Poezie
Destin
1 min lectură·
Mediu
O noapte albastră, o noapte cu stele…
e tot ce pot acum să-mi amintesc…
și umbrele pasiunii încătușate tainic
într-o firidă rece cu iz de chihlimbar…
destinul mi-e fatidic…
și pentru întâia oară
am vrut să mă revolt din adormire,
să simt eternul magic din clipa de iubire…
să mă cufund în visul tău de hiacint…
și-am înțeles, târziu, printre suspine,
că vântul mi-e potrivnic,
că marea mi-e barbară,
că cerul mi-e utopic
și viața mi-e amară…
am înțeles, târziu, visând aievea,
că nu puteam…
că nu puteam placa destinul...
că nu puteam să adâncesc suspinul...
și simt un gol pierdut în suflet
și vreau să sper, înmărmurit,
visând la tine...
si te strângeam în brațe cu durere
și îngânam cuvinte de iubire...
eram nebun... și sunt nebun...
nebun marcat de timp...
însângerat de clipa vieții tale...
și de misterul tău catifelat,
de vis și inocență...
și sunt nebun, dar asta simt...
fără să vreau, fără să pot...
nebun, nebun...
visând haotic...
la tine, ne-ncetat...
023170
0
AE