Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Don Quijote si Sancho Panza

Parodie dupa Marin Sorescu

1 min lectură·
Mediu
Ei, Sancho Panza, nobil scutier,
Coboară-te de-ndată din cuier…
Ne-a fost de-ajuns atâta lenevie,
Azi da-vom marea noastră bătălie.
Atent m-ajută să-mi îmbrac, băiete,
Armura, ca nu cumva vreun scaiete
Să mă înțepe la vreo-ncheietură,
Oprindu-mă din marea aventură.
Urcat pe Rosinanta ca pe-o sapă,
Aș vrea pe drum să nu cad în vreo apă
Iar lancea mea cu ascuțiș record,
Să pot s-o-nfig la uriaș în cord.
…Odată am cazut într-o fântână
Și am crezut, ținându-mă-ntr-o mână,
C-atracția terestră mă dă gata,
Pană mă scoase Sancho cu galeata.
Știi ceva, Sancho, scutier versat,
Decât să lupt cu un dușman ciudat,
Să-mi tragă vreuna-n cap și să mă doară,
Mai bine, hai să ne jucăm noi moară!
002.351
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Chitul Grigore. “Don Quijote si Sancho Panza.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/207451/don-quijote-si-sancho-panza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.