Poezie

Poemul cu timp incert

2 min lectură·30 iulie 2006

Mediu

Oglinda se transformÃ într-un geam

renunțÃ în raze și se-acoperi.

Într-o icoană, din nimbul unui sfânt,

își dau adâncire drumuri cetluite.

Într-o veche fotografie de familie

oamenii prind viață (de cine știe unde)

și fac semne cuiva să-i calce pragul.

Înlăuntrul ochiului meu stâng

port un cer cu grinzi în rotunjire, murmurânde

sub care un țăran iese din bordeiul său

ca să are o livadă de curând arată tot de el

și se suie în tractorul pe-a cărui cupolă

a înflorit un prun.

...după ce-și trase și ultima brazdă de zâmbet pe chip

se întoarse și-și văzu în visul

ce se contura pe coapsa ochiului meu,

bordeiul căzut peste cuptorul care-i facuse toată viața pâine

și prunul care creștea acum în jos.

Grinzile cerului începură să facă unghiuri,

ușa trântită de pământ acum câteva sute de ani

era deschisă de un vânt teluric, azuriu,

pe când în altele se auzeau bătăi ce acopereau strigăte.

Atunci, răsuflarea îi căzu din piept

ca un dinte al cărui smalț se împrăștie peste corzile lumii.

Cobor în reverie și încep să clipesc

din ochiul cu dinți în loc de gene-acum

și care stă nu în arcadă, ci sub o gingie sprâncenată;

nu pot să-mi explic visul

cu găinile-cocoși care mă scurmă,

și mor fără motiv,

până să-mi bată ciocănitoarea-n coastă

și câinele să-mi urle unghiile în răspăr.

001.621

Catalin Mihai Stefan. “Poemul cu timp incert.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-mihai-stefan/poezie/196176/poemul-cu-timp-incert

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.