Poezie
Dor de Eminescu
1 min lectură·
Mediu
Dor de Eminescu
Pe aceeași ulicioară
se zbate-n miezul nopții
în tremur fără de sfârșit
dorul de EMINESCU.
La steaua bolților
albastre și tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.
Pe lacul liniștit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.
Pe lângă plopii fără soț
seara pe deal se lasă
și arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.
În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
și-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.
29 iunie 2006
002
0