Poezie

Destinul vieții

1 min lectură·18 noiembrie 2008

Mediu

Priveam cu ochii larg deschiși

Spre cerul-nalt și plin de stele,

Nu știu de ce, dar erau triști

Și mereu plini de lacrimi grele.

Pe drumul vieții-naintam

Ca o fantasmă te vedeam.

C-ai fi real mă îndoiam,

Că te-ntâlnesc, nu mai credeam.

Deodată m-am oprit din mers,

Stăteam în loc și-aveam de ales,

Să stau cu tine pentru-o viață

Sau să fug iar în nesiguranță.

E vina ta că m-am oprit,

E vina mea că n-am fugit.

Și pentru o viață m-ai răpit,

Pentru că tu mi-erai sortit.

Din doi străini fără să știm,

Îndrăgostiți am devenit.

Și cu speranță am pornit

Destinul vieții să-mpletim.

Și să pășim noi amândoi

Pe-un drum cu soare, fără ploi

Să-l umplem cu-a noastră iubire,

Cu zâmbete și împlinire.

001.191

Crina Lili. “Destinul vieții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/crina-lili/poezie/1810726/destinul-vietii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.