Istoria României în versuri

Lucrarea Istoria României în versuri este încă în lucru. De aceea vă voi prezenta fragmente, de câte ori este posibil. Astăzi: Bătălia de la Posada.

Se știe, că în urma unor neînțelegeri dintre Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei, și Basarab I, voievod al Þării Românești, în anul 1330, cel dintâi, începe o expediție împotriva domnitorului muntea. Trupele maghiare pleacă de la Timișoara, care fusese pentru 2 ani capitala Ungariei, și se avântă prin ținutul Severinului, în Þara Românească. Armata maghiară, este lăsată să colinde prin Þara Românească, după voia ei, dar la întoarcere este atacată și distrusă în trecători.

Avertizez că, cuvinte ca \"românul\", \"maghiarul\", nu se doresc a fi interpretate în contextul dat, ca șoviniste, antimaghiare, etc, ci reprezintă doar o realitate și denumire istorică, la fel ca \"turcul\", \"lehul\", etc.

Vă mulțumesc!

Munți semeni, Carpații

Tăcuți stau și privesc,

Mirându-se de-atâta

Ropot ostășesc.

Sunt mii și mii de coifuri

Ce-n soare strălucesc,

Și ale lor umbrare

Pământu-neguresc.

Și cai mai iuți ca vântul

Împodobiți în țoale

Mai scumpe ca o blană

A unui Domn muntean,

Își cară-n semeție

Pe domnii lor în spate,

Îi cară printre munți,

Departe de-al lor neam.

Aceștia-s cavalerii,

Soldații de nădejde,

Și prietenii de seamă

Ai unui Mare Crai...

În spate vine gloata,

Soldați din Oastea Mare

Ce vin să îl slujească

Pe Robert, mogyor crai.

Departe sunt de case,

Cu gânduri necurate,

Ei vor să cotropească

Þinutul românesc,

Dar moartea îi pândește,

Și pas cu pas îi poartă,

Spre ceea ce-a să fie

Mormântul unguresc.

Și râd voioiși maghiarii

Și merg cu gălăgie

De parcă la o nuntă

Cu toții se grăbesc,

Fără să ia în seamă,

Năprasnica urgie,

Ce li se pregătește

Pe solul românesc.

Pe culmile înalte

Scăldate-n nori sau soare,

Oștirea românească

Pornește la Război

Și-nconjurând armia

Cu care se va bate,

Aduce bolovani

Pe margine de văi.

Chiar Vodă Basarab

Conduce-a lui armate

Și pregătește-n taină

Măcelul cel regesc,

Apoi dezlănțuiește

Furtună-ngrozitoare

Cu ploaie de săgeți

Ce totul nimicesc.

Și munți-o iau la vale,

Trăgând stâncă cu stâncă

Caii și cavalerii...

Pe toții îi strivesc!

Și pomi-o iau la vale,

Se prăvălesc cu furie

Și mușcă cu urgie

Puhoiul unguresc!

Armata-invadatoare

Cuprinsă-n nebunie,

Încearcă ca să scape

De focul românesc,

Și însăși Craiul Robert

Fugind în disperare,

E țintuiti de suliți

Ce ținta nu greșesc.

Așa pierit-a floarea

Oștirii ungurești,

Venind ca să prădeze

Þinuturi românești!

Și doar puțini din ceia,

Porniți cu bucurie

Din fala Timișoară,

La jaf și la război,

Se-ntoarseră acasă,

Plângând cu jale-amară,

Pe camarazii care

Erau mâncați de ciori!

***

Prin culmile de munți,

Trecând păduri și râuri,

O dâră de oștire

Pășește-ncetinit...

E armia maghiară

Cu Robert Crai în frunte

Ce vine către casă,

Bătut și umilit.

Căci Basarab-\"barbarul\",

Ce cavaleri nu are

Și nu are nici platoși

Nici calul potcovit,

I-a dat o lecție-amară,

De viață și mândrie,

Prea falnicului Rege

Ce-n pradă a pornit!