Poezie
Relaxare
Poezii umoristice trimise la Gura Humorului 2021
2 min lectură·
Mediu
1.Nebunia, pandemia şi relaxarea
De la-nceput am spus că-s prototipul
De om imunizat doar prin hrănire
Cu pătrunjel şi că-i o amăgire
Când masca-ascunde jumătate chipul.
Am refuzat vaccinul cu-ndârjire
Căci am văzut pe net, odată, clipul
Cu cei ce vor, plantând în masă cipul,
Să controleze-ntreaga omenire.
Fiindcă sunt un sceptic din născare,
Eu pandemia cred că-i făcătură
Şi s-a făcut prea multă tevatură
Cu-acest Covid stupid şi, prin urmare,
Cum nu prea pot să mai respir pe gură,
Mă relaxez şi-aştept o intubare.
2.Sentimentalism şi mercantilism
Iubita mea, ne-am întâlnit, ştii bine,
La Kaufland, în raionul de legume,
Era în jurul tău atâta lume
Dar eu priveam, pierdut, exact la tine.
Pe loc am vrut – deşi mai sunt cutume –
Să îţi ofer, ca unei mari regine,
Un broccoli bogat în vitamine,
De nu m-aş fi ciocnit de trei huidume.
Azi cumpăr relaxat, având emoţii
Doar când mai iei ciuperci cu maioneză
Şi-ntrebi de ce nu au fotosinteză,
Căci pierdem timp, din nou, ca idioţii,
În loc să cumpărăm mai în viteză
De toate, luni şi marţi, când au promoţii.
3.Relaxarea de gen masculin
Să stai pe canapea cu nonşalanţă,
Să nu gândeşti nimic, privind tavanul,
Să nici nu ştii de unde-ţi vine banul
Pe care o să-l toci cu eleganţă,
Să ai haremul propriu – ca sultanul –
În care să păstrezi echidistanţă
De soaţele ce dau mereu din clanţă,
Spunând că leneveşti ca mocofanul,
Iar la TV, când e un meci mai tare,
Să-ţi vină berea, când ridici o mână,
Să aibă fotbaliştii noştri vână,
Să-i batem iar pe toţi în deplasare
Cu ce avem şi noi la îndemână
Şi-atunci putem vorbi de relaxare.
001286
0
