Poezie

paradisul pierdut

1 min lectură·23 iulie 2006

Mediu

O căldură blândă îmi cuprinde trupul,

Îmi simt buzele schițând un zâmbet

Deschid firav ochii,

O lumină sclipitoare albastră

Îmi mângâie privirea odihnită.

Stau întinsă cu fața spre cer

Și nu aș vrea să fac nimic,

Mă simt unită cu această lume,

E atât de plăcut să visez cu ochii deschiși

Privind cerul senin!

Aud un surâs limpede de cristal

Și tresar;privesc în jur...

Parfumul aerului îmi îmbată simțurile,

Culorile florilor îmi înveselesc sufletul,

Iar îngerii din jur mă privesc mirați.

Am murit și mă aflu în paradis

Sau mi s-au deschis ochii sufletului?

Poate m-am trezit în viitor,

Lumea a devenit mai bună

Și acum privesc oamenii ascunși sub fețele de îngeri.

Simt că mă cutremur

Și încep să mă prăbușesc,

Într-un întuneric adânc...

Întrebările îmi macină mintea

Și sufletul vrea să evadeze.

O lumină izbiditoare

Vrea să mă orbească,

O voce limpede și caldă

Îmi vorbește:

\"Þi-ai dori să trăiești în Paradis?

Prețul e scump, nu oricine îl poate plăti,

Și întruchipează sacrificiul uman

Care poate înflori doar din suflet.

Trăiește-ți viața pentru alții, nu pentru tine

Și vei ști că Paradisul nu e pierdut!\"

001.617

coroiu roxana. “paradisul pierdut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/coroiu-roxana/poezie/195210/paradisul-pierdut

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.