Totul despre viața mea

Vă scriu iar o scrisoare oameni buni, fiindcă acum trupul mă trădează încontinuu. Sunt bolnavă, mă dor toate cele, nu pot face nici baie, nici curățenie în casă. Mă îndurerează până la os faptul că sunt considerată căcat, exact cum spunea tatăl meu de când ieșisem din copilărie și în consecință, neavând statut de om în societate, mi se refuză tratamentul medical. Am fost cu ani în urmă la medic, încă de la primele simptome, și nu mi-au prescris nimic. Am fost și în ultimii ani tot degeaba. Voi da roată vieții mele din nou, ca să înțelegeți adevărul, pe care eu l-am povestit încă din 1984. Deși nu am greșit nimic, deși am povestit și dovedit totul încă din copilărie, ceilalți tot mă omoară. Era o datorie morală și față de mine și față de lume să spun tot adevărul și nu am indus pe nimeni în eroare niciodată. I. Tatăl meu mă bătea ades, chiar până la sânge după ce am devenit femeie adultă. După 1989 era bețiv, înjura și vorbea porcos și pierdea toți banii la jocuri de noroc. În același timp umbla zilnic cu biblia în buzunar și declama citate sfinte. Mi-l amintesc pe Saddam Hussein cu Coranul în mână la proces înainte să îl spânzure și ideea aceluia că dreptatea stă la Alah. Mama mea a fost un monstru de nervi și răutate, m-a renegat de când eram mică și m-a împroșcat cu ură și multe scandaluri zi de zi, deși nu o provocam. Mă și bătea mult. Ba chiar avea izbucniri de gelozie față de mine, față de aspectul meu fizic sau cultura mea intelectuală. Când m-au mutat în 1984 să stau cu părinții, părinții au început să mă violenteze încă de la început, iar tata spunea să privesc pereții camerei mele mici fiindcă aceea era închisoarea mea. Deși părinții m-au chinuit monstruos și cu mult tam-tam, totuși vecinii nu au avut milă să intervină, ba mai mult decât atât, din 1989 au început să mă tortureze, să nu mă lase să dorm, să citesc, să am stropul meu de intimitate, prin zgomote sistematice, care nu existau înainte, ca și cum astfel voiau să mă închidă cu forța la psihiatrie, nu știu în ce scop, nu știu la ce le folosea. Eu nu aveam unde să mă refugiez și privarea de somn e una din cele mai groaznice torturi pentru un om, chiar și în tinerețe. Oamenii ceilalți m-au batjocorit rău de când am intrat în adolescență, exact așa cum făceau părinții, deși eram un om normal și bun și nu îi provocam să mă lovească. Mai rău decât batjocura, care era reală, colegii din școli sau facultăți sau la locul de muncă m-au și respins complet, dar și profesorii. Ei aveau diverse activități împreună, în timp ce eu am fost marginalizată complet și la fel de întreaga societate după terminarea studiilor. Nu am dreptul să muncesc și nu am dreptul să am nici pensie. Mi-am pierdut un picior într-o tentativă de sinucidere în 1998, (când a fost întrutotul vina altora, nu a mea) și pensie propriu-zis de handicap cu există. Se dă doar un ajutor social, care e mai consistent doar pentru diabetici, orbi și nu mai știu ce. Aceia cu un picior amputat primesc doar o sumă infimă, care ar ajunge doar pentru două-trei zile. Așa a fost toată viața mea. Am fost persecutată mereu și m-au omorât de fapt cu cruzime. Acum rabd de foame de mai mulți ani și sunt izolată total din 2007. Oricum întreaga viață am avut doar câteva relații tranzitorii cu alți oameni, fiindcă de fapt am fost izolată din 1984. Am fost mereu singură, dar, în ciuda durerii singurătății, am rămas un om normal. Ei spun că e normal că mă omoară fiindcă am avut un diagnostic psihiatric la 21 de ani. Dar adevărul e că am fost un om mereu normal și fără greșeală, deși unele rude mă amenințau indirect cu torturi psihiatrice încă din copilărie. Dar am avut totuși o copilărie foarte fericită fiindcă am fost crescută de restul familiei departe de părinți. Una dintre mătuși îmi spunea acum câțiva ani că trebuie să înțeleg și să mă resemnez că asta e și că nebunii rămân nebuni toată viața, exact așa cum au făcut cu mine. O verișoară spunea la fel. Oricum toți m-au părăsit încă din 1984. În copilărie familia mă iubea și mă respecta. Dar adevărul e că un om nu poate să se resemneze, chiar dacă ar vrea, fiindcă abuzurile și tortura cresc de la un an la altul și foamea și lipsurile rod chiar și sufletul, nu doar trupul omului nevinovat. Și internarea psihiatrică și batjocura și torturile o viață întreagă se datorează evident unui singur lucru: sărăcia. Nu am fost nici regină, nici prințesă, nici Cristos, așa cum spun psihiatrii că își imaginează nebunii că sunt. Mai mult decât atât, nu am fost nici politician, nici altă figură publică, am fost doar un om rațional și foarte realist întreaga viață și nu prea înțeleg ce au ceilalți cu mine și de ce nu au respect deloc față de o viață de om bun și inteligent. Dar în multe tratate științifice e scris că marginalizarea unor copii sau tineri și abuzurile asupra lor din partea celorlalți au drept cauză sărăcia. Iar eu am fost un copil dintr-un mediu foarte defavorizat, deși nu sunt țigancă și despre țigani în ansamblu ca minoritate se spune că sunt defavorizați. Familia mea a fost foarte săracă, atât bunicii dinspre mamă cât și cei dinspre tată. În copilărie și adolescență diferențele de clasă erau mai puțin vizibile fiindcă atunci copiii se îmbrăcau cu uniforme școlare la fel. În rest eu nu am avut haine, am și acum pozele din copilărie unde se poate vedea că eram îmbrăcată cu haine cusute sau tricotate de bunica și nici acelea nu erau multe. În rest nu aveam jucării sau muzică sau cărți, nu aveam apă sau WC în casă și nici măcar telefon, ceea ce dovedește că familia mea era foarte prăpădită. Nici părinții nu aveau bani, nici înainte, nici după 1984, aveam doar ce mânca, și acum nu am nici atât. De asemenea este recunoscut peste tot faptul că, în general, copiii care sunt abuzați de părinți au risc mai mare de a fi marginalizați și loviți de colectivul școlar și mai departe în viață. Dacă m-au futut? Da, se pare că ei înțeleg prin futut (cuvânt pe care eu nu l-am folosit decât de câteva ori fiindcă am avut o educație extrem de austeră moral și puritană) se pare că ei înțeleg prin asta chinurile sexuale de la distanță pentru care ei închid omul tânăr în spitalul de psihiatrie, chiar dacă omul nu are alte simptome de boală psihică. Aceste aspecte de futut omul nu le poate înțelege și nu se poate apăra de ele. Psihiatrii le-au definit schizofrenie în cazul meu. Eu, fiindcă nu am greșit nimic o viață întreagă nu înțeleg totuși de ce m-au măcelărit sexual. Nu am avut gânduri sau dorințe sexuale niciodată și nu eu i-am provocat. Însă ei au fost animalici, barbari, cutremurător de abjecți când abia am ieșit din adolescență și m-au futut în continuare toată viața, chiar dacă mă rugam lui Dumnezeu, chiar și după pastilele psihiatrice, chiar dacă imploram milă în genunchi, ori chiar dacă tăceam cu gândul curat și calm și răbdam. Ei tot mă masacrau. La început, când aveam 17 ani și jumătate, aceste orori sexuale încă nu existau. Totul a început prin dureri oribile de cap, atât de puternice încât nu cedau la niciun medicament pentru durere. Creierul meu a rezistat timp de 6 luni după care mi s-au rupt rezistențele fizice și au venit aceste orori sexuale peste mine. Nu am avut nicio vină și aceste lucruri se pot defini în mod real drept omicid fiindcă iau dreptul la viață în societate victimei. Adică omul nu mai are dreptul să muncească, să aibă hrană să supraviețuiască, să aibă o familie sau copil. Nu am avut niciun păcat întreaga viață. Până acum câțiva ani nici nu îmi puteam imagina cum vin copiii pe lume. Eu nu am avut parte de niciun act sexual, exact așa cum îmi preziceau ceilalți că va fi când eram mică. Poate mă veți întreba dacă am greșit ceva în viață ori dacă am avut vreodată comportament exagerat sau anormal. Nu, nu mi s-a întâmplat așa ceva în 43 de ani de viață. Deloc. Există doar o singură excepție, dar și aceea nu este din vina mea. Oamenii răuvoitori mi-au înscenat acea greșeală. Aparent am fost imorală și am avut sex oral cu un bărbat divorțat (fiindcă desigur mi-a arătat ca dovadă o hârtie de divorț când l-am întrebat). În realitate nici atunci nu am fost nebună sau imorală, nu mai explic totul în detaliu. Cel mai important este faptul că eram încă sub efectul unui trantament psihiatric foarte violent, cu multe mediamente dinozaur și mamut. Dar tratamentul psihiatric nu poate să șeargă niciodată realitatea sau adevărul din mintea victimei și jur în fața lui Dumnezeu că nici atunci, nici acum nu am uitat nimic și nu am inventat nimic, nici din cauză că am fost torturată groaznic. Ceea ce am povestit eu despre viața mea este numai adevărul și este chiar adevărul în întregime. Dacă vă imaginați altceva înseamnă ori că sunteți îndoctrinați și credeți minciunile unor oameni răi, ori că nu aveți simțul realității sau destulă putere de judecată și sunteți paranoici în sensul propriu al cuvântului, și faceți jocul celor răi care vor să dea impresia că eu sunt nebună sau că aș fi uitat lucruri esențiale din viața mea. Nu am uitat nimic. Legat de povestea aceea cu actul sexual oral, tot foarte important e și faptul că fusesem violată cutremurător și abject de la distanță, ceea ce medicii numesc boală. Nu înțelegeam de ce, eram oarecum șocată fiindcă fusesem mereu un calm și blând, dăruisem multă bunătate și frumusețe în gânduri și cuvinte și absolut niciodată nu fusesem altfel. Tot foarte important e faptul că trăiam o stare de perplexitate și șoc că fusesem torturată atât de violent în spitalul de psihiatrie deși eram un om perfect normal, deși nu greșisem nimic și nu făcusem niciun rău și, mai mult decât atât, rezistasem perfect la închisoare și torturi crâncene din partea părinților începând cu 1984, deci 8 ani de tortură continuă până la internarea psihiatrică. Au mai fost și alte aspecte foarte importante care explică acel act sexual doar în aparență. Fără niciun orgoliu pot spune că am fost un om excepțional de bun, dar asta nu contează dacă ai buzunarele goale. Nimeni nu respectă puritatea sau bunătatea calmă și constantă, pot spune acest lucru cu certitudine după 43 de ani de viață închisă și mereu călcată în picioare. Vedeți dvs., cititori curioși, au trecut circa zece ani de tortură inumană fără nicio greșeală din partea mea până la acel act de sex oral, care era desigur doar un simplu contact tactil fără senzații sexuale, și de atunci au mai trecut încă douăzeci de ani de tortură și viață perfect luminoasă și curată a mea și totul a fost în zadar, oamenii tot vor să mă bage în mormânt după toate că m-au izolat și brutalizat și au mințit atâția ani, în timp ce eu nu am mințit niciodată. Să trag linie și să mai explic o dată. Cine sunt eu? Un om nevinovat masacrat fără apărare o viață întreagă, un om sclav și fără drepturi și apărare de la 13 ani, un om dintr-o familie foarte săracă care a avut și ghinionul să aibă o educație superioară. Un om singur o viață întreagă. Un om care a dăruit din suflet căruțe cu flori frumoase lumii întregi fiindcă nu ghicise că nimeni nu dă doi bani pe omul bun și fără păcat. Un om sărac și în lipsuri o viață întreagă.Un om extrem de altruist, cu drag de lume, care a ajutat pe alții ori de câte ori a putut. Eu nu am avut halucinații, nu am auzit niciodată voci. Numai după moartea tatei acum 9 ani au venit peste creierul meu unele gânduri ale altora care mi-au revelat faptul că eram în ghearele unor oameni foarte răi și vulgari, așa cum eu nu aveam cum să ghicesc înainte fiindcă nu percepeam defel gândurile lor, ceea ce este un lucru absolut normal. Eu sunt domnișoara Perfecțiune, cum îmi șopteau unii acum vreo șapte ani. Intraseră peste gândurile mele și spuneau: Noi am crezut că tu ești așa și pe dincolo și tu de fapt ești domnișoara Perfecțiune. Nu am înțeles deloc de ce oamenii chipurile au crezut răul despre mine fiindcă nu m-am schimbat defel din 84 și nu am dat prilej nimănui să creadă ceva rău despre mine. Este absurd. Nu pot crede că oamenii nu văd adevărul deloc și că ei trăiesc în afara realității certe. Nu sunt paranoică sau idioată să cred că oamenii ar fi așa de proști. Nu sunt paranoică să cred că au ceva cu mine, este complet absurd. Cred că m-au torturat fiindcă am fost foarte săracă și folosită de cei din clasele sociale favorizate pentru a avea ei mai multă putere în societate. Exact așa cum pățesc toate eroinele sărace și bune la suflet în multe cărți. Pentru că viața mea a fost foarte pură și rațională m-am întrebat uneori dacă e adevărat că în țara mea totul este guvernat de diavoli cu prețul distrugerii celor buni și cuminți, cum am fost și eu. Și m-am gândit, fără să fiu paranoică: poate că se foloseau de mine ca țap ispășitor și camuflaj pentru crimele și greșelile altora sau ale lor, pentru ca ei să domine în societate prin eutanasierea și reducerea la tăcere a celor buni cu adevărat. Am văzut în grupurile de oameni în care am fost că și alte persoane sunt marginalizate și distruse și că acele persoane erau cei buni și curați, în timp ce aceia răi, care batjocoreau, bârfeau, mințeau erau lăsați să prospere. Nici eu nu am greșit absolut nimic și, așa cum era datoria mea de fapt, am spus tot adevărul din 1984. Mi-am cerut drepturile încă de atunci. Din 2002 am cerut în zadar dreptate, respectiv drepturi în cazul meu și am fost în zadar cu plângerea mea la toate organizațiile legate de astfel de abuzuri pe care le-am putut găsi în București. Încă o dovadă e faptul că după 30 de ani de tortură continuă în viața mea ei tot nu respectă adevărul și dreptatea și vor să mușamalizeze totul, după cum chiar ei se exprimă. Acum am ajuns să îmi privesc viața ca pe o istorie. Nu mă refer la așa numitul istoric psihiatric, fiindcă nu am fost nebună deloc. Mă refer la golul și detașarea dureroasă a gândirii omului la maturitate, mai ales dacă a fost vorba de un om torturat și abuzat o viață întreagă. Mă privesc ca pe o statuie. Acum văd adevărul clar de deasupra: am fost o fetiță crescută în sărăcie cu multă milă și dragoste față de oameni, și o tânără cu sufletul luminos deschis către oameni, un om drept și adevărat întrutotul. Mă privesc parcă de la o distanță și văd adevărata problemă: sărăcia și cruzimea diabolică a celor privilegiați și răsfățați de soartă, inclusiv a tuturor colegilor mei, nu doar a profesorilor. Văd realitatea în sentințe clare: femeie cu educație superioară, inteligentă, fără zestre. E clar că niciun bărbat nu m-ar fi dorit, nici dacă nu aș fi fost închisă ca nebună. E clar că nu aveam șanse să mă dezvolt ca intelectual, darmite să am studii superioare recunoscute. Pretutindeni am văzut că e la fel, exact cum scriu cărțile mai vechi sau mai noi. Căsătoriile se fac între oameni cu statute sociale apropiate. Profesiile intelectualilor sunt adevărate caste în care cei săraci nu sunt acceptați chiar dacă au talent sau inteligență, ba mai mult decât atât, sunt „sacrificați” pentru binele celoralți. Vezi de exemplu opera lui Balzac și multe altele, sau, mai recent, romanul Martin Eden și multe altele. Am văzut în realitate cum pentru alții a fost la fel, nu doar pentru mine. Repet, văd viața ca pe o istorie, ca pe o ordine clară și totuși pot să mă transpun în locul tinerei naive care fusesem și să explic ce lipsește: iubirea. Adică acei ochi ai mei ca de copil, deschiși și limpezi pentru toți ceilalți. Acei ochi plini de iubire îi au toți tinerii naivi. Pentru ei lumea curge prin forța iubirii, viața nu este încă statuie sau istorie. Omul trăiește și privește numai spre viitor cu speranțe deșarte. Însă în lumea celorlalți nu există iubire, există doar interese reci. Există doar medii sociale favorizate sau nu. În lumea lor lucrurile nu curg luminos, ci rămân doar ca niște sentințe irevocabile. În tinerețe, pe lângă toate chinurile, am trecut și prin durerea imensă a sfâșierii unei iubiri curate și frumoase față de un bărbat care a profitat doar de faptul că eram inocentă și că el avea statut social superior, ca să mă seducă, să mă abuzeze și să mă distrugă pe mai multe planuri, fiindcă el desigur voia copilul altei femei, nu al meu, eu fiind dintr-un mediu defavorizat. Dar în lumea lor nu există iubire de niciun fel. Pentru ei iubirea e o nebunie oarecare și doar rațiunea egoistă are importanță. Mă plimbam în anii 90 prin centrul orașului și simțeam cum mă sfâșie tot adevărul vieții, mai ales citind afișul unei piese de teatru: „Au pus cătușe florilor”. Vă imaginați cât mă durea, deoarece chiar acela era adevărul. Dar nimănui nu îi păsa, ca întotdeauna în astfel de cazuri. Exact acum, după ce am postat din nou absolut tot adevărul despre viața mea în cele de mai sus, un om care nu merită numele de om și nici nu știu cine este, a intrat peste mintea mea scuipându-mă cu nerușinare, exact la fel cum el sau alții au făcut și în trecut de nenumărate ori, cu vorbele "Cristina, povestea ta e cusută cu ață albă." Cum poate un om să fie capabil de atâta murdărie și să scuipe așa ceva peste un om curat ca lacrima cum am fost eu mereu, fiindcă eu sunt un om care a avut mereu dreptate și nu am greșit nimic?! Este un contrast înfiorător, exact ca în literatură. Până și un om prost sau un copil și-ar putea da seama că tot ce am scris este adevărul întreg și că nu am inventat nimic fiindcă nu aveam nici un interes și totodată fiindcă am fost crescută de mică în spiritul unui respect enorm față de adevăr. Iar acel om abject insinuează că eu aș fi spus o "poveste", ca și cum vreau să îi induc pe alții în eroare, când în realitate am fost chinuită de moarte o viață întreagă și acum e evidentă sărăcia, dar așa a fost de când m-am născut și sunt evidente toate celelalte lucruri, dar așa a fost din copilărie, tot foarte evident. Este evident că mă dor enorm organele interne, că mă umflu la picior, că fac pipi pe mine, că am secreții albastre-verzi, că elimin sânge în scaun etc. etc. Este evident că am fost un om perfect toată viața din 84 încoace dar și în copilăria mică. Am dovedit totul de-a lungul a treizeci de ani și încă mai am dovezi clare. Am fost mereu lucidă, mereu în realitate în tot acest timp, chiar dacă eram batjocorită și chinuită încontinuu. Dovadă că nu am deviat de la realitate e și faptul că am fost un om cu rezultate foarte bune la învățătură și în școală și la facultate. Am fost întodeauna un om pe care te poți baza. Și cu toate că toți au înțeles că nu am greșit nimic și că am fost un om prea bun, cum mi s-a spus de mai multe ori, această creatură infamă intrând pe mintea mea insinuează cu vulgaritate că eu aș fi "cusut cu ață albă", ca și cum aveam vreun interes să mint, după toate că am rămas la fel ca în 84 și nu am mințit o viață întreagă! Cum de nu îi e rușine în fața unui om care a suferit fără nicio greșeală timp de 30 de ani? Iar între timp alții de asemenea mă lovesc cu ideea că eu aș fi fost "mielul lui Dumnezeu"!! Încă de când eram copil maică-mea îmi tot repeta că ea este diplomată și eu nu și că toată lumea o va crede pe ea și pe mine nimeni. Acum intră alții peste mintea mea și îmi tot repetă că "oamenilor le-a intrat în cap faptul că tu ești nebună Cristina și noi nu putem să le scoatem ideea asta din cap". Sau că "oamenii nu trebuie să înțeleagă că ei sunt nebuni și nu tu Cristina". Și multe altele la fel. Din nou despre maică-mea. Maică-mea e un monstru. M-a masacrat efectiv monstruos încă din copilărie, în timp ce eu am fost un om perfect normal, calm și bun absolut tot timpul și nu am avut niciun fel de crize sau delir. Toată iubirea și respectul meu față de ea au fost în zadar. Am spus și am dovedit adevărul despre ea încă de când eram mică. Nu am fost niciodată nebună, nu înțeleg de ce unii ar crede asta despre mine și cred că trebuie să fie adevărul, altfel mă sinucid în curând, fiindcă voi mă obligați. Nu știu de ce îmi vreți moartea, am fost totuși un om de valoare și am rămas același mugur frumos din 1984 până azi. Și vă jur că vă bucurați degeaba de moartea mea și de faptul că maică-mea îmi moștenește banii din vânzarea apartamentului, după toate că eu nu am avut bani întreaga viață pentru nevoile curente. Mi-e dor de viață, am spus tot adevărul și numai adevărul o viață întreagă. Abia aștept să am și eu drepturi depline, să fac o facultate în calitate de de om liber, să îmi dau doctoratul. Și mai ales să am copil, implor din 1984. Citeam cărți bune zi de zi și maică-mea mă chinuia zilnic și pot dovedi că nu aveam cum să fiu delirantă, eram mereu lucidă și cu gând bun și nu interpretam nimic în sens patologic așa cum inventează oamenii răi despre cei chinuiți de părinți. Toate acelea sunt doar invenții veninoase și mincinoase. Numai oamenii mai săraci cu duhul și încă naivi își pot imagina că eu am schizofrenie fiindcă spun adevărul despre maică-mea. Fiindcă în cărți este scris în mod mincinos că schizofrenii au interpretativitate, inversiune afectivă față de părinți, etc. Numai cei proști nu văd pădurea din cauza copacilor și nu își dau seama că acelea sunt doar cărți cu teorii care se vor schimba în timp și că aproape tot ce e scris în acele cărți sunt doar minciuni științifice, la adăpostul cărora sunt omorâți oamenii chinuiți fără vină și fără delir de către familiile lor. Eu am fost mereu binele absolut și delicatețea față de oameni, am fost un suflet curat și frumos și totdată un om lucid, în timp ce maică-mea a fost numai venin și ură și mereu îi scuipa pe toți, nu doar pe mine. A fost o adevărată mahalagioaică. Eu mai am încă și o casetă unde am reușit să o înregistrez pe maică-mea în timp ce ea își dădea arama pe față legat de vărul meu Cosmin. Față de mine ea a fost de mii de ori mai brutală și abjectă, țipând adesea foarte urât, etc. M-a chinuit enorm și după moartea tatei, mi-a făcut scene foarte urâte din când în când. M-a scuipat și m-a insultat încontinuu, inventând tot felul de minciuni, așa cum făcea când eram mică. Ultima oară chiar acum câteva săptămâni când am fost la ea în vizită și iar și-a dat în petec. Maică-mea e un monstru de ură, viclenie și ipocrizie, dar, spre deosebire de mine, ea a avut toată viața tot ce și-a dorit și oamenii au respectat-o mereu. Acest lucru pare a fi încă o dovadă că societatea e condusă doar de forțe malefice și de oameni extrem de răi, care îi urăsc pe cei buni. Și dacă totuși nu e așa, dacă totuși mai e o speranță de dreptate, atunci de ce nu vor să fie adevărul și dreptatea în cazul meu ? De ce toți se comportă ca și cum au făcut un pact cu diavolul ? Și după toate că am fost mereu un om nevinovat și bun și cuminte, mă obligați chiar și acum, după 30 de ani de suferință, să o suport pe maică-mea și să fiu total izolată în rest. De ce Doamne, din moment ce am fost un om perfect ? De ce nu aveți milă ? E scris peste tot că omul face cancer dacă e torturat așa de persoanele semnificative din viață sau dacă trece prin stres puternic și îndelungat și aceste lucruri mă tem că sunt adevărate, și poate chiar am cancer... Cu ani în urmă am încercat să rup relația cu maică-mea așa cum e drept, fiindcă merit și eu puțină viață pe lumea asta și fiindcă puteam să mă întrețin singură. Dar maică-mea nu a acceptat și mi-a făcut iar scandal. Acum trebuie să suport ca ea să vină la mine în vizită și să joace teatru că ea este victima și că este o mamă grijulie și bună. A mai făcut asta și cu mult timp în urmă. Peste câteva zile însă iar își va arăta adevărata față monstruoasă. Fiindcă eu sunt încă torturată sexual și cerebral și mai e și boala asta pe care medicii nu o tratează, nu mai pot să fac curat cum făceam cel puțin o dată pe săptămână în 2007, când și găteam mâncare și făceam baie în mod normal. Eu rabd efectiv de foame de atâția ani și nu am bani nici pentru tuns, pentru repararea WC-ului etc. M-am cam săturat de pâine cu apă. Maică-mea face scandal și că nu am bani, chiar dacă rabd de foame și nu îi spun. Este adevărat că am fumat, dar de fapt nu mi-ar fi ajuns banii chiar dacă nu fumam. Când nu am fumat în 2006-2007 sau în trecutul mai îndepărtat a fost mai rău, alții m-au chinuit mai tare și maică-mea făcea mereu scandal, deși nu fumam și nu aveam niciun defect. Acum vine cu caserole cu mâncare la mine o dată pe săptămână și eu abia suport să o văd după tot ce a fost...Și mă îngraș și mai mult mâncând în salturi. Oameni buni, am suferit 30 de ani, am așteptat 43 de ani...v-am iubit cu adevărat, de ce mă omorâți? Viața e atât de frumoasă, cum puteți trăi cu conștiința grea de crime? De ce nu vreți să vă pocăiți? De ce, orice spun eu din 84, voi sunteți reci și răi ca și cum nu se poate schimba faptul că sunt doar o sclavă fără niciun drept în societate? De ce nu puteți face o excepție în cazul meu? De ce nu vreți să trăiesc și eu în adevăr și să recunoașteți faptul că nu am fost nebună niciodată? Vă dați seama în ce disonanță cognitivă (concept al psihologului Leon Festinger) a trebuit să trăiesc eu 30 de ani? Adică, mai simplu spus, totul e pe dos. De ce nu vă e milă? Abia aștept să trăiesc și eu puțin pe lumea asta, am implorat din 1984, am sperat și eu că va fi bine, abia aștept să am drepturi depline să fac o facultate ca om liber și să fiu acceptată în societate, eventual să ajung să îmi dau doctoratul într-o zi. Abia aștept să am și eu un copil să mă bucur puțin de viață, toate drepturile mi-au fost luate din 1984...acum abia aș mai putea avea un copil cu greu ca primul meu copil la 44 de ani, dar știți foarte bine că altfel mor și că am spus lucrul acesta din fragedă tinerețe... Și am fost mereu la fel și mi-am cerut mereu drepturile fiindcă nu voiam să mor și fiindcă aveam dreptate absolută și legal nu am avut nici dreptul de a avea, nici de a adopta copii...cum puteți să fiți așa cruzi, nu am greșit nimic și cei care m-au batjocorit (și pot da exemple) au copii și putere în societate și sunt respectați mult... Vă mai dau totuși un exemplu: când am intrat la liceu cu note maxime în 1985 o colegă mi-a spus că părinții m-au îngrășat așa cum se îngrașă porcul înainte de sacrificiu. Vorbe de genul acesta au fost enorm de multe în viața mea, dar eu am rămas un om normal și am fost mereu rațională și cred că pot spune că am fost o persoană inteligentă. Nu înțeleg de ce întârzie adevărul și dreptatea în cazul meu, fiindcă am fost mereu un om bun și drept, chiar dacă toți m-au respins și mi-au vorbit mereu ca în exemplul de mai sus. Nu am omis nimic din povestea vieții mele (esențialul) în cele de mai sus și nu am adăugat nimic și nu am prezentat faptele într-o lumină falsă. Pot jura drept și curat în fața lui Dumnezeu că nu am uitat nimic din ceea ce s-a întâmplat în viața mea din 1984, chiar dacă unii mi-au spus că ei i-au păcălit pe oameni să creadă că fututul sau medicamentele sau altele m-au făcut să uit o parte din ceea ce a fost. Eu am oarecare dovezi că nu am uitat nimic, în timp ce ei nu pot dovedi în niciun fel că eu aș fi amnezică. Poate în această scrisoare mai trebuie menționat faptul că am spus și dovedit tot adevărul din 1984 și mi-am cerut drepturile de la început, așa cum era normal fiindcă eram fără vină și cu sufletul bun și totul era monstruos în viața mea. Dar în mod public am fost cu întreaga poveste a vieții mele și cu dovezi și cererea de eliberare și drepturi din 2002, deci de acum 12 ani și jumătate la toate organizațiile și instituțiile legate de abuzuri pe care le-am putut găsi în București, inclusiv Ministerul Sănătății, Biserica (ortodoxă și catolică), Crucea Roșie și multe altele, inclusiv ambasade sau oficii de emigrare (fiindcă multe cunoștințe sau rude emigraaweră) sau la diverși oameni, în total poate vreo 20 de locuri și toți m-au refuzat sau au spus că trebuie să încerc să trăiesc ca și cum realitatea nu există, adică să fac pe nebuna, ceea ce era imposibil, fiindcă oamenii continuau să mă lovească cum începuseră în 1984, chiar dacă eu tăceam legat de trecut. Și în plus nu aveam nici un drept, mă conduceau toți de fapt spre moarte. Tot ceea ce am spus eu vreodată e adevărul curat. II. Azi, 8 septembrie 2014, mai adaug un postscriptum la cele scrise mai sus. Mai mulți oameni, și rude și alții, mi-au spus de-a lungul vieții, încă din primii ani de calvar, că în România există obiceiul ca oamenii cei mai buni să fie sacrificați, adică omorâți și că eu aș fi una dintre victime. Vă dați seama că așa ceva mi s-a părut complet anormal și monstruos. Acei oameni mi-au spus acest lucru în mod direct, verde în față, nu în mod telepatic! Aseară au intrat peste mintea mea în gândurile mele cu aceeași idee. Dar eu, chiar dacă ceilalți m-au chinuit încontinuu 30 de ani, am sperat și am fost mereu un om normal. Niciodată nu am inventat ceva, tot ce am povestit e adevărul. Cu o ură de neînțeles, aseară mi-au spus iar, a mia oară poate, că ei vor să mor și nu vor recunoaște adevărul și nu îmi vor da drepturile, fiindcă dacă ei ar recunoaște adevărul în cazul meu ar însemna că distrug întregul popor. Nu înțeleg defel ce vor să spună și acest lucru nu are niciun sens. Bineînțeles că mă voi sinucide fiindcă sunt obligată de ei și nu mi-au lăsat viață deloc, deși am fost perfect normală 30 de ani. Dar cred că pot afirma cu certitudine că dreptatea și adevărul și distrugerea a nu știu ce credințe greșite ale unora în cazul meu nu înseamnă distrugerea poporului român. Dumnezeule, chiar nu vedeți că așa au fost lucrurile mereu 30 de ani și eu am fost mereu același om normal și bun? Eu nu am gândit nimic anormal toată viața. De ce să nu dați și lui Dumnezeu ceva înapoi, după ce ați luat totul 30 de ani? Oare înțelegeți ce vreau să spun? Eu nu sunt Dumnezeu, dar am fost totuși un om absolut bun și fără greșeală, maltratată 30 de ani... Repet, fiindcă am fost mereu un om obișnuit și inteligentă și cuminte, nu înțeleg defel ce au unii oameni împotriva mea și de ce m-au lovit o viață întreagă. Nu a existat nici o cauză și nu văd în ce scop. Fiindcă ori de câte ori există o crimă, oamenii inteligenți se întreabă în mod firesc cui prodest, cui bono sau cui folosește, care e mobilul crimei adică. Eu mă voi omorî dacă ei mă obligă și nu va fi dreptate și adevăr, dar veți vedea că nu va folosi defel nimănui acest lucru...cineva îmi spunea mai demult că eu ameninț pe alții cu sinuciderea, ca și cum moartea mea într-adevăr ar lovi pe alții. Eu nu vreau să lovesc pe nimeni și nu am vrut niciodată, dar dacă ei continuă să îmi dorească moartea mă voi omorî, fiindcă nu am de fapt de ales. Și când am încercat să mor în 1998 m-am gândit de fapt la binele celorlalți, fiindcă mă temeam că îmi voi pierde mințile fiindcă mă durea capul monstruos și mi-era teamă ca după aceea oamenii răi să mă folosească ca pe o unealtă de distrugere a celor buni, la fel cum în viața mea existaseră mulți oameni nebuni, care poate fiindcă erau manipulați de alții mă loveau pe mine. În viitor, dacă chiar mă omorâți și nu vreți să fie adevărul, veți vedea că nu va folosi nimănui moartea mea...nici eu nu înțeleg de ce mă omorâți de fapt și consider că acelora răi le-a folosit doar faptul că m-au chinuit 30 de ani, nu faptul că mă obligă la moarte acum. Voi mai adăuga un ultim lucru, fiindcă altfel nu aș termina această scrisoare niciodată. Vă rog să mă credeți că am absolută dreptate și nu am fost niciodată un om irațional sau prost. Lucruri de genul acesta au fost încontinuu de 30 de ani, dar eu am rămas tot timpul un om perfect normal. Au intrat din nou unii peste mintea mea și au spus în gând: "Cristina, tu chiar nu înțelegi de ce te-au torturat și persecutat și folosit o viață întreagă și de ce în același timp îți vor moartea? Ei te chinuie fiindcă poporul acesta nu trebuie să se trezească niciodată, că ar fi o mare nenorocire." Și în timp ce eu mă revoltam și spuneam că mă doare această concluzie a nu știu cui și faptul că îmi spune cu nesimțire acest lucru și nu mă respectă și nu mă tratează drept om normal, așa cum au făcut toți o viață întreagă, deci când eu repetam acea explicație pe care o dau ei faptului că m-au "sacrificat" o viață întreagă, a intervenit altcineva spunând: "Nu are dreptate, cineva a ajuns la concluzia aceea numai fiindcă ea ajunsese la acea concluzie singură." Am să vă spun adevărul curat: acela care afirmă că eu am tras concluzia și de aia vin unii cu ideea aceea peste mine nu are dreptate. Eu nici nu m-am gândit la așa ceva, nici în vis, ceea ce spune el e minciună, probabil fiindcă e îndoctrinat de anumite teorii psihologice. Acum mai mulți ani, nu am notat precis când, deși eu nu mă gândeam la acest lucru, cineva a intrat pe mintea mea exact cu acea idee, întrutotul străină de mine și de gândirea mea, și a spus, atunci ca și acum, că ei mă sacrifică și trebuie să mă distrugă și să mor fiindcă acest popor nu trebuie să se trezească niciodată. Singura "teorie" coerentă cu toate faptele reale, cu toate ideile lor și cu faptul că m-au tratat drept neom din 84, după ce mi-au dat o educație numai a binelui și au dezvoltat în mine toate virtuțile (creștine) și dragostea de țară și cultură și speranța, etc., singura explicație coerentă e că ei sacrfică mereu oameni puri și buni ca martiri naționali exact așa cum au sacrificat mereu sfinți sau pe Cristos sau pe Ana lui Manole în legendă, etc, etc., adică pentru construcția societății, cu o cruzie anormală și că după ce eu mor își vor baza gândirea colectivă și construcțiile intelectuale în genere pe sacrificiul altei femei (sau poate bărbat) ca om nevinovat și normal. Dar, ceea ce mă îngrozește, pe lângă faptul că am fost doar un om curat, cu dorința legitimă și nobilă chiar de a trăi, ceea ce mă îngrozește e că oamenii care m-au ținut în închisoare și tortură exact de la 13 ani nu au cei 7 ani de-acasă, chiar dacă nu sunt educați după catehismul vreunei religii. Adică ei chiar nu au învățat și nu respectă un cod moral simplu de conduită: să nu furi, să nu omori, să nu fii ticălos să arunci vina pe un om bun, un om care nu ți-a dat prilejul să îl urăști, să nu bârfești, să nu fii infam să crezi mai degrabă în rău decât în bine, să nu fii ticălos să crezi că un oarecare e vinovat de ceva când nu ai nicio dovadă, să nu fii abject să crezi că omul e nebun și să îl izolezi și deci să îl omori fără ca acela să fie vreodată nebun în ceea ce spune, face sau gândește... Toate acestea și altele sunt păcate de moarte și crimă cu circumstanțe agravante. Și undeva, pe fundalul gândurilor mele a intrat din nou un monstru care întreabă cinic și pragmatic: "Și când scăpăm de ea? Când se omoară?" Deci, cu alte cuvinte, ei m-au abuzat 30 de ani fără vină din partea mea și acum îmi vor și moartea... Degeaba am fost mereu un om realist și am gândit corect mereu. Degeaba unii spun (și poate și eu credeam, cu speranță) că "câinii latră, caravana trece", se pare că binele nu poate învinge răul niciodată și niciodată nu contează ce e un om cu adevărat, dar oamenii răi ca aceia care gândesc că îmi vor moartea ca să scape ei de nu știu ce, aceia contează. În definitiv, încă o dată în concluzie, nu înțeleg de ce, după o viață de martiriu fără nicio greșeală din partea mea, după toate că am gândit numai de bine și numai corect și realist tot timpul, nu înțeleg de ce mă torturați tot mai rău și în ultimii 10 ani când eram încă tânără și puteam să mă dezvolt frumos în societate ca personalitate și ca intelectual. Puteam recupera absolut sigur tot ce mi-au furat cei răi atâția ani, nu este o iluzie, chiar puteam, dar voi mi-ați distrus și trupul din ce în ce. Și, culmea ipocriziei, după ce că am fost săracă din copilărie, în ultimii ani nu mi-ați lăsat nici bani de hrană și mințiți că nu este așa fiindcă m-ați văzut fumând! Și m-ați izolat complet cu forța și mințiți că eu nu știu să mă port cu oamenii, când eu am fost mereu un om bun și cei din jurul meu, cum ar fi câțiva vecini, fiindcă restul nu mă salută, deci cei puțini cu care puteam avea o relație mi-au aruncat în față insulte monstruoase sau invenții că eu m-am șters la fund cu ei, că eu le arunc păr la fereastră, etc. etc., enorm de multe! Este adevărul. Gândiți-vă bine: atâția ani la rând, în timp ce prețurile creșteau, eu rămâneam, singură la oraș, nu în mediul rural unde e mai simplu și omul mai are o legumă sau un ou, rămâneam cu 4-500 lei pe lună în mână după plata datoriilor și facturilor. În timp ce vedeam mii de oameni pe stradă, toți îmbrăcați și împodobiți bogat, toți plini de bani în supermarket, toți igienizați cu produse scumpe, plini de mașini una după alta și bani de benzină, de iphonuri și ipaduri, etc. Eu, întreaga viață din 84 până azi am putut cumpăra doar câteva obiecte, nu din cele scumpe. Iar în ce privește internetul pe care nu l-aș fi avut dacă tata nu îmi cumpăra o rablă de calculator înainte să moară, acum 10 ani, am fost mereu tot un om realist. Nu am avut dialog cu nimeni și doar câteva persoane mi-au scris pe mail tranzitoriu. Mulți din cei care mi-au scris puțin chiar m-au batjocorit, nu înțeleg de ce. Eu răspundeam frumos și sincer și ei mă batjocoreau ca și cum gândeam altceva sau ca și cum eram unom rău. Nu am avut relații de chat măcar. După internarea psihiatrică nimeni nu mi-a mai trimis vreo vedere sau scrisoare prin poștă, deși eu nu m-am schimbat niciodată. Deci nici măcar bucuria unei hârtii... Eu am prețuit mereu oamenii. Prietenii virtuali nu sunt prieteni cu adevărat, nu am fost nebună niciodată să visez cai verzi pe pereți, nu am interpretat niciodată realitatea greșit. Poeții de pe net au totuși relații între ei, își pun chiar comentarii mai multe între ei. Pe mine nu m-au invitat la cenacluri, nici virtuale, decât de câteva ori în 2010, apoi nu mai aveam unde să merg ca vițelul la poarta nouă. Ei au tabere de creație unde eu sunt exclusă, au lansări de carte unde pe mine nu mă dorește nimeni, au activități și proiecte culturale de poezie sau haiku la care eu nu sunt invitată. Nu am fost primită și dorită nici în asociațiile autorilor de haiku. Deși poate că măcar haiku aș fi putut scrie mai bine în câțiva ani poate. Fusese tipărit anul trecut un calendar de fotohaiku unde aveam și eu câteva mici poeme, una din rarele tipăriri a ceea ce am scris, dar acel calendar a fost retras cu scandal de pe piață și s-a făcut altul la care eu nu am mai fost primită și ceilalți, toți aproape, au fost acceptați. Poeziile oricum mi-au fost mereu respinse, dar le-am scris mereu cu gândul frumos și bun, chiar dacă uneori tristă. Unii mi-au promis că mă vor publica apoi s-au răzgândit. Oricum nici în școală sau liceu nu eram acceptată în vreun grup de orice fel, chiar înainte de 17 ani când au început să mă atace sexual. În afară de maică-mea aproape nimeni nu a vorbit cu mine la telefon întreaga viață din 1984, fiindcă înainte nu aveam telefon. În 43 de ani de viață abia am avut câteva relații cu alții, mai puțin de 10 poate, astfel încât se poate vedea clar că nu aveam cum să fiu nebună să cred că lumea are ceva cu mine și că nu aveam cum să greșesc ceva fiindcă nici nu au existat oameni în viața mea față de care să greșesc ceva. Între timp vecinii mă acuză, citez, că sunt "izolaționistă", când de fapt am încercat în zadar să am relații cu alții toată viața și am fost mereu un om normal, foștii profesori îmi spun că ei așteaptă "hârtie oficială" de la mine, când eu mereu am fost o femeie săracă, dar bună și perfect normală și nu înțeleg de ce ei, plini de bani pe lângă mine, mă lovesc atât de murdar. Ora 3 noaptea, 8 aspre 9 septembrie 2014. Am revenit să scriu din nou adevărul despre mine. În ultimele săptămâni crizele de stomac și ceva din dreapta (medicii nu vor să spună ce și nu mă tratează) s-au îndesit și amplificat. Nici în noaptea asta nu au cedat la medicamentele pe care le am. Am luat două Omez și o pastilă de NoSpa. No Spa (antispastic)mai am doar o pastilă și acum nu mai am bani să iau altele. Omez am luat cu economie doar la nevoie, dar, recunosc că la ultimul consult la medic mi-a dat din acelea sau similare gratuite, încă nu am încercat să le găsesc. Stau ca huhurezii nedormită nopți la rând din cauza crizelor e stomac și doare destul de rău, pe lângă faptul că ustură. În același timp au intrat din nou peste mintea mea cu aberații și minciuni, ca și cum aș fi nebună. Unul m-a scuipat că eu aș fi făcut țara de răs. Nu are dreptate și nu înțeleg la ce se referă, mereu am fost un om normal și la fel tot timpul și am spus tot adevărul din 84. Ei sugerează că tocmai asta i-a deranjat, adică faptul că am dreptate și mi-am cerut de mult timp dreptul la viață, în loc să accept să mor fiindcă habar nu am cine voia asta. Ei nu au dreptate fiindcă este total imoral să întorci capul când vezi un rău și să lași asasinii să prospere. Nu am greșit absolut nimic, am făcut ceea ce trebuia mereu. Nu au dreptate nici cei care spun că e vorba de legea selecției naturale care e mai importantă decât morala sau legea dreptății. În astfel de cazuri, ca și în cazul meu, a fost vorba de asasinat, nu de legea selecției naturale și eu am avut mereu dreptate. Ei mai spun că "unde s-a mai văzut să se facă dreptate unei nebune?" sau că unde a mai existat adevărul în cazul unei nebune sau unui nebun. Acest lucru pot spune cu tristețe că poate e adevărat. Eu am citit destul de mult și nicăieri în literatură sau în cărți științifice și niciodată în massmedia sau în ce am auzit despre oameni, nicăieri nu am întâlnit vreun caz de dreptate în cazul unui nebun. Dar acel om care insinua că mi-am făcut țara de râs nu are, repet, dreptate. Am fost mereu un om absolut normal, am făcut mereu numai binele și ceea ce trebuia să fac, nu am făcut pe nimeni de râs, darmite o țară întreagă. Și nu e nimic de râs, este chiar tragic, dar adevărul despre mine e chiar frumos față de minciunile lor, am avut mereu sufletul și gândurile normale și caracterul bun. Este adevărul că puteam să mă dezvolt în societate să fac ceva bun pentru țara mea în calitate de om liber sau intelectual eventual și ei mi-au respins cererile din 1984 încoace. Nu veți găsi niciun exemplu de greșeală de-a lungul întregii mele vieți. Totuși, mereu când am arătat adevărul curat despre mine și ticăloșii care mă omoară de fapt, voi toți nu ați răspuns, așa cum se zice că se procedează mereu cu "nebunii", ca proștii să spună că omul ăla omorât e cu adeăvrat nebun și inventează sau delirează în monolog. Repet, absolut mereu am comunicat normal, nu doar acum și am arătat pretutindeni adevărul, fără o singură minciună întreaga viață, din 1984. Am fost mereu cu picioarele pe pământ. Am înțeles că poeziile mele nu vă plac și deci în sens pragmatic nu am talent absolut deloc de 8 ani de când scriu. Am mai înțeles totodată că sunteți la fel cu toți tâlharii care omoară la drumul mare, voi în mod indirect prin nepăsare, fiindcă eu nu am provocat pe nimeni să mă atace și nu am greșit nimic, am avut doar ghinionul să fiu lovită la adăpostul legilor civilizației sau instituțiilor sociale. Și acum mi se spune din nou că eu nu înțeleg că trebuia să mă las omorâtă în tăcere, fiindcă așa e un fel de omerta. Dar nu am greșit nimic și totul a început exact acum 30 de ani, când aveam 13 ani, ce naiba voiați să înțeleg? Da, mai e încă un lucru foarte important de menționat. De exemplu luna trecută puteam spune aproape cert că mi-a dispărut 100 de lei din banii mei puțini și apoi am răbdat de foame mai mult. Acum câteva minute m-am uitat din nou la banii mei pe luna asta, când maică-mea m-a amenințat că nu mai poate să îmi dea niciun leu mși deci trebuie să flămânzesc mai tare. Mai am exact 3 milioane și jumătate. Pot spune că se pare, chiar dacă nu e sigur că aveam ieri 4 milioane și jumătate, adică 450 de lei. Acum va trebui să trăiesc 3 săptămâni din numai 300 de lei, fiindcă mai am de plătit și factura de mobil, ceea ce e imposibil aproape și foarte stresant...și mai am și porumbelul acela care săracul are nevoie de pâine. Și ar trebui totuși să mă spăl pe cap și să iau un șampon, fiindcă nu m-am spălat de o lună și părul e ca o pâslă. De unde dracu bani de șampon? Sau de tampoane sau vată de ciclu? Sau de câteva pastile pentru durerile menstruale groaznice? Bun, poate nu mă credeți, poate spuneți că am fost nebună și zăpăcită și nu am numărat banii corect. Atunci să vă spun alte lucruri certe. Absolut sigur mi-au dispărut diverse obiecte din casă. Nu erau culmea, obiecte de valoare, dar aveau importanță emoțională pentru mine și m-a durut mult. Absolut sigur nu le-am aruncat. Am fost la un nivel intelectual net superior omului care ar putea uita așa ceva și nu am fost nebună. Pe urmă, explicați-mi prin ce fenomen, paranormal sau nu, se deschide mereu ușa de la șifonierul meu din dormitor. E adevărat că broasca a slabă și uzată, dar totuși eu l-am tot închis mereu cu atenție învârtind de două ori și absolut sigur nu l-am uitat deschis și nu trăiesc pe altă lume. În acel șifonier se poate observa că am lucruri la care nu umblu, haine pe care nu le port (nici nu încap în ele, etc), absolut sigur nu umblu somnambulă la acel șifonier. Totuși găsesc mereu ușa deschisă și mereu o închid în zadar cu atenție, fiindcă nu știu cum, ea se deschide din nou. Sau explicați-mi de ce ușa de la intrare s-a stricat la clanță atât de rău? Poate acela e un lucru normal, dar eu nu am bani oricum să o repar...Etc. Jur că astfel de fenomene de hărțuială au fost de mult timp în viața mea, deși nu am greșit nimic din 84. Scuze pentru toate greșelile typo din acest text de aici sau de pe blogul meu, cred că puteți bănui că am calculatorul foarte virusat și de aceea am scris greu. Conținutul e deocamdată exact ceea ce am scris. Și, pe parcursul a câteva zile în care am scris tot adevărul din nou în această scrisoare, au tot intrat unii peste gândurile mele cu răutate, repetând "Nu are dreptate", ca și cum mint. Nu e adevărat, am avut dreptate absolută din 84 și tot ce am spus e adevărul. Alții mă scuipă cu ideea că eu am fost într-un program de reeducare, deși nu am fost niciodată nebună și am avut educație bună și nicio greșeală. Și încă o dată vă jur că nu înțeleg cum se deschide ușa șifonierului, precis nu am umblat la el și ușa, cu cheia răsucită de două ori, nu ar putea să se deschidă singură. De ce vă prefaceți toți că eu sunt nebună și inventez lucruri? De ce, cu alte cuvinte, îmi vreți moartea? Chiar nu vă dați seama că normal e să pleci de la premiza de nevinovăție, nu de la ideea că omul a greșit ceva și nu de la ideea că omul e nebun? Nu aveți nici un motiv să credeți că aș fi nebună, nici de-a lungul întregii mele vieți, nici legat de adevărul scris în această scrisoare, nu este niciun fel de delir. Alții mă tot lovesc cu ideea că ei m-au "terminat" și nu știu ce înțeleg ei prin asta și nici de ce mă agresează, fiindcă am fost un om foarte bun mereu. Alții îmi tot repetă că "nu pot să mă aranjeze". Eu nu știu ce înseamnă nici acest lucru dar știu că nu au niciun motiv fiindcă nu am făcut niciun rău o viață întreagă și nu am fost niciodată nebună. Alții pur și simplu recunosc adevărul și spun că ei au înțeles că eu nu sunt nebună și că tot ce am povestit e adevărul, dar că vor să mușamalizeze totul și să mă omoare. Alții spun că lumea crede că eu "sunt proastă ca noaptea". Alții spun că eu "am pierdut totul" și că oamenii care au pierdut totul sunt izolați și chinuiți și lăsați să moară de foame. Alții spun că eu sunt "ultimul om". Alții spun că ei nu pot să mă aranjeze tocmai fiindcă nu am inventat nimic și nu am mințit niciodată și că dacă m-ar aranja ar însemna "să se aranjeze pe ei". Alții recunosc că au înțeles că de fapt "nu m-au prins niciodată cu minciuna" fiindcă nu am mințit niciodată. Alții spun că "nu se poate face nimic" și că indirect mă omoară fiindcă alții m-au făcut pe mine "cartof". Eu tot nu înțeleg de ce "cartofii" trebuie omorâți și adevărul sau dreptatea nu trebuie să existe deloc. Alții iar spun că unii au inventat că eu nu am luat medicamentele și de aceea scriu prostii și minciuni despre viața mea, iar alții spun că unii au inventat că tratamentul nu e bun, ca și cum proștii cred că medicamentele pot scoate adevărul din mintea unui om. Ații spun că dacă ar recunoaște ei adevărul s-ar duce dracului tot. Și toți laolaltă mă chinuie încontinuu, la fle cum m-au chinuit din 84 încontinuu deși nu am greșit nimic și până în 2005 nu percepeam deloc gândurile lor agresive. Doamne, de ce nu aveți milă și de ce nu respectați defel omul bun care nu a spus decât adevărul? De ce urâți dreptatea? Azi, 9 septembrie 2014, vecinii iar au "scos copiii", așa se exprimă unul pe mintea mea. Copiii aceștia, care se joacă extrem de agresiv, care urlă încontinuu și înjură tare mereu "băga-mi-aș pula" etc. ies în curtea blocului să urle și să se joace astfel periodic, cam o dată pe lună sau la două luni. În rest sunt mai normali. În rest sunt alți copii sau tot unii dintre ei care bat mereu darabana, sau tineri care înjură și râd încontinuu și copios nopțile în curtea blocului. Sunt și unii care fluieră mereu la fel ca un semnal la oră fixă din noapte, 11:30 sau 12:30 și este destul de stresant. Între timp au intrat iar unii peste mine cu ideea "stai liniștit că nimeni nu o să creadă (povestea ei, adevărul, etc.)". Jur încă o dată că nu am inventat nimic, am avut dovezi pentru toate de-a lungul timpului și cred că e evident și pentru cei naivi că tot ce am spus vreodată e numai adevărul. Dacă nu e așa, vă rog să îmi dați un singur exemplu de delir sau minciună în tot ce am spus. Nu există nimic anormal în tot ce am spus și am spus mereu același adevăr curat din 1984, și am fost mereu un om lucid și cu rezultate bune la învățătură. Se poate dovedi încă și acum că mai am o parte din cărțile citite sau tratatele științifice în memorie, se poate dovedi că am spus adevărul despre tot la fel din 1984 și că nu există nicio nebunie de genul acesta încă din copilărie când omul trăiește mereu în realitate, nu există așa un instinct de a muri, când e evident că ei mă forțează să mă sinucid și eu pot încă dovedi că am fost om bun și cu gândul curat din copilărie și tot timpul din 1984 până azi. Și încă îmi doresc să trăiesc, mi-am dorit tot timpul, și nu am încercat în mod patologic să dovedesc ceva și nu mă interesează deloc ce vor crede alții după ce mor eu, fiindcă am fost un om absolut normal și fără greșeală. Oare chiar nu înțelegeți? Ce veți spune după moartea mea? Repet, nu mă interesează fiindcă cred că viața e mai importantă, dar acum voi fi obligată să mor, în timp ce aceia răi îmi râd în nas că toată lumea va crede numai minciunile lor, ca și până acum, și că oamenii nu vor să creadă adevărul. Jur, porcii ăia exact asta spun. Altul chiar acum spune: "Ea nu înțelege că în țara asta nimeni nu are voie să spună adevărul?" Alții din nou cu aceeași idee de neînțeles: "Ea nu înțelege că ăia o omoară fiindcă poporul nu o vrea?" Nu, nu înțeleg. Nu am greșit nimic 30 de ani și m-au torturat încontinuu cerebral și sexual în închisoare cruntă de la 13 ani, fără niciun drept, distrusă pe toate planurile vieții. Nu am avut nicio șansă de viață. Am fost un om perfect, bun și cuminte, am stat în banca mea, nu am încălcat nicio lege. Am iubit oamenii cu adevărat și nu am făcut niciun rău. Mi-am dorit viața atâția ani. Am făcut bine în viață cât am putut, am pus mereu câte o vorbă pună, pot da mii de exemple. Am crezut în bine și dreptate. Nu am mințit niciodată, nu m-am prefăcut niciodată. Am fost un om cu o cultură generală serioasă și totodată am fost un om inteligent. Nu am bârfit niciodată, nu am păcătuit niciodată. Nu înțeleg ce spune ăla că poporul nu mă vrea și nu sunt nebună și nu fac pe proasta, cum sugerează unii răi. Am fost absolut mereu un om normal, nu am candidat la președinție și am fost de mică conștientă de sărăcia și nevoile mele. Și, în timp ce sunt din nou chinuită cu migrene precis din partea cuiva rău, cineva iar intră pe mintea mea cu ideea « ajunge ! ». Iar alții, și mai idioți, mi-aruncă o gogomănie imensă și oribilă. că ei vor să mă omoare și să împartă prada după aia, respectiv cele câteva vechituri (porțelanuri vechi vieneze, broșă cu ceas foarte veche, cristaluri și serviciu de masă) care mi-au rămas ca moștenire de la bunica dinspre tată, parte infimă din vechiturile pe care le avea și pe care eu, ca "end-consumer" nu pot să le valorific. Restul le-au furat nu știu cine după moartea rudelor. Nu am putut vinde nici mașina Singer veche de la bunica și s-a stricat în garajul mamei. Nu am putut vinde pădurea de la Buzău și am răbdat de foame atâția ani. Când o întrebam pe bunica cum de are acele vechituri prețioase, ea îmi răspundea că, fiind proprietară de prăvălie de lenjerie pentru damă pe lângă biserica Armenească, unde și bunicul avea prăvălia lui de pedichiurist, în timpul războiului achiziționase ieftin acele vechituri de la evreii scăpătați. Bineînțeles că mi se pare total absurdă ideea că unii mă persecută și mă torturează de 30 de ani pentru acele vechituri care sunt parte integrantă din amintirile mele din copilărie, fiindcă am fost crescută în casă cu ele. Profesiile bunicilor sunt lucruri certe, încă mai am poze care dovedesc aceasta și locația prăvăliilor lor. Printre multe alte aberații asupra mea în ultimii ani, mai există încă un aspect de violență de neînțeles. Unii tot intră peste gândurile mele cu ideea "I-au dat 18 ani", de unde am tras concluzia că unii oameni au fost păcăliți (eventual) cu ideea absurdă că cineva m-a condamnat la 18 ani de închisoare. Deoarece nu am greșit nimic o viață întreagă, acest lucru poate părea de neînțeles. Când i-am întrebat pentru ce vină nu au vrut să îmi răspundă. Atunci m-am gândit că aparent unii dintre cei răi vor să justifice faptul că sunt tratată atât de barbar zi de zi după moartea tatei acum 9 ani, când relele s-au accentuat și mai mult în viața mea. Vor să justifice faptul că mă batjocoresc, că nu am nici un drept nici de muncă și toți m-au respins, că m-au izolat de tot și rabd de foame și nu mă tratează medical și problemele fizice se agravează de la o zi la alta. Vor să justifice faptul că mă tratează drept nebună și mă hărțuiesc mereu, că în ansamblu se poartă ca și cum aș fi un obiect pe care ei îl distrug și nu un om. Poate și faptul că acel dulap se tot deschide aparent singur e justificat de ei tot prin acea minciună că eu sunt condamnată și eventual paznicii închisorii au dreptul să mă terorizeze și să intre în casa mea și să îmi ia lucruri, când eu nici nu bănuiam că lumea proastă sau rea crede că eu am greșit ceva. Deoarece cu adevărat am fost mereu un om gingaș și calm, nu înțeleg violența lor extremă de 30 de ani de fapt. Adevărul e, repet, că am fost în închisoare și tortură exact de 30 ani fără nicio vină din partea mea și mereu și înainte de moartea tatei totul a fost la fel. Poate că atunci inventau alte minciuni ca să justifice modul în care mă tratau. Eu nu am fost niciodată paranoică și nu puteam ghici ce gândeau ei, în seara asta e prima oară când mă gândesc la această posibilă explicație. 10 septembrie 2014. Închei această scrisoare aici fiindcă nu mai e nimic de spus. Am observat desigur că nici nu crește numărul cititorilor, că pe nimeni nu interesează adevărul, exact așa cum spunea taică-meu. Niciodată adevărul nu a fost altfel și eu nici nu m-am schimbat din 1984. Am fost mereu trează și mereu lucidă timp de 30 de ani. Deci toți mă omorâți, numai fiindcă am fost mereu un om absolut normal. Zilele din urmă, în timp ce eu am scris adevărul curat și în întregime fără omisiuni sau lipsuri și fără nicio adăugire sau invenție, unii au intrat pe mintea mea spunând că chipurile am fost distrusă mereu, închisă și în final omorâtă din motive politice. O dată sau de două ori unii mi-au spus același lucru în limba engleză. Eu nici nu am dat importanță faptului și chiar am uitat această idee absurdă. Deși terminasem de spus tot adevărul unii m-au chinuit și ieri și alaltăieri cu aceeași idee absurdă că m-ar fi omorât din motive politice. Ceea ce este evident e că nu am avut absolut nicio legătură cu politica din 1984 (și nici înainte de 13 ani), deci ceeea ce spun ei e absurd. Acum îmi amintesc că în spitalul de psihiatrie o pacientă internată odată cu mine mi-a spus că eu sunt proastă că nu înțeleg că tot răul care mi s-a întâmplat e din cauza politicii. Adevărul e că, dimpotrivă, am fost un om inteligent și nu am avut paranoia să îmi imaginez așa ceva și nici nu am crezut acest lucru în cele câteva dăți când oamenii m-au insultat că eu sunt proastă că nu înțeleg că totul e din cauza politicii. Acum se poate vedea clar că, deși am fost un om perfect întreaga viață, ei m-au folosit ca sclavă, eventual pentru a alimenta aberațiile așa zis politice ale unor oameni răi și proști. Între timp eu am fost un om absolut normal, am citit cu drag de cultură cărți superioare intelectual, eseuri și filozofie și istoria artei, etc., și am citit totul cu inteligență și pace sufletească, nu am trecut prin ele ca gâsca prin apă, cum ar putea crede numai proștii. Am ascultat multă muzică clasică, cu aceeași bucurie luminoasă și blândă a sufletului. În schimb iată ce mi s-a întâmplat timp de 7 ani: eu ascultam muzică clasică cu volumul normal iar vecina de dedesubt a venit să îmi facă scandal, mi-a spus că m-a pârât administratorului și altor vecini că eu ascult muzica tare și o deranjez. Mi-a spus că trebuie să ascult numai la căști și eu mi-am cumpărat căști. În schimb ea, de ani de zile ascultă talk-show-uri la televizor cu volumul la maxim și se aude tot la mine în apartament. Astfel de fenomene ciudate cu vecinii care oricum nu vorbesc cu mine și diverse batjocuri s-au întâmplat multe în ultimii ani. Încontinuu. Absolut toate preocupările mele intelectuale din 1984 încoace arată că nu am avut nicio legătură cu politica, fiindcă eram inteligentă și un om normal, nu îmi umbla mintea aiurea niciodată. Cu toate acestea mă omorâți, când chiar numai în câțiva ani aș fi putut încă citi mult, chiar o carte pe zi, și aș fi putut memora mult fiindcă aveam doar puțin peste 30 de ani, în concluzie aș fi putut recupera ce mi-au furat cei răi cu brutalitate. În schimb m-ați torturat grețos încontinuu zi și noapte, sexual și cerebral și pe alte planuri și nu m-ați mai lăsat să fac nimic. Unii zic că ei nu vor să fie adevărul și deci mă omoară și că totodată m-au torturat încontinuu în ultimii 10 ani (dar absolut sigur și înainte a fost la fel încontinuu, doar că tortura a crescut în timp), ei spun că mă vor să ascundă tot adevărul și să mă omoare fiindcă eu "am pierdut totul". Am explicat de mii de opri că nu am pierdut nimic, că eventual doar ceilalți mi-au furat totul iar ei sunt la fel de vinovați că nu mă lasă să recuperez, fiindcă eu eram încă tânără în ultimii 10 ani. Nu am lăsat nimic să mi se scurgă printre degete, nu am pierdut eu personal nimic. Eu nu am avut absolut nimic din 84, nu înțeleg la ce se referă ei că am pierdut. Oricând în acești 30 de ani de martiriu absolut niciodată nu am putut influența cursul evenimentelor și nu m-am putut apăra cel puțin de torturi groaznice. Așa a fost mereu din 84. Gândurile, speranțele mele, dorințele mele, voința mea, etc. nu aveau niciun efect asupra urii ciudate a celorlalți. Mă distrugeau de moarte exact de la 13 ani, repet, încontinuu, eu nu am avut nicio putere să îi opresc, exact ca Isus pe cruce. Dar ei mă obligă la moarte prin faptul că spun că mă termină și că mă torturează cerebral sau mă fut sau mă mătrășesc încontinuu(astea sunt expresiile lor) fiindcă eu aș fi pierdut totul. În modul acesta îmi periclitează drepturile și dezvoltarea carierei intelectuale și puterea deplină pe care trebuie să o am în societate ca intelectual și om liber, fiindcă am fost mereu om normal și inteligent. Deci și prin asta mă obligă clar să mă omor. Și acum am 43 de ani și jumătate și nu am trăit deloc pe lumea asta...nu mai am 34 sau 31 de ani...și nu am încă copil...tot răul s-a întâmplat numai din cauza celor răi, numai fiindcă eu am fost un om mereu normal și inteligent. Cu toate acestea, ei iar mă scuipă de parcă aș fi idioată că "nu i-a venit mintea la cap" sau insinuează că ei i-au păcălit pe alții că nu mi-a venit mintea la cap. Eu am avut mereu mintea la cap și am trăit viața în mod firesc, puteam să fac abstracție de toate torturile sau necazurile, dar, vă jur, în mod incredibil ceilalți tot mă loveau monstruos, deși eu nu mă gândeam la toată povestea adevărată a vieții mele. Pare incredibil, dar așa a fost. Repet, fiindcă și acum în acest moment adevărul mă șochează: după toate că m-au torturat încontinuu 30 de ani, eu am reușit întrutotul să fiu un om normal. Nu am avut expectanțe negative deloc și am avut încredere în oameni. Am avut puterea să mă detașez de tot acest adevăr despre viața mea, de toate tragediile și necazurile. Am avut puterea să privesc curat spre viitor și să îmi trăiesc viața normal, chiar dacă nu înțelegeam de ce mă chinuie și mă batjocoresc toți. Deci, din punct de vedere psihologic am fost un om perfect. Însă, spre marea mea mirare, chiar dacă nu mă gândeam la tot trecutul, ei tot continuau să mă lovească de moarte și totul a fost la fel mereu din 1984. Pentru ultima oară vă spun curat: nu am uitat nimic și nu am omis nimic din toată povestea vieții mele, chiar dacă de exemplu cei în limba engleză peste mintea mea mă amenință și mă avertizează că mă vor lovi dacă explic clar adevărul. Am explicat absolut totul de mii de ori și totul a fost mereu cum am spus eu. Mi-am mai adus aminte un lucru (în rest am notat totul pe scurt în această scrisoare), lucru pe care nu l-am menționat până acum din diverse motive. În 2007, printre multe torturi din viața mea, vreme de 2-3 luni au intrat unii peste mintea mea și mereu spuneau: mă închin, mă înclin până la pământ, mă înclin în fața evidenței, mă închin, mă cutremur și plec. Apoi am fost torturată și mai brutal ca înaninte. Nu înțeleg cui se închinau acei oameni sau cărui diavol mai precis și de ce întârzie adevărul despre viața mea și drepturile mele. Am fost chiar un om perfect, trebuia să vă închinați lui Dumnezeu și să îmi lăsați viața și copilul și toate drepturile, nu să mă chinuiți încontinuu, în timp ce spuneți că trebuie să mușamalizați totul. Și iar a intrat peste mine cel care îmi tot spune că sunt "ordinară". Și iar a intrat peste mine cel care spune exact așa: "i-au păcălit pe toți, proasto", deși nu am fost proastă niciodată. Și iar a intrat ăla care spune:" Þie nu îți ajunge cât ai suferit, Cristina?" eu întreb ce? El zice că pe oameni îi deranjează faptul că eu spun adevărul de atâția ani și că oamenii ar aștepta chipurile ca eu să mă las omorâtă ca ciobanul mioritic, fericită că sunt asasinată și fără să încerc să mă feresc măcar. Vă jur că porcul ăla nu are dreptate și că normal era să spun adevărul tot, nu să tac. Mai mult decât atât, adevărul e că oricât am fost de calmă și senină și chiar am tăcut crezând în dreptate și viitor, ei tot m-au torturat monstruos, m-au batjocorit și au mințit, fără să îmi lase vreun drept. Pe de altă parte nu vreau să credeți că sunt proastă. Iar au intrat unii peste mine și ei spun că « trebuiau să o acopere tot timpul ». Poate că vor să spună că ei vor să ascundă adevărul. Îmi dau seama perfect că până și proștii își pot da seama de adevăr și anume că nu am avut nicio legătură cu politica și că nu am fost nebună. Se poate observa la prima vedere că mă torturează încontinuu și că nu am niciun ban, nu doar în ultimii 7 ani, e evident că așa a fost mereu din 1984 când m-au adus în București și aveam doar 13 ani. Până și un idiot își poate da seama cine sunt actorii pe scena politică și cine deține putere politică. Până și un idiot își poate da seama că eu nu am avut nicio influență sau putere politică și că nu am putut să mă apăr de torturi atroce sau să scap din închisoarea în care m-au pus la 13 ani. Până și un nebun poate vedea că nu am fost niciodată nebună și nu am crezut măcar că am influență politică. Până și un prost poate vedea că ceilalți mă chinuie chiar dacă eu nu mă gândesc la trecut sau nu scriu nimic. Această scrisoare care conține tot adevărul esențial am început-o după ce ei au început să mă chinuie monstruos acum vreo două săptămâni. Ei mă chinuie oricum încontinuu, dar uneori au anumite puseuri de violență asupra mea, ca și maică-mea. Ei au început mereu, nu eu că am povestit tot adevărul. Date fiind acestea eu nu înțeleg de ce întârzie adevărul și dreptatea în cazul meu. Trebuie să am copil și libertate, am spus din 84 și am avut mereu dreptate. Până și un prost poate înțelege asta și faptul că am fost un om foarte bun, altruist și generos și mereu aceeași, fără să mă schimb din 84. Numai minciuna omoară, adevărul nu și nu înțeleg de ce îmi vor moartea fiindcă nu am greșit nimic. Iar altul pe mintea mea cu ideea “I-au păcălit pe toți proasto. Dacă ai ști ce cred despre tine…” Așa ceva e complet absurd, oricine poate vedea că am fost complet singură toată viața și se poate trasa acest lucru până în 84. De asemenea nu am ascultat mult radioul și nu am urmărit televizorul, am fost complet singură, nu are nimeni cum să creadă ceva rău. Am fost mereu castă și pură, am fost un om virtuos mereu și am rezistat la torturi atroce cu sufletul curat. Am explicat mai demult povestea faptului că am fumat și că nu a fost un viciu. Și nimic altceva. “Oamenii cred că tu delirezi proasto, că așa li s-a spus.” Bine, dar e complet absurd! Înseamnă clar că trebuie să fie adevărul, altfel mă omoară. De ce îmi vor moartea? În concluzie, după ce am scris succint și clar absolut tot adevărul despre viața mea în prima parte a acestei scrisori, unii m-au torturat enorm și m-au scuipat cu tot felul de insulte și aberații. Cineva zice că ei au făcut acest lucru pentru ca eu să mă lamentez mult în a doua parte a scrisorii și oamenii care citesc să creadă că eu delirez sau sunt proastă. Eu nu înțeleg defel de ce nu vă săturați să loviți în mine în toate felurile din 1984 încontinuu. Chiar și după ce trecuseră numai 10 ani de tortură groaznică asupra mea am plâns și am spus exact la fel, că nu înțeleg de ce ei nu se satură de rău și cruzime asupra unui om bun și nevinovat. Și acum sunt 30 de ani...Și nu am fost niciodată nebună și nici nu am greșit nimic. Este adevărul, nu am inventat nimic fiindcă am citit multe romane sau literatură științifică. Nu m-am inspirat din ele, am povestit adevărul curat. Nici din cântece, char dacă există cântecul “Blowing in the wind” sau “Un om pe niște scări” sau “Omul bun și pomul copt” și multe altele din care eu știu poate o sută-două românești sau străine legate de adevărul vieții mele. Încă o dată un detalu minor (fiindcă am citit aici pe agonia o poezie a unui poet care afirmă că el se îndoiește de valoarea umană a unei domnișoare care este frivolă și scrie pe net o poveste despre toți dușmanii ei și în plus acea domnișoară face dezacorduri gramaticale): eu nu am crezut niciodată că am dușmani fiindcă nu am fost proastă sau nebună, am iubit oamenii și i-am respectat mereu cu deplină sinceritate. Nu am fost niciodată frivolă sau vulgară ca domnișoara la care se referă acel poet. Nu am făcut niciodată dezacorduri gramaticale și, la numai 13 ani, rezolvam cu ușurință probleme de gramatică pentru studenți. Am iubit mult limba română și am citit mult câte o carte pe zi mai mulți ani în adolescență. Am muncit mult și am fost absolut mereu un om foarte serios, ceea ce i-a făcut pe alții să afirme că de aceea nu mă plac ei pe mine. Că lor nu le plac oamenii prea puritani și fără păcate, că nu am ce căuta în lumea lor. Dar eu nu știam cine sunt aceia. În ultimele zile am scris din nou tot adevărul despre mine în această scrisoare, și, fiindcă am fost torturată fizic și cerebral am făcut câteva greșeli typo și am câteva exprimări greșite, am uitat virgule multe, dar nu am făcut dezacorduri (poate a scăpat vreunul ca excepție). Am fost toată viața foarte pedantă și mi-am corectat mereu textele, acum nu am mai putut și mi-am cerut scuze mai sus. Repet, am iubit oamenii atât de mult încât nu am crezut nicicând că aș avea dușmani. Am făcut mereu fapte bune cu adevărat, am vorbit numai de bine, am gândit numai binele. Nimeni nu avea cum să mă urască sau să îmi fie dușman. Absolut de fiecare dată când m-am gândit la alții am scos în evidență calitățile lor ca fiind mai importante decât defectele; până și legat de maică-mea am spus absolut tot ce putea fi considerat un lucru bun în viața ei. Mereu i-am apărat pe alții când unii îi vorbeau de rău, pot da nenumărate exemple din viața mea. Am fost mereu împăciuitoare. Am fost crescută să iubesc oamenii și să fiu mereu calmă, să nu mă agit, să nu am ambiții și nu am mai putut să mă schimb. Cu atât mai mult cu cât în adolescență eram bătută și batjocorită fără vină din partea mea, ceea ce mi-a întărit concepțiile morale pacifiste și gândurile de o bunătate limpede și senină. Cred că vă puteți imagina cum devenisem ca tânără fată la 17-18 ani când au început să mă lovească mai rău. Niciodată nu am privit viața ca pe o luptă, niciodată nu m-am gândit la alții ca la niște concurenți sau dușmani. Când am povestit adevărul despre viața mea în condiții de tortură inumană eu am fost mereu eu însămi, fără ură sau emoții negative și am spus numai adevărul, inclusiv despre absolut orice moment de aparentă slăbiciune a mea. Pentru mine viața a fost armonioasă și pacifică, cum se poate observa și în majoritatea poeziilor mele sau în cele câteva descrieri de natură; întotdeauna numai ceilalți se agitau în jurul meu. La fel cum în ultimele zile se poate observa clar cum copiii și tinerii înjură, țipă și râd violent zi și noapte în curtea blocului, în timp ce vecina de dedesubt ascultă televizorul tare ore în șir. Vă mai dau un exemplu: după ce am sărit pe fereastră datorită a ceea ce e definit drept "tentativă de sinucidere altruistă", m-au dus în spitalul de psihiatrie și profesorul Ionescu, fie-i țărâna ușoară, mi-a spus șezând pe patul unde eram imobilizată: "dar ce este cu ideea asta tatăl meu - dușmanul meu?" și atunci medicul rezident (o femeie, ulterior transferată la Bălăceanca), a recunoscut: "nu ea spune așa, ci familia ei". Nici acest lucru nu știu dacă a fost așa, adică nu știu dacă tatăl meu ar fi spus medicilor că eu îl consider dușmanul meu, poate medicii au inventat. Repet, eu mi-am trăit viața firesc, țin minte totul, precis am ajutat pe alții mereu când am putut și nu am greșit nimic, astfel încât niciodată nu am interpretat că alții ar fi "dușmanii mei" și nici nu am spus așa ceva niciodată. Am avut mereu încredere în forța binelui și am crezut în oameni și în morala adevărată, creștină sau nu. De-a lungul ultimilor ani de tortură și închisoare (repet, aceasta e o realitate din 1984 încoace în viața mea) au fost unii pe mintea mea care au tras concluzii "pozitive" despre mine. De exemplu unul (sau una, eu nu am cum să știu) care spunea: "Cristina, tu ai fost un om drept într-o lume strâmbă". Mă tem că acela avea dreptate. Lumea a fost într-adevăr strâmbă nu doar pentru mine și am putut observa acest lucru, pe care mulți poeți sau prozatori sau oameni pur și simplu îl afirmă, din ceea ce am văzut pe net. Au fost și unii care scuipau în fața mea pe stradă, ca și cum credeau ceva rău despre mine. Au fost și unii (Dumnezeu știe cine erau) care își ridicau pălăria în fața mea pe stradă. Au fost și unii care spuneau mereu că "se spală pe mâini", alții care spuneau că ei "au înțeles de ce toți se spală pe mâini" și alții care spuneau că "noi nu ne mai spălăm pe mâini, noi o distrugem". Însă cei mai mulți spuneau, invariabil, "nu putem să recunoaștem adevărul". Dar câte n-au fost...oricum eu am rămas aceeași. Nu am avut înclinația să fiu o eroină tragică, am iubit viața și bucuriile simple mereu, am crezut în dictonul carpe diem. Totul a fost în zadar, mi-au luat absolut totul. Și vă jur, parcă ieri a fost 1984 și unii îmi promiteau atunci că dacă am răbdare, după mulți ani va ieși adevărul la lumină, chiar dacă voi avea mult de suferit. Parcă nu a trecut timpul deloc de atunci. Și bărbatul pe care l-am iubit (naivă și curată și nevinovată) îmi promisese atâtea. Și alții. E groaznic de fapt. Iar mă ustură stomacul și în noaptea asta de 10 spre 11 septembrie, iar am luat pastile degeaba, iar a început durerea cu ore în urmă. M-au chinuit, inclusiv sexual, toată ziua și abia mă țin pe picioare. Am stat mult în pat. Voiam să mă pot spăla cel puțin pe cap stând aplecată peste cadă, fiindcă nu pot face baie în cadă că nu am energie deloc și aș cădea în acolo, dar ei nu m-au lăsat nici să mă spăl pe cap. Mai am șampon doar pentru o singură spălare, după care nu voi mai avea, cum am scris mai sus. Cancerul ăsta (sau ce e) mi-a modificat și transpirația în ultimele zile și părul e pâslă, cleios și lipicios rău. Nu mai suport. Iar s-au băgat unii peste mine și au râs de faptul că am scris undeva mai sus că eram conștientă de mică de sărăcia și nevoile mele, ca și cum aș fi fost inconștient influențată de poezia lui Eminescu Scrisoarea a IIIa. Numai idioții pot crede așa ceva. Ce am scris e adevărul obiectiv, exact așa a fost și e doar o coincidență că am folosit cuvinte asemănătoare cu acele versuri. Alții mă atacă cu ideea "și nu pot să îi închidă gura?". Nu înțeleg de fapt ce vor și la ce se referă. Cum adică, îi deranjează faptul că scriu vreo poezie sau text în proză sau că am fost obligată întreaga viață prin torturi atroce și nedreptate cruntă să spun tot adevărul despre mine? Sincer, nu înțeleg asemenea barbarie. Încontinuu ei mă lovesc... Da, voi încheia această scrisoare aici și nu cred că voi mai scrie vreo poezie sau text în proză. Oricum e clar că nu sunt bune deloc, m-au respins 8 ani, înclusiv în ultimul timp, inclusiv în străinătate. La această postare nu mai sunt cititori deloc, fiindcă pe nimeni nu interesează adevărul. A fost întotdeauna evident că am fost un om absolut normal și fără vină viața toată și că am fost închisă total și chinuită încontinuu 30 de ani. În realitate toți îmi spuneți de 30 de ani că îmi vreți moartea și că vreți să mușamalizați totul, pur și simplu din interese de asasini murdari. Acesta este tot adevărul, nu exagerez deloc și niciodată nu a fost altfel. După cum puteți vedea din faptul că am scris din nou absolut tot adevărul în întregime despre viața mea și aici, oamenii îmi vor moartea cât mai curând. Mai întâi legat de poezie sau altfel de texte: evident că tot ce am scris e caca (iertați expresia), am încercat să scriu mai bine în zadar timp de 8 ani. Textele mele au fost mereu respinse de critici sau reviste din țară sau din străinătate. Nu sunt proastă să cred că pot plăcea cuiva, nu voi mai scrie deloc. Motivația mea de a scrie a fost de a crea ceva frumos pentru ceilalți, mereu am simțit nevoia să dăruiesc altora ceva bun de când eram mică. Nu am reușit, m-au respins mereu și pe siteuri literare. Întâmplător pe agonia am avut trei texte recomandate în toată “cariera” mea de poet de doi bani. Pe blogul meu evident nu am avut nici mulți cititori, nici reacții, nici comentarii, nici persoane interesate. E destul și nu sunt idioată să mai scriu. Acum iar am doar 200 de lei din care trebuie să trăiesc, deci să flămânzesc din nou, eu și porumbelul meu, timp de 3 săptămâni. După o viață întreagă de lipsuri și sărăcie am răbdat de foame în ultimii 7 ani. Char dacă nu fumam nu îmi ajungeau banii, pot explica în detaliu. Am fumat fiindcă am fost torturată înfiorător încontinuu. Am vrut să muncesc din tinerețe, dar nu m-au acceptat și chiar mi-au spus că nu am acest drept, nici legal, să muncesc, și că trebuie să mor în izolare. Nu am avut absolut nicio greșeală timp de 30 de ani. Nu am păcătuit nimic. Absolut tot ceea ce am spus despre viața mea e adevărul curat. Mereu am fost un om bun și am iubit oamenii și viața. Nu am avut absolut nicio șansă. Am trăit mereu în realitate, am fost mereu lucidă și nu am inventat nimic și nu am delirat niciodată. Am comunicat mereu normal cu oamenii dar ei mereu mi-au răspuns anormal. Chiar dacă nu spuneam nimic despre trecut și nu mă gândeam defel la trecut, ei tot mă batjocoreau și se purtau anormal. Cred că ei mă loveau chiar dacă nu spuneam nimic din tot adevărul despre viața mea pur și simplu fiindcă eram un om lucid și o oglindă perfectă a realității, în timp ce ei mințeau despre orice. Pot exemplifica acest adevăr. Mi-am cerut plângând drepturile și am spus mereu adevărul despre viața mea, la fel cum am spus totul în această scrisoare. În schimb oamenii, care mai dau câte un leu cerșetorilor, mie nu mi-au dat nimic, deși am fost un om perfect. M-au închis și m-au torturat încontinuu din 1984, când aveam 13 ani. Dacă am spus adevărul, cum era firesc, ei nu mi-au răspuns niciodată de 30 de ani sau mi-au răspuns agresiv și chiar foarte violent. Uneori spuneau: "Ne facem că plouă". Alteori spuneau : "cum explicăm că...etc.", ca și cum ei trăiesc explicând altora prin minciună viața mea. Alteori spuneau: "nu putem să întoarcem timpul înapoi". În ultimele zile (ați văzut din ceea ce am scris) m-au torturat încontinuu și chiar mai puternic. Azi de exemplu iar mi-au spus că îmi vor moartea și că "poporul ăsta nu trebuie să înțeleagă cum te-am chinuit și omorât noi". În ansamblu ei spun de 30 de ani că eu nu sunt om pentru ei și nu contează cât m-au chinuit și că nu am avut niciun drept, fiindcă eu pentru ei am fost doar sacrificiu ca Cristos și de aceea mă omoară și mă tratează ca și cum nu aș fi om. Ei consideră că au acest drept și nu le pasă. Pentru ei eu sunt doar un obiect care trebuie să îndure absolut orice chin și nedreptate o viață întreagă. Plus batjocura și minciuna lor. În schimb eu am fost mereu un om normal, absolut fără nicio nebunie sau greșeală. Chiar dacă am făcut abstracție de toată ura și minciunile lor, ei tot m-au chinuit de moarte. Și, zilele acestea, în vreme ce câte unul spune “Vai Doamne, totul e adevărat”, ca și cum abia se trezește, altul răspunde “Uo!”, ca și cum mă huiduie pe mine. Nu îmi vine să cred că cineva m-ar urî, gândiți-vă cum a fost întreaga mea viață curată și fără greșeală. Cu brațele pline de drag de oameni și țară. După care, chiar adineaori, un porc zice. “Vezi-ți de treabă că nimeni nu are să creadă adevărul.” Și iar s-a băgat ăla care zice “eu nu pot să o iert”. Este foarte clar pentru o lume întreagă că eu nu am făcut toată viața niciun rău intenționat, se poate dovedi, dar nu mai explic. În același timp pot spune că nu am făcut niciun rău nimănui nici neintenționat, deci ăla minte ca să mă lovească doar. Altă aberație: s-a băgat unul care zice că eu am insultat poporul român. Se poate vedea că adevărul e numai cum am spus eu timp de 30 de ani și că nu am insultat pe nimeni. În concluzie, deși am iubit viața mult și nu am apucat să trăiesc deloc, mă voi omorî în curând. Și nimănui nu îi pasă, tocmai fiindcă nu am mințit niciodată și am fost un om perfect normal. Îmi pare foarte rău că mor și vă blestem din toată inima. Vă blestem să deveniți oameni și să înțelegeți tot adevărul despre barbaria voastră și despre viața mea nevinovată și normală. Să vă purtați crucea 60 de ani, nu 30 cum ați făcut cu mine. Și nu mai pot ierta deloc, am iertat până acum vreo trei ani în zadar. Nu e normal și nici drept și nici "nobil" să vă mai iert. Ați făcut pipi mereu pe toată iubirea mea sinceră de oameni și iertarea mea adevărată. Nici Dumnezeu nu vă iartă. V-am dat toate șansele să vă îndreptați timp de 30 de ani, dar voi mereu spuneți că îmi vreți moartea și că vreți să mușamalizați totul și să ascundeți adevărul. Eu nu am uitat absolut nimic, tot ce am spus e adevărul curat și în întregime. Încă mai sper, atât timp cât sunt în viață, că poate veți deschide poarta dreptății și binelui. Azi 11 septembrie 2014 iar m-au atacat sexual urât și din cauza asta trupul mi se îngreunează tot mai tare. Abia mai mă duc la baie să fac pipi. Abia ma ieșit puțin pe stradă. Abia am dat hrană porumbelului. Nu pot arunca gunoaiele de câteva zile și nu pot spăla vasele. Iar nu am cum să mă spăl pe cap. Și în timp ce unii mă atacă sexual deși nu am greșit nimic toată viața, tot ei sau alții mă scuipă cu agresivitate cu toate ideile lor notate mai sus. Altul zice din nou “așa trebuiau să îi facă de la început”. Nu știu la ce început se referă. Efectiv începutul e doar faptul că m-am născut. Acum iar au intrat unii peste mine în limba engleză. Ei spun că « lumea întreagă crede că tu ești vinovată, Cristina ». Am întrebat cum e posibil așa ceva și de ce crimă mă acuză lumea întreagă. Ei au spus că nu pot să îmi spună. Apoi altul în engleză că « Pakistan își cere scuze Cristina ». Au mai fost din ăștia care se dau drept alte țări și mereu își cer scuze, nu mai enumăr țările pe care ei le-au enumerat. Cu alte cuvinte, lovești un om de moarte și în același timp îți ceri scuze. Sunt și ei la fel cu cei în limba română. Apoi altul, tot în engleză : « oamenii de rând sunt proști, nu vor înțelege niciodată » . Încă o dată, pentru a milioana oară, spun adevărul : Se poate observa că nu am de 7 ani bani nici de mâncare, chiar dacă nu aș fi fumat. Prețurile cresc mereu, hrana e foarte scumpă. Întreaga viață, din copilărie, nu am avut nici un ban. Înainte de acești 7 ani aveam doar de hrană, de la părinți, eu personal nu am avut niciodată bani. Se poate observa că am fost izolată cu forța, batjocorită și torturată încontinuu zi de zi fără nicio apărare în ultimii ani. Orice om cât de cât lucid poate să își dea seama că așa a fost și înainte de acești ultimi ani, că așa a fost încontinuu din 1984 și eu mereu am fost un om inteligent și normal în zadar, exact așa cum a fost în ultimii ani. Jurnalele din anii 84-92 nu le mai am, dar se poate încă dovedi că nu am inventat nimic din povestea vieții mele. Cred că și un prost și-ar putea da seama că nu am avut nicio legătură cu Pakistan sau cu alte țări și că nu m-am gândit la ele niciodată, ca orice om normal în situația mea. M-am gândit la alții numai ca orice om cu capul pe umeri când a trebuit să le cer ajutorul în 2002, când am fost în multe alte locuri și la diverse organizații cu tot adevărul și cererea de eliberare. Până atunci nici nu aș fi putut accepta să emigrez în altă țară chiar dacă aș fi avut ocazia, fiindcă îmi iubeam țara prea mult și în niciun caz nu credeam că poporul, cum zic ei azi, ar avea ceva cu mine. Credeam că doar unii răi îmi vor moartea din motive pe care nu le pot înțelege și credeam firesc că binele și adevărul vor triumfa. Până și un prost, repet, poate vedea că așa a fost realitatea vieții mele mereu : lipsă completă de drepturi, numai închisoare și tortură din 84, nu știu din ce cauză. Până și un prost poate vedea că nu am fost nebună să cred că am influență politică și nici nu mă uitam la televizor aproape niciodată. O singură dată m-am uitat la televizor în jurul anilor 2000, timp în care eram și atunci încontinuu batjocorită, urmărită și lovită și oricum închisă. Atunci m-am uitat la televizor numai din cauza celorlalți, din cauza presiunilor lor mari de la distanță, dar și foarte multe directe, după ce mi-am pierdut piciorul, nu mai povestesc din nou cum a fost. Oricum m-am uitat după mulți ani de tortură imensă și continuă asupra mea, vreo 15 până la acel moment. Oricum nu am avut în viața mea niciodată idei politice, pot explica din nou că nu am fost nebună. Este la fel cu faptul că nu puteam avea dorințe sexuale, din moment ce nu există bărbat în preajma mea, nu înțeleg de ce oamenii nu înțeleg viața rațională și normală mereu. Singura mea atitudine “politică”, care nu a avut nicio influență asupra omenirii nici în jurul anilor 2000 și niciodată înainte, a fost o imensă dragoste față de pace sau ideea de pace pe pământ și exact așa gândeam și atunci privind știrile. Pot dovedi acest lucru, mai am încă un jurnal și unom inteligent poate înțelege din tot ce am fost și tot ce am scris vreodată, inclusiv poezii, că niciodată nu am mințit și nu m-am prefăcut, fiindcă am foat foarte pură și cuminte și absolut normală. Atașarea mea profundă față de ideile pacifiste s-a datorat educației de acest gen în copilărie, dar și școlii și cărților citite. Aș putea povesti totul în detaliu. Și doar pentru scurt timp am privit știrile, fiind torturată zilnic, cu ideile mele pacifiste cu tot. Și e drept că am sperat pace pentru conflictele prezentate la știri și bine și dreptate și ajutor pentru oamenii năpăstuiți din diverse locuri din lume care apărea la știri. Apoi, după un an sau doi de refugiu în mass media, din 2001 sau 2002 nu m-am mai uitat la știri, fiindcă unii mă chinuiau tot mai mult și fiindcă mereu am fost un om normal și nu visam cai verzi pe pereți. Eu nu am avut viață deloc din 84, oare chiar nu vedeți ce mi-au făcut încontinuu? Oare chiar nu vedeți că am fost un om perfect și normal mereu ? Deși m-au torturat enorm, ei tot mă tratează drept nebună din 84 începând. Unii pot zice că ei mă lovesc cu idei despre alte țări ca lumea să fie convinsă că sunt nebună. Ei bine, nu sunt nebună. Și ideile politice pot fi uneori normale, dar în cazul meu nu arfi fost normale. Fusesem crescută de familie cu aversiune față de politică, poate pentru a mă feri de astfel de nebunie a altora și iată că tot nu am scăpat. Eram un om inteligent, conștientă că nu am studiat științe politice la facultate și eram prea deșteaptă pentru a visa în mod absurd și a mă înhăita cu ceea ce ei numesc "oamenii de rând" și ideile lor semipolitice și în plus nu am avut legături cu oamenii de rând, nici politice, nici de altă natură. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu vedeți adevărul? Și nici nu aveam niciun interes, nici măcar altruist, eu nu puteam influența nimic. Alt porc zice: vezi că nu e adevărat ce spui tu Cristina: ai scris de moartea lui Saddam Hussein la începutul scrisorii acesteia și totodată spui acum că nu urmăreai știrile. Vedeți ce înseamnă nebunia altora, nu a mea? Ei mă lovesc încontinuu cu ură și aberații. Absolut sigur nu mă uitam la știri când a murit acea persoană. Faptul că am aflat de execuția lui a fost o întâmplare. Dar ceea ce sugerează acel porc arată că ei nu se satură de 30 de ani să mă lovească și să mistifice viața mea cu minciunile și nebunia lor. E ca și cum ar pleca de la prezumția că eu sunt nebună sau idioată sau rea. Când judeci un om trebuie să începi judecata cu gândul bun și curat. Este absolut cert că un om nu poate fi robot perfect dacă își povestește viața și nici nu ar fi normal. De fapt, dacă vrei să explici și să povestești fiecare detaliu, atunci absolut sigur nu ai termina nici în o mie de ani. Iar eu am fost un om normal, am trăit mereu normal, nu am dorit niciodată să îmi povestesc viața. Ceilalți m-au obligat să povestesc totul și continuă să mă lovească și să mă omoare de fapt foarte dureros, în foame și izolare totală și scuipată mereu cu minciunile lor și fără copilul meu și fără niciun drept din 84. Chiar dacă m-am detașat uneori de internet, ei tot m-au lovit încontinuu, cum începuseră din 84. Azi m-am dus cu o parte din ultimii mei bani la supermarket fiindcă mă simt rău și nu am mai putut răbda de foame și singurătate. Una din casierele de acolo parcă mi-a aruncat pentru scurt timp o privire veninoasă, repet, parcă, după care a început să îmi vorbească cu « bănuții » și punguța sau alte diminutive..deci toți mă tratează drept nebună efectiv din 84 și toți mă bagă în mormânt... Apoi altul a intrat pe mintea mea « Handicapata aia incă nu a înțeles ? » Deci ei vor să mor acum. În copilărie și după aceea chiar, deoarece proababil aveau interes, au făcut tot posibilul să îmi întărească dragostea de viață și concepțiile împotriva sinuciderii. Și iar unii încep să latre urât : « E o ordinară. Vrea să distrugă o întreagă școală de psihologie. » Bineînțeles că nu e adevărat. Nu am fost altfel decât sunt acum niciodată și niciodată nu am fost nebună din 84. Ãștia care latră așa sunt doar școală de asasini plătiți. Eu am citit destulă psihologie și am înțeles totul, dar munca mea de o viață nu contează, fiindcă pentru ei eu am fost doar sacrificiu și ei mint că eu am fost dezadaptată și nebună. Între noi fie vorba, toți psihologii nu sunt decât asasini plătiți, eu oricum nu aș fi putut să mă adaptez între ei. Există și profesii puțin mai “umane”, cum ar fi ingineria. Sunt convinsă că alții au spus acest lucru înaintea mea, cred că vă pot găsi lucrul scris în cărți dacă aș căuta, dar, vedeți dvs., toți spun că ei au dreptul să spună tot ce vor, inclusiv adevărul uneori, dar eu nu, fiindcă sunt nebuna lor, ca să trăiască ei la adăpost. Dar ei nu pot ucide gândirea sau adevărul într-un om adevărat și inteligent cum am fost eu. Pot omorî cu cruzime și nimănui nu îi pasă, dar adevărul rămâne. Încă o dată trag linie și vă mai spun un adevăr dureros. Acești porci, cum i-am numit eu uneori, au intrat cu multă ură asupra mea, cu evidentul scop de a mă omorî. Și eu voiam să trăiesc și să am copil încă din 1984. Nu vă mai explic faptul că nu am fost niciodată nebună că mi-am dorit copilul întreaga viață mai mult decât libertatea sau viața. Acest lucru nu se putea schimba și dacă nu voi avea copil anul acesta voi muri. Am spus din 84 și am avut mereu dreptate. Societatea mi-a furat toți banii atâția ani și ar fi datoare să îmi dea înapoi măcar la nivelul salariului minim pe economie (deși eu cred că am avut valoare umană mai mare) pentru toți acești ani în care nu m-au lăsat să muncesc, ca să îmi pot crește copilul. Să ne întoarcem la oile noastre. Acești porci mi-au explicat clar ( nu este invenția mea) că ei m-au sacrificat și au făcut lumea să creadă că eu sunt nebună pentru ca ei să poată păcăli și conduce mai bine proștii ca pe niște turme, pentru ca să poată să comită orice crimă la adăpostul minciunii și folosindu-mă pe mine ca țap ispășitor. Știu că pare apocaliptic și incredibil, dar e adevărat. Există niște realități clare, nu le mai enumăr. La urma urmelor, se zice că până și ororile hitleriste ( a căror cauză sau scop nu le cunosc) au crescut tot prin manipularea sistemului social în același mod. Și ei sunt în stare de orice, sunt desensibilizați față de frumos, bine sau dreptate și nu au respect defel pentru ființa umană. Eu am fost mereu trează și lucidă, dar ei au zis clar că au păcălit lumea că sunt nebună și că proștii chiar cred că tot ce spun eu e aiureală sau minciună, că niciodată eu nu voi avea cuvânt în societate. În aceeași ordine de idei pare logic că alți idioți cred că unele fapte clare prezentate de mine în povestea vieții mele ar fi doar invenții ale altora, fiindcă în modul acesta ei voiau să mă « aranjeze ». Ei cred numai fiindcă așa li s-a spus, adică nu au discernământ și nu respectă « nebunii » cum am fost eu, fiindcă pentru ei nebunii nu merită respect din principiu. Nebunii sunt sclavi torturați mai atroce decât sclavii reali de odinioară, și ca și atunci omorâți fără niciun drept și fără ca stăpânii să recunoască adevărul. Repet, pentru ei e un lucru șitu că unii au rolul să aranjeze « nebuni » pentru așa zisa liniște, adică adormire a societății, și toți știu că nebunilor li se toarnă minciuni în cap ca să fie aranjați. V-ați gândit vreodată că poate nu e așa ? V-ați gândit vreodată că poate tot ce am povestit eu putea fi dovedit și a fost adevărul curat ? Și nu am spus niciodaăt aberații sau lucruri ilogice. Legat de cele de mai sus vă dau un exemplu, care pare scos din teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco. Acest autor într-adevăr a spus lucrurilor pe nume și a arătat clar adevărul despre crimele insituționalizate ale societății, dar și alții la fel, poate nu la fel de caustic și evident. Unul dintre porcii care a intrat pe mintea mea mi-a mărturisit că eu sunt a nu știu câta femeie pe care o omoară. Am uitat cifra și voiam să trăiesc, încă mai speram să învingă binele în fața răului. Dar a spus în așa fel încât părea adevărat. După mai mulți ani încă țineam minte acel lucru și am întrebat eu parcă porcul, poate că era același, și el mi-a spus din nou aceeași cifră....din păcate nu am notat într-un caiet toată povestea. Acum vă spun curat : nu există dovezi certe despre acele crime mărturisite pe mintea mea de un porc, dar cel puțin se ridică un semn de întrebare în mod normal. În afară de acest lucru, tot ce am scris în cele de mai sus, (întreaga scrisoare), e absolut clar și adevărat și e absolut clar că am fost mereu om normal. Și pot să vă spun cu certitudine că ei sunt cu adevărat criminali înrăiți...mare parte din cei care m-au lovit direct de-a lungul vieții, nu numai cei care au venit telepatic peste gândurile mele. Doar că voi nu credeți pentru că eu sunt așa zis nebună și pentru că crimele lor sunt prea monstruoase și credeți că eu aș delira. Pe mine m-au masacrat monstruos, dar nu sunt singura. Dacă nu vor fi adevărul deplin și dreptatea implorate din 84, dacă nu voi avea copil desigur mă omor, dar față de alte sinucideri, aceasta e o crimă mai monstruoasă. Încă o dată, acum chiar finalul acestei scrisori. După moartea tatei acum 9 ani în 2005 am fost masacrată, torturată, măcelărită mult mai mult ca înainte, din ce în ce mai mult an după an, în completă sărăcie și completă izolare. Și oamenii nu vor să îmi dea măcar un leu de pomană, se comportă ca și cum vor să mor de foame, după tot ce au făcut, după toate că am fost un om perfect. Se poate observa cu claritate că am fost un om perfect în cele mai mici detalii și că nu am avut absolut nicio greșeală, dar ei tot m-au masacrat sexual și cerebral încontinuu. În 2006-2007 eram suplă și mlădioasă, destul de frumoasă la trup și la chip, făceam singură curat în casă de două ori pe săptămână, făceam baie cu ușurință o dată pe săptămână, găteam mâncare, ascultam muzică clasică, coseam un goblen din când în când, etc. Totul era acompaniat de o imensă pace sufletească, de liniște și calm și adevărată iubire față de oameni. Absolut sigur a fost așa, există încă toate dovezile. Repet, nu am greșit nimic, nici cât negru sub umghie, dar ei tot m-au măcelărit. Și nu greșiesm nici înainte de 2005 și fusesem torturată monstruos efectiv din 84 dar rămăsesem un om bun și era perfecțiunea în 2007. Ei spun mereu că trebuie să mă omoare și să ascundă adevărul fiindcă eu am pierdut totul. Și de aceea nu am dreptul să muncesc sau să am alt drept pe lumea asta, fiindcă, chipurile am pierdut totul în 2005. Dar nu au dreptate. Atunci, în 2005, un post de radio FM, respectiv Radio Europa m-a convins întrutotul că ei mă vor ajuta, fiindcă fusesem torturată încontinuu timp de 21 de ani. Oricine în locul meu ar fi gândit la fel, fiindcă absolut clar nu greșiesm nimic din 84 încoace și fusesem închisă și torturată încontinuu, dșei am fost mereu la fel și totodată un om absolut normal. Þin minte totul, nu am uitat nimic. În mod normal atunci am crezut, exact așa cum sugerau cei de la radio, că mulți oameni din țara mea, și încă și alții pe care ei îi puteau coopta, doresc să mă ajute și doresc să mă elibereze, fiindcă toți știu că am fost un om fără pată, chinuită sadic o viață întreagă. Până atunci trecuseră 21 de ani de tortură continuă. Dar de fpat acel post de radio voia să mă distrugă și mai mult. Deci eu nu am pierdut nimic, ei mi-au luat cu forța !! Însă cei care mă chinuie de moarte încontinuu din 2005 încoace, deși eu nu am mai avut absolut nicio greșeală și nimeni nu m-a mai păcălit, ei nu au dreptate că trebuiau să mă omoare fiindcă în 2005 am pierdut totul. Rămăsesem un om perfect și aveam numai 34 de ani, și eram pe deplin dornică de muncă și de lectură, aveam o pace sufletească perfectă și puteam recupera orice mi-ar fi furat ceilalți în numai câțiva ani. Nu avusesem nicio vină. Acesta e adevărul, nu ceea ce spun ei, nu aveau nicun motiv să mă tortureze zi și noapte din 2005 încoace. Eu am fost un om absolut normal, fără nicio greșeală de gândire sau de comportament și cu sentimente foarte frumoase față de oameni, absolut zi de zi și din 2005 încoace, și la fel și înainte. Bineînțeles nu îi pot iubi pe cei răi și nici nedreptatea. Repet, am fost perfețiunea ca om și binele absolut față de ceilalți. De ce nu vreți să fie adevărul din 1984 încoace și prin acest lucru și multă violență și torturi zi de zi îmi dați moartea? Trebuie să fie adevărul complet și dreptatea și să am copil, am implorat din 84 și absolut niciodată nu am fost nebună sau proastă sau rea. Nu a existat nimic rău în viața mea și am fost conștientă de tot adevărul torturilor asupra mea încontinuu din 84 și nu am uitat nimic. Și după toate că am fost mereu lucidă și un om absolut bun și perfect, tot mă omorâți.. Până și un om prost poate vedea cum am fost în ultimele două săptămâni: calmă, bună și cu gânduri frumoase de fapt, lucidă și fără să delirez, etc. Răul a fost numai din cauza altora, nimic din partea mea. Și pe de altă parte se poate vedea că am fost încontinuu torturată în ultimele săptămâni, așa cum am povestit. Având în vedere acest lucru, până și un prost își poate da seama că așa am fost încontinuu în ultimii ani de tortură oribilă după moartea tatei, deși nu am greșit nimic și am fost mereu aceeași. Mai mult decât atât, este aproape clar că nu mint și că nu am greșit nimic nici înainte de 2005, când torturile și închisoarea au fost la fel de oribile încă din 1984. Eu am fost doar un om perfect normal și inteligent din 1984. Fără greșeli sau păcate. Ei spun că au inventat numai minciuni despre mine, eu nu înțeleg la ce le folosește moartea mea. Azi, 12 septembrie 2014. Am ieșit după masa pe stradă, fiindcă toată dimineața am dormit fiindcă m-au chinuit mult de tot ieri și noaptea trecută. Era din nou ambuscadă de mașini pe stradă, ca să mă lovească pe mine, nu știu în de fapt în ce scop. Jur, acest lucru s-a întâmplat de vreo 40-50 de ori cel puțin în ultmii ani, adică din 2005 încoace, deși eu nu am greșit absolut nimic și am fost mereu un om normal. Repet, nici în povestea aceea cu radioul din 2005 nu am greșit de fapt, iar după acea poveste nici nu mai au ce inventa, absolut întreaga mea viață, zi după zi, a fost doar binele și adevărul și chiar perfecțiunea față de ceilalți. Dar azi era iar aglomerație de mașini, după care în general mi se face rău în corp și la inimă, după toate că m-au chinuit încontinuu și pe alte planuri și nu mai am energie. Este înfiorător pentru un om singur să se vadă înghițit fără nicio vină de o mare de mașini, înghesuite între două semafoare, coadă lungă de sute de metri...nici nu vă dați seama cât suferă corpul omului atacat de ei așa... Unul intre pietoni striga, când trecea pe lângă mine : « Grăsime ! Grăsime afumată ! », eventual să mă simt eu vizată fiindcă m-au îngrășat enorm și aproape că m-au obligat să fumez. Mi s-a mai întâmplat de mii de ori, acest gen de « urmărire » a vieții mele a început din 1988. Când am fost suplă în 89-90 sau în 2006-2007, când nici nu fumam, atunci ei m-au chinuit dublu poate față de acum. Efectiv viața mea a fost un exemplu de virtute, pace interioară și calm și bunătate față de oameni, pe care i-am respectat mult. Am fost mereu delicată, gingașă fără prefăcătorie, așa cum sunt și unele poezii ale mele și totuși oamenii mi-au răspuns numai cu violență. M-am purtat frumos mereu chiar și cu maică-mea, după toate că mă batjocorea și mă tortura zi de zi. Acum nu mai pot și îmi dau seama că normal ar fi să fie separată legal de mine și să nu o mai văd fiindcă eu am fost mereu un om normal și bun și nu am greșit nimic. Unii zic că « oamenii nu te plac Cristina », dar nu văd de ce și de ce mă omoară efectiv. 13 septembrie 2014. Iar au început porcii să mă scuipe în mod abject. Un om scârbos spune "decât o regină nebună...". Nu sunt nebună să mă cred regină, am fost totuși un om perfect normal întreaga viață, am fost inteligentă și un om foarte bun în același timp, chiar dacă nu am nici ce mânca și am fost izolată cu forța. Ei mă omoară în mod concret, obiectiv, nu am niciun fel de probleme psihice și niciodată nu am avut. Întotdeauna am fost conștientă de realitate, întotdeauna am fost exact cum sunt azi(nici nu cred că există așa ceva de fapt, adică oamenii nu sunt nebuni, cei inteligenți cum am fost eu sunt doar futuți, iar ceilalți așa-zis nebuni sunt doar mai proști și chinuiți și ei cerebral cu medicamente sau sau în alt mod, adică parazitați de fapt). Niciodată nu am am avut vreun simptom psihiatric efectiv, adică așa cum e scris în cărți, dar ei numesc halucinații faptul că am fost chinuită sexual de la distanță. Acele aspecte sexuale nu erau deloc "percepții fără obiect" cum definesc unii halucinațiile; se putea observa clar că aveam contracții musculare și alte semne că erau lucruri reale în lumea concretă, nu în fantezia mea, semne care puteau fi înregistrate sau măsurate. Și, desigur, nici nu mă gândeam la aspecte sexuale când se întâmplau acele lucruri. Repet, se poate observa cu precizie că nu am greșit nimic din 2005 încoace, când torturile s-au accentuat. Dar la fel, absolut la fel a fost totul din 84, niciodată nu am greșit, nu am mințit, nu am fost nebună, nu am uitat nimic. Am fost binele absolut, cu sufletul plin de iubire față de oameni și pace și frumos. Nu înțeleg de ce întârzie adevărul. Am fost un om bogat intelectual și cred că meritam să am drepturi depline în societate. Repet, am fost un om de valoare și niciodată nebună, absolut niciodată, nu înțeleg de ce mă distrug ei și mă obligă la moarte în curând. M-au torturat monstruos încontinuu din 84 și eu țin minte totul, chiar am fost un om perfect. M-a sunat iar maică-mea și m-a întrebat cu ipocrizie dacă am nevoie de bani. Și am răspuns nu, fiindcă vă dați seama ce scandaluri monstruoase mi-ar fi făcut dacă spuneam da. Dar, ca întotdeauna, chiar dacă eu voi răbda de foame și dureri în corp (fiindcă sunt grav bolnavă și medicii nu vor să mă ajute) și voi răbda multe alte rele, chiar dacă nu mă voi plânge deloc acelei femei monstruoase, veți vedea în curând dacă nu mă credeți, că maică-mea mă va lovi din nou monstruos și va urla la mine și va găsi sămânță de scandal oricât de prefectă sau calmă sunt eu. Așa a fost mereu din 84. Iar a venit maică-mea la mine cu mâncare. Azi iar a jucat teatru că e o mamă bună și grijulie. După tot ce mi-a făcut din 84 ! Înainte de a pleca a avut grijă să lase o baltă de apă pe jos în baie. Aproape de fiecare dată când vine în vizită face la fel. Nu știu de ce, nu am nici cea mai mică bănuială. Alții iar au intrat peste mintea mea spunând că eu nu înțeleg că milioane de oameni mă urăsc. Vă spun cu certitudine că e imposibil, citiți tot adevărul despre mine și modul pacific și curat în care mi-am trăit viața și veți vedea că e imposibil să mă urască cineva. Am fost mereu sinceră, mereu eu însămi și când pictam acuarele sau desenam și când coseam goblen, și când scriam poezii, etc.Am fost și chinuită și săracă de mică și mi-am păstrat tot sufletul blând și plin de bogății de iubire față de oameni și față de viață. Mereu am fost un om luminos și blând...se poate dovedi prin toate sentimentele mele și gândurile curate. Mereu am fost exact cum sunt azi. Altul iar zice « are dreptate, dar a recunoște adevărul înseamnă a recunoaște că suntem porci ». Cu alte cuvinte îmi vor moartea și mușamalizarea adevărului. Pe de altă parte, nu înțeleg defel ce zice: oare vrea să susțină că dacă aș fi fost nebună cu adevărat ar fi fost normal ca ei să mă maltrateze și să își bată joc mereu de mine ? Doamne, nu are dreptate deloc ! Chiar dacă aș fi fost nebună ei nu aveau dreptul moral să mă măcelărească atât de monstruos, atâția ani. Iar s-a băgat unul peste mine cu ideea « cum poate spune că ea a fost numai blândețe și bine când eu văd numai fiere și venin în ceea ce spune ? » Înseamnă că ori e orb, ori se preface că e prost ca să mă omoare de fapt, ori îi păcălește pe alții în același scop. Nu e niciun strop de fiere sau de venin în ce am scris despre viața mea, chiar dacă scriu în condiții dificile (torturată monstruos, probleme trupești grave, vecini care bubuie și urlă, etc.) Tot ce am scris e doar adevărul curat, obiectiv, și am fost forțată să spun tot adevărul atât prin medicamente înfiorătoare, cât și prin torturi atroce. Între timp am fost mereu blândețe și lumină și speranță și gânduri și sentimente frumoase...citiți textele mele despre sat de exemplu...dacă aveți minte vă puteți da seama că omul nu se schimbă în fața calomniei și infamiei altora...am fost perfect de bună și cuminte am fost un om foarte constant și ei tot loveau, exact așa cum am povestit, fără niciun fel de fiere sau venin din partea mea. Și dacă tăceam, repet, tot mă loveau de moarte. Ce naiba, ați înnebunit cu toții ?! 14 septembrie 2014. Iar au intrat unii peste mine cu ideea "i-au îndobitocit pe toți". Adică vor să spună că omaenii sunt îndobitociți legat de viața mea normală și curată întotdeauna. Apoi adaugă la persoana a IIa "V-au îndobitocit pe toți". Trebuie să recunosc că are dreptate. Oamenii par îndobitociți legat de aceste crime monstruoase asupra mea încă din 84, nimeni nu vrea dreptate și adevăr. Am găsit ieri pe internet un grup intitulat Respect Aura Ion, ca și cum românii ar avea cât de cât respect față de ideea de adevăr și drepturile omului și dreptate, etc. Atunci de ce pe mine mă omoară? Tot ce am povestit e adevărul curat și chiar am fost un om de valoare și virtute exemplară. Am fost mereu un om limpede și chiar frumos sufletește. Și, după cum se poate observa clar că am fost perfect normală și fără nicio greșeală din 2005 încoace,iar cei inteligenți și-ar putea da seama că la fel a fost și înainte de 2005, exact din 1984. Pentru numele lui Dumnezeu, dacă aveți idei absurde și criminale că aș fi greșit ceva (de exemplu din 2005) vă rog dați-mi un exemplu. Oricât veți scormoni, nu veți găsi decât binele și adevărul și iubirea față de oameni și totul normal și curat în viața mea. Și mereu grija față de ordine și curățenie în casă (acum m-au chinuit de n-am putut face curat). Și mereu gândul senin și amintirea florilor și cerului curat și respectul față de biserici adevărate, etc. Între timp am fost încontinuu torturată și exclusă și mulți mi-au spus că din cauza faptului că la putere în societate sunt oameni foarte răi și nu îi suportă pe cei cu sufletul curat. Bine, dar chiar în halul ăsta? Tot ce am povestit despre viața mea în prima parte a scrisorii e adevărul curat. Tot ce am povestit în partea a IIa a scrisorii despre modul în care unii mă batjocoresc și ideile lor cu care ei intră pe mintea mea e de asemenea adevărul. Eu nu am inventat nimic și nu sunt paranoică, efectiv toate de mai sus sunt gânduri ale lor despre mine. Nu au legătură cu viața mea și sunt doar atacuri la persoană. Azi noapte, înainte să adorm, au intrat din nou cu ideea că ei mă distrug pe mine și mă forțează să mă omor fiindcă, citez "nu putem face lumea după chipul și asemănarea ta". Exact așa spuneau și acum 6-7 ani. Mai spuneau că eu sunt prea calmă, prea pură, prea bună și de o moralitate prea strictă, astfel încât ar fi o nenorocire ca oamenii să fie ca mine, fiindcă nu ar mai exista progres. Cu alte cuvinte, calitățile mele morale au fost utile pentru ei doar ca să mă poată chinui mai mult timp. Dar, vă rog să priviți adevărul: mereu am fost un om normal și inteligent, nu înțeleg de ce m-au masacrat întreaga viață, inclusiv în ultimii 9 ani încontinuu, în timp ce altor bărbați sau femei din generația mea de exemplu le-au lăsat toate drepturile și puterea în societate ca intelectuali sau în alte profesii, deci i-au lăsat să facă lumea după chipul și asemănarea lor de fapt. Și nu pierdusem nimic, doar ceilalți mi-au furat totul fiind eu în închisoare de la 13 ani. Repet, eram încă tânâră 31-34 ani și puteam recupera totul...de ce mă omoară de fapt? Ora 2 PM, duminică 14 septembrie 2014. Azi am fost în stare să mă spăl pe cap în sfârșit...și am descoperit că sunt infestată cu păduchi. Mai am numai 80 de lei pentru 2 săptămâni și iar trebuie să cheltuiesc bani să cumpăr un șampon medicinal. Mâncărimile de cap au început cam acum 2 săptămâni, dar trupul meu era prea slăbit și în durere și nu am mai putut să mă spăl pe cap; aveam alte mâncărimi, dureri și secreții albastre în zona inghinală, aceste lucruri au dispărut...și acum a apărut această infestare Și ieri am văzut cum porumbelul meu se scarpină insistent cu ciocul în zona gâtului. Mă tem că este totuși o infestare cu păduche uman și că poate pasărea va muri. Nu știu sigur, dar în baie păduchii erau destul de mari. Alți oameni răi pe mintea mea…Acum insinuează că oamenii mă cred pe mine nebună fiindcă am răspuns la salutul vecinilor, familia cu care am avut probleme pe care le-am descris mai înainte în textul “Gura lumii (2)” și în “Gura lumii”. Vecina mai în vârstă nu era adineaori cu copiii ei. Nu am greșit nimic niciodată și nu am fsot niciodată nebună. Să se pună ei în locul meu, să sufere izolați cu forța de la 13 ani, să vadă că nu puteam să dau cu piciorul nimănui și niciunei relații cu alți oameni. Să stea ei în izolare totală aproape 10 ani, după alți 20 de ani în singurătate. Și după aceea să vedem ce mai spun…tot nebună mă vor considera? Numai pentru faptul că am fost mereu deschisă dialogului cu alții? Și în condițiile în care singurul om care mai vorbește cu mine e vipera aia de maică-mea...absolut orice altă relație mi-a fost interzisă și ceilalți m-au părăsit, până și Luiza nu a mai vrut să îmi răspundă la salut, deși nu am greșit nimic. Aduceți-vă aminte că am încercat din răsputeri să scap de maică-mea, așa cum ar fi făcut orice om normal și nevinovat și nu a fost posibil, nici acum câțiva ani, nici înainte întreaga viață. Maică-mea e un monstru, pentru numele lui Dumnezeu...de ce m-au condamnat să nu am altă comunicare sau relație, în afară de cea cu ea? Oricum ei nu mă pot plânge nici de păduchi, fiindcă ar zice numai că sunt nebună, chiar dacă îi arăt păduchii în chiuvetă. Ei nu am putut să îi spun nici lucruri neutre sau bune, darmite să mă plâng de ceva. Este normal ca omul să se și plângă rudelor apropiate dacă are vreun necaz, eu niciodată nu m-am plâns cu intenție rea, dar ea întotdeauna mi-a răspuns agresiv. Întotdeauna, ea deviază discuția de la subiect și răspunde de genul "Dar eu?" sau se face că nu aude și mă obligă să repet tot ce am spus, sau e total insensibilă la lucruri frumoase sau bune și apoi mă acuză că eu doar mă plâng ei. Iar când mă vizitează, în cel mai bun caz, dacă nu face scandal, îmi caută mereu nod în papură. Foarte rar, îmi povestește câte ceva despre ea, de exemplu despre problemele ei cu vecinii, care au inventat că ea e plină de aur și de bani, ceea ce vă asigur că nu e adevărat, nici ea nu are și nu a avut niciodată bani. Azi, 14 septembrie 2014 am reușit în sfârșit să merg la farmacie cu rețeta pentru medicamentul de stomac compensat/ gratuit. Iar am avut ghinion fiindcă rețeta era emisă pe 13, eu nu am știut că expiră într-o lună și am ajuns cu două zile mai târziu, fiindcă se pare că ultima zi era 12 dacă s-a emis pe 13. Farmacista a spus că nu mai poate să îmi dea medicamentul. Dar e groaznic, eu chiar nu am greșit nimic toată viața, și cu adevărat am fost torturată groaznic în ultima lună dar și înainte, fiindcă de aceea ajunsesem la medic pe 13 august. De ce nu au milă, de ce mă omoară ? Nici nu am observat cum a trecut timpul, mă târam de la o zi la alta, fără bani, chinuită oribil și nevinovată. A fost imposibil să merg la farmacie. Nu am cum să am bani să cumpăr medicamente, în curând nu voi mai avea deloc bani (din nou), fiindcă am cumpărat șamponul contra păduchilor și din cauza stresului (izolare, sărăcie, torturi diverse, etc.) mi-am cumpărat o felie de pizza și câteva țigări...Alimentele sunt peste tot foarte scumpe. Mi-am luat două pastile de stomac contra cost. Va trebui să merg din nou la medicul de familie și nici nu știu dacă o voi găsi acolo. Acum înțelegeți oare ?-- din 84 încoace totul a fost la fel în viața mea...mijloacele de transport în oraș sau trenurile întârziau ore în șir și pe vremea lui Ceaușescu și după aceea, birocrația mi-a dat dureri de cap tot timpul de 30 de ani încontinuu, etc. Niciodată nu am greșit, am avut răbdare și gândul curat. Am pomenit numele lui Ceaușescu fiindcă unii veneau peste gândurile mele chiar cu ideea că eu aș fi fost legată în mintea unor nebuni sau idioți sau oameni ciudați de persoana lui Ceaușescu. Am uitat că notez acest lucru. Probabil face parte din paranoia aruncată asupra mea pentru a guverna iluziile politice ale unora, adică de fapt este tot ceea ce deja am explicat în paragraful de la începutul scrisorii care începea cu "singura teorie valabilă ", adică modul în care m-au folosit ca sclavă pentru interesele murdare ale unora. De fapt sunt interese murdare. Eu absolut sigur nu am avut nicio legătură cu politica veche (și evident nici cu cea postdecembristă), eram doar un copil crescut în sărăcie și lipsuri diverse, mereu cea mai săracă din colectivul în care eram, mereu batjocorită și lovită direct din 84, și de părinți și de colegi sau profesori. Repet, am fost crescută să nu îmi placă politica deloc. Am fost mereu cu picioarele pe pământ, inclusiv când am fost la revoluție, dar mersul meu acolo se explică prin torturile suportate ani la rând și valul mulțimii. Nu am discutat cu nimeni poitică niciodată, fiindcă nu am fost nebună niciodată. Nu aveam nicio legătură și niciun interes. Am explicat în detaliu cum a fost în 89 când au murit soții Ceaușescu și că nu am fost nebună și nu am avut niciun amestec în acea execuție. Doar pentru câteva secunde mi-am pierdut conștiența și am urlat "moarte" cum făceau și ceilalți, dar acest lucru se explică prin surmenaj și forța hipnotică a maselor (populației) asupra omului singur. Am suferit neplăceri legate de fostul regim, dar unii oameni îmi scot ochii că eu aveam ce mânca și ei nu. Înainte de 84 era mâncare și în magazine, după 84 a început să dispară totul treptat, odată cu accentuarea torturilor asupra mea, dar toți cei pe care i-am întâlnit spuneau că se descurcă "pe sub mână". În afară de mâncare, (care unoeri apărea miraculos unde nu te așteptai) eu nu am avut niciun alt avantaj față de alți copii-- nu aveam bani ca alții, nu aveam haine la fel ca înainte de 84, etc. Părinții mei nu aveau legătură cu politica, doar că mama lucra la o mică ambasadă. Părinții mei nu comunicau nimic cu mine, darmite politică. O singură dată după 89, jur că nu mai mult de o dată, tatăl meu m-a șocat puțin fiindcă s-a uitat foarte urât la mine, fără legătură cu sentimentele sau cuvintele mele și a spus: "Ei cred că Ceaușescu e prost. Ceaușescu nu e prost deloc." Deoarece tatăl meu mă împroșca cu mii și mii de aspecte "paranoice", legate de mii și mii de lucruri -- religie, cutremure, literatură, psihiatrie, genialitate, sexualitate etc, etc. eu nici nu am dat importanță acelor cuvinte, singurele legate de Ceaușescu între mine și alții, în afară de vorbele unei foste colege, singura mea relație mai apropiată: "Ce ai face Cristina dacă te-ai întâlni de-odată cu Ceaușescu?". Jur pe tot ce e mai sfânt că altceva nu a mai existat în viața mea legat de acel personaj. Și chiar acum a intrat un alt porc peste mine cu ideea "sentința e irevocabilă, Cristina" Dar eu efectiv nu am greșit și nici păcătuit nimic o viață întreagă. Apoi "nu putem să îți lăsăm viața că ar însemna să întoarcem lumea pe dos". Adică eu trebuie să mor în chinuri, păduchi și ura ciudată a unor nebuni zi de zi, izolare totală, foame de atâția ani, minciuna tuturor, lipsă de medicamente pentru cancerul sau boala asta gravă, lipsa drepturilor omului pentru mine din 84, lipsă de toate, etc. fiindcă altfel, spun acești monștri, dacă tu Cristina ai avea drepturi lumea s-ar întoarce pe dos. Bine, dar e complet absurd. Tot ce am povestit e adevărul curat, deci lumea ESTE pe dos… exact ca în operele artistice care ilustrează acest lucru… Am uitat să notez o singură “teorie” care ar explica și ea martiriul și moartea mea. Este posibil, dar nu e cert… unii mi-au sugerat că aș fi fost într-un program de eugenie al fostului regim, fiindcă eu am primit un diagnostic de hipotiroidie în adolescență...aș putea povesti în detaliu pățaniile mele ciudate cu medici în vremea aceea, dar nu cred că are rost aici. Pot să mai adaug încă o concluzie. Eu nu am fost niciodată nebună, proastă sau rea, cred că oricine poate vedea acest lucru. În același timp eu am trăit și am gândit mereu curat și nu am dat nimănui motive să creadă că eu aș avea vreo legătură cât de mică cu nebunia unora legat de Ceaușescu, darmite să îi fac pe unii să creadă știu eu ce aberații că eu aș fi nebună sau că aș fi avut legătură cu Ceaușescu. Vă dau câteva exemple: în familia mea mama părea a fi capul răutăților și tata părea a fi în apărare. Eu am încercat să fac pace între ei fiindcă eram copil bun și cu încredere că iubirea e mai puternică ca ura (încă mai cred și acum). Atunci ambii părinți și-au redirecționat ura și violența asupra mea. Exact la fel și societatea. Adică înainte de 84, când mergeam cu mama la cumpărături (și ea era de obicei plină de nervi și mă urechea fără motiv, spunea mereu că nu suportă aglomerația), unii oameni de pe stradă o apostrofau pe maică-mea că ar fi țață sau țoapă, sau altfel de vacă. Chiar și după 84, de fiecare dată când mergeam cu mama la vreun spectacol, lumea din spatele nostru o lua la rost pe mama, ca și cum vedeau în ea ceva rău, deci marginalizarea socială din cauza sărăciei de fapt (sau mediului social defavorizat) era evidentă. După 89 ei au transferat agresivitatea asupra mea și s-au purtat la fel cu mine, inclusiv la spectacole, cum făceau cu mama înainte. Deci se poate vedea clar că nici eu, nici mama mea nu aveam legătură cu politica sau cu Ceaușescu, fiindcă nimeni nu ne respecta defel și nu aveam nicidecum vreo « putere » ocultă în societate. Pot da multe alte exemple, toate sunt adevărate și dinainte și de după 89. De exemplu după ce am rămas fără picior și intram ca studentă la spitalul municipal/ universitar/ de urgență – femeile de serviciu mă lătrau oarecum agresiv, după care liftiera spunea, în condițiile în care eu eram oricum chinuită trupește ca întotdeauna, « noi suntem de vină că am adus Soarele prea aproape de Pământ ». Și astfel îmi vorbeau mereu unii în mod direct, alții prin astfel de vorbe în jurul meu. Ce naiba de legătură vedeți cu politica ? Tot ce am povestit e adevărul, nu am delirat niciodată. Sincer, nici nu cred de fapt că oamenii sunt așa "nebuni" cum sugerează unii, încât să creadă că eu aș avea vreo legătură cu politica. Sincer nu înțeleg cum pot ei să omoare cu zâmbetul pe buze un om nevinovat și bun cum am fost eu, nu înțeleg de ce întârzie adevărul și dreptatea implorate de mine din 84. E normal că vreau să trăiesc, nu am apucat viață deloc. Chiar acum au intrat din nou în gândurile mele cu ideea că "e adevărat că are dreptate, dar noi nu putem să ne permitem să...(nu se înțelege ce) ...pentru o nebună". Nu voi mai scrie nimci din ce se mai întâmplă, în această scrisoare...sunt oameni foarte răi și voi ceilalți sunteți complici cu ei. Atât. Încă o dată totuși adevărul. Azi 15 septembrie 2014. De ce mă omorâți ? Am fost totuși un om perfect și mi-am cerut, firesc, dreptul la viață din 84, decând au început să mă tortureze. De atunci nu s-au oprit. Au inventat că sunt nebună grav, când de fapt nu am mințit niciodată, nu am avut delir și nici interpretativitate și niciun alt simptom. Azi era din nou maree de mașini și oameni pe stradă. Am găsit azi dimineață în geantă singura mea pereche de ochelari de soare rupți. Desigur nu am bani de alții. În afară de izolarea completă de mulți ani, de fapt din 84, nu din vina mea, nu am bani nici de mâncare de atâția ani. Acum iar sunt fără niciun leu două săptămâni. Este real și că am păduchi, poate indirect sau direct tot din cauza celor care îmi vor moartea. Este real că îmi dispar lucruri din casă și că în mod misterios ușa dulapului se deschide periodic, deși o închid de două ori. Este real că am simptome trupești, nu psihice, grave, pe care de fapt medicii nu le tratează. Iar oamenii aceia răi m-au invadat cu minciuni, ca și cum eu aș fi delirat, atât aberații că aș fi nebună, cât și idei absurde că m-aș fi gândit la politică. Tot la fel au intrat peste mine cu idei aberante despre nu știu ce curvă sau țigancă sau vrăjitoare, ca și cum eu m-aș fi crezut sau ei ar fi crezut că sunt curvă, țigancă sau vrăjitoare. Nu e adevărat, am fost un om inteligent și nici nu îmi vine să cred că oamenii cred răul sau aberații despre mine. De atâția ani abia am cu ce să mă îmbrac, iar dacă vine frigul chiar nu voi avea deloc, numai dacă slăbesc (ceea ce încă sper) voi încăpea în singura mea pereche de blugi vechi și peticiți de mulți ani. Am avut totuși norocul azi să pot merge la medicul de familie și să iau altă rețetă pentru medicamente de stomac, dar a trebuit să plătesc 3 lei și treizeci de bani. Cel puțin stomacul poate nu mă va mai durea. Iar intră niște oameni răi peste mine cu ideea că eu nu am dreptate. Adevărul e ca am avut mereu dreptate, nu doar acum. E trist, nu înțeleg de ce nu există milă. Am ieșit până la supermarket să îmi cumpăr o pâine și trei țigări din ultimii bani. La ducere o persoană din bloc m-a salutat. La întoarcere m-am intersectat cu vecina de deasupra, care ducea în brațe povară dulce de copilaș. Vecinii au făcut mulți copii în blocul în care stau în ultimii 7 ani. Vecina de deasupra nu m-a salutat niciodată, nu înțeleg de ce, eu nu am gândit nimic rău niciodată. Chiar și când a venit la mine în apartament findcă aveam inundație la bucătărie și precis nu era din cauza mea, dar ea nici nu se uita la mine, îl privea numai pe și vorbea numai cu administratorul. Am câte o pată pe tavan în ambele camere datorită lor. În același moment iar s-a băgat unul pe mine cu ideea că "asta crede că toate necazurile ei sunt din cauza ta". Apoi altul a zis "idioata". Apoi, altul sau același, exact cum au făcut în urmă cu un an-doi: "ea nu înțelege că ea trebuie să moară ca să trăim noi?!" Iar altul "pierdem totul". Și altul iar latră "nu are dreptate" periodic. Și altul iar zice "noi am încercat să le explicăm oamenilor, dar ei pentru ei tu ești o scroafă care și-a trădat poporul". Este complet absurd, mereu mi-am iubit țara enorm și nu am trădat pe nimeni de mică deși am fost foarte săracă și chinuită. Iar peste toată grămada de gunoi trece unul ca un fluture cu aripile mânjite, spunând: "o să o am pe conștiință toată viața". Dacă așa e, atunci de ce mă omoară?! De ce nu vor să fie adevărul și dreptatea și preferă să mă aibă pe conștiință? La ce popor se referă? Ce am trădat și când? Este imposibil să trădezi ceva cu care nu ai legătură, respectiv oamenii păcătoși și mincinoși. Eu nu am avut parte decât de închisoare și tortură din 84, am văzut cum colegele și colegii mei, chiar dacă erau agresivi și mă batjocoreau (unii) ajungeau profesori universitari sau alte categorii sus-puse, în țară sau în străinătate. Am impresia că în străinătate ajungeau cei mai onești (nu toți) ca și cum era un fel de brain drain selecitv. Eu nu am avut nicio șansă. Nici să fiu femeie de serviciu, fiindcă asta am fost la ultimul meu serviciu și acolo m-au obligat, prin multe abuzuri, să îmi dau demisia. Este exact cum spunea tata când eram tânără: "ești un gunoi social. Nu meriți să fii nici măturătoare de stradă." Și nu era așa. Puteți să îmi spuneți ce s-a întâmplat? 16 septembrie 2014. Iar a venit scârnăvia de maică-mea la mine în vizită. Unii spuneau "Maică-ta este una dintre cele mai mari jigodii pe care le-a avut pământul românesc, dar nu se poate face nimic." "Tu ai fost un om prea bun". Bine dar de ce îmi vreți moartea și nu vreți să fie adevărul și dreptatea din 1984 încoace? Nu am fost niciodată nebună, am fost mereu un om gingaș și pur, binele și lumina zemoase și curate. Absolut sigur aș fi adus numai fericire oamenilor și familiei mele, fiindcă meritam să am o familie a mea și copilul meu. Nu înțeleg de ce îmi vreți moartea acum, când trebuie să am copil și aă fie dreptate, cum am implorat din 84. Și nașu o numea pe mama jigodie și avea dreptate. Și mamaia îmi spunea adevărul despre ea în copilărie, dar îmi lăsase speranța că prin răbdare și iubire voi reuși să plec de acasă...Sufletul încă mi-e plin de lumină și adevăr, inima de frumusețe și drag de țară... Nu am fost niciodată nebună, eu nu am greșit nimic întreaga viață și țin minte tot ce mi-a făcut scroafa de maică-mea. Azi de exemplu, cum s-a întâmplat de zeci de mii de ori și v-am explicat totul de mii de ori, scârba mi-a făcut un fel de scandal, adică mi-a vorbit agresiv și acuzator, pe un ton foarte urât, care ți se bagă ca un cuțit în creier, timp de vreo 20 de minute, după care, ca întotdeauna în astfel de cazuri, s-a liniștit brusc și a devenit numai lapte și miere, cum face mereu ca să te apuce greața și mai tare. Fiindcă ea vrea să spună: uite, îmi bat joc de tine și mă prefac cum vreau eu de 30 ani, fiindcă eu sunt "superioară" și am dreptul să te omor. Așa a fost mereu, deși eu am avut răbdare și nu am greșit nimic și țin minte totul...exact din 1984. Eu am fost totuși un om frumos (și încă sunt) , de ce ați vrut să o lăsați pe jigodie să mă omoare, am fost numai binele...niciodată nu am fost nebună, nici măcar o dată, implor încă o dată lumea întreagă, nu doar țara mea, de ce vreți să fiți complici la infanticid așa groaznic, de ce lui maică-mea i-ați dat totul o viață întreagă și pe mine m-ați torturat încontinuu? De ce medicul de familie, după un calvar de 30 de ani fără greșeală din partea mea, îmi sugerează să mă mut cu scroafa (dacă mă plâng de sărăcie și singurătate)? Deci toți îmi vor moartea. Cum nu veți găsi o greșeală în ultimii 9 ani, nu veți găsi nici înainte de 2005 în viața mea, e adevărul. Iar alții, din nou: "ne-au păcălit pe toți proasto!" Nu sunt deloc proastă, nu știu cine sunt toți și cine i-a păcălit. Dar consider că omul nu are scuză să fie criminal sau să ascundă adevărul dacă a fost păcălit. Vreau să trăiesc din 84, cer de atunci drepturi și adevărul, am dreptate absolută. Și din nou unul repetă stereotip: “La loc comanda!” 17 septembrie 2014. Iar a apărut în calea mea vecina aceea care mi-a făcut scandal și m-a împroșcat urât cu insulte și înjurături, deși nu am avut nicio vină, cum am povestit în Gura lumii și Gura lumii (2). Totuși eu am salutat-o și azi nu mi-a mai făcut scandal. Dar acum îmi pare rău, probabil că ea nu poate înțelege iertarea și gândul bun. De fapt acum am greșit, nu trebuia să o salut! Îmi pare sincer foarte rău, eram amețită după pastilele psihiatrice, abia trezită din somn. Și astfel am acționat impulsiv, conform sentimentelor frumoase față de oameni. Dar ei nu pot înțelege asta. Dacă va mai apărea în calea mea nu o voi mai saluta niciodată. Și din nou unii îmi sugerează că eu trebuie să mor și ei trebuie să mușamalizeze tot adevărul despre mine, fiindcă altfel ar fi un scandal prea mare. Eu nu înțeleg ce fel de scandal, fiindcă timp de 30 de ani am spus tot adevărul încontinuu, nu am greșit nimic și nu am fost niciodată nebună. Deci cine să se certe cu cine, din moment ce tot adevărul și dreptatea sunt de partea mea? Ei zic că tocmai de aceea ar fi scandal, fiindcă nu am greșit absolut nimic și toți sunt vinovați și nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea legat de masacrul vieții mele nevinovate și normale. Unii de asemnea îmi sugerează că nu am cancer, deși am simptome groaznice, și că adevărul e că ei m-au otrăvit ca să scape de mine, ca să nu mă dezvolt intelectual și ca personalitate în societate, sau ca viitoare mamă și soție, fiindcă eram tânără și aveam 31 sau 34 de ani, deci puteam recupera ușor în câțiva ani tot ce mi-au furat ei, fiindcă eu de fapt nu am pierdut nimic, doar ei mi-au furat, eu fiind un om perfect normal și atunci ei, fiindcă nu mă suportă, au hotărât să mă otrăvească pentru a fi siguri de moartea mea și mușamalizarea adevărului. Și că tot de aceea mi-au dat păduchi, ca să mă scarpin, ceea ce duce la o stare intelectuală foarte proastă, fiindcă scărpinatul înseamnă pierdere de energie. Bine, voi muri în curând, așa cum voi toți ați vrut timp de 30 de ani.