d-ale sfinților

ce poate fi mai sfânt decât uleiul spunea vecina de la opt în timp ce îmi trăgea oasele fragile cu mână statornică într-un masaj care ar fi scos toți demonii dintr-o femeie păcătoasă dar din mine nu vecina de la opt avea alcovul plin de rugăciuni arsenie boca și icoane umbla la biserică bine înfofolită în baticuri de credincioasă zâmbea și spunea că îi plac poeziile mele aplauda și mă servea cu ciorbă de toate ierburile spunea că mai presus de orice omul contează fie că e evreu fie că e țigan sau orice altceva în noaptea aceea m-a lăsat unsă la toate încheieturile descumpănită pe cearceafurile mele reci și găurite nu cred că vă mai amintiți filmul cu oamenii din subsoluri care scoteau capul afară doar ca să îi vâneze pe cei care purtau lumina la ceafă ca apostolii sau sfinții erau oameni care mâncau lumina celorlalți așa ca pe o tocăniță de iepure cu zeamă de lămâie vecina trăia pe vremea când unii își imaginau că au harul să vadă aurele celorlalți și că recunosc omul după coajă fapt care se întâmpla de fapt de veacuri fiindcă pentru prea puțini contează miezul și nu cred că vă mai amintiți filmul sf în care civilizația e împărțită în vegetarieni și canibali cei din urmă crescându-i pe ceilalți ca să îi mănânce periodic după ce îi hipnotizează și le oferă o postată de timp într-un paradis terestru unde ei se pot chiar iubi și înmulți astfel eu stăteam unsă pe corp gândindu-mă că masajul e bun întotdeauna dar uleiul nu peste vreo câțiva ani vecina de la opt a recunoscut că a lucrat toată tinerețea în mediu toxic la tipografie sau cel puțin așa spunea soțul ei care fuma numai la bucătărie ea a zăcut mai multe luni și a murit tușind de cancer pulmonar