Lucruri grețoase

Trecutul meu nu a fost rău, a fost doar dureros. Consider că viața mea e o viață fără pată. În primul rând adevărul este că teoriile psihologice mint când se referă la faptul că oamenii ca mine au fixații legate de trecut, sau se gândesc obsesiv la trecut și de aceea au probleme în continuare, mai ales dacă sunt victima abuzurilor psihiatrice și altor abuzuri. Adevărul crud e că lumea nu a suportat ca eu să fac vreun pas înainte și de aceea m-a lovit încontinuu. Eu absolut sigur nu mă gândeam la trecut și nu eram obsedată de trecut, fiindcă efectiv nu am avut nicio vină și am iubit mult viața și am avut resurse creatoare orientate numai către viitor și prezent. Dar, cu cât mă gândeam eu mai mult la prezent și viitor, cu cât lăsam mai mult în urmă trecutul care nu este efectiv o problemă pentru mine, cu atât ceilalți mă loveau mai tare, ca și cum în realitate pentru ei este bine numai dacă eu sunt prinsă în raționamente legat de trecut și ei se simt rău atunci când eu sunt mai fericită, mai optimistă și cu planuri concrete legate de viitor. Așa mi-au făcut mereu. Ultima oară chiar acum câteva zile, în jurul zilei mele de naștere, 16 februarie 2015, eu am primit vești că îmi vor publica poeziile în 3 sau 4 reviste în sfârșit și mă gândeam cu bucurie la viitor și la ceea ce voi scrie (poezii) și voi citi în continuare. Trecutul nu exista nici ca aluzie în mintea mea, eram complet detașată. Acest lucru i-a deranjat din nou, ca și cum ei trăiesc numai din suferința mea și vor să îmi reamintească mereu trecutul și, în consecință, zilele trecute au venit din nou peste mine cu gânduri agresive urâte și amenințări de moarte și aluzii la trecutul meu, dar numai minciuni. Așa funcționează aceste mecanism psihosocial: victima e înhămată la jug cu forța și obligată să se gândească la trecut, ca să care în spate o corabie de nebuni care nu știu de fapt adevărul despre acel trecut. Pe ei tocmai acest lucru îi deranjează -- când omul se eliberează și nu mai are trecutul în subconștient sau se gândește în întregime la altceva, îi deranjează fiindcă jugul acela e rupt. În viitor se va întâmpla în mod sigur din nou: eu iar nu mă voi mai gândi deloc la trecut fiindcă forța vieții este mult mai puternică și atunci ei mă vor lovi brutal din nou. Ei zic că povestea vieții mele este foarte urâtă. Nu este adevărat, minciunile lor și ceea ce fac ei este mult mai urât. Adevărul despre mine e frumos fiindcă am avut numai gânduri pure și bune și am fost mereu un om normal și am rezistat peste 30 de ani în fața a toată suferința. Nu am făcut niciun rău și nici nu aș fi făcut vreodată, de aceea nu înțeleg de ce ei zic că “trebuiau să o termine” sau “nu pot să îi șteargă memoria”. Am fost chiar mereu un om echilibrat ca atare în sinea mea, fără gânduri legate de trecut, nu cred că trebuiau să mă termine (deși nu știu ce înseamnă asta), fiindcă m-aș fi integrat frumos în societate. Încă câteva lucruri mai clar explicate. Ei spun prin gânduri care intră peste mintea mea că toată nenorocirea vieții mi se trage de la faptul că am dansat singură în casă la 18 ani și de atunci lumea credea că trebuie să mă fută și să mă închidă la nebuni fără șansă de eliberare, plus toate necazurile și martiriul ulterior. Ei vorbesc porcos peste mintea mea, nu eu. Și nici nu au dreptate: eu nu eram nebună și nu am greșit nimic. Dacă aș fi avut cea mai mică bănuială că mă vede cineva (presupunând că m-a văzut), atunci desigur nu aș fi dansat. Dar nu poți acuza ploaia că plouă sau vântul că bate. Ei au început să mă tortureze cerebral când aveam 17 ani, prin dureri de luni de zile și totdată torturi sexuale și m-au făcut să cred că numai un singur bărbat avea astfel de puteri "paranormale". Așa era logic să cred, fiindcă așa îmi arătase el la meditații. Am dansat ca să mă apăr de acele chinuri, fiindcă nu cedau la medicamente și nu voiam să mă închid singură în spitalul de psihiatrie, fiindcă eram un om bun și perfect normal. Ceilalți au început răul fără ca eu să fi greșit ceva. În dansul meu era vorba de interpretarea teatrală a versurilor unor melodii sau de exprimarea unor idei, unele chiar foarte abstracte cu sensuri intelectuale, sau de transpunerea unor sentimente. Era descărcarea unor energii negative pe care eu nu le meritam asupra mea și nu eram nebună. Era ca și cum aș fi scris o poezie în scop de catharsis. Ei mai spun că eu aș fi dansat goală și asta i-a făcut pe unii să creadă că eu sunt depravată. Pentru numele lui Dumnezeu, nu am dansat goală decât câteva minute în total și, fiind tânără, am avut și eu curiozitatea firească să văd cum arată corpul meu în oglindă, mai ales fiindcă tot timpul m-au batjocorit toți că sunt grasă și atunci reușisem să slăbesc. Încă un lucru cert e că ei m-au atacat sexual și pe alte planuri mult mai mult atunci când mă simțeam mai bine fiindcă începeam să fiu mai suplă. Deci acele dansuri de tip dionisiac aveau rol de purificare și eram perfect lucidă și normală. Nu am fost narcisistă. Nu mă frecam, nu mă masturbam, aveam nevoie de mișcare fiindcă eram chinuită și singură. Nu făceam niciun alt rău și nu aveam idei delirante. Era ca și cum m-aș fi dus să fac o baie, unde oricum trebuia să mă dezbrac de haine. Cum să fi ghicit eu că cineva știe? În perioada aceea am primit un telefon anonim de la un copil care spunea “te-am văzutu” dar nu am făcut nicio conexiune. Eu am fost mereu un om foarte serios întreaga viață, nu am fost niciodată ușuratică, ceea ce i-a făcut pe unii să îmi spună că din cauza aceasta voi rămâne fată bătrână. Un alt aspect e că în ultimii ani m-au tot atacat că aș fi fost vulgară. Am fost mereu chiar opusul omului vulgar, eram întrutotul tânăra fată sau femeie care citea cărți « grele » și le degusta fericită înțelesurile, cea care prefera muzica clasică și idealurile pure. Eu nici nu perecepeam gândurile vulgare ale altora. Nu mi s-a întâmplat să gândesc cuvinte vulgare în mintea mea decât o dată într-o noapte când eram studentă la facultatea de medicină și voi explica acum de ce. În primul rând vă rog să vă aduceți aminte cât de mult m-au chinuit ani de zile fără vreo greșeală până atunci. În acea noapte mi-au chinuit corpul înfiorător, deși ca întotdeauna nu i-am provocat, și au pătruns în subconștientul meu cu un fel de gânduri ale lor. Mă amenințau și mă speriau de moarte și mi-au spus că există o soluție pentru a exorciza acei demoni care îmi vampirizau trupul și sexul, și anume să folosesc cuvinte vulgare (folosite în preajma mea de tata numai după ce am împlinit 18 ani), pentru a îi scoate din corpul meu și a mă curăți anatomic și fiziologic. Adică să îi afurisesc într-un fel. Creierul mi-era foarte tare obosit și pe moment atunci m-am gândit că poate ăia au dreptate și aceea era singura soluție pentru mine. Astfel încât în noaptea aceea am gândit în mintea mea cuvinte vulgare din cap până în picioare, ca și cum analizam corpul omenesc, gândindu-mă ca o proastă că așa voi scăpa de ei. A fost un fel de experiment, fiindcă tot restul fusese în zadar. După care m-au amenințat din nou de moarte urât de tot (de două ori) și mi-au spus că singura soluție pentru mine e să îmi vând sufletul diavolului. Eu am refuzat de două ori acest lucru absurd și urât și le-am spus clar că prefer să mor decât să îmi vând sufletul diavolului, de două ori. Apoi desigur mi-am venit în fire, dar eram și mai slăbită ca înainte. Niciodată în tot chinul care a urmat nu mi-am vîndut sufletul diavolului. Un ultim aspect pe care vreau să îl clarific e legat (din nou) de povestea aceea cu actul sexual oral. Sunt unii care nu au pic de rușine și îmi sugerează că oamenii m-ar fi distrus o viață întreagă din cauza aceea, deși am fost chinuită atâția ani mai înainte. Ei spun că oamenilor le era scârbă ca și mie de acel lucru și că ei nu pot înțelege cum de am fost în stare să fac ceva așa scârbos. Mi s-a spus "ai înghițit spermă de bețiv, de aia te-au distrus" sau ai mâncat "lapți de bărbat" sau "aș fi înțeles cu prezervativ, dar așa nu" sau "ea simțea numai lichidul acela vâscos în gură și nimic altceva". Am explicat deja de mai multe ori ce s-a întâmplat în nordul țării atunci când aveam doar 22 de ani. Au fost vreo zece motive foarte importante și le-am enumerat pe toate. Unii spun că oamenii au inventat că acel bărbat era țigan. Nu era țigan, era un bețiv de 42 de ani, care mi-a arătat un act oficial din care reieșea că el fusese în proces de divorț. Eu chiar m-am gândit că nu mai era căsătorit, că altfel nu s-ar fi întâmplat nimic. Repet, eram încă sub efectul unor medicamante psihiatrice monstruoase, dar nu eram defel nebună. Căutam să înțeleg ceva despre sex, să găsesc eventual răspunsuri la întrebări, să aflu eventual o cale de scăpare din închisoarea cu torturi în care fusesem aruncată cu ani în urmă, deși nu greșisem nimic. Unul din lucrurile importante era că eram încă foarte șocată de mizeria prin care trecusem, de faptul că fusesem torturată sexual de la distanță monstruos (sau futută cum spun ei), fără să fi greșit ceva. Implorările, rugămințile, lacrimile, tăcerea, calmul, zbaterea din picioare sau orice altceva erau în zadar. Inclusiv rugăciunile. Ceea ce îmi făcuseră ei sexual de la distanță fusese mult mai scârbos decât înghițirea spermei unui bețiv, care mai și urina câte puțin. De asemenea eram monstruos șocată de faptul că mă trataseră atât de violent în spitalul de psihiatrie și nu înțelegeam de ce, fiindcă fusesem mereu un om calm și bun și normal și chiar nu greșisem nimic. Ceea ce îmi făcuseră în spital fusese mult mai grețos decât înghițirea spermei. Deci atunci, ca orice om chinuit în mod nedrept, eu căutam să înghit zeamă amară de lămâie pentru a uita de gustul amar al chinurilor dinainte. A mai contat și faptul că în spital a trebuit să îndur, fiind lucidă, multă mizerie, lipsă de igienă crasă și mâncare grețoasă, plus diaree, etc. De asemenea, a mai contat și faptul că citisem la bibliotecă într-un compendiu de psihologie că sexul oral este un lucru normal, că nu este ceva pervers și că sperma e comestibilă și nu e otrăvitoare. De asemenea un bărbat mincinos îmi spusese că sperma bărbatului are utilizări cosmetice. De aceeea, când s-a întâmplat acel lucru grețos pentru mine, în mintea mea chinuită de medicamente se învârteau și informațiile din cărțile citite sau ce mai auzisem mai înainte, fără ca eu să pot judeca perfect corect, fiindcă de fapt nu știam nimic despre sex. Eram doar un om foarte abuzat, în mod nedrept. Vă reamintesc faptul că același lucru mi s-a întâmplat atunci legat de faptul că credeam că eram virgină și credeam că voi sângera și mă va durea la primul contact sexual. Acest lucru absurd îl credeam tot fiindcă eram amețită de medicamente și îmi aminteam ce citisem în cărți. Bineînțeles că îmi aminteam că existase acel șofer care a abuzat de trupul meu pe linia de centură, tot fiindcă eram sub efectul medicamentelor plus alte motive deja povestite, dar el spunea că doar se joacă și mă atinge doar puțin, și eu nu am simțit durere și nu a fost sânge, așadar credeam întemeiat că el nu ajunsese la himenul meu. Oricum el mă pătrundea extrem de superficial, ținându-mă chinuită sprijintă de un copac. Și desigur nu simțeam nimic.