Poezie
Ai plecat...
2 min lectură·
Mediu
E ciudat
Cum zăbovesc
În pat
Fără să-mi amintesc
Un lucru,
O întâmplare,
Ceva firesc...
Dar privesc,
Privesc înainte.
Și...
Încerc să deșlusesc
Ceva...
Dar ce?
Poate o enigmă.
Mă ascund sub plapumă.
Caut întunericul,
Mă deranjează,
Tot nu mă ajută,
Nu mă ajută să gândesc,
Să găsesc.
Lumina din înaltul tavanului,
Doar mă obosește,
Nu mă ajută
la stimularea gândului...
Mă ridic,
Încep să mă plimb,
Sting lumina
Rămân în întuneric,
din nou.
E mai bine...
Continui să caut,
Și deodată,
Deodată apare...
O umbră oarecare.
O privesc,
Își continuă dansul,
Dansul sumbru.
Iar întunericul
O ajută; negura nopții
Îi conferă latura morții.
Dar mă observă,
Se sperie,
Fuge,
Încerc s-o strig,
Dar nu pot,
Am amuțit.
Un vânt aprig,
Mă doboară.
De unde vine?
O lumină se coboară.
Acum știu,
Știu ce caut!
Te căutam pe tine,
Dar TU nu mai ești,
Te-ai dus de lângă mine,
Ai fugit ca o lașă.
De ce m-ai părăsit?
Continui să te caut mereu...
Deși știu că eu pe tine
Nu te voi mai găsi...
Întoarce-te!
Arată-te!
Știu că mă vezi.
Mă urmărești,
Continui să mă privești...
De ce mă ocolești?
De ce fugi când mă vezi?
Mie doar....
Mi-e dor de tine...
001.935
0