Vineri

Am mâncat de dimineață furtună. Mi-a rămas în stomac Ca un gust gol Ca un milion de cristale fine Care mă strâng. Vid Sincope ale memoriei gastrice Ger călărindu-mi creierul. Vinerea e sfântă și goală Sânii ei îmi dansează flasc În pereții intestinelor Sărbătoarea prăpăstiilor celulare. Vinerea caută marginile trupului meu Prin măruntaie. Vinerea ne iubeam programat Ne împreunam atomic De teamă să cunoaștem în zi sfințită. S-au spart gândurile acelea Eu m-am retras între timp Ca o moluscă bătrână În cochilia stomacului meu Sunt toată numai un stomac Umplut de vid, Iar eu măruntă, zbierând Aștept să mă nasc din el.