătrânii cu desagi groși sau coasa ascuțită în spinare șipotul cu troiță era același tot rece și curat până când într-o zi ajutoare de peste țări pentru un sat sărac au tras apa gălbuie la casele oamenilor printr-o țeavă subțire bătrânii singuri au început să se miște tot mai încet se tulburau precum apa apoi cădeau zăpezile din nou peste crucile înnegrite iar luna de pe cer făcea fețe-fețe nebunește de iute azi îmi amintesc de mustața lui salvador dali și aștept să îmi leșine și mie ceasurile toate