Îndrăgostiții din pereții goi

Îndrăgostiții din pereții goi

Noi ne suntem propria mărturie

Răscolind umbra pereților până la ultimul var,

La tencuială

La vechile găuri de cui,

Acum neștiute

Acoperite cu intactul ultimelor tencuieli.

Și totuși, te gândești, că în scurt timp vom deveni și noi

Urme de cuie

Pe acești pereți albi, prea netezi.

Vei lua tablourile cu noi jos,

Sau pe unele le voi lua eu , la plecare,

Sau altele vor rămâne

Și mulți se vor întreba

De ce nu intri în renovare?

Cu niște chestii fără de valoare...

Ah, am uitat de ele, vei spune cu indiferență.

De mult nu mi-am mai privit pereții ca pe o colecție,am și uitat că altă dată îmi foloseau chiar de oglindă.

Oare vei ști care dintre mărturii

E lacrima

E surâsul,

Tocul ascuțit

Degetul cu tuș și salivă albastră

Urma de garoafă trasă din arc

Pe traiectoria razei de soare

În ziua cu neînserare,

Pa la cinci și douăzeci și cinci...

De ce să știm

De ce să păstrăm

De ce să nu plecăm

De ce există pereții

Și lucrurile făcute pentru pereți

Așa ca noi...

La ce-am fi fost buni, atunci,

Când nimeni nu ne mai voia

Decât pentru niște pereți atât de goi.