blestem

era cerul atât de albastru încât pe umerii bunicii cădea tot ea pășea cu năframa înnodată sub cosițe urca din greu vara talpă după talpă în clisa uscată și era iarba atât de verde încât pentru mine era simplu să lunec sania mea de lemn fără cai peste câmp uneori visele sunt mai mari decât soarele înainte să înțelegem ce este un vis și ce este soarele nu era nicio mioriță cu lână plăviță nu era niciun negru vodă cu suită era un colț rotund de rai și un codru mândru care vorbea numai când bătea vântul pentru toți era simplu nu-i așa că e simplu când iarba e verde dar tu stârpitură de drac stafidă de om aruncată în oțet de te ții scai de calea mea fără de lege ești un mort cu ochii mai puțin vii decât crezi cel puțin fii decent să nu pariezi viața pe-o singură carte fie și de ghindă