Viața – o scenă de teatru

Notă: Poezia respectivă solicită abilități teatrale pentru a exprima stările eului liric.

Viața – o scenă

de teatru.

Ideea respectivă

a fost formulată

de multe ori.

O conturez,

desigur, și Eu…

Sunt regizor, critic

și sufleor.

Spectatorii sunt

formele subiective de a fi.

Actorii sunt

sentimentele,

precedate de verbul –

a exterioriza …

„Teatrul unui singur actor.”

Antipatia e

condamnată

să fugă continuu

de Simpatie,

care (paradoxal?)

e mereu în imediată

apropiere…

Dragostea e fericită

deoarece iubește.

Ura e nefericită

deoarece-i iubită.

Plăcerea, uneori,

caută Durerea,

pe care o surprinde

cu Suferința

pe capul

Singurătății.

Iluzia singularizează

contrarietatea

ad infinitum

față de personalitatea

Realității.

Vina accede

spre integrarea

în limitele

Conștiinței.

Bucuria rătăcește

după culise.

Ignoranța se

plimbă pe scenă.

Receptivitatea și

Sinceritatea

încearcă să devieze

Răutatea de pe

circumferința Infamiei.

Prostia umblă-n

Patru labe prin sală,

Inteligența i-a declarat

că-i entitatea bipedă.

Egoismul articulează

grav faptul că a redactat

scenariul.

Nemulțumirea

intră-n polemică

cu Absurditatea.

Timiditatea

adoptă la nivel de

intenție – materializarea

Intenției.

Umilința

e umbra prezentului.

Frica e fantoma

imprevizibilului.

Fermitatea

e reprezentarea grafică

a certitudinii.

Plictiseala e prezentă

doar fizic.

Dezamăgirea

se dizolvă în vid.

Ca atmosferă

se așterne treptat –

Confuzia.

| 31 Martie 2012