Poezie
Speranta
dedicata doamnei Taciu Doina
1 min lectură·
Mediu
Stau singura, e frig si scriu
Tristetea ma doboara si m-apasa,
Nu stiu cum sa mai scap de ea
Sa pot deschide poarta fericirii candva.
Cateodata, cand pare c-as fi reusit
Nu mai gasesc cheia ca s-o deschid
Si iarasi inima imi tremura
De intuneric si singuratate.
Dimineata, cand soarele rasare
Mai am o singura speranta
Ca alinarea caldurii razelor de soare
Imi va patrunde odata in suflet.
Speranta e cam tot ce mi-a ramas acum,
Ma uit in urama la anii cei dintai
Si-as vrea sa-i pot da inapoi
Dar timpul trece mult prea repede
Iar eu raman cu amintirile.
012.359
0
am parcurs textele tale, sa inteleg de unde izul de melancolie usor salcie. dedicatiile tale, e drept, m-au influentat sa ma duc cu gandul aiurea..
ar trebui totusi sa te desprinzi de stare, chiar daca ea iti produce inca ciudate melancolii.
imi permit sa te indemn sa scrii la lumina de zi, pe ninsoare, in timp ce te plimbi cu ochii urmarind contururi, sa privesti in jur, sa taci ca sa-ti auzi feliile din tine ce spun, si pana unde, daca simti ca poti scrie si despre tine asa, vei face pasi. nu ajuta la nimic sa scancesti in neputinta..
si apoi, la buna citire!