Poezie

Odă muncii

Pînă cînd o viață amară ?

1 min lectură·28 octombrie 2003

Mediu

Te condamn!

Implacabil destin

Parșiv, egoist și meschin

Pentru că mi-ai hărăzit

Să stau opt ore pe zi

De un scaun lipit.

Cînd luna încă veghează,

Un ceasornic rusesc

Pocnește din bici.

Conștiința în mine e trează.

Știu bine că iar

Trebuie să plec la scîrbici.

Cobor spre metrou

Cîteva zeci de trepte.

Apoi aștept cu stoicism

Să mă-nghesui din nou

În vagonul ticsit,

Îmbibat cu mirosuri infecte.

De-ndată ce ajung la serviciu

Ca orice profesionist,

Ridic la rang de principiu

O vorbă veche ce spune:

Nu care cumva să faci azi

Ce poți lăsa pentru mîine.

Și chiar dacă

Asta se-ntîmplă mereu,

Mie slujba mi-e dragă.

N-am nici un motiv să disper

Fiindcă salariul meu

Este exact cît o șpagă.

Marcînd încă un chiul

Spre casă mă-ntorc istovit.

Mănînc ceva și mă culc,

Iar noaptea continui să sper

Că poate într-o bună zi

Voi fi și eu rentier.

003.131

Ciocan Marius Bogdan. “Odă muncii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciocan-marius-bogdan/poezie/53559/oda-muncii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.