Poezii

Așteptând îndelung s-a netezit precum steiul pe care ședea Bătrân de zile când în sfârșit a venit au zis e de-acum prea târziu Dar câți au plecat ca el pe deplin fericiți?

Mă mișc obosit și străin În lumina primăverii tare și limpede Tânjesc de mine însumi Cerul e adânc și aproape Copil întindeam mâna să mângâi albastrul Răsuflare caldă urcă firea spre

Dormi? N-a apus demult soarele Petale de lumină stau încă agățate de nori.

Pământul e așa aproape Și cerul atâta de jos. A muri - pășire... Brazda neagră, adâncă, Urcă în mine prin ochi, prin nări, prin tălpile goale. Plutele, una după alta, cădeau umbre lungi

Când mă voi fi tocit încât să-mi iasă la iveală piscurile, Când iubirea ta iarăși va fi ajuns la început. Când mă voi fi umplut încât să mi se vadă peșterile, Când ascultând vei fi aflat

Atunci când am vrut să mă fac râu pietrele mele s-au adunat și s-au revărsat în mare. Atunci când am vrut să mă fac pasăre pădurile mele au zburat spre țările calde fâlfâind din aripi de

Razele asfințitului mângâie ploaia. Norii sunt oare lacrima îngerilor? Îți deschizi inima cu o lacrimă; Deschid ochii ca un zbor și ca o chemare; Maria și-a întins mâna ca o aripă. Zâmbește