de la petõfi citire

stau înțepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru de plastic rezistent sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori zac în cămări impregnate cu fum ca o mișcare necontrolată a limbii unei pendule înainte să se oprească nu mai măsor timpul mai bate câte un vânt prin oasele mele amintiri și creioane colorate proaspăt ascuțite întotdeauna îl găsesc și îl aleg pe cel alb mă întrebam când eram copil la ce bun un creion care nu scrie dar îl foloseam mereu să colorez prințesele mele botezate cu nume străine de neam toate subțiri la mijloc fiindcă nimeni nu vrea o prințasă grasă și frumoasă cum spunea bunica despre mine pe vremea când un fir de păr în ochi conta mai mult decât lipsa banilor era un vis în alb și negru cerul era preaplin de stele nenumite de astronomi cu steaua fără nume la televizor mă legănam ca toți pruncii de câte o creangă de vișin bătrân mă gândeam la emilia eberle și teodora ungureanu pe care azi voi le-ați uitat aș fi vrut doamne să nu am numele așa nemțesc aș fi vrut ca maică-mea să nu îmi tot pomenească pe maria tereza dintre toate cel mai greu e să stai lumea așteaptă să stai cât mai drept și nemișcat să te prinzi bine de inele de sfori sau de bară fiindcă postura contează în ochii lor azi îi plâng din inimă pe toți cei care au murit și încă voiau să mai stea să doarmă în patul lor fără să îi chinuiască amar vreun gând de libertate