Cristina M Moldoveanu

la ora rugăciunii de seară cerșetorul plânge cu pumnii în zid lovește cu palma trage iedera ca pe o sfoară de clopot de câte ori Doamne ți-am întors și obrazul celălalt și am tăcut și Tu

Nimeni nu mai ascultă cântece precum acesta în prezent. Eu aveam abia 14-15 ani când am ascultat prima oară colecția de melodii a tatei, înregistrate pe casete BASF germane. Acest cântec de mai jos

Ne aflăm în anul 2222,6485110..., număr irațional, fiindcă și copiii din școala preliminară știu că nici timpul nu se măsoară exact, fiindcă procesele senzoriale ale omului încă pot fi

pe atunci soarele curgea ca mălaiul măcinat proaspăt la scocul morii galben era chiar și iarna când îl apăsam cu degetul mare ca pe un bumb neîncheiat la piept tăiam greu cărare cu bâta

dimineața umbra mea sărind zidul de cărămidă printre flori albe de volbură ceașca de cafea a mamei pictată în mâinile ei palide și moi ora trece ca o umbră ușoară peste ridurile pendulei vechi totuși

când se face toamnă înmoi îndelung biscuitul în cafeaua cu lapte și ascult cum se umflă cu brațele amorțind până la coate în colțul meu tremur ca lingurița de argint verde pe margine

de ce dracu unii spun așa ușor cum ai spune pâine sau apă că te-au futut ce dracu înseamnă asta mă întrebam cu ochii muți de mirare până am împlinit optsprezece ani tata nu zicea niciodată

în lumea unei femei singure fiecare crăpătură din perete este un junghi intercostal pașii vecinilor o apasă pe piept când respiră dacă mișună șobolani în subsol o trec fiori reci pe

Bărcuțe doar, bărcuțe de hârtie, Din câte-un suflet pustiit avan, Plutesc cuvintele de jucărie Cu pixul scrise doar din an în an. Bieți oameni – visul ni-l ascundem printre slove, Cu scrisul

Am ochii foarte triști și mîinile foarte albe. Copilul meu se va naște fericit. Peste pîinea pămîntului va cădea ștergarul cerului, botezul fiului meu între oamenii care ca și mine iubesc munca

Este clar ca lumina zilei că Prometeu a fost pedepsit de zei mai înainte ca focul să fie dăruit oamenilor, eventual chiar de sine însuși. În aceeași ordine de idei este evident că sărăcia și

pe lângă spinii de trandafir dimineața primul fluture alb diminețile sunt tot mai grele în presiune atmosferică precum hainele vagabondului pe masa de disecție într-o facultate de stat

Bătrânul ridică din umeri așa precum coasta dealului înfoaie doi-trei meri și mărăcini. Plantația de iarbă mare și cu scai se întrerupe brusc unde se cască o râpă, asemenea unor buze deschise puțin,

nimic, răspunse cineva deși nu întrebam nimic în vântul albastru al dimineții două libelule înainte să dispară umbra lor înghițită de umbra unei păsări doar ele două și spațiul

“all good people read good books/ now your conscience is clear” cineva spunea că sunt nebună nu are legătură cu poezia mea că atâția artiști de valoare au fost săraci sau părăsiți de prieteni

după ultimul cutremur un șoim s-a cuibărit sub tâmpla mea pasărea vânează în zori în timp ce încă dorm neîmblânzită de brațul bărbatului cu mănușă din piele de ied am ucis zmeii din vise și

Femeia mea e frumoasă și-și îndoaie capul ușor precum crinul de sticlă al veiozei aprinse pe noptieră, e așa frumoasă de parcă au pictat-o rafaeliții ca madonă cu cămașă cusută cu borangic

dincolo de pomii din jurul casei era lumină mai multă dar mie îmi ajungea soarele din ochii bunicii tăiam cu cuțitul capișonul oului fiert învârteam împreună în miezul acela auriu cu lingurița

singură și vie trebuie să înghit dispreț râsete sau ocară mă simt mică mă simt la înălțime cu toată muzica din lume lipită de mine ca uleiul în discoteca de lângă benzinărie nu pot

e paștele și oamenii se simt creștinați lumea păgână s-a mutat într-o carte nouă e primăvară în toată legea dar tot ne învârtim în jurul fenomenelor cosmice riturilor fertilității schimbării

în țara fără curcubeie eram copil fiindcă era lumină multă ședeam pe un scăunel ca o ciupercă citeam despre castele și zâne din cărți cu coperți verzi și din ochiul de geam deschis spre livadă

Ale tinereții valuri...cum spunea unul dintre bătrânii mei. Câteodată valurile mușcă din digul cu stabilopozi mai năvalnic, mai amarnic, și bietul om încearcă din răsputeri să își păstreze cel puțin

mă curăț de demoni și conjurații ca după vărsătură hai cuțât cuțât cuțât de trei ori te-am ascuțât custură veche cu lut uscat galben pe ea mi-e sufletul bunii și străbunii mei scot buruienile mă