Rugăciunea domnească

Nici nu își sfârșește bine rugăciunea că unul din ucenicii care îl urmărise îndeaproape îl roagă: - Doamne, învață-ne să ne rugăm! Nu știa că tocmai se rugase. Iisus îi învață rugăciunea domnească. Îi învață că Numele Tatălui trebuie sfințit; că împărăția Lui trebuie râvnită a se instaura cât mai repede; că doar voia Tatălui se face în cer și pe pământ; îi învață că pâinea și iertarea se cer și se oferă. Apoi ilustrează. În miez de noapte un om apelează la prietenul lui pentru trei pâini. Prietenul n-ar vrea să se deranjeze să-l ajute, însă o face de dragul insistențelor mai degrabă decât al prieteniei dintre ei. Morala nu întârzie: „cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Fiindcă oricine cere, primește; cine caută, găsește; și celui care bate, i se deschide.” Adaugă: după cum tatăl nu poate da copilului lui o piatră când acesta îi cere o pâine, un șarpe în loc de pește sau un scorpion în loc de un ou, nici Tatăl de pretutindeni (nu numai din ceruri!) nu rămâne insensibil la cererile copiilor Lui. Și dacă voi, care sunteți răi, dați daruri bune copiilor noștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri va da Duh Sfânt celor ce I-L cer! Ultima afirmație a lui Iisus ne va surpinde întotdeauna, pentru că întotdeauna vom fi surprinși să știm din gura Lui că suntem răi. Mai răi decât ne cred dușmanii noștri. Chiar mai răi decât ne imaginăm. După cum, de altfel, surprinzător va fi să descoperim că mai important decât să-i cerem lui Dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele este să cerem Duhul Sfânt. De la aceeși Sursă. Duhul Sfânt – ca realitate duhovnicească – se oferă doar cui cere. Nu se dă din oficiu. Iată o explicație a faptului că doar puțini dintre noi Îl avem.