Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Exotică

Parodie trimisă la Cluj-Napoca – 2022

1 min lectură·
Mediu
parodie după Exotică
de Cincinat Pavelescu
Rugatu-mi-am muza, cu ochii spre cer,
Să vină odată, de unde s-a dus,
Nu ştiu ce poet a luat-o pe sus
Şi n-o mai slăbeşte c-un op efemer.
Postat-am pe net un poem de iubire
Ce-acum e viral. Însă unde s-a dus
Nu ştiu. Dar cuiva i-a produs fericire,
Căci azi am pe Facebook trei „like”-uri în plus.
Târziu am găsit-o-ntr-un pom lăudat
Pe muza silită să-nghită mizerii
Şi-aprinsul poem ştiu că-,n liniştea serii,
Pe-un blog, într-un suflet, a fost plagiat.
poezia originală
Exotică
de Cincinat Pavelescu
Întinsu-mi-am arcul spre cer, cu temei,
Zburat-a săgeata, dar unde s-a dus
Nu ştiu, căci avântu-i a dus-o mai sus
Ca raza cea slabă a ochilor mei.
Zvârlit-am în aer o dulce cântare
Şi dânsa zburat-a. Dar unde s-a dus
Nu ştiu. Cine poate s-o prindă din zare?
O stea care pică şi-un cântec apus…
Târziu într-un paltin înfiptă-am găsit
Săgeata ce-n voie lăsat-am să zboare,
Şi cântecul dulce dormea liniştit
În sufletul unei femei visătoare.
001203
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Chitul Grigore. “Exotică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/chitul-grigore/poezie/14162970/exotica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.