Poezie
Un alt convalescent marinar
2 min lectură·
Mediu
Marinarul obosit de stat
intre aceleasi mari grase si mahnite,
cumplit de linistite,
s-a apucat de-alergat
pe-o bucata de gand cu iarba verde
si flori de tei,cu multe,multe flori de tei.
Fumand o tigara.
E atat de puternic parfumul ca-l simte pe piele,
in carne,pe oase,in suflet sau ce-o fi.
A iubit.
Nu mai stie precis,precis e doar ca iubea.
Se-ntalnea cu ea in fiecare
vis de noapte si trezire de dimineata.
Era mireasa lui secreta,aproape sfanta,
era un nume ce nu se poate rosti,
era cuvantul perfect al suferintei lui
de sfera ciuntita.
Frumoasa,da,frumoasa mai era...
Ireal de frumoasa,de-un frumos empatic
ce-ti incalzea maruntaiele
oricat de bruta si sceptic si realist
ai fi fost.
Marinarul?!
Marinarul,e drept,avea pe atunci obiceiul de-a albastri
si soarele si diminetile si tot,
si inca nu stim daca de vina era si marea.
(Marinarul iubeste raurile
caci raul are-un timp rotund,
pe cand marea-i plata toata si albastra,
nesimtita.)
Mucuri de tigara-cete,
dau seama neimplinirii lui in Totul.
Nu e nefericit
dar omul fara sfera nu e basm,
nu e legenda si roman,
e doar adaugare si atat.
S-a terminat si tigarea si Rostul.
Marinarul sta contemplativ.
Nu mai e nimic caci nimic nu a fost.
Doar litere si tigari,
doar grave tulburari
insomniace.
Marinarul respira si a uitat de ce.
012.848
0