Poezie
Ajută, cuprinde, iubește
1 min lectură·
Mediu
De-ți trece cărarea agale
Un suflet din necunoscute,
Ce-ascunde tristețe și jale,
Ascultă-i durerile mute
Și mâna în liniște-ntinde -
Iubește, ajută, cuprinde…
Când fratele ți-e în durere
Pierdut în visările acre,
Îndeamnă-l să lupte, să spere,
Cu suflet îi șterge din lacrimi
Și-ascultă de vocea-i tăcută -
Cuprinde, iubește, ajută…
Iubita de lacrimi îndură
Pe umăru-ți în supărare,
Cu inima greul i-l fură,
Ascunde-l de ea în uitare
Și-un zâmbet pe buze îi crește -
Ajută, cuprinde, iubește…
001.088
0
