Poezie
confesiune
-
1 min lectură·
Mediu
am fost odatã cer în universul tãu
mã strãduiam sã fiu senin
sã îţi zâmbesc
sã îmi zâmbeşti
sã ne zâmbim
am fost odatã nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor sã duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor
am fost odatã lacrimã pe-obraz de blândã mamã
plângea sãracul suflet plângea
pentru bãiat
pentru fetiţã
pentru soare
lunã
stea
plângea sãraca mamã dar niciodatã pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pãmântul
sã plângã peste mare
sã nu ude nisipul
am fost odatã om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o fãceam
şi trãiam doar o secundã
trãiam prima secundã
apoi
secunda doi
muream
00783
0