Poezie
Regasire
1 min lectură·
Mediu
Tu?
Un vis
de bine
de frumos,
de absolut.
Eu?
O nefiinta
imbracata
in hainele
sensibilitatii.
Visez.
Tu esti visul meu.
Zidurile infinitului
se inalta intre noi,
dar existenta mea
este zidita
pe speranta
de a te reintalni.
In ochii tai
vad doar liniste,
implinire,
pentru suflet
si pentru corp.
Cine esti tu?
Daimon-ul interior
despre care
vorbea Socrate?
Ideea iubirii absolute
a carei copie fidela
este acest sentiment
care ne mistuie?
Ani de cautari,
aspiratii spre imposibil
lipsite de sens...
S-a schimbat ceva.
Pentru totdeauna.
Vei fi mereu
visul meu de neatins,
ca un stupefiant
de care sufletul meu
este dependent deja.
E posibil oare
sa gandesc inca
in limitele normalului,
cand toata fiinta mea
doreste acel ceva
ce nu poate atinge?
Ce sentiment ciudat...
Parca am fi trait
o eternitate impreuna...
Limitele constiintei mele
sunt invadate
de pasiuni ascunse.
Este oare nebunie?
Sau numai o regasire
a ceea ce sufletul meu
a lasat in urma
cand a venit pe pamant?
O laguna albastra
in care ma pierd,
in care ne pierdem amandoi.
Este paradisul,cred.
Acesta sa fie
marele secret
al omenirii?
Dumnezeu
a pedepsit omul
sa aspire mereu
spre ceea ce a pierdut
comitand GRESEALA?
002844
0