Poezie
Mintea
1 min lectură·
Mediu
Privind la orizont grandoarea unui UItat,
Creierul,își frânge neuronii enupți constant,
Emițând eleganță și splendoare.
Pieptul,cu semnale compensează,
Golul unei inimi dezghețate,
Ce solitudinea-și urmează,
Către scop și rațiune,
Către iluzii,sarcini ideale.
Idealul cu surdoare,
Și-a croit căi întoarse,
Ce se întind...
Și la urmă se închid.
Încotro se-ndreaptă gândul,
Când creierului epavă e,
Iar vântul l-a dus departe,
Fără alternative,ci final,?
Un trofeu al minții,
Se sufocă tot citind,
Ceea ce creierul refuză-a știi.
Șezând într-un obișnuit hotar,
Visul îl schimbi cu un dar,
Pe care îl obții doar aspirând,
La ceva înfăptuit de gând,
Când praful a încolțit nevrând.
012721
0