Poezie

Rupere

1 min lectură·25 iulie 2011

Mediu

Îmi storc cuvintele să scap de amintiri și vise,

Mă-ntorc cu spatele și fug spre lumi ce-s interzise,

Îmi iau doar steagul alb de pace, de-atâta am nevoie -

Mă rup de voi ce ați rămas doar șoapte în istorie.

Iau mâna dreaptă și-o apăs pe pieptul ce-nca știe

Să deseneze-n linii mari povești ce or să fie,

Apăs cu degetul pe rană să văd de încă doare

Și apoi plec... Mă rup de voi, grăbit alerg spre zare.

Îmi pavez drumul doar cu chipuri pe care-nca nu le cunosc

Încerc să văd de am să pot să cred din nou în fără rost,

Poate-am să fac pe steag o inimă, sau poate jumătate,

O desenez cu linii strâmbe, căci doar așa se poate.

Mă rup de mine-apoi târziu, mă-mpart în două - cred - nu știu

O parte-o las cu voi aici - să vadă cum mereu veți fi

Cealaltă o înec în vis, sau o arunc într-un abis

Și-apoi mă duc - chiar nu știu unde - dar o să fiu ecou oriunde...

00808

Cristi. “Rupere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristi-0013472/poezie/13985645/rupere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.