Am nevoie de sânge
Când Þi-ai întors fața de la mine, Doamne, că nu mai simt nimic decât frică nu mai trăiesc viața mă trăiește ea pe mine mă duce unde fumează medicii în urgențe sunt porumbei în jur dar și
0
0
Prin ochii copiilor
Am lipici. Categoric, am lipici la copii. Se întind spre mine cu mânuțe moi, parcă fără oase, cu ochii deschiși senin, cu bula lui Bichat întreagă din obrăjori. Nu contează că sunt mare, că îmi spun
0
1
Prin ochii copiilor
Fetița îmi făcea cu mâna. Era mereu acolo, la aceeași fereastră deschisă spre lume, o vedeam în fiecare dimineață. Bine, recunosc, nu mă simpatiza pe mine în mod deosebit, făcea cu mâna tuturor
0
1
Toate cele 3 jurnale sunt incarcate
