Poezie
Iar
1 min lectură·
Mediu
Toamna iar se lasă așteptată,
Am nevoie de frunzele uscate,
De liniștea asurzitoare, de ploaia purtată,
Vreau să te uit, să șterg ale tale păcate.
Scriu neîncetat și tot nu mă ajută,
Ani au trecut, dar încă mi-ești generic,
Pentru că iubirea ta era singura valută,
S-a dus în al meu prieten, întuneric.
Mereu am crezut în ele, cuvinte,
Că vor fi călăuzitoare în a mea luptă,
Le-am pus în scris, aproape sfinte,
Era hărăzit, dar mreaja încă nu e ruptă.
00556
0