Poezie
P.S
1 min lectură·
Mediu
De o vreme-ncoace,
Îmi trăiesc propria moarte…
Liberă, cu parfum oceanic.
Mă cheamă, mă dezmiardă…
Îmi plec capul, o accept.
Mă ucizi în fiecare zi.
Renasc mereu…
Mai puternică, mai strălucitoare,
Mai invincibilă…
Însă tu continui să mă ucizi.
Mă adori, și mă urăsti,
Mă accepți,și mă renegi,
Mă iubești, și mă întemnițezi .
În tumultul ruinelor împraștiate.
În viitorul acum creat de clipă
Mă voi întoarce să-ți raspund…
Îmi vei recunoaște angelitatea,
Neputincios de a o atinge însă,
Lacrimi inecate vărsa-vei,
Tânguiri de doliu incununa-vei în ființa ta,
Pentru că eu sunt a ta supremă bucurie
Și cel mai mare nenoroc.
001.609
0