Vin Ieftin

Când m-am trezit eram aplecat deasupra unui vas de veceu din toaleta unui bar al cărui nume nici până azi n-am reușit să mi-l amintesc. Stăteam în genunchi și aveam ochii întredeschiși cu un lung fir de scuipat atârnând periculos de aproape de albul veceului.Am scuipat resturile ultimei vome care tocmai îmi părăsise adâncul ființei. M-am ridicat parcă prea brusc. M-am uitat în oglindă. Muzica înca se mai auzea din afara băii, însa crescendo-ul de voci,pahare și sticle nu se mai auzea. M-am spalat pe față și am pășit din nou în bar. Perdeaua de fum de țigară de acum câteva ore se cam risipise, mai erau doar câteva fuioare albastre în lumina dimineții ce intra prin geamurile îngălbenite.Barmanița stătea la o masă cu înca o tipa și un tip.Barmanița era palidă și cu cearcăne la ochi, însă tot ai fi putut distinge o notă de frumusețe pe chipul ei.Era mică de inălțime, cu un bust mic și puțin cam fără talie, dar tot o gaseam ca fiind atrăgătoare.Era ceva în zămbetul ei fals care o făcea irezistibilă,cel puțin pentru mine. Am convins-o să-mi mai dea o bere, ca să-mi pot alunga gustul de vomă din gură. După ce am savurat prima bere împreună cu prima țigară din dimineața aia, mi-am făcut curaj și m-am uitat la ceas. Era de abia 5 jumate dimineața. “Mă întreb la cât ajung acasă?” a fost primul gând care mi-a venit în minte, gând care mi-a fost rapid șters din minte de aerul răcoros de dimineață și de lumina de pe cer. Am prins primul metrou, însa nu cel care ducea spre pitorescul meu cartier. Mergeam oarecum în direcția opusă domiciliului meu umil. Am coborât undeva lângă o gară. Am mai mers 10 minute, sau ma rog, cel puțin un interval perceput de mine ca fiind 10 minute. Am intrat într-un bloc. Nu avea interfon, iar în scara blocului dormea adânc un câine negru jerpelit și destul de mare. Am urcat 3 etaje după care am ieșit în zig-zag din lift, având însa grijă ca ușa din spatele meu sa nu lovească atât de violent cadrul. Mi-am aprins țigară și am sunat la soneria primului apartament pe dreapta. A părut ca aștept mai bine de cinci minute până când ușa s-a deschis lent și un tip pe la vreo 25 de ani, în șort și cu o singură șosetă și-a făcut apariția. Avea o expresie ștearsă pe chip, cearcăne și mult păr pe mâini. Mi-a trântit un „Da?”, vizibil iritat, deși, în opinia mea, nu era nimic în neregulă cu apariția mea. I-am spus ce căutam: „E acasă?”.O întrebare stupidă, pentru că știam ca acolo locuia respectiva.Tipul mi-a repetat întrebarea pe un ton scăzut. Răspunsul meu fiind întrerupt de apariția unei fete îmbrăcate într-un tricou verde spălăcit, lung cât să-i acopere chiloții, în cazul în care ar fi purtat chiloți. Avea părul șaten închis, lung și dat peste un umăr gol. Fata stătea cu o mână în păr și cu cealaltă se sprijinea de ușă, privindu-mă undeva de sub brațul tipului care deschisese ușa. Clar nu aveam sa găsesc un pat primitor în casa aia. Fata mă privea cu uimire și scârbă în același timp. Nu am știut cum să-i răspund la „Ce dracu’ cauți aici?”. Am stat și am privit-o. Avea un metru șaizeci,picioare subțiri și un bust măricel. Contrastul dintre ea și paluga ce mă fixa cu privirea o făcea să pară o copilă, deși cred ca toți trei știam că e mai mult decât o copila, din toate punctele de vedere. „Pleacă de aici, ți-am zis ca am prieten”. Frază redundantă în opinia mea, ceea ce tot nu mă oprise sa merg 3 stații de metrou până acolo. Și totuși nu m-am abținut să-i reamintesc că avea prieten, probabil pe același, și atunci când o futeam o dată la câteva zile. Cuvintele mele au părut să-l supere pe companionul ei înalt. Am decis să plec, însă pe scări.Am regretat asta după ce am căzut fix de pe ultima treaptă. Câinele care dormea în scara blocului dispăruse. Mă durea glezna. Am coborât la metrou. Clasa muncitoare deja umplea vagoanele metroului. Mă uitam captivat cum toată lumea din metrou era serioasă și vizibil afectată de grijile unei vieți segmentate și măsurate de zile de muncă. Mă simțeam oarecum mândru că singura mea aspirație în acel moment era să ajung în patul meu și să dorm câteva ore bune. Am ajuns acasă pe la vreo opt. Am celebrat faptul ca am ajuns întreg cu o jumătate de litru de apă. M-am spălat pe dinți, m-am schimbat, mi-am efectuat ritualul matinal în mod mecanic după care m-am prăbușit în pat acoperindu-mi fața cu un tricou găsit prin pat. După somnul adânc și plin de vise dubioase m-am trezit singur în casă. Toata lumea era la muncă sau cine știe unde. Sincer nu prea conta unde erau, atâta timp cât eram singur. Mi-am mâncat prânzul și am realizat că era vineri. Mi-am dat seama că era vineri după căcaturile care erau la televizor în timp ce-mi luam prânzul. Era irelevant pentru mine în ce zi a săptămânii eram, nu aveam loc de muncă, iar la facultate nu mă duceam fiindcă era vacanța de vara. Pe la ora 4 am sunat-o pe o tipă care o știam de la facultate. Peste vreo oră eram în centru la o terasă împreună cu ea. Eu aveam în față o bere, ea o cafea. Îmi tot povestea niște chestii cărora sincer nu le puteam da atenție în acel moment. M-am uitat la telefonul mobil care stătea pe masă. La un moment dat s-a ridicat de la masă și s-a dus la baie. Mi-am luat telefonul și i-am dat un mesaj fetei de care eram îndrăgostit de vreo 5 luni și ceva. S-a intors repede la masă, eu nu primisem nici un răspuns la mesajul de mai devreme. Am mai pălăvrăgit vreo jumătate de ora, însă de data asta am putut să o ascult și chiar să particip la rândul meu, în mod activ, la conversație. După vreo ora si vreo trei beri chiar începusem să ne înțelegem bine. După inca vreo jumătate de oră am auzit întrebarea „Vrei să vii pe la mine?”. Cum puteam sa răspund la așa ceva? Ne-am ridicat și ne-am urcat într-un autobuz care ne-a lăsat undeva aproape de unde locuia tipa. M-am uitat în jur. Soarele apunea parcă obosit după o zi în care încinsese capitala și îi făcuse pe abitanți sa fiarbă în propria mizerie. Cerul devenea ușor roșiatic. Lângă stația de autobuz era un părculeț fără copii în el, doar cu niște câini vagabonzi care scormoneau printr-un sac de gunoi rupt. La brațul meu se afla o fată frumoasă care, din nu știu ce motiv, mă placea și mă ducea în camera ei de cămin. Mă simțeam binișor. Dintr-un motiv sau altul mă tot gândeam la un anumit tren care părăsea Bucureștiul spre Est. În rest, aproape că uitasem de vreo dragoste neîmplinită, de faptul că banii mei se apropiau de sfârșit, sau că nu-mi raspunsese la mesaj. Am făcut o mică oprire la un magazin non-stop de la intrarea în cămine.Am intrat și am cumpărat o sticlă de vin pe la vreo 20 de lei.La ieșire tipa s-a uitat puțin ciudat la mine și mi-a zis „Chiar ești un bețiv.” și a râs. I-am răspuns „Da, sunt.”. Am mers de mână până în camera ei.