Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

ultima notă de sinucidere

ultimul meu text

2 min lectură·
Mediu
În curând voi muri, mă voi sinucide. Am implorat degeaba viața din 1984 încoace...Am fost încontinuu torturată. Unii spuneau în gândurile mele că eu am fost țapul lor ispășitor, nu înțeleg pentru ce. La numai 21 de ani, după 8 ani de tortură groaznică, m-au închis cu forța în spitalul de psihiatrie fiindcă eram violent masacrată sexual de la distanță, ceea ce unii numesc futut, cuvânt pe care eu nu îl cunoșteam atunci. Medicii mi-au dat diagnosticul invalidant de schizofrenie și m-au torturat grotesc de violent, timp îndelungat cu medicamente foarte puternice, împotriva acelor torturi sexuale de la distanță asupra mea. Am fost un om absolut perfect, nu am avut absolut niciun alt simptom psihic în afară de acele violuri. Datorită acelui diagnostic nu mi-au lăsat niciun drept în societate până în ziua de azi, m-au izolat și m-au lăsat complet fără bani și complet singură.Mi-au spus clar că nu am dreptul să fiu împreună cu oamenii și în niciun caz împreună cu copiii, fiindcă eram futută de la distanță. Acum medicamentele psihiatrice pentru psihoză gravă(neuroleptice) nu mai au efect asupra chinurilor sexuale de la distanță. Azi noapte au venit sexual peste mine de două ori. Am spus medicului că medicamentele nu mai sunt eficiente și nu mă mai protejează de ororile sexuale pentru care ei mă numesc schizofrenă. În mod aberant medicul mi-a prescris Romparkin (care e nu e neuroleptic pentru psihoză) pentru aceste lucruri. Păi atunci mă întreb eu, de ce mi-au dat diagnosticul inițial de schizofrenie ca să mă chinuiască o viață întreagă? Fără copilul meu eu mă omor. Și de ce mi-au luat toate drepturile o viață întreagă? Vedeți cât de porci sunt? Nu am avut niciodată nici delir, nici halucinații și niciun alt fel de simptom. Am fost un om abslout perfect și fără păcat o viață întreagă. Am fost senină, calmă și fericită. Am iubit oamenii și viața. Am fost un om inteligent. Am citit mult și am înțeles multe lucruri. Ei spun doar pe gândurile mele că am fost doar țapul lor ispășitor. Deci în concluzie trebuie să fie adevărul, cum implor încă din 84 și ei trebuie să îmi dea banii pe care mi i-au furat atâția ani și să am drepturi depline în societate și mai ales copil, altfel mor. Adio, oameni buni, dacă mai existați...
001.500
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
385
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina-Monica Moldoveanu. “ultima notă de sinucidere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/jurnal/14056184/ultima-nota-de-sinucidere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.