Amintiri

Amintiri S-a lasat seara. Intunericul isi intinse tenebrele peste tot…chiar si-n sufletul meu. Batrana iarna incepu a-si scutura cojocul peste oras…nu se simte nici o adiere.. ninge linistit cu fulgi mari ce cadeau rotindu-se spre pamant.! Vazind imaginea de basm de afara m-am hotarat sa fac o plimbare. O intreaga feerie se asternu privirilor mele…totul era de-un alb pur..case,copaci …totul statea cuminte sub patura de nea ce se ingrosa mereu…iar potopul de fulgi ce curgeau de sus,intregea imaginea de feerie! Acestea toate trezira in mine amintiri frumoase…dar dureroase…iti amintesti? Era in seara de Ajun…venisem la tine,sa iesim la o plimbare prin oras…afara era o imagine trista…norii se lasasera grei spre pamant…desi in plina iarna,aceasta ne ocolise…nici un strop de zapada nu cazuse… Totusi era seara ajunului…asa ca porniram in a colinda strazile din oras…mergeam mana-n mana…incet…nu mai stiu ce spuneam…mi-amintesc,ca te faceam sa razi…Doamne..cat de frumoasa erai…rumena in obraji…cand radeai parca si ochii tai frumosi,radeau o data cu tine…radia din toata fiinta ta o imensa fericire,bucurie,ca eram impreuna…da…ne iubeam..cu acea dragoste frumoasa…cu acea iubire curata..pura…cu iubirea adevarata…de la inceputuri…deodata incepu sa ninga…ningea ca acum..cu fulgi mari…linistit…ca si acum,parca eram intr-un basm…! Dar atunci basmul era vesel…ne jucam in zapada proaspata,ca doi copii..ne alergam…ne bateam cu bulgari…cautam motive sa ne prindem in brate…sa ne sarutam…si orice devenea un motiv…buzele noaste se cautau reciproc pentru a se uni in saruturi fierbinti…erau saruturile iubirii neprihanite…inimile ne bateau la unison,parca ar fi vrut sa devin una singura…sufletele inamorate,se inlatuiau si ,ca doi porumbei,se-naltau in vazduh,in cautarea Nirvanei…a fericirii sublime…ti-amintesti? Ne-am continuat plimbarea tinandu-ne cand de mana..cand de mijloc…nu vedeam pe nimeni…nimic…nu aveam ochi decat unul pentru altul…nu eram decat noi doi…si o lume intreaga! Acum…tu esti departe…iar eu merg singur,pe strazile pustii,cu sufletul la fel de pustiu…indurerat…innegurat…! Frigul singuratatii ma cuprinse dintr-o data…totul a devenit,parca,urat…m-am indreptat spre casa rece,neprimitoare…cu sufletul si inima ramase fara perechile lor,plangand cu lacrimile dragostei ce ti-o port…si intrebandu-ma ce rost are sa-ti faci planuri…vise..cand acestea se sparg ca baloanele de sapun…ce rost are o astfel de viata…de multe ori ma gandesc,ca suntem,pentru Creator,ca niste papusi…si,cum,copiii se joaca cu ele,asa se distreaza El cu noi….o astfel de viata merita,oare,traita? PENTRU TINE!