Cultura - propuneri de actiune

\"Cultura trebuie privită pe ambele direcții esențiale: conservarea patrimoniului și sprijinirea creației contemporane. În favoarea patrimoniului pledează argumentul că orice pierdere este mai mult sau mai puțin irecuperabilă, însă de partea sprijinirii culturii vii se plasează argumentul cel puțin la fel de puternic că o societate nu poate exista fără creație culturală continuă.

Obiectivul esențial al {...} în domeniul culturii este de a promova creația culturală de valoare și de a așeza actul cultural ca liant principal al interesului pentru împlinire spirituală a comunităților.

Priorități:
1. Crearea unei strategii pe termen lung pentru promovarea culturii. Aceasta trebuie să fie realizată prin consultarea tuturor segmentelor culturii. Cultura trebuie să fie autonomă, adică scoasă total de sub influența ideologicului și politicului. Din păcate, această exigență minimă a oricărui stat care tinde spre democrație nu a fost încă realizată în România.

2. Simplificarea drastică a structurii ministerului. Reducerea personalului, inclusiv a posturilor de secretari de stat și directori. Susținem desființarea Departamentului Culte; acesta nu are omolog în Europa și nu poate avea obiect de activitate într-o democrație normală, în care statul nu gestionează opțiunea religioasă a cetățenilor.

3. Creșterea calității managementului din minister. Ministerul Culturii și Cultelor nu a acordat importanța cuvenită nici măcar celor 29 de monumente clasate în patrimoniul mondial UNESCO. S-au pierdut importante finanțări UNESCO, de exemplu în cazul cetății Sighișoara sau al mănăstirii Voroneț, datorită desconsiderării unei cerințe minime a UNESCO de asigurare a protejării pe plan intern a monumentelor respective.

4. Transparență în domeniul culturii. Ministerul Culturii trebuie obligat să facă public un raport anual de activitate amănunțit. Acesta trebuie să includă nu declarații festiviste, ca în prezent, ci datele complete ale exercițiului financiar, ale activității ministerului și instituțiilor din subordine, inclusiv stadiul în care se găsesc realizarea obiectivelor strategice și elaborarea legislației, mișcările de personal și lista beneficiarilor tuturor finanțărilor.

5. Promovarea concurenței loiale. Este necesară încurajarea concurenței între firmele care execută lucrări de conservare a patrimoniului. Criteriile de atestare și selectare a executanților trebuie să fie transparente și corecte, astfel încât orice firmă, indiferent de mărime, să aibă acces egal la aceste proiecte.

6. Comisiile de specialitate ale ministerului trebuie redate experților. Aceste comisii formate din oameni de cultură de largă recunoaștere trebuie să asigure expertiza de specialitate. Ei vor decide care cărți, spectacole sau filme urmează să fie subvenționate, ce opere de artă vor fi achiziționate și în ce modalitate se poate realiza cel mai bine conservarea patrimoniului. În felul acesta politica se retrage din cultură, lăsând celor care au reală competență în domeniu libertatea de a decide orientarea culturii. Ministerul și instituțiile din subordine trebuie gestionate de manageri profesioniști specializați în cultură dar fără să fie neapărat ei înșiși oameni de cultură, căci funcția lor e de a administra, și nu de a evalua, cu atât mai puțin de a produce opere de artă. Doar conjugarea competențelor administrative ale managerilor cu cele ale specialiștilor vor putea elimina în viitor situațiile penibile precum cea în care Muzeul Național de Artă achiziționează tablouri furate și nu vede nimic anormal în asta.

7. Eradicarea corupției din Cultură. Orice discuție acum despre \"banii puțini din cultură\" este lipsită de sens atâta timp cât conducerea ministerului aruncă sume enorme pe opere de artă dubioase și acordă contracte preferențiale anumitor firme care execută lucrări de restaurare de proastă calitate la prețuri foarte mari. În acest moment, membrii comisiei de subvenționare a cărții din minister își subvenționează propriile lor cărți, iar mii de dolari sunt plătiți, din bugetul public, de către anumiți directori de teatru, pentru piese submediocre, unor dramaturgi care au servit cu devotament propaganda comunistă, în timp ce salariile breslei actoricești sunt mai mult decât precare.

8. Modificarea legii sponsorizării. Susținem realizarea acestui deziderat în principal prin creșterea plafonului maxim al deducerii și prin precizarea mai clară a naturii beneficiarilor sponsorizării. Aceștia nu ar trebui să aibă posibilitatea de a realiza profit pe seama sponsorizării. Atragerea surselor alternative de finanțare, care pe termen mediu trebuie să devină majoritare, merge mână în mână cu dezvoltarea economiei și refacerea culturii comunitare. O soluție necesară este co-administrarea și co-finanțarea pentru o perioadă determinată de timp a proiectelor culturale prin parteneriate național-local.

9. Restaurarea și protejarea patrimoniului. Aceasta nu este exclusiv obligația statului: chiar structura proprietății indică acest fapt: 60% din monumentele istorice sunt în proprietatea Bisericii, 10% în proprietate privată și doar 30% în proprietatea statului. Este necesar ca statul să găsească parteneri care să co-finanțeze, în mai mare măsură, aceste lucrări.

10. Relansarea cărții și a lecturii ca act fundamental al culturii. Susținem scutirea de TVA a producției de carte. În plus, aceasta trebuie subvenționată selectiv, în așa fel încât toate operele de valoare dar pentru care nu există un interes suficient al pieții (ediții critice, literatură contemporană etc.) să poată vedea lumina tiparului. Este necesară crearea unor biblioteci private, inclusiv prin privatizarea unor sectoare ale bibliotecilor publice precum filialele lor de cartier, astfel încât inițiativa privată, care poate intra în parteneriat cu autoritățile locale, să ajungă să servească mai bine anumite segmente ale cititorilor.\"