Poezie
Mai cântă o dată
1 min lectură·
Mediu
Bat clopotele , dar nimeni nu le aude;
A mai murit un rege, dar nimeni nu știe...
Decât biata regină cu inima ce i se despică
Și cu sufletul devenit o stâncă ce o scufundă
Într-un cheag al frământărilor.
Privește cum Oda s-a decimat, și n-au rămas
Decât versuri sparte și șoapte.
Și totuși nu s-au ridicat săbiile spre ceruri,
Nu s-au îndreptat sulițele înapoi spre soare...
Drapelul sfâșiat tremură în suflarea unui zgomot mort,
Zalele sunt ruginite și sfărmate , azvârlite în nămol
Pomii nu și-au mai deschis palmele,
Drumurile de piatră sunt cu buzele crăpate,
Ceilalți ochi au rămas plecați, nici bolta
Nu mai are lacrimi prin plumb...
Casele sunt pline, dar strigă de singurătate
Cetatea e luminată, dar ca niciodată mai întunecată.
Clopotele îneacă văile cu urlete disperate
Plâng de coasa tenebrului, care a rămas înfiptă
În pieptul regelui apus.
Dar nimeni nu le aude. Nimic nu se aude.
Ochii rămân aplecați și închiși...
...Și...totuși nu sunt surzi.
A murit regele...a murit regele...
Însă...nu a murit în picioare.
00965
0