Poezie
Mona
2 min lectură·
Mediu
mo îți răspunde când plânge,
citește romane de dragoste,
râde în hohote fără oprire,
cade în tăcere și se închide în el,
pleacă în rai,mo
lasă bagajele în gară, uită
chipurile de la suprafața oceanului,
mo cântă și zboară și visează și nu moare niciodată,
lui mo soarele îi în suflet și nu-i este niciodată frig,
este invincibil, este un hiperion, un gladiator.
în muguri făurește morminte și vijelii,
mo nu mai zice nimic, tace în fața lui na
pentru că umbrele-l ghidează din lumină.
na e rău cu mo,
judecă pe cei ca mo,
îi respinge, îi iubește ar dori și el un mo
cu ochii verzi, din când în când, dar
se oprește pulsează, se automotiveză,
urăște un mo de când a tras prima gură de aer.
na nu cântă, urlă
na citește cărți de război,
na nu plânge, îi gelos,
na e avid și trăiește febril,
na zâmbește parșiv,
na nu tace, e punctual
și în viața lui nimic nu e o coincidență.
lui na îi e foame și sete,
lui na îi e frig iarna și transpiră impus vara,
na nu se adaptează într-un mediu rural,
preferă aglomerația,
înșeală,
trișează,
e un parvenit, dar
na tușește cu mo,
na fumează cu mo,
na petrece cu mo
lui na îi e foame și sete.
mona e un corp sferoid din care
picură viața din om.
001.285
0